UE apără distribuţia vaccinurilor, după ce mai multe ţări s-au plâns că este inegală

Comisia Europeană şi-a apărat sâmbătă politica de distribuire uniformă a vaccinurilor anti-COVID-19 în bloc după ce Austria şi alte cinci state membre s-au plâns că dozele nu au fost alocate în mod egal, informează Reuters.
Într-o scrisoare comună adresată sâmbătă Comisiei Europene şi Consiliului European, lideri din şase ţări europene - Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Letonia Slovenia şi Croaţia (care s-a alăturat ulterior) - au solicitat convorbiri privind distribuţia vaccinurilor.
Comisia a răspuns că dozele au fost distribuite proporţional cu populaţia fiecărei ţări şi ţinând cont de datele epidemiologice, adăugând că guvernelor statelor membre le revine sarcina de a decide cum să le împartă.
O politică flexibilă agreată de guvernele UE a însemnat că ţările care se confruntă cu o fază mai acută a epidemiei ar putea accesa mai multe doze, în cazul în care unele guverne ar opta să nu-şi preia alocarea proporţională, a declarat Executivul UE într-un comunicat.
"Ar fi de competenţa statelor membre să găsească un acord dacă doresc să revină la baza proporţională", a spus acesta, adăugând că sprijină o metodă de alocare bazată exclusiv pe o proporţie a populaţiei fiecărei naţiuni a UE.
Comisia a fost criticată pentru distribuirea lentă a vaccinurilor, deşi guvernele UE joacă un rol esenţial în achiziţionare şi planurile de vaccinare.
Vineri, cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că dozele de vaccin nu au fost distribuite uniform între statele membre, în pofida unui acord în cadrul blocului de a face acest lucru în funcţie de populaţie. El a acuzat, fără a oferi dovezi, că au fost încheiate acorduri separate între comitetul director al UE privind vaccinurile (alcătuit din reprezentanţi ai tuturor statelor membre participante) şi companiile de medicamente.
Foto: (c) CHRISTIAN BRUNA/EPA
Scrisoarea semnată de Kurz şi ceilalţi cinci omologi ai săi, adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a cerut "o soluţie europeană".
"În ultimele zile ... am descoperit că ... livrările de doze de vaccin de către companiile farmaceutice către state membre individuale ale UE nu sunt puse în aplicare în mod egal, urmând cheia proporţională a populaţiei", se spune în scrisoarea publicată în presa austriacă.
Semnatarii îi cer lui Michel "să organizeze o discuţie despre această chestiune importantă în rândul liderilor cât de curând posibil".
Malta este pe cale să aibă de trei ori mai multe doze de vaccin faţă de populaţia sa până la sfârşitul lunii iunie decât Bulgaria, a spus Kurz.
Scrisoarea nu a menţionat comitetul director al UE privind vaccinurile, organismul care negociază acordurile pentru vaccinuri cu companiile în numele statelor UE. Şeful adjunct al comitetului este austriac, remarcă Reuters.
Partidele de opoziţie din Austria l-au acuzat pe cancelar (Partidul Popular Austriac, OVP) că a încercat să abată de la sine vina pentru ritmul lent al vaccinărilor. Social-democraţii au spus că el caută "ţapi ispăşitori pentru eşecul său".
Un oficial al UE a declarat că Michel a primit scrisoarea, iar un summit al liderilor este deja planificat pentru 25 şi 26 martie.
"Coordonarea COVID va fi abordată din nou de către cei 27 de membri în timpul acelei şedinţe", a spus oficialul, fără a specifica dacă aceasta a inclus distribuirea vaccinurilor.
