Hunedoara: Cel mai bătrân cioban din România a murit la 102 ani, într-un accident de tractor

Cel mai bătrân cioban din România, Ştefan Gros, s-a stins din viaţă la vârsta de 102 ani, după ce a fost lovit accidental de un tractor, incidentul petrecându-se la o stână din judeţul Arad, unde baciul se afla pentru a-şi ajuta fiul.
Moş Ştefan era cunoscut ca fiind cel mai în vârstă angajat cu carte de muncă din România, primul său contract fiind încheiat atunci când a împlinit 90 de ani. După 10 ani şi jumătate, el admitea că trebuie să iasă la pensie pentru că nu mai putea mulge oile în rând cu cei tineri, el devenind astfel primul român care s-a pensionat la 100 de ani.
"Am vorbit cu el în urmă cu câteva zile. Era sănătos şi mi-a spus că se simte foarte bine, că nu are probleme nici măcar cu coronavirusul. Din câte am înţeles, s-a dus să-şi ajute fiul, care are o stână pe malul Mureşului, şi a fost lovit accidental de un tractor care a dat cu spatele", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, omul de afaceri Emil Părău, cel care a fost primul angajator oficial al lui moş Ştefan.
În anul în care a împlinit 100 de ani, moş Ştefan participa, pentru prima oară în viaţă, la Serbările Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu. Ca de fiecare dată, era îmbrăcat în straiele populare la care nu a renunţat niciodată în viaţă.
"Nu am cuvinte să vă pot spune şi să mă credeţi cât mă simt de bine. Mi se pare că simt că am întinerit. De mulţi ani mi-o tot fost gândul să vin la Ţebea şi, după ce am trecut de suta de ani, mi-a venit rândul şi am venit. A fost foarte frumos, parcă nu am cuvinte să vă spun exact ce plăcut a fost. Parcă simt cum creşte inima-n mine. Aşa mă simt de bine", s-a destăinuit atunci moş Ştefan.
În noiembrie 2016, Ştefan Gros a primit din partea Consiliului Judeţean Hunedoara o Diplomă de Excelenţă, în semn de apreciere pentru activitatea depusă, fiind considerat un model de putere de muncă, de caracter, un exemplu pentru comunitate.
"Moş Ştefan ar fi împlinit 103 ani pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru. Poate aşa a vrut Dumnezeu. Şi-a realizat visul, să trăiască 102 ani, ca şi tatăl său", a cochis Emil Părău. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureş: Autoturism lovit de tren la Coroisânmărtin; cinci victime, dintre care una încarcerată
Un autoturism cu cinci pasageri a fost lovit, luni seară, de un tren în localitatea Coroisânmărtin, o persoană fiind încarcerată, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş. Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de desca
Prahova: Două persoane rănite în accidentul cu cinci maşini de pe autostrada A3 au fost transportate la spital
Două persoane rănite în accidentul produs, luni seară, pe sensul Ploieşti-Bucureşti al autostrăzii A3, la km 42, au fost transportate la spital, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. "Dintre cele patru persoane care au primit îngrijiri medicale, două sunt transportate la spital pentru investigaţii şi î
Iaşi: Adolescent de 17 ani, lovit mortal de un autobuz în apropierea unei treceri de pietoni din Valea Lupului
Un băiat în vârstă de 17 ani a fost accidentat mortal de un autobuz în apropierea unei treceri de pietoni din Valea Lupului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi întocmind, luni, un dosar penal pe numele şoferului de autobuz. Potrivit anchetatorilor, băiatul s-ar fi deplasat pe partea carosabil
Maramureş: Acoperişul bisericii greco-catolice din localitatea Crăciuneşti distrus de incendiu
Acoperişul bisericii greco-catolice din localitatea Crăciuneşti a fost distrus în totalitate de un incendiu izbucnit în cursul după amiezii de duminică, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta. "Incendiul a fost localizat, fără a exista pericolul de propagare a flăcărilor", a spus Adrian
Hunedoara: O casă din lemn a ars într-un incendiu la Petroşani
O casă din lemn a ars într-un incendiu care a avut loc la Petroşani, pompierii reuşind să lichideze focul la capătul unei intervenţii dificile care a durat peste patru ore, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Incendiul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe Strada Slăt
Sibiu: Trei persoane rănite într-un accident rutier pe DN 14, în Brateiu
Trei persoane au fost rănite sâmbătă dimineaţa într-un accident rutier care a avut loc pe DN 14, în localitatea Brateiu. Autoturismul condus de un bărbat din judeţul Braşov a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă de o femeie din judeţul Gorj, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectora
Bistriţa-Năsăud: Biciclist accidentat mortal de o maşină pe DJ 172A
Un bărbat de 74 de ani, care se deplasa cu bicicleta joi seara, pe DJ 172A, a murit, după ce a fost lovit de o maşină, între localităţile Beclean şi Rusu de Jos, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. ''Astăzi, 26 decembrie, poliţiştii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetăr
DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a determinat rotirea necontrolată a elicelor unei turbine eoliene amplasate în curte, existând riscul desprinderii acestora. Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ţinâ
Adolescent înjunghiat în Capitală, după o ceartă privind restituirea unei datorii
Un adolescent din Sectorul 5 al Capitalei, în vârstă de 18 ani, a fost înjunghiat în stradă de un tânăr de 20 de ani, după o ceartă izbucnită pentru o datorie în bani. "În seara zilei de 20.12.2024, în jurul orei 21,15, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Bucureşti, sector 5