Deputatul Gabriela Horga (PNL Giurgiu): Fac tot posibilul pentru a bloca amplasarea incineratorului de deşeuri
Deputatul PNL Giurgiu Gabriela Horga a declarat marţi, pe pagina sa de socializare, că nu poate să fie de acord ca în municipiul Giurgiu să fie arse deşeuri din toată ţara, inclusiv deşeuri medicale, şi face tot ceea ce este posibil pentru a bloca amplasarea incineratorului de deşeuri în oraş. "Fac tot ceea ce este posibil şi
Pauliuc: Propunem promovarea unei legi privind controlul parental pentru accesul copiilor în online
Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, liberala Nicoleta Pauliuc, susţine promovarea unei legi privind controlul parental pentru accesul copiilor până la vârsta de 16 ani pe reţelele de socializare, având în vedere problemele semnalate în discuţiile pe care le-a avut cu părinţi îngrijoraţi de supraexpunerea la Internet.
Camera Deputaţilor: Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, invitat în plen la dezbaterea 'Ora Guvernului'
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, este invitat marţi în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea "Ora Guvernului", la solicitarea făcută de Grupul parlamentar al USR. Dezbaterea, amânată luna trecută, are tema "Cum pregăteşte Ministerul de Interne lupta împotriva drogur
Ciucă - întâlnire cu români stabiliţi în Irlanda: Îi aşteptăm acasă, unde lucrurile se vor schimba mult în bine
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, le-a transmis reprezentanţilor comunităţii de români stabiliţi în Irlanda, cu care s-a întâlnit la Dublin, că România este din ce în ce mai atractivă pentru mediul de afaceri şi drumurile sunt în continuă îmbunătăţire, majoritatea şantierelor de infrastructură de transport fiin
Bihor: Expoziţia foto ''Tradiţii populare din România şi Japonia'', găzduită la Palatul Parlamentului
Expoziţia fotografică "Tradiţii populare din România şi Japonia", cu 100 de imagini surprinse de artişti niponi în ţara noastră şi de români care au vizitat Ţara Soarelui Răsare, realizată de Asociaţia Internaţională "Euro Foto Art" (AIEFA), va fi găzduită la Palatul Parlamentului timp de zece zile, în perioada 3 şi 13 octo
Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să comunice în termen de 10 zile răspunsul la petiţiile cetăţenilor (proiect)
Trei senatori PNL au depus la Senat un proiect de lege prin care s-ar introduce obligaţia ca autorităţile şi instituţiile publice să comunice în termen de 10 zile răspunsurile la petiţiile cetăţenilor, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice pe
Deputatul Eduard Popica (PSD Vaslui): Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată
Deputatul PSD Vaslui Eduard Popica, ginerele omului de afaceri Emil Savin care a colaborat cu DNA oferindu-i mită preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, joi, că pentru el acesta este ca un al doilea tată, iar ceea ce s-a întâmplat cu fostul lider social-democrat din Vaslui este un moment "sfâşietor", o "
Ciucă, la EARC: O rezistenţă naţională colectivă solid construită este vitală pentru eforturile de a proteja oamenii
O rezistenţă naţională colectivă "solid construită" este vitală pentru eforturile de a proteja oamenii şi de a asigura o politică eficientă de descurajare şi apărare, în contextul provocărilor generate de agresiunea rusă din Ucraina, a transmis, joi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, într-un mesaj video adresat participanţilor la Forumul Eu
Nicolae Ciucă participă la Conferinţa preşedinţilor de Parlamente din statele membre ale Consiliului Europei
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va participa, joi şi vineri, la Conferinţa preşedinţilor de Parlamente din statele membre ale Consiliului Europei, care are loc la Dublin. "Cele trei teme esenţiale pentru agenda publică a fiecărei ţări europene pe care le voi aborda alături de cei 400 de participanţi la
Guran (PNL): CEDO s-a pripit puţin în privinţa recunoaşterii familiilor LGBT; fiecare stat are un specific
Vicepreşedintele liberal al Senatului, Virgil Guran, a afirmat, miercuri, că fiecare stat are specificul său, iar CEDO "s-a pripit" când a respins contestaţia ţării noastre la Decizia privind protecţia şi recunoaşterea legală a familiilor LGBT din România, însă a subliniat că deciziile CEDO sunt obligatorii pentru statele membre UE.
Proiect PNL: Bonificaţii pentru plătitorii de impozit pe profit care îl achită la termen şi nu au obligaţii fiscale restante
Mai mulţi parlamentari PNL propun, într-un proiect legislativ, ca toţi contribuabilii buni-platnici, plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care în ultimul an au achitat impozitul datorat trimestrial sau în plată anticipată până la termenele scadente şi care la 1 ianuarie 2024 nu înregistrează oblig
A 6-a ediţie a Atelierului de leadership al femeilor parlamentare francofone, la Camera Deputaţilor
Cea de-a 6-a ediţie a Atelierului de leadership al femeilor parlamentare francofone se desfăşoară în această săptămână la Palatul Parlamentului. Camera Deputaţilor găzduieşte, în perioada 25 - 29 septembrie, cea de-a 6-a ediţie a Atelierului de leadership al femeilor parlamentare francofone, informează un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Cameră: Minorul agresor şi părinţii acestuia, obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că minorul agresor şi părinţii săi vor fi obligaţi să participe la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private. S-au înregistrat 228 voturi pentru şi 36 abţineri. Proiectul modifică şi comple
Camera Deputaţilor: Se înfiinţează Oficiul de Film şi Investiţii Culturale
Deputaţii au adoptat în plen, marţi, un proiect de lege prin care se înfiinţează Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, ca instituţie publică de cultură de importanţă naţională subordonată Ministerului Culturii. A fost adoptat, astfel, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.39/2023 privind înfiinţarea Oficiului de Film ş
Senat - dezbatere privind ordinul de protecţie/Gorghiu: Un proiect pe care îl extindem la orice tip de violenţă din societate
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a prezentat, marţi, la o dezbatere organizată de Comisia juridică din Senat, proiectul legislativ privind ordinul de protecţie care extinde mecanismul existent pentru faptele de violenţă domestică la orice tip de violenţă din societate, pentru orice tip de agresor. "Este un proiect foarte important pent