Biroul preşedintelui Consiliului European a refuzat să comenteze, scrie Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Donald Trump a acceptat invitația prim-ministrului italian de a efectua o vizită oficială în Italia curând
Președintele american, Donald Trump, a acceptat invitația prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declarație comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington - relatează Reuters. În timpul &ic
Giorgia Meloni s-a întâlnit cu vicepreședintele SUA, JD Vance, la Roma, pentru a doua oară în 24 de ore
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, s-a întâlnit vineri la Roma cu vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, pe care l-a primit glumind în biroul său din Palazzo Chigi, la o zi după întâlnirea cu președintele american, Donald Trump, la Casa Albă, la care a fost prezent și acesta, relatează ANSA. 'Sunt onorată să îi urez
#Ucraina anunță că a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte
Ucraina a anunțat vineri că a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte, după un schimb identic care a avut loc la sfârșitul lui martie, cel mai mare de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, informează AFP. 'Trupurile a 909 de apărători ucraineni căzuți în luptă au fost aduse înapoi în U
Iranul își expune arsenalul militar în cadrul unor parade organizate cu ocazia Zilei Armatei
Parade militare au fost organizate vineri în Iran cu ocazia Zilei Armatei, în timpul cărora autoritățile iraniene au expus arsenalul militar al țării, în special drone, rachete și tancuri fabricate pe plan local, informează AFP. Aceste parade, la Teheran și în alte orașe ale Iranului, au avut loc cu o zi înainte de o a doua sesiun
Ordinul lui Putin de a suspenda loviturile asupra infrastructurii energetice din #Ucraina a expirat, declară Peskov
Ordinul dat pe 18 martie de președintele rus Vladimir Putin de a suspenda pentru 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice din Ucraina 'a expirat', a anunțat vineri Kremlinul, informează AFP și Reuters. 'Luna (de moratoriu) a expirat de fapt. Pentru moment, nu au fost alte instrucțiuni din partea comandantului suprem, președintele Put
Noul ambasador al SUA în Israel a depus la Zidul Plângerii un mesaj de pace scris de Donald Trump
Noul ambasador al SUA în Israel a depus vineri la Zidul Plângerii din Ierusalim un mesaj scris de mâna lui Donald Trump, dând asigurări că președintele american se roagă pentru pace și întoarcerea ostaticilor israelieni acasă, informează AFP. Fostul guvernator republican Mike Huckabee, apropiat mediilor israeliene pro-colonizare,
China îi răspunde lui Zelenski că nu a furnizat niciodată arme letale Rusiei pentru războiul din #Ucraina
China a dat vineri asigurări că nu a livrat 'niciodată' arme letale Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, denunțând 'acuzații arbitrare' și o 'manipulare politică', după acuzații formulate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP. Acest schimb de acuzații intervine în condițiile în care
JD Vance va avea o întrevedere cu Giorgia Meloni la Roma, înainte de a sărbători Paștele la Vatican
Vicepreședintele american JD Vance a sosit vineri dimineața la Roma pentru o vizită în timpul căreia el urmează să aibă o întrevedere cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paștele la Vatican, unde va fi primit de brațul drept al Papei Francisc, informează AFP și ANSA. Avionul vicepreședintelui american, Air Force T
Trebuie să determinăm în următoarele zile dacă pacea în #Ucraina este 'fezabilă', declară șeful diplomației americane
Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat vineri că este timpul 'să se determine în următoarele zile' dacă pacea 'este fezabilă' în Ucraina, subliniind totodată că 'SUA au alte priorități', la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP. 'Trebuie să determinăm &ic
Yemen: Armata americană a distrus un port petrolier strategic; rebelii houthi anunță 38 de morți și peste 100 de răniți
Armata americană a anunțat că a distrus un port petrolier strategic în Yemen, unde ea îi vizează pe rebelii houthi, care au anunțat la rândul lor, vineri, 38 de morți și peste 100 de răniți în urma atacului american, potrivit unui nou bilanț, informează AFP și Reuters. 'Treizeci și opt de muncitori și angajați au fost uciși și alți
Donald Trump spune că nu îl învinovățește pe Zelenski pentru războiul din #Ucraina, continuând să-l critice
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski 'responsabil' pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe președintele ucrainean, informează AFP. 'Nu-l consider pe Zelenski responsabil, însă nu sunt deloc încântat că acest război a fost declanșat. (...) Nu-l învinovățesc, î
#Ucraina: Cel puțin doi morți și zeci de răniți în atacuri ruse asupra orașelor Harkov și Sumî
Două persoane au murit și alte cel puțin 40 de persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri la Harkov și Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile ucrainene, informează agențiile internaționale de presă. La Harkov, o persoană a murit și alte circa 40 au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu, a anunțat primarul aces
Acord privind mineralele: Kievul și Washingtonul au semnat un 'memorandum de intenție' (ministrul ucrainean)
Washingtonul și Kievul au semnat joi un 'memorandum de intenție' care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP. 'Suntem încântați să anunțăm semnarea, cu partenerii noștri americani, a unui protocol
'Pacea este posibilă în Ucraina', afirmă secretarul de stat american în cadrul unei convorbiri cu ministrul de externe rus
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a contactat telefonic joi pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov pentru a-l informa despre discuțiile de la Paris privind conflictul din Ucraina, subliniind că 'pacea este posibilă' dacă fiecare dintre părți se angajează într-un acord, relatează AFP. Secretarul de stat 'i-a transm
VIDEO/SUA: Trump afirmă că acordul privind mineralele cu #Ucraina va fi semnat 'joia viitoare'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat 'joia viitoare', relatează AFP. 'Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (...) joia viitoare. Curând. Și presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord &