logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria comunei Berchișești

Mihai Eminescu este temelia educației sănătoase și armonioase a viitoarelor generații

În fiecare an, în 15 ianuarie, Mihai Eminescu, 'Luceafărul poeziei românești', ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, își face zilnic simțită prezența prin poemele sale bine cunoscute.

Aportul lui Mihai Eminescu în cuvântul, cultura și istoria neamului românesc este neprețuit, dintotdeauna și pentru totdeauna. Prin Eminescu și moștenirea să, suntem un popor unic: 'Cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc !', așa după cum menționa George Călinescu.

Prin toată creația sa, poetică, epică, publicistică, marele nostru poet a ridicat valoric și literar verbul românesc la rang de înaltă și incomparabilă artă monumentală. Versurile sale sunt frumuseți ritmice nemuritoare: 'Al Moldovei îi e fiul, Și Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot !'.

Într-o lume relativă și într-o societate închistată de multe ori în mediocritate, omagierea lui Mihai Eminescu reprezintă mult mai mult decât simpla reamintire a sa în preajma datei de 15 ianuarie.

Dincolo de opera marelui nostru scriitor, învățăturile sale rămân actuale și în zilele noastre, fiind pilde nemuritoare, demne de pus la temelia educației sănătoase și armonioase a celor ce ne vor călca pe urme și se vor ocupa în viitor de dezvoltarea comunei noastre !

Primarul comunei Berchișești,
VIOLETA ȚÃRAN

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].