Deputaţii au adoptat înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii; aportul în numerar, majorat la 9 miliarde de lei
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), după ce în Comisia pentru politică economică au fost aduse mai multe amendamente care prevăd inclusiv majorarea aportului în numerar la 9 miliarde de lei şi suplimentarea listei de operatori economici cu zece companii.
Deputatul PNL Raluca Turcan a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, pe motiv că acesta este neconstituţional, dar propunerea sa a fost respinsă de plen. Ea a anunţat că PNL va contesta legea la Curtea Constituţională.
"PNL vă solicită retrimiterea acestei legi la comisie, pentru că este neconstituţională. Cel puţin trei aspecte: (...) principiul bicameralismului, principiul economiei de piaţă şi principiul liberei concurenţe. Sunt trei articole încălcate de această lege, pentru că transferaţi proprietatea privată a statului într-un fond care va gestiona netransparent, discriminatoriu şi clientelar tot patrimoniul României", a spus Turcan.
Şi reprezentantul USR Claudiu Năsui a precizat că partidul său, PMP şi deputaţi neafiliaţi vor contesta proiectul la CCR.
"Legea (...) prevede ca statul român să piardă o mare parte din avuţia sa. Va pierde 9 miliarde de lei cash şi 33 de companii de stat. (...) Aceste active vor intra într-un fond din care se va cheltui fără absolut niciun respect al procedurilor de achiziţii publice. Deci, vor putea fi cheltuiţi banii aceştia în absolut orice manieră. Şi nu doar atât. Acest fond va putea să se îndatoreze pe pieţe internaţionale, lucru pe care îl va face. Ne spune asta chiar şi proiectul de lege", a declarat el.
Social-democratul George Gabriel Vişan a precizat că FSDI reprezintă o prioritate legislativă majoră în cadrul programului de guvernare şi va fi "un pas decisiv al României spre consolidarea economică şi prosperitate", un "pilon al dezvoltării sustenabile" a ţării noastre.
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a susţinut că veniturile din privatizare vor putea fi folosite pentru dezvoltare şi pentru investiţii, acest aspect reprezentând un aspect pozitiv al proiectului.
"Până acum veniturile din privatizare puteau să fie utilizate pentru datoria publică. Iată că noi, prin această lege, permitem ca veniturile din privatizare, care în mod corect au fost evaluate la 2 miliarde de euro, pot fi îndreptate către investiţii. Şi până acum exista sistemul ajutoarelor de stat, există pârghii active ale statului prin care el se implică în susţinerea economiei private. Diferenţa va fi că ajutoarele de stat erau nerambursabile, în timp ce investiţiile Fondului vor contribui la prezenţa Fondului în companiile în care investeşte, lansarea unor activităţi de natură privată", a explicat el.
Deputatul Victor Ponta a declarat că prin înfiinţarea acestui fond o serie de companii profitabile vor ajunge să fie controlate de persoane private din ţară sau străinătate.
"În 2016, la lansarea programului de guvernare, mă aflam împreună cu un distins coleg, nu îi dau numele pentru că e aici lângă mine, şi amândoi am spus: 'Fondul Suveran este o prostie. Sperăm că nu o să se facă'. După care am discutat cu domnul prim-ministru Tudose şi mi-a zis: 'Eu nu semnez aşa ceva, pentru că nu vreau să ajung în închisoare'. Să vă explic încă o dată şi să fiţi conştienţi că aţi ştiut ce aţi votat: 2012 - 2016 Guvernul PSD-ALDE a gestionat companiile de stat, listându-le la bursă, cu sprijinul şi al Opoziţiei, aducând bani de investiţii care au rămas în companie. (...) Acum toate acestea vor fi trecute într-o zonă privată, controlată de oameni privaţi, puţini din România, restul din Israel, din Rusia, din alte zone, unde au tot încercat din 2012 să ia Hidroelectrica, portul Constanţa, Aeroportul Otopeni şi Guvernul PSD-ALDE s-a opus. Acum nu se mai opune", a susţinut fostul premier.
Potrivit proiectului, adoptat cu 174 de voturi "pentru", 98 "împotrivă" şi trei abţineri, a fost majorat capitalul social al FSDI, aportul în numerar fiind de 9 miliarde de lei, faţă de 1,85 miliarde de lei, cât prevedea forma votată de Senat. Vărsămintele aferente aportului în numerar la capitalul social iniţial al FSDI vor fi efectuate astfel: 200.000.000 de lei în numerar la constituire, iar diferenţa în termen de cinci ani.
Lista pachetelor de acţiuni care constituie aport în natură la capitalul social iniţial al FSDI a fost completată cu zece operatori economici, faţă de cei 23 prevăzuţi iniţial: Complexul Energetic Oltenia SA, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA, Compania Naţională Poşta Română SA, Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara SA, Uzina Termoelectrică Midia SA, Telecomunicaţii CFR SA, Societatea de Tratament Balnear Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM SA, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA.
Astfel, acestea se adaugă companiilor din lista iniţială care include: Engie România, Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - Electrica SA, Delgaz Grid SA, E.ON Energie România SA, Chimcomplex SA, OMV Petrom SA, Telekom România Communications SA, Antibiotice SA, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA, Compania Naţională Loteria Română SA, IAR SA, Oil Terminal SA, Cupru Min SA, Compania Naţională Unifarm SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, Compania Naţională Imprimeria Naţională SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA, Conpet SA.
Din forma adoptată de Senat au fost eliminate două articole conform cărora: indicatorii de performanţă pe termen mediu şi lung se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului ca acţionar unic al FSDI, prin consultarea cu un comitet consultativ şi se aprobă de către Guvern, împreună cu strategia investiţională. Comitetul consultativ ar fi urmat să includă trei reprezentanţi ai Guvernului şi câte un reprezentant al Băncii Naţionale a României, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, mediului academic, industriei financiar-bancare, Parlamentului şi societăţii civile.
Potrivit unei alte modificări aduse, activitatea şi modul de îndeplinire a obiectivelor FSDI se evaluează anual de către Ministerul Finanţelor Publice şi se prezintă Guvernului. AGERPRES/(AS, A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu


