logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

LIVE UPDATE Parlament: Comisiile continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban

Imagine din galeria Agerpres

Comisiile parlamentare continuă, miercuri, audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban. Potrivit programului stabilit, în a doua zi sunt audiaţi Marian Ionuţ Stroe, propus pentru Ministerul Tineretului şi Sportului, Bogdan Lucian Aurescu - Ministerul Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu – Ministerul Justiţiei, Virgil-Daniel Popescu - Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Lucian Nicolae Bode - Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ion Ştefan - Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Cristina Monica Anisie - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Victoria Violeta Alexandru - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.


* UPDATE ORA 19.39 Audierile în Parlament ale miniştrilor propuşi în Guvernul Orban, la final; 3 din 16 au primit aviz negativ

 

* UPDATE ORA 18.49 Ministrul desemnat pentru Muncă: Pilonul I de pensii are deficit îngrijorător, dar pensiile nu sunt în pericol

 

* UPDATE ORA 18.42 Ciolacu: Până acum, cutuma parlamentară a fost respectată; candidaţii care nu au primit aviz au fost schimbaţi

 

* UPDATE ORA 18.25 Cuc îl sfătuieşte pe Bode să nu se avânte în preluarea informaţiilor din prima de la anumiţi funcţionari din minister

 

* UPDATE ORA 18.22 Orban: Guvernul trece sigur de votul din Parlament; le vom arăta cum se guvernează responsabil o ţară

 

* UPDATE ORA 18.10 Orban: Sunt extrem de mulţumit de prestaţia miniştrilor propuşi; mergem mai departe

 

* UPDATE ORA 17.47 Ministrul propus al Transporturilor şi Comunicaţiilor: Listarea Poştei Române ar fi o soluţie, dar este exclusă în acest an

 

 * UPDATE ORA 17.36 Bode: Licitaţia pentru licenţele 5G nu va avea loc în acest an

 

* UPDATE ORA 17.33 Parlament - audieri miniştri/ Predoiu despre SIIJ: Este o soluţie proastă a unei probleme reale


Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiţiei în Guvernul Orban, a declarat miercuri, în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că Secţia specială de anchetare a magistraţilor este "o soluţie proastă a unei probleme reale", subliniind însă că nu trebuie ignorat ceea ce s-a greşit în justiţie.

"În ultimele 5-7 zile, am stat de vorbă cu foarte mulţi magistraţi. În mod sensibil, o parte dintre ei, spre jumătate, spun că această Secţie le-ar putea rezolva problemele de reparaţii, nu numai morale, ci şi juridice, decurgând din cazuri în care au fost supuşi unor represiuni nedrepte. Alţii, tot aşa spre jumătate, spun că această Secţie, de când s-a înfiinţat, s-a transformat într-un fel de presiune pentru cei care sunt critici cu modificările la legile Justiţiei. Vreau să vă spun cât se poate de onest, sunt deschis să ascult aceste argumente în continuare. Nu neg preocuparea din care s-a născut această Secţie. Cred însă în acest moment că este o soluţie proastă a unei probleme reale. Cel puţin de percepţie reală, dacă nu şi mai mult. Nu este în niciun caz în optica mea să ignorăm ceea ce s-a greşit în justiţie şi să nu ascultăm magistraţii care au de făcut plângeri faţă de alţi magistraţi", a spus Predoiu, la audieri.

Pe de altă parte, el a arătat că Secţia specială "a luat în colimator" exact magistraţii care au criticat reforma făcută în timpul mandatului fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader.

"Sunt gata să accept că unele, nu toate, dar unele dosare de anchetă privind magistraţii au stat prea mult deschise fără soluţii. Dar ştiu şi că Secţia specială a luat în colimator exact magistraţii care au criticat reforma Toader din legislaţia justiţiei. Ştiu şi de deschiderea de către Secţia specială a unui dosar penal, ignorând imunitatea diplomatică pe o probă certă de neprofesionalism a procurorului de caz, dar şi proba unei gafe instituţionale monumentale - după cum cererea degrabă a dosarului, să-i spunem T. de la DNA, şi retragerea unor apeluri în cazuri corupţie cu implicaţii politice au fost un turnesol care a ridicat cel puţin dubii, dacă nu vicierea din faşă a acţiunii Secţiei speciale", a precizat Predoiu, referindu-se la dosarul deschis de Secţia specială care îl viza pe Frans Timmermans şi dosarul Tel Drum.

 

* UPDATE ORA 16.56 Bode: Toate claim-urile de peste un milion de euro le trimit la DNA

 

 * UPDATE ORA 16.56 Parlament - audieri miniştri/ Cătălin Predoiu - aviz pozitiv pentru a ocupa funcţia de ministru al Justiţiei

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

 

* UPDATE ORA 16.47 Lucian Bode a primit, miercuri, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

 

* UPDATE ORA 16.46 Violeta Alexandru - aviz negativ pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

 

* UPDATE ORA 16.45 Violeta Alexandru: Salariul minim trebuie să crească în baza productivităţii muncii 

Salariul minim trebuie să fie majorat pe baza unei formule obiective care să pună accent pe productivitatea muncii şi pe puterea economică reală, astfel încât stabilirea salariului minim să fie ferită de calcule electorale, a declarat miercuri ministrul propus pentru Muncă şi Protecţie Socială, Victoria Violeta Alexandru, în timpul audierilor din cadrul Comisiilor reunite de Muncă şi Egalitate de Şanse ale Parlamentului.

Ministrul desemnat pentru Muncă i-a întrebat pe parlamentarii PSD de ce anume nu au propus o majorare mai mare a salariului minim decât cea prevăzută în proiectul publicat recent de Ministerul Muncii din cadrul guvernării PSD.

"Am văzut proiectul dumneavoastră. Întrebarea mea este cum aţi ajuns această sumă pentru majorarea salariului minim? De ce nu mai mult? Nu doriţi să creşteţi salariul minim mai mult? Răspunsul meu este următorul: acest salariu minim trebuie să crească în baza unui mecanism obiectiv şi să fie ferit de calcule electorale. Sunt de părere că trebuie să existe un mecanism obiectiv de creştere a salariului minim şi în acest sens avem preocupări constante de a ne apleca asupra găsirii unei formule obiective care să pună accent pe productivitatea muncii, pe de o parte, şi pe puterea economică reală", a afirmat Violeta Alexandru. 

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

* UPDATE ORA 16.40 Bode: Vom efectua o analiză realistă asupra tuturor contractelor încheiate de TAROM

 

Toate contractele de achiziţie încheiate de TAROM, în special cele pentru aeronavele în sistem leasing, vor fi analizate imediat după ce vom fi învestiţi de Parlament, în condiţiile în care ne propunem prin programul de guvernare să reducem pierderile înregistrate de această companie în ultimii ani, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, în cadrul audierii în comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.

"TAROM trebuie să redevină o companie cu adevărat orientată spre client. Ne propunem prin programul de guvernare să reducem pierderile înregistrate de această companie în ultimii ani. Dar, pentru început, imediat după ce vom fi învestiţi de Parlament, vom efectua o analiză realistă asupra tuturor contractelor încheiate de companie, cu accent pe contractele de achiziţie a aeronavelor în sistem leasing şi toate celelalte contracte încheiate în ultimii ani de către companie şi care, din păcate, foarte multe produc pierderi", a spus Bode.

În ceea ce priveşte proiectele noi, ministrul desemnat a precizat că prin programul de guvernare au fost asumate autostrăzile Sibiu-Piteşti, Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni, inelul Bucureştiului, dar şi Comarnic-Braşov, pentru care s-a identificat un mod de construcţie.

"În privinţa proiectelor noi, pe rutier ne-am asumat prin programul de guvernare cele trei obiective majore: Sibiu-Piteşti, Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni, inelul Bucureştiului. Bineînţeles, conform deciziei CSAT, autostrada Comarnic-Braşov este un obiectiv strategic şi am trecut în programul de guvernare un mod prin care noi ne propunem să construim acest obiectiv. La fel, pentru drumurile expres şi variantele de ocolire trecute şi asumate în programul de guvernare", a afirmat el.

Lucian Bode a menţionat totodată liberalizarea transportului feroviar de călători, respectiv transpunerea în legislaţia naţională a Pachetului 4 Feroviar.

"În ceea ce priveşte proiectele de investiţii în domeniul feroviar, ne-am asumat liberalizarea transportului feroviar de călători. El este liberalizat, dar cum ştiţi Pachetul 4 pe interoperabilitate şi pe siguranţă trebuie transpus în legislaţia naţională pentru a avea un liber acces la piaţă şi condiţii egale pentru toţi participanţii la piaţă. În domeniul naval, pentru o eficienţă mai mare în asigurarea condiţiilor de navigabilitate - ne-am propus un set de măsuri şi o listă de proiecte unde cu certitudine Guvernul are obligaţia să găsească resurse pentru a finanţa aceste proiecte. În domeniul aerian, pe cele două componente majore - CNAB şi TAROM - ne-am propus modernizarea aeroporturilor din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa şi un program ambiţios, spun eu, de modernizare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti", a susţinut Bode.

Un punct important în programul de guvernare, potrivit lui Lucian Bode, îl ocupă transportul multimodal.

"O reţea naţională şi extinsă de terminale multimodale este din punctul nostru de vedere esenţială pentru ca industria logistică şi transportul feroviar din România să se modernizeze şi să fie competitive", a subliniat acesta.

La capitolul transport subteran, noua guvernare îşi propune să finalizeze Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Eroilor, care, a susţinut Bode, nu va putea fi recepţionat în 2019.

"În ceea ce priveşte transportul subteran, cu cele două magistrale importante M5 şi M6, în programul de guvernare ne-am asumat să finalizăm - fac precizarea, poate trebuia de la început să spun şi subliniez acum - ne asumăm obiective de investiţii, ne asumăm termene şi condiţii pentru un an de guvernare şi pentru acest an de guvernare ne asumăm să finalizăm Magistrala M5 pe tronsonul Drumul Taberei-Eroilor. Acest obiectiv a fost asumat ca şi finalizare în anul 2019, dar din păcate, aşa cum arată lucrurile astăzi, acest obiectiv nu va putea fi recepţionat în anul 2019. De asemenea, vom clarifica şi sunt convins că sunt întrebări legate de Magistrala M6 1 Mai - Aeroport Otopeni", a adăugat el.

 

* UPDATE ORA 16.29 Parlament-audieri miniştri/Predoiu: De 10 ani, se duce o luptă crâncenă în jurul Justiţiei;avem perspectiva de a rămâne singura ţară cu MCV

 

Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiţiei în Guvernul Orban, a declarat miercuri, în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că de zece ani se duce o "luptă crâncenă" în jurul Justiţiei, iar România are în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV, ceea ce ar fi o "catastrofă".

"De 10 ani, în România se duce o luptă crâncenă în jurul Justiţiei. Această luptă a divizat societatea. Confruntarea din societate cu privire la Justiţie a ajuns şi în magistratură, transformându-se pe alocuri în război, când mai rece, când mai cald. Această stare de lucruri este intolerabilă şi nu mai poate continua. Nu se poate face justiţie în condiţii de stare de război. Prin ceea ce va face acest Parlament în lunile care vin, războiul din magistratură se poate înteţi sau poate înceta. De aceea, ca prim pas, vă propun să stopăm imediat atacurile la Justiţie prin legi sau declaraţii politice. (...) Cetăţenii plătesc pentru un serviciu public care să le facă dreptate, să-i protejeze şi să le garanteze drepturile. Inculpaţii au drepturi şi ele trebuie respectate. Părţile vătămate au drepturi şi ele trebuie respectate. Magistraţii trebuie să răspundă pentru calitatea muncii lor, dar o răspundere care să nu se transforme în presiune, ameninţare sau răzbunare arbitrară. Cetăţenii trebuie apăraţi de justiţie de orice abuzuri ale celorlalte puteri. Cetăţenii trebuie apăraţi de justiţie faţă de infractori. Justiţia trebuie să rămână independentă faţă de oricine", le-a spus Predoiu parlamentarilor.

Cătălin Predoiu a afirmat că starea de lucruri din Justiţie produce deservicii atât cetăţenilor, cât şi României în străinătate, referindu-se la Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

"De zece ani, încercăm fără succes să ridicăm MCV. Avem în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV. Aceasta ar fi în opinia mea o catastrofă, ale cărei efecte nu le putem realiza în acest moment. (...) Nu ne putem promova complet interesele naţionale până nu reuşim împreună să ridicăm MCV. Şi nu este vorba doar de MCV, ci, de exemplu, şi de ratarea intrării în OECD, motivată de problemele de corupţie din România. Este vorba şi de ratarea intrării în zona Schengen, motivată de asemenea de persistenţa MCV. Să nu ne imaginăm că va fi uşor să intrăm în zona euro, fără să rezolvăm şi MCV, deşi nu au nicio legătură. Sunt de părere că politica de confruntare cu UE a fost un eşec. Cea de respingere politică a MCV, fără nuanţe, a fost un eşec. Pur şi simplu nu a avut un rezultat pozitiv pentru ţară. Vă invit să abordăm pragmatic acest subiect fierbinte. (...) Vă propun să înlocuim politica de confruntare cu UE cu o politică de cooperare", a arătat Predoiu.

În opinia sa, unele dintre modificările legislative propuse recent au fost "gândite" pentru a bloca anchete şi în general parchetele, amintind de fostul ministru Tudorel Toader, care vorbea despre existenţa unor "centre de reflecţie".

"Unele modificări au slăbit instituţii juridice pentru salvarea unui fost lider politic, poate şi a altora. Sunt de acord că există o percepţie publică puternică, în sensul că în aplicarea protocoalelor, atunci când funcţionau, s-au încălcat drepturi particulare, dar numai Justiţia poate stabili în care cazuri şi de către cine. (...) Eu sunt gata să accept şi că au fost erori inacceptabile în lupta anticorupţie, cum a fost cazul de la Ploieşti, dar nu voi ignora niciodată succesele procurorilor anticorupţie, pe nedrept huliţi în masă de o parte dintre noi. Orice răspundere pentru greşeală trebuie să fie individuală", a afirmat Predoiu.

 

* UPDATE ORA 16.00 Lucian Bode: Vom promova deschiderea operării serviciilor de IT&C din sectorul public către sectorul privat

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Poşta Română, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, participaţiile statului la Telekom, CERT-RO şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI vor intra în configuraţia noului Minister al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi vom promova deschiderea operării serviciilor de IT&C din sectorul public către sectorul privat, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, Lucian Bode, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

"În noua configuraţie a Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor vor intra în structură Poşta Română, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radiocom, n.r.), participaţiile statului la Telekom, CERT-RO şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI. Cu alte cuvinte, componenta de infrastructură din actualul MCSI. Vreau să precizez că nu separăm componenta de comunicaţii de componenta de societate informaţională. Noi, prin programul de guvernare, separăm componenta de infrastructură de componenta de digitalizare. Guvernul va promova deschiderea operării serviciilor de IT&C din sectorul public către sectorul privat. În acest sens, principalele elemente ale politicilor publice pe care Guvernul le are în vedere sunt: organizarea de Parteneriate Public - Private pentru serviciile de IT&C din sectorul public şi, conform economiei de piaţă, transferul de tehnologie şi know-how către şi dinspre firmele competente şi competitive, obţinându-se astfel economii substanţiale", a spus Bode.

Acesta a adăugat că se urmăreşte lansarea licitaţiei pentru licenţele 5G, cu respectarea condiţiilor din Memorandumul pentru combatarea riscurilor de securitate cibernetică generate de către furnizorii 5G, semnat în acest an la Washington.

"În vederea eficientizării actului public în sectorul IT, precum şi în scopul dezvoltării societăţii informaţionale, Guvernul susţine câteva măsuri de reorganizare, printre care înfiinţarea Autorităţii pentru Digitalizarea României în subordinea Guvernului României şi a primului ministru cu rol de a realiza şi de a asigura implementarea strategiei şi a politicilor publice în domeniul digitalizării. România digitală, priorităţi pentru 2020: înfiinţarea şi operaţionalizarea Autorităţii pentru Digitalizarea României şi lansarea licitaţiei pentru licenţele 5G respectând condiţiile Memorandumului pentru combatarea riscurilor de securitate cibernetică generate de furnizorii 5G, semnat în 20 august 2019 la Washington. În final, Poşta Română, o companie cu capital majoritar de stat, o să ocupe un rol important în arhitectura noului minister şi ne propunem câteva măsuri şi câteva direcţii de acţiune", a precizat Lucian Bode.

Lucian Bode, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, este audiat, miercuri, de către deputaţii din Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură, respectiv Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, precum şi de către senatorii din Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură, respectiv Comisia pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

 

* UPDATE ORA 15.52 Parlament/Corlăţean susţine că poziţia privind Rusia din programul de guvernare al PNL e 'plagiat'; Aurescu invocă 'predictibilitatea'

 

Senatorul PSD Titus Corlăţean a susţinut, în cadrul audierilor ministrului propus la Externe, Bogdan Aurescu, faptul că partea din programul de guvernare ce priveşte relaţia dintre România şi Federaţia Rusă este "plagiată" din programul PSD, în timp ce ministrul propus a vorbit despre nevoia de "predictibilitate" în Afacerile Externe, indiferent de "culoarea politică".

"E un exemplu absolut substanţial de plagiat sută la sută din programul de politică externă al PSD. Vă voi remite după discuţie această pagină cu cele două coloane comparative din programul PSD, respectiv programul PNL. Foarte interesant. Se referă la capitolul cu privire la relaţia cu Federaţia Rusă", a afirmat social-democratul.

În opinia sa, acest fapt este o dovadă de "fariseism".

"Eu înţeleg că PNL, preluând prin acest plagiat sută la sută textele din programul de guvernare al PSD, confirmă validitatea poziţiei guvernării PSD anterioare şi ăsta este un lucru interesant", a spus Corlăţean şi a remarcat că o singură frază ar fi fost fost scoasă din varianta PSD în cea a Guvernului PNL.

"E plagiat sută la sută şi asta este excepţia - a fost scoasă o frază cheie, care prezintă poziţia statului român... şi lucrul acesta l-am scris cu mâna mea personal (...) 'România nu va recunoaşte anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă'. Tot textul a fost plagiat, numai această frază a fost scoasă. Semnificaţia scoaterii acestei fraze este extrem de gravă. Eu sper că nu este o schimbare de poziţie a statului român", a punctat Corlăţean şi a adăugat că solicită premierului desemnat o "formă revizuită a capitolului de Politică Externă".

La rândul său, Bogdan Aurescu a invocat predictibilitatea şi continuitatea în domeniul Afacerilor Externe.

"Constat (...) că în programul de guvernare al Guvernului Cioloş există text identic cu cel din programul de guvernare al PSD şi identic, aproape identic cu ceea ce este acum în programul de guvernare pentru că, şi nu acuz PSD că aţi fi plagiat cumva programul de guvernare din mandatul domnului Cioloş, pentru că până la urmă în politica externă a României trebuie să existe consens naţional, indiferent de culoarea politică a guvernelor care se succed. Trebuie să existe continuitate şi predictibilitate", a spus ministrul de Externe desemnat.

El a punctat că predictibilitatea este importantă în politica externă.

"În momentul în care partenerii tăi se uită la tine şi văd că devii impredictibil şi îţi schimbi poziţiile, chiar şi dacă schimbi textele, doar aşa ca să schimbi textele, să nu semene că ai copiat de la un program de guvernare, nu eşti serios. Lucrurile astea sunt mult mai importante decât a plagia un text sau altul dintr-un text sau altul", a evidenţiat Aurescu.

În ceea ce priveşte lipsa propoziţiei privind Crimeea, el a spus că poziţia respectivă este "susţinută în mod constant" de România.

"În programul de guvernare actual, tot din raţiuni de scurtare a chestiunii, s-a considerat că nu este nevoie să mai fie menţionată, pentru că este o politică susţinută în mod constant, ferm, de către România şi în programul de guvernare al Guvernului Orban este menţionată foarte clar faptul că România nu va susţine ridicarea sancţiunilor introduse de Uniunea Europeană către Federaţia Rusă până la soluţionarea conflictului din Ucraina, ceea ce include evident şi chestiunea Crimeei", a subliniat Bogdan Aurescu.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

* UPDATE ORA 15.50 Ministrul propus al Muncii: Vom menţine mărirea pensiilor la 1 septembrie 2020

Vom menţine punctul de pensie conform prevederilor legale, cu mărirea corespunzătoare de la 1 septembrie 2020, a declarat miercuri ministrul propus pentru Muncă şi Protecţie Socială, Victoria Violeta Alexandru, în timpul audierilor din Comisiile reunite de Muncă şi Egalitate de Şanse ale Parlamentului.

"Vom respecta legislaţia în vigoare şi orice creştere în ceea ce priveşte salarizarea o vom discuta cu partenerii sociali. Da, vom menţine punctul de pensie aşa cum prevede legea, cu mărirea corespunzătoare de la 1 septembrie anul viitor", a afirmat ministrul propus al Muncii şi Protecţiei Sociale.

 

* UPDATE ORA 15.47 Orban spune că nu îi retrage pe candidaţii care au primit aviz negativ: A fost un vot politic

 

* UPDATE ORA 15.44  Bode: România este pe locul 128 în lume în ceea ce priveşte calitatea drumurilor, după Gabon şi Zimbabwe

 

* UPDATE ORA 15.18 Parlament - audieri miniştri/Bogdan Aurescu - aviz favorabil pentru funcţia de ministru de Externe

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO 

 

* UPDATE ORA 15.15  Violeta Alexandru: Suntem pentru creşterea contribuţiilor la Pilonul II de pensii

Suntem pentru creşterea contribuţiilor la Pilonul II de pensii şi voi discuta cu partenerii sociali şi cu administratorii fondurilor de pensii private pentru găsirea tuturor formulelor posibile pentru creşterea contribuţiilor la Pilonul II, a declarat miercuri ministrul popus pentru Muncă şi Protecţie Socială, Victoria Violeta Alexandru, în timpul audierilor din Comisiile reunite de Muncă şi Egalitate de Şanse ale Parlamentului.

"Suntem pentru creşterea contribuţiilor la Pilonul II de pensii şi în general suntem pentru încurajarea oamenilor să facă economii în timpul vieţii active, astfel încât să beneficieze de resursele la care au dreptul în momentul în care ies din activitate. Pentru tot ce înseamnă asumare, sunt omul care va sta la masa discuţiilor atât cu partenerii sociali cât şi cu administratorii fondurilor de pensii, de aşa manieră încât să se găsească toate formulele posibile prin care să crească contribuţiile la Pilonul II", a afirmat Victoria Violeta Alexandru.

 

* UPDATE ORA 15.10 Virgil Popescu: Noul Guvern va continua programul Start-Up Nation, dar va modifica criteriile de evaluare

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO 

 

Noul Guvern va continua programul Start-Up Nation, dar va modifica criteriile de evaluare, astfel încât să se pună accent pe inovare, tehnologii noi şi performanţă antreprenorială, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru Economie, Energie şi Mediul de Afaceri, Virgil Popescu, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare reunite.

"Continuăm programul Start-Up Nation, este în programul de guvernare. După părerea noastră, Start-Up Nation 2018 a fost un program social. Faptul că ai pus acolo 2,4,7 angajaţi pentru care sunt punctaţi şi apoi după doi ani nimeni nu-i mai controlează dacă îi mai ţin nu mi se pare că este o performanţă antreprenorială. Noi ne dorim ca Start-Up Nation să ţină cont de inovare, tehnologii noi şi performanţă antreprenorială şi vom găsi criterii ca să stimulăm acest lucru", a spus Popescu.

El a menţionat că nu se ştie deocamdată modul în care va fi modificat programul.

"Dorim să fie înfiinţate cât mai multe companii noi. Scopul nu este să ai o firmă veche, să aplici la Start-Up Nation, să muţi angajaţii de pe o firmă pe alta. La sfârşit, vom găsi criterii de evaluare ca firmele să se autosusţină", a mai spus ministrul desemnat.

Totodată, noul Guvern va căuta şi o modalitate de a interzice vânzarea proiectelor.

"În niciun caz nu mai îmi doresc ca programele de Start-Up Nation să se vândă pe OLX şi vom găsi o modalitate de blocare. Este un risc reputaţional imens al statului român care finanţează, ca oamenii să-şi vândă afacerea. Înseamnă că acei oameni care au aplicat nu vor să facă acea afacere. A fost o hibă în program", a punctat Popescu.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă nu există niciun ban disponibil pentru Start-Up Nation, iar sumele necesare pentru plata cererilor de finanţare şi a deconturilor ar trebui să fie primită de minister la următoarea rectificare bugetară.

 

* UPDATE ORA 14.53 Ministrul propus al Muncii: Nu vom tăia pensii şi salarii; vom elimina supra-impozitarea contractelor part-time

 

Ministrul propus al Muncii, Victoria Violeta Alexandru, a declarat miercuri, în faţa comisiilor reunite din Parlament, că intenţionează să elimine supra-impozitarea contractelor de muncă part-time şi a subliniat că nu se pune problema tăierii de pensii şi salarii.

"Vom elimina supra-impozitarea contractelor de muncă part-time. Nu tăiem pensii şi salarii. Aş vrea să pun punct avalanşei de informaţii pe această temă. Sunt un om responsabil şi nu fac afirmaţii pentru a avea un câştig politic. O spun cu toată fermitatea: oamenii trebuie să ştie de la noi că ne angajăm să nu tăiem pensii şi salarii", a declarat miercuri ministrul propus pentru Muncă şi Protecţie Socială, Victoria Violeta Alexandru, în timpul audierilor din cadrul Comisiilor reunite de Muncă şi Egalitate de Şanse ale Parlamentului.

 

* UPDATE ORA 14.44 Virgil Popescu: Nici prin gând nu ne-a trecut să desfiinţăm voucherele de vacanţă; avem un proiect şi pentru mediul privat

 

Noul Guvern va păstra voucherele de vacanţă pentru bugetari şi are un proiect şi pentru mediul privat, astfel încât companiile să-şi deducă suma de 1.450 de lei din impozitul pe profit, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru Economie, Energie şi Mediul de Afaceri, Virgil Popescu, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.

"A fost un fake news că vrem să scoatem voucherele de vacanţă, pe care vreau să-l demontez. Nici prin gând nu ne-a trecut să le scoatem, ci, mai mult, le considerăm un vector important de marketing turistic pentru destinaţiile interne, românii au circulat mult mai mult", a spus Popescu.

El a arătat că PNL a iniţiat un proiect de lege pentru ca firmele private să-şi poată deduce din impozitul pe profit cheltuielile cu tichetele de vacanţă.

"Avem un proiect de lege pentru mediul privat, astfel încât companiile private care pot şi vor să dea vouchere pentru salariaţii lor, acea sumă de 1.450 de lei să poată fi deductibilă, atenţie, din impozitul pe profit. Deci nu deductibilă fiscal şi apoi să se aplice impozitul pe profit, ci din impozitul pe profit. Este un proiect al nostru, al liberalilor, care este în circuit parlamentar, în dezbatere", a precizat Popescu.

Potrivit acestuia, noul Guvern se va gândi şi la posibilitatea acordării de vouchere pentru extrasezon.

"Nici pe departe nu ne trece prin cap să le desfiinţăm. Credem că ar trebui orientate şi spre extrasezon. Vom analiza proiectul iniţiat de PSD în acest sens. Suntem de acord ca voucherele să se ducă şi spre zona de extrasezon. Lucrurile bune care sunt în minister, le vom păstra", a mai spus Popescu.

 

* UPDATE ORA 14.37  Ministrul propus al Energiei: Îmi doresc unanimitate în Parlament dacă vom modifica Legea offshore

 

* UPDATE ORA 14.09 Virgil Popescu: Nu este incompatibilitate dacă soţia administrează benzinării Petrom; şi soţul premierului lucrează acolo

 

* UPDATE ORA 13.58 Anisie despre elevii cu note sub 5 la Evaluarea Naţională: Programul PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară

 

Monica Anisie, propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, a declarat miercuri, după audierile din comisiile parlamentare de specialitate, că Programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz care prevede ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională.

