MApN: De Sf. Andrei - ceremonia de resfinţire a Crucii de pe platoul Caraiman
Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni, de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României, începând cu ora 12,00, ceremonialul militar şi religios de resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi.
Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a monumentului istoric, precizează MApN, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
La ceremonie, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.
***
Lucrările de reabilitare a "Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial", monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate de administrator legal al monumentului, reaminteşte sursa citată.
Lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor metalice, a soclului şi platformei de acces la monument şi acoperirea anticorozivă a întregii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi a fost realizată instalaţia de ventilaţie în subsol.
Pe 14 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare. A fost, de asemenea, amenajat un spaţiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie şi un generator ce va permite menţinerea unei temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de expoziţii. Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcţia monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului şi bătăliilor de pe Valea Prahovei.
Conform MApN, obiectivul general al proiectului a fost promovarea istoriei şi identităţii naţionale prin conservarea, protejarea şi valorificarea unui monument cultural şi istoric de referinţă pentru România - Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial. Obiectivele specifice au vizat, pe de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul monumentului şi, pe de altă parte, creşterea numărului de vizitatori la monument cu minim 6%, în primul an după finalizarea lucrărilor.
Activitatea administrativă s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani, 2016 - 2018, interval în care s-au desfăşurat procedurile legale privind transferul Crucii Caraiman de la oraşul Buşteni la MApN, întocmirea documentaţiilor tehnice, întocmirea şi depunerea cererii de finanţare pe fonduri europene, semnarea contractului de finanţare, atribuirea prin licitaţie a contractului de lucrări, obţinerea avizelor legale pentru fiecare etapă. Ulterior parcurgerii numeroşilor paşi procedurali, în toamna anului 2018 a fost semnat contractul de lucrări de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acesteia, precizează MApN.
Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie - noiembrie 2019), 5 luni în anul 2020 (iulie - noiembrie 2020).
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Valoarea proiectului a fost de 19.159.031,29 lei, dintre care 15.946.043,78 lei reprezintă finanţare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanţării proprii pentru cheltuieli eligibile şi neeligibile. Proiectul a fost implementat de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei domenii şi infrastructuri, arată Ministerul Apărării. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cluj: O mașină a ars complet din cauza unui foc aprins pentru arderea unor deșeuri
Un autoturism a ars complet, miercuri, după ce s-a aprins de la un foc unde se ardeau deșeuri, în localitatea Surduc, a anunțat ISU Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente pentru a stinge un incendiu care a distrus un autoturism parcat în apropierea unei gospodării din loca
Aproape 9.300 de apeluri, în 2024, la linia telefonică gratuită destinată victimelor violenței domestice 0800.500.333
Aproape 9.300 de apeluri s-au înregistrat, în 2024, la Helpline-ul 0800.500.333, linie telefonică non-stop, gratuită, destinată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane din cadrul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Potrivit unui comun
Tulcea: Turismul în județ, afectat de războiul din Ucraina
Numărul turiștilor în județ a scăzut cu circa 16,07% din anul 2019 până în prezent, scăderea fiind însă aproape dublă în cazul municipiului Tulcea, de 28,95%, din cauza războiului din Ucraina, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Organizația de management al destinației turistice (OMD) Tulcea. Astfel, dacă &icir
Ministerul Apărării anunță licitație pentru 48 de adăposturi dislocabile destinate aeronavelor militare
Ministerul Apărării Naționale anunță licitație pentru 48 de adăposturi dislocabile cu rol de a asigura adăpostirea temporară pentru aeronave militare de luptă cu aripă fixă. Acordul-cadru are o durată de trei ani și o valoare totală estimată de 272.000.000 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 13 februarie. Un numă
Maramureș: Întâlnirile directe cu cetățenii, singura modalitate de a indentifica problemele orașului, susține primarul Dăncuș
Singura modalitate de a identifica problemele comunității constă în dialogul direct și întâlnirile cu cetățenii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș. 'Avem frecvent ședințe ale Consiliului Local, avem o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în cartierel
Sector 2: Circa 3.000 de arbori uscați care reprezintă pericol pentru comunitate vor fi toaletați și defrișați
Aproximativ 3.000 de arbori uscați care reprezintă pericol pentru comunitate vor fi toaletați și defrișați în Sectorul 2 de echipele autorității locale, a anunțat primarul Rareș Hopincă. El a scris, miercuri, pe Facebook, că mulți dintre cetățeni i-au cerut, la fiecare întâlnire, ca autoritatea locală să intervină pentru toal
Maramureș: Material antiderapant împrăștiat pe două segmente de drum național; 55 de centimetri, zăpada căzută în Munții Rodnei
Peste 100 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe două tronsoane de drum național care traversează Munții Gutâi și Munții Rodnei pentru a combate poleiul, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. 'Angajații Secției de Drumuri Naționale au acționat cu patru utilaje și a
UPDATE Trenurile și-au reluat circulația între stațiile Gherla și Dej Călători
Traficul feroviar a fost reluat la ora 09:00, pe firul I între stațiile Gherla și Dej Călători, după accidentul produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 36+050, iar cele două trenuri staționate temporar au fost reînscrise în circulație, a anun
Harghita: Pagube de peste 500.000 de lei produse de incendiul de la atelierul auto din Odorheiu Secuiesc
Incendiul care a cuprins, marți seara, un atelier auto din municipiul Odorheiu Secuiesc a făcut pagube de peste 500.000 de lei, pompierii luptând timp de patru ore să stingă focul care risca să se extindă, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'La sosirea echipajelor de intervenție,
ANM: Ceață densă în zeci de localități din județele Arad și Timiș, miercuri dimineața
Meteorologii au emis miercuri dimineața o atenționare nowcasting Cod galben de ceață densă în localități din județele Arad și Timiș, valabilă în următoarele ore. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până la ora 9:00, în zeci de localități din zona joasă a județelor Arad și Timiș se va semnala local ceață,
Ziua Culturii Naționale/Federația Națională 'CulturMedia' protestează cu banderole albe, de la ora 11,00
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' protestează, miercuri, de Ziua Culturii Naționale, cu banderole albe, de la ora 11,00, pentru a atrage atenția asupra subfinanțării din Cultură și inechităților salariale la care sunt supuși angajații din muzee, biblioteci și centre culturale. 'În această z
Harghita: Incendiu la un atelier auto din Odorheiu Secuiesc; suprafața afectată, aproximativ 300 mp
Pompierii militari și civili au intervenit, marți seara, pentru stingerea unui incendiu puternic care a cuprins un atelier auto din municipiul Odorheiu Secuiesc, intervenția fiind una dificilă din cauza pericolului de extindere. Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a informat că la fața locului acționează trei echipaje d
Giurgiu: Traficul pe Podul Prieteniei se desfășoară pe o singură bandă, după reluarea lucrărilor de reparații pe partea bulgară
Traficul pe Podul Prieteniei care face legătura între Giurgiu și Ruse, Bulgaria, se desfășoară pe o singură bandă, în sistem semaforizat, după ce partea bulgară a reluat lucrările de reparații la pod. 'Pe partea bulgară a Podului Prieteniei se lucrează, astfel încât circulația pe pod se desfășoară pe o singură bandă
Cseke Attila: Nu am nicio problemă de a propune măsuri ca în 2021, când am desființat inspectoratele regionale de stat în construcții
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a afirmat, marți, la Ploiești, că primele măsuri de eficientizare a administrației publice trebuie să vină de la nivel central, punctând că nu are o problemă să propună măsuri de eficientizare similare celor din 2021, când a desființat inspectoratele regionale de stat în cons
Cseke Attila: Suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului; vom elimina această avizare în cascadă
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a afirmat, marți, la Ploiești, că procedura de adoptare a Codului urbanismului este în derulare, urmând să fie eliminată avizarea 'în cascadă'. 'Noi suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului. (...) Noi, prin acest Cod al