Suciu spune că reprezentanţii AUR au trimis românilor din Ucraina cărţi 'cel mult îndoilenice'
Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat, miercuri, că reprezentanţii AUR au trimis românilor din Ucraina nişte cărţi "cel mult îndoielnice". "Ieri am avut un spectacol în Camera Deputaţilor cu cărţi, cu plângeri că sunt blocate în vamă nişte cărţi absolut necesare românilor care trăiesc în
VIDEO Camera Deputaţilor/ Ringo Dămureanu (AUR) protestează în şedinţa în plen; s-a retras din prezidiu
Deputatul AUR Ringo Dămureanu, secretar la şedinţa de plen de miercuri, s-a retras de la prezidiu, acuzând limbajul pe care l-a folosit în urmă cu două zile preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, într-un dialog cu liderul AUR, George Simion. "Am fost în urmă cu două zile acolo, la prezidiu, când a avut loc acel sc
Parlament: Hotărâre de înfiinţare a Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale, adoptată
Parlamentul, reunit marţi în şedinţă comună, a adoptat, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, hotărârea de înfiinţare a Comandamentulu
Parlamentul a adoptat o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest. O decizie în acest sens a fost aprobată, luni, de către Birourile permanente reunite. Textul proiectului a fost agreat cu Ministerul Afacerilor Externe.
Parlamentul se reuneşte în şedinţă; o solicitare a preşedintelui Iohannis şi modificarea regulamentului - pe ordinea de zi
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi în şedinţă de plen, pentru a dezbate o serie de proiecte. Pe ordinea de zi a plenului comun se află solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea înfiinţării Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale, sub denumirea Regional Special Operations Component Command (HQR-
Senat: OUG 90/2023 privind reducerea cheltuielilor bugetare pe anul 2023, adoptată tacit
Senatul a adoptat, tacit, luni, proiectul de lege de aprobare a OUG 90/2023 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergenţă. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot
Senatul şi-a adoptat bugetul pentru 2024
Senatul şi-a adoptat, luni, în plen, bugetul pe anul 2024, înregistrându-se 55 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi 13 abţineri. Potrivit proiectului, bugetul Senatului României pe anul 2024, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 355.025.000 lei credite de angaja
Camera Deputaţilor/Bp/Carmen Mihălcescu demisionează din calitatea de deputat PSD
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, luni, de demisia din calitatea de deputat a social-democratei Carmen-Ileana Mihălcescu, aceasta fiind trimisă Comisiei juridice. În document, Carmen-Ileana Mihălcescu a comunicat conducerii Camerei Deputaţilor încetarea mandatului său de deputat PSD, prin demisie, în conform
Senat - Biroul permanent: Solicitarea DNA în cazul Cîţu - miercuri, în plen
Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca plenul să discute miercuri solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID. Comisia juridică are termen tot până miercuri, 29 noiembrie, la o
Iniţiativă legislativă USR: Bursa pentru studenţii români de pretutindeni, cumulabilă cu alte burse
Senatoarea USR Silvia Dinică a depus o iniţiativă legislativă care permite cumularea bursei pentru studenţii români de pretutindeni cu bursa de excelenţă olimpică şi cu bursa de performanţă. În prezent, studenţii care studiază prin programele alocate românilor de pretutindeni pot primi bursă dacă aleg să studieze în România, dar n
Oana Ţoiu: USR îi cere lui Marcel Ciolacu explicaţii pentru neînceperea lucrărilor la centrele pentru copii
PSD şi PNL au avut la dispoziţie 50 de milioane de euro din PNRR ca până de Crăciun să dea în folosinţă 150 de centre pentru copii şi nu doar că nu au terminat nici măcar unul, dar nici nu le-au început, afirmă Oana Ţoiu, deputat USR, într-un comunicat transmis AGERPRES. Ea precizează că premierul Marcel Ciolacu a anunţat de Ziua Intern
Senat/Bp: Solicitarea DNA în cazul Cîţu, trimisă Comisiei juridice; 29 noiembrie - termenul pentru raport
Biroul permanent al Senatului a trimis, vineri, Comisiei juridice solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier, senatorul PNL Florin Cîţu, fiind acuzat de abuz în serviciu, în dosarul vaccinurilor. Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vedere
Seidler (USR): Românii să se aştepte să le crească contribuţia de 25% din salariile brute pentru fondul de pensii
Deputatul USR Cristian Seidler a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că USR se opune creşterii taxării pe muncă pentru a putea fi majorate pensiile, aşa cum este prevăzut în Legea pensiilor, el adăugând şi că trebuie amintit în context faptul că premierul Marcel Ciolacu a afirmat de mai multe ori că obiectivul său este de re
Ciucă, despre solicitarea DNA referitoare la Cîţu: Justiţia să îşi facă datoria
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) şi al Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Timişoara, că liberalii nu s-au opus niciodată solicitărilor organelor de anchetă pentru urmăriri penale ale parlamentarilor şi la fel se va proceda şi în cazul fostului premier Florin Cîţu. "Este o procedură foarte simplă. &Ic
Ciolacu: Categoric, colegii mei vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Cîţu
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota pentru ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu. "Un lucru pe care îmi aduc aminte că l-am spus când eram în opoziţie, în timp ce noi eram în casă, se făceau mari afaceri în România. E una dintre afaceri achiziţionar