"Referitor la acest aspect există şi o acţiune în justiţie a Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi mă voi supune tuturor deciziilor instanţei, vom vedea care este mersul în instanţă. Există şi o plângere la CNCD iniţiată de Partidul Naţional Liberal. Vom căuta să respectăm soluţiile care ni se impun, dar părerea mea este aceea că ar trebui să căutăm cauzele pentru care aceşti copii au ajuns în situaţia de a nu obţine nota 5. (...) Îmi doresc să avem un învăţământ profesional unde copilul să se ducă cu drag, unde copilul să ştie că acolo i se formează nişte competenţe, unde să ştie că acolo îşi găseşte viitorul, nu să simtă că este obligat să meargă acolo sau că este pedepsit, că merge într-un batalion disciplinar către învăţământul profesional. În felul acesta nu facem bine învăţământului profesional. (...) Soluţia este reducerea numărului de locuri, planul de şcolarizare, pe de o parte, pe care îl alocăm anual către învăţământul teoretic. În al doilea rând, trebuie să fie o analiză clară a situaţiei în care se află aceşti copii şi promovarea învăţământului profesional. (...) Noi în Programul de guvernare PNL am pus revenirea la situaţia anterioară, la legislaţia anterioară", a afirmat Anisie.

În opinia sa, o soluţie pentru eliminarea plagiatului ar fi existenţa unei platforme online, dar şi o discuţie cu îndrumătorii de doctorate astfel încât aceştia să fie mai atenţi asupra modalităţii în care se realizează tezele.

"Acea platformă care să conţină toate lucrările de doctorat, pe de o parte, asta ar fi o măsură. Ele să fie publice. În felul acesta, cel care este candidat pentru obţinerea titlului de doctor va fi conştient de faptul că se poate ca lucrarea lui oricând să fie verificată. Totodată, aş merge şi către şcolile doctorale şi acolo aş iniţia o discuţie cu toţi îndrumătorii de doctorat să fie mai atenţi asupra modului în care se realizează tezele de doctorat, să verifice cu atenţie şi îndrumătorul ceea ce scrie candidatul şi, în felul acesta, eu zic că încetul cu încetul ne putem îndrepta către eliminarea totală a plagiatului", a explicat ministrul propus la Educaţie.

Monica Anisie a precizat că prima măsură pe care o va lua la Ministerul Educaţiei va fi aceea a realizării unui audit intern. "Prima măsură pe care o voi lua este o analiză, un audit intern, pentru că nu poţi prelua un mandat fără a avea şi ceea ce s-a întâmplat până la acest moment în Ministerul Educaţiei. Prin urmare, realizarea auditului intern este una firească şi, după aceea, voi vedea care sunt măsurile pe care le putem lua în momentul acesta", a adăugat ea.

 

* UPDATE ORA 13.57 Parlament-audieri miniştri/ Ion Ştefan, aviz negativ pentru a ocupa funcţia de ministru al Dezvoltării

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 

 

* UPDATE ORA 13.49 Orban: Prefecturile vor fi în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei 

 

* UPDATE ORA 13.21 Parlament-audieri miniştri/Ion Ştefan: Prioritatea numărul 1 este să asigurăm plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 şi 2

 

Ion Ştefan, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi asigurarea plăţii tuturor facturilor pe PNDL 1 şi PNDL 2.

"Prioritatea numărul 1, chiar numărul 1, acum, este să asigurăm plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 şi 2, să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori. Sunt, deja, întârzieri serioase, în multe locuri constructorii părăsesc lucrările în prag iarnă, acum, când vorbim noi. Necesarul pentru achitarea facturilor restante şi a plăţilor ce urmează a fi făcute până la sfârşitul anului este de aproximativ de 1 miliard de lei. Astăzi, din ce am înţeles şi eu, urmează ca circa 400 de milioane de lei să fie disponibilizaţi, iar prima mea decizie de ministru (...) va fi să dăm o decizie ca aceşti bani să ajungă la UAT-uri. Vreau să fiu foarte clar, vom continua toate lucrările pornite, demarate pe PNDL 1 şi PNDL 2, dar, în calitate de ministru, voi fi foarte atent cu aceste cheltuieli, cheltuirea banului public. Sunt convins că nimeni nu mai vrea să audă de achiziţii dubioase, ca, de exemplu, becuri stradale cumpărate cu 2.000 de euro bucata. Lucrul ăsta s-a întâmplat, ştiţi foarte bine. Risipa banului public trebuie să dispară", a afirmat Ion Ştefan.

El a adăugat că o altă prioritate va fi demararea procedurilor pentru un nou program privind înfiinţarea distribuţiilor de gaze naturale. "La ora actuală, doar 34% din gospodăriile României sunt racordate la reţelele de gaze naturale. Avem resurse naturale în Marea Neagră, o adevărată comoară de care trebuie să beneficiem cu toţii, fiecare român să aibă gazul românesc în casă", a spus Ştefan.

O altă urgenţă, a completat el, o constituie finalizarea lucrărilor la stadioanele bucureştene în vederea Campionatului European de Fotbal de anul viitor. Ion Ştefan a precizat că a fost deja într-o vizită pe şantierele Steaua, Giuleşti şi Arcul de Triumf, pentru a vedea stadiul fizic al lucrărilor şi a dat asigurări că va oferi sprijin constructorilor.

"Administraţia publică are resurse să se modernizeze şi vom sprijini orice intenţie pentru ca serviciile oferite cetăţenilor să fie mai bune, de calitate şi ieftine. Trebuie să renunţăm la acele avize care nu sunt necesare oamenilor, dar sunt necesare pentru instituţiile care constituie venituri proprii şi trăiesc bine din aceste taxe. Este cazul, de exemplu, şi al Inspectoratului de Stat în Construcţii, o instituţie cu specialişti foarte buni, dar care trebuie reformată, o instituţie unde un director poate ajunge să aibă un salariu mai mare decât un parlamentar sau ministru. De asemenea, digitalizarea trebuie să fie o acţiune prioritară. În procesul de digitalizare îmi propun ca interacţiunea dintre cetăţean şi funcţionar să se facă o singură dată la predarea documentelor, iar instituţia avizatoare să-şi facă treaba digitalizat şi apoi să elibereze un formular digital", a declarat Ştefan.

El a afirmat că va propune la nivelul Guvernului o comisie interministerială care să inventarieze toate spaţiile abandonate aparţinând statului pentru a le transfera către autorităţile locale. "Sunt un adept al descentralizării, dar nu al unei descentralizări haotice, presante, care să nu asigure şi resursa financiară, nu doar obligaţii pe spatele primarilor", a explicat Ştefan.

O altă prioritate a mandatului său de ministru va fi sprijinirea procesului de intabulare şi cadastrare a terenurilor, iar pe acest subiect "cuvântul de ordine" va fi digitalizarea.

 

* UPDATE ORA 13.02 Parlament - audieri miniştri/Monica Anisie a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Educaţiei 

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 

 

* UPDATE ORA 12.55 Virgil Popescu, validat de comisiile parlamentare pentru postul de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri 

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

* UPDATE ORA 11.39 Parlament-audieri miniştri: Ionuţ Stroe doreşte o nouă Lege a Sportului şi deblocarea Legii Tineretului

 

Deputatul Marian Ionuţ Stroe, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Orban, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor în faţa Comisiilor pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat că îşi propune o nouă Lege a Sportului şi deblocarea Legii Tineretului aflată de un an în Parlament.

"Îmi doresc să pornim o dezbatere sinceră privind modificarea Legii Sportului sau, de ce nu, să luăm în calcul o nouă Lege a Sportului. Noua lege ar putea avea un cadru unitar pentru finanţări, un regim special al sponsorizărilor, astfel încât companiile să poată aduce bani în sport, precum şi posibilitatea bugetării multianuale, necesară activităţii sportive. În ceea ce priveşte tineretul, ne propunem deblocarea Legii Tineretului, care acum este în Parlament. Această lege ar clarifica mult mai bine obligaţiile pe care le au instituţiile centrale şi locale faţă de tineri. Ea se află de un an de zile în Parlament şi se ştie unde s-au împotmolit lucrurile. De asemenea, ne dorim o descentralizare a competenţelor în zona tineretului şi sportului către autorităţile locale. Legea descentralizării se află acum pe traseul ministerial şi mi-aş dori să o finalizăm în acest an. Avem o infrastructură care poate fi mult mai bine pusă în valoare la nivel local", a spus Stroe.

"Vreau la finalul acestui mandat ca MTS să nu mai aibă doar rolul unui simplu administrator, vreau ca acest minister să înceapă o politică de stat în domeniul tineretului şi sportului în adevăratul sens al cuvântului. Atenţie, nu politizare, ci politică de stat. Există un bagaj de probleme nerezolvate de ani de zile la minister în acest moment. Au fost multe strategii, dar, din păcate, au fost uitate prin sertare, iar acest mod de lucru ar trebui să fie schimbat. Sunt conştient că acest mandat este unul limitat, dar e nevoie să schimbăm paradigma, poate nu neapărat pentru anul pe care îl mai avem până la alegeri, ci pentru viitor. În România există încă oameni care se întreabă de ce statul dă bani la Tineret şi Sport. Răspunsul este că prin aceste activităţi obţinem un beneficiul social cert, ele fac parte integrantă din procesul de formare a viitorilor adulţi. Şi mă refer nu la performanţa sportivă, pentru că aceea este excelenţă în sport, ci la educaţie, sănătate şi formare civică. Americanii au spus că 1 dolar investit în sport îţi economiseşte 3 dolari în serviciile de sănătate. Deci cred cu tărie că activitatea MTS trebuie să fie regândită şi să facem o analiză şi o definire a beneficiului social pe care vrem să-l obţinem din aceste activităţi", a adăugat ministrul desemnat.

Ionuţ Stroe a menţionat că unele dintre proiectele aflate pe agenda MTS sunt într-o uşoară întârziere şi a cerut ca în activitatea ministerului său să nu fie amestecată competiţia politică.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 


"Sunt anumite lucruri esenţiale care trebuie atinse, iar acestea sunt: proceduri clare în toate activităţile, mai ales în cele de finanţare, obiective concrete şi bine definite, transparenţă, integritate şi, nu în ultimul rând, un parteneriat permanent cu beneficiarii, mă refer la tineri şi sportivi. Mandatul meu se va desfăşura sub urgenţa unor proiecte majore pe care suntem obligaţi să le ducem la bun sfârşit. Unele dintre ele s-au aflat într-o uşoară întârziere. Există semnale din zona bugetară că am putea avea ceva temeri că marile proiecte de pe agenda MTS ar putea avea de suferit, dar sunt sigur că putem evita acest lucru. În sport şi tineret nu trebuie amestecată competiţia politică", a explicat Stroe.

Acesta a menţionat că priorităţile MTS sunt organizarea EURO 2020 la Bucureşti şi pregătirea şi participarea României la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

"Priorităţile MTS în opinia mea sunt în primul rând organizarea Campionatului European de fotbal din 2020, cel mai important eveniment pe care l-a găzduit România, unul important pentru prestigiul şi imaginea acestei ţări. Prima mare urgenţă este finalizarea obiectivelor asumate de Guvern şi voi încerca să accelerez procesul de realizare a acestor investiţii. Angajamentul şi obligaţiile Guvernului în domeniul sportului cuprind realizarea a 4 stadioane pentru antrenamentele echipelor participante la EURO 2020, realizarea a 150 de baze sportive mari care cuprind 300 de terenuri de sport şi 100 de terenuri şcolare mici, asta pentru a ne asigura că fenomenul fotbalistic se dezvoltă şi ulterior EURO 2020. Stadiul lucrărilor nu este unul îmbucurător, din păcate se lucrează doar la 3 din cele 4 stadioane. Datoria noastră este să accelerăm stadiul lucrărilor", a precizat el.

"Cel de-al doilea mare obiectiv al nostru este legat de pregătirea şi participarea României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este a doua mare urgenţă şi ea ţine într-o mare măsură de finanţare. Avem obligaţia de asigura bugetul care să fie şi suficient şi să vină la timp pentru participarea sportivilor la competiţiile de calificare. De aceea vom avea o comunicare permanentă cu COSR şi cu federaţiile. Suntem într-o cursă contracronometru pentru a avea în timp fonduri necesare chiar din luna ianuarie. Nimeni nu trebuie să îşi permită vreodată să pună în pericol participarea sportivilor la Jocurile Olimpice după atâta muncă şi antrenament", a mai spus ministrul desemnat.

Rugat de un parlamentar să spună numele unor sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice şi dacă ştie cine este antrenorul lotului feminin de gimnastică, ministrul desemnat a răspuns: "Toţi suntem consumatori ai fenomenului sportiv şi putem menţiona foarte multe nume. Putem începe cu echipa de fotbal de tineret care e deja calificată la Tokyo, putem aminti de cele 7 bărci de la canotaj sau înotătorii Robert Glinţă şi Daniel Martin... deci putem vorbi despre toţi cei 50 de sportivi. Oricum eu cred că cifra sportivilor calificaţi în mod obligatoriu trebuie îmbunătăţită pentru că e loc de mai bine. Referitor la antrenorul lotului de gimnastică evident acesta este domnul Forminte, care tocmai a fost instalat săptămâna trecută. E important să îl invit la dialog pe acest om în virtutea faptului că gimnastica este un sport de tradiţie în România, pentru a vedea care îi sunt nevoile pentru a face mare performanţă".

Ionuţ Stroe a menţionat că doreşte introducerea obligativităţii a trei ore de sport pe săptămână în şcoli şi licee. "Sunt cel mai mare susţinător al introducerii a 3 ore de sport pe săptămână în şcoli. Din păcate am văzut la acest capitol o diferenţă foarte mare între şcolile publice şi cele private. Cele private au mult, mult mai multe ore de sport şi pun mult mai mult preţ pe această activitate. Sunt sigur că şi noi putem face acest lucru la nivel public un lucru bun pentru copii. Pentru că apoi stăm şi ne întrebăm de ce avem copii cu probleme la spate sau dependenţi de tablete şi calculatoare. Prin sport la şcoală le putem oferi copiilor ceva mai mult decât le pot oferi părinţii acasă. Iar trei ore de sport pe săptămână este un lucru extraordinar. Mai ales că sportul de masă a oferit acestei ţări marii campioni. Nimeni nu ştia când s-a născut, să spunem, Gheorghe Hagi, că are destinul de a fi cel mai faimos fotbalist român. Şcoala şi selecţia antrenorilor care mergeau în şcoli au făcut ca aceşti copii să devină mari campioni. Deci sportul de masă este una dintre priorităţile noastre", a precizat Stroe.

Ministrul delegat a promis că se va apleca şi asupra problemei migraţiei tinerilor din România. "O problemă de suflet ca să îi spun aşa este migraţia populaţiei tinere din această ţară. Cred că putem limita acest fenomen, pentru că nu îl putem opri într-o lume globalizată, care ne afectează atât din punct de vedere al declinului demografic, cât şi din punct de vedere al chestiunilor socio-economice din România. Un parteneriat între MTS, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Culturii poate aduce un program prin care tinerii să fie angrenaţi şi să li se ofere locuri de muncă, modalităţi de petrecere a timpului liber, cursuri de formare profesională şi multe alte lucruri. Deci putem avea un răspuns la migraţia tinerilor. Altfel, dacă nu luăm măsuri viitorul nu va fi foarte bun", a afirmat el.

Deputatul Marian Ionuţ Stroe, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Orban, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea Comisiilor pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat.

Decizia a fost luată cu 18 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 8 abţineri.

La audieri au participat, premierul desemnat Ludovic Orban şi Raluca Turcan, nominalizată pentru funcţia de vicepremier.

 

* UPDATE ORA 11.27 Virgil Popescu: Subvenţionarea tuturor consumatorilor casnici de energie trebuie să înceteze; doar cei vulnerabili să fie ajutaţi

 

Doar consumatorii vulnerabili de energie trebuie să fie ajutaţi, iar situaţia actuală, în care toţi utilizatorii casnici sunt subvenţionaţi de către stat, trebuie să înceteze, a declarat miercuri Virgil Popescu, ministrul propus pentru portofoliul de la Economie, Energie şi Mediul de Afaceri, în cadrul audierilor din Parlament.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


"Vom promova o politică energetică orientată către eficienţă energetică şi protecţia consumatorului vulnerabil. În prezent, România risipeşte foarte multe resurse, dar nu eficient. Consumatorii vulnerabili este nevoie să fie identificaţi şi protejaţi mai mult decât acum. Modul în care toţi consumatorii casnici sunt subvenţionaţi acum trebuie să înceteze", a spus Popescu.

El a fost audiat de Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor şi Comisia economică, de industrii şi servicii şi Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale. 

 

* UPDATE ORA 11.20 Parlament-audieri miniştri/Monica Anisie doreşte eliminarea ''culturii plagiatului'' şi dezvoltarea programelor de master didactic 

 

Monica Anisie, propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, a declarat miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că doreşte eliminarea "culturii plagiatului" şi dezvoltarea programelor de masterat didactic.

În opinia sa, în prezent, sistemul universitar nu este aliniat la piaţa forţei de muncă.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


"Toată lumea vorbeşte că în universităţi nu mai vin cei mai buni copii ai noştri. Cei mai buni aleg să studieze în afară. (...) S-a spus de atâtea ori că nu avem un program-cadru, programe, profesori bine pregătiţi. Nu este adevărat, avem cadre didactice bine pregătite, dar trebuie să fie pregătite din punct de vedere nu numai ştiinţific, dar şi pedagogic", a spus Anisie.

Ca prioritate, Monica Anisie a afirmat că doreşte pregătirea bugetului MEN pentru anul 2020 şi a susţinut necesitatea unui audit intern la minister.

O altă prioritate a sa este reducerea numărului mare "de hârtii, cu care este împovărat cadrul didactic".

 

* UPDATE ORA 10.59 Parlament-audieri miniştri/Monica Anisie: Reperele vor fi stabilitate, transparenţă, previzibilitate 

 

Monica Anisie, propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei în Guvernul Orban, a declarat miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că reperele mandatului său vor fi stabilitate, transparenţă, previzibilitate.

"Obiectivele, reperele vor fi stabilitate, transparenţă şi previzibilitate. Este un mandat scurt, dar mă voi asigura că se va realiza un cadru previzibil, transparent şi stabil. (...) Cred că şi elevii, şi profesorii, şi studenţii sunt sătui de acest cuvânt - reformă. Trebuie stabilitate în sistem şi acest lucru se poate realiza prin decizii transparente şi decizii luate prin consultare", a susţinut Anisie.

Ea a afirmat că Ministerul Educaţiei trebuie să ia decizii împreună cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament pentru a găsi "soluţiile cele mai bune" pentru sistemul de învăţământ.

"Mi-aş dori ca în mandatul meu comunicarea dintre noi să fie extrem de bună şi pot să vă asigur că niciodată nu veţi afla din presă despre măsurile pe care Ministerul Educaţiei are de gând să le ia", le-a spus Monica Anisie parlamentarilor.

Ea a precizat că va acorda un interes maxim problemelor de segregare şcolară.

Monica Anisie a amintit că este profesor de peste 25 de ani în cadrul sistemului preuniversitar şi a fost şef de catedră, inspector general adjunct la ISMB, secretar de stat şi director în MEN, precum şi consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

"Consider că este foarte important ca atunci când eşti într-o funcţie să cunoşti sistemul din care faci parte. Sunt convinsă că astăzi sute de elevi, părinţi, bunici mă privesc la televizor şi mă încurajează, mă sprijină", a adăugat ea.

La audieri participă şi preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban. 

 

* UPDATE ORA 10.28 Parlament-audieri miniştri/Marian Ionuţ Stroe, aviz favorabil pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 

 

* ORA 07.00 Parlament: Comisiile continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban

 

Comisiile parlamentare continuă, miercuri, audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban.

Potrivit programului, Bogdan Lucian Aurescu, propus ministru al Afacerilor Externe, va fi audiat de la ora 13,00 de comisiile reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Cătălin Predoiu, propus ministru al Justiţiei, va fi audiat de la ora 15,00 de comisiile juridice reunite şi comisiile pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, iar de la ora 11,00 va fi audiat de comisiile reunite de politică economică, reformă şi privatizare şi pentru industrii şi servicii Virgil-Daniel Popescu, propus ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Lucian Nicolae Bode, propus ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, va fi audiat de la ora 15,00 de comisiile reunite pentru transporturi şi infrastructură şi pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în timp ce Ion Ştefan, propus ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, va fi audiat de la ora 12,00 de comisiile pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

De asemenea, Cristina Monica Anisie, propusă ministru al Educaţiei şi Cercetării, şi Marian Ionuţ Stroe, propus ministru al Tineretului şi Sportului, vor fi audiaţi miercuri dimineaţă de comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Victoria Violeta Alexandru, propusă ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, va fi audiată de la ora 14,00 de comisiile pentru muncă şi protecţie socială şi pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Marţi, în prima zi de audieri, comisiile de specialitate i-au avizat pozitiv pe 7 dintre miniştrii propuşi: Victor Sebastian Costache - ministrul Sănătăţii, Marcel Ion Vela - ministrul Afacerilor Interne, Ionel Nicolae Ciucă - ministrul Apărării Naţionale, Nechita-Adrian Oros - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Costel Alexe - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii şi Ioan Marcel Boloş - ministrul Fondurilor Europene. Totodată, Vasile-Florin Cîţu, propus ministru al Finanţelor Publice, a fost avizat negativ de comisiile de specialitate.

Votul pentru învestirea Guvernului Ludovic Orban urmează să aibă loc luni, de la ora 14,00, în plenul reunit al Parlamentului. AGERPRES/(AS - autori: Alina Novăceanu, Roberto Stan, Florentina Cernat, Marius Ţone,
Daniel Florea, George Coman, Oana Ghiţă, Daniel Badea, Eusebi Manolache, Oana Tilică, editori: Florin Marin, Claudia Stănescu, Andreea Marinescu, Mihai Ţenea, Georgiana Tănăsescu, Mariana Nica, editori online: Simona Aruştei, Gabriela Badea, Anda Badea, Ady Ivaşcu)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

 

*** LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE Miniştrii propuşi de premierul desemnat Orban, audiaţi în Parlament  

 

Ion Ştefan, propus ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fişă biografică) 

 

Virgil-Daniel Popescu, propus ministru al Economiei, Energiei, Mediului de afaceri şi Turismului (fişă biografică) 

 

Monica-Cristina Anisie, propus minstru al Educaţiei şi Cercetării (fişă biografică) 

 

Ionuţ-Marian Stroe, propus ministru al Tineretului şi Sportului (fişă biografică) 

 

Bogdan Aurescu, propus ministru al Afacerilor Externe (fişă biografică)

 

Cătălin Marian Predoiu, propus ministru al Justiţiei (fişă biografică)

 

 Lucian Nicolae Bode, propus ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (fişă biografică)

 

Victoria-Violeta Alexandru, propusă ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale (fişă biografică)

 

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 14-03-2025 10:38

Camera Deputaților cumpără servicii de transport aerian internațional și de cazare la hoteluri în străinătate de 7 milioane lei

Camera Deputaților achiziționează servicii de transport aerian internațional și de cazare la hoteluri în străinătate, în valoare totală estimată de 7 milioane lei. Potrivit site-ului e-licitatie.ro, acordul-cadru care va fi încheiat în acest sens va fi pe o perioadă de

Viata Parlamentara 12-03-2025 13:20

Camera Deputaților/ Proiectul privind cooperarea polițienească internațională - adoptat

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează cooperarea polițienească internațională, fiind înregistrate 240 voturi favorabile. Actul normativ prevede crearea unui cadru legislativ și instituțional privind cooperarea polițienească internațională, în vederea prevenirii, investigării infracțiunilor, p

Viata Parlamentara 12-03-2025 12:29

Camera Deputaților/ Andronache despre AUR și POT: Patentează chiulul sub forma grevei parlamentare

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat miercuri, în plenul Camerei, referindu-se la absența deputaților AUR și POT, că aceștia 'patentează chiulul sub forma grevei parlamentare'. 'Două grupuri parlamentare chiulesc în întregime de la plenul de astăzi, de la votul final. După ce au patentat tipul de

Viata Parlamentara 12-03-2025 11:55

Camera Deputaților: S-a aprobat componența Delegației permanente la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei

Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, componența nominală și conducerea Delegației permanente la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei. Delegația permanentă a Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei va fi condusă de deputatul PSD Ioan Vulpescu. Ceilalți membri ai delegației sunt Alin Coleșa (AU

Viata Parlamentara 12-03-2025 11:53

Camera Deputaților: Schimb de replici între reprezentații USR și cei ai puterii privind candidații la prezidențiale

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, miercuri, în plenul Camerei, că dorește un audit la Primăria Capitalei, susținând că Nicușor Dan a distrus Bucureștiul și USR dorește să-l impună la Cotroceni, în replică reprezentantul USR Ionuț Moșteanu afirmând că 10 ani Crin Antonescu a trăit pe banii soției și nu a făcut nimic.

Viata Parlamentara 12-03-2025 11:14

Tanasă: AUR protestează constituțional; toate actele de procedură cu privire la lovitura de stat sunt în plină desfășurare

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a declarat miercuri că AUR a ales să protesteze într-un mod constituțional, alături de celelalte formațiuni suveraniste, printr-o grevă parlamentară, pentru că ei nu pot să gireze 'toate actele de procedură cu privire la lovitura de stat în plină desfășurare'. 'Al

Viata Parlamentara 12-03-2025 10:42

PNL propune măsuri pentru consolidarea sistemului de pensii private; majorarea contribuțiilor la pilonul II - o necesitate

Grupul parlamentar al deputaților PNL a anunțat, miercuri, că inițiază un set de măsuri privind sistemul de pensii private din România, precizând că scopul acestora este de a asigura 'venituri mai sigure și sustenabile pentru viitorii pensionari'. 'Este esențial să acționăm rapid pentru a consolida mecanismele de econom

Viata Parlamentara 11-03-2025 14:32

Senat/Comisii: Raportul asupra legii privind pedepsirea celor care conduc vehicule drogați, amânat două săptămâni

Comisiile juridică și pentru sănătate din Senat au amânat, marți, pentru două săptămâni, decizia de a acorda un raport comun propunerii legislative privind pedepsirea celor care conduc vehicule drogați. După dezbaterea intitulată 'Droguri. Toleranță zero' organizată săptămâna trecută cu parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor int

Viata Parlamentara 11-03-2025 12:42

VIDEO Parlamentul a aprobat înființarea Comisiei speciale comune pentru combaterea traficului de persoane

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat, marți, înființarea Comisiei speciale comune pentru combaterea traficului de persoane.

Viata Parlamentara 11-03-2025 12:22

USR a lansat o petiție pentru eliminarea conținutului ilegal de pe rețelele sociale; a depus un proiect de lege anti-manipulare

USR a lansat o petiție privind un proiect de lege anti-manipulare online, care vizează eliminarea conținutului ilegal și ''limitarea minciunii și manipulării'' pe rețelele sociale. Propunerea legislativă a fost depusă de deputatul USR Radu Miruță. Conform unui comunicat transmis marți de USR, un număr cât m

Viata Parlamentara 11-03-2025 05:25

Parlamentul se reunește în ședință; înființarea Comisiei speciale pentru combaterea traficului de persoane - pe ordinea de zi

Deputații și senatorii se reunesc marți, începând cu ora 12:00, într-o ședință de plen comun. Unul dintre proiectele care se află pe ordinea de zi a plenului comun de marți este hotărârea privind înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane.

Viata Parlamentara 05-03-2025 17:50

Ciprian Șerban propune sancționarea deputaților care lipsesc de la ședințe: 5% din indemnizație pentru fiecare zi de absență

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat miercuri că a propus modificarea regulamentului, astfel încât deputații care lipsesc de la ședințele de plen și de la cele ale comisiilor să fie sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru fiecare zi în care absentează, în prezent această sancțiune fiind de 1% din indemniza

Viata Parlamentara 05-03-2025 16:03

Camera Deputaților/ Bp: Sesizarea AUR și S.O.S România la CCR privind reducerea numărului de posturi de la Cameră - neîntemeiată

Sesizarea grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România la Curtea Constituțională privind Hotărârea Camerei Deputaților privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile instituției este neîntemeiată, se arată în punctul de vedere adresat Curții de către Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Viata Parlamentara 05-03-2025 14:59

Senat: Proiect pentru instituirea Anului Constantin Brâncuși în 2026

O propunere legislativă privind instituirea în 2026 a Anului Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră parlamentară sesizată. Inițiatorii demersului legislativ, 62 de parlamentari PSD și PNL, subliniază că acesta reprezintă ''un act de omagiere a

Viata Parlamentara 05-03-2025 14:30

Expoziție foto cu personalități culturale și lăcașuri de cult, la Palatul Parlamentului

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat miercuri o solicitare din partea deputatului Mihail Neamțu, președinte al Comisiei pentru cultură, referitoare la organizarea unei expoziții cu fotografii ce prezintă personalități culturale și ale cultelor religioase, precum și lăcașuri de cult. Expoziția, care va avea loc în baza unui parteneria