logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Fotbal: Federaţia Română de Fotbal îi va acţiona în instanţă pe suporterii care au pătruns pe teren la meciul România-Spania

Imagine din galeria Agerpres

Federaţia Română de Fotbal urmează să intenteze un proces împotriva celor doi suporteri care au pătruns pe terenul de joc în timpul partidei România - Spania, din cadrul preliminariilor EURO 2020, şi va cere despăgubiri, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

"Decizia pe care am luat-o la nivel de federaţie este în primul rând să îi dăm în judecată pe cei doi suporteri care au intrat în teren, iar acest lucru îl vom face fără doar şi poate şi avem nevoie şi de implicarea instituţiilor statului. Şi aici avem nevoie să aflăm cine finanţează aceste grupuri de suporteri, pentru că este o mare enigmă în momentul de faţă. Şi avem nevoie de toate forţele de intervenţie, pentru că e nevoie să se intervină imediat. În momentul în care ai o scandare rasistă aceşti suporteri trebuie să fie în afara stadionului. Dar se pare că în acest moment nu avem suficientă susţinere pentru a implementa o asemenea acţiune. Şi bineînţeles să fie interzişi pe stadioane, asta ne dorim", a declarat Burleanu.

Oficialul FRF a precizat că în urma suspendării primite din partea UEFA, de a juca o partidă cu porţile închise şi a amendei, bugetul federaţiei a fost afectat serios.

"E o situaţie foarte, foarte ciudată pentru că la veniturile Federaţiei Române de Fotbal, prin faptul că avem stadionul închis, la care se adaugă amenda de 83.000 de euro, înseamnă un impact financiar de aproximativ 500.000 de euro. Cu aceşti bani ai fi putut să realizezi trei terenuri. Vom solicita daune, bineînţeles, nu ne-am gândit încă la o sumă. În momentul de faţă am luat această decizie de a deschide acest proces împotriva celor doi care au intrat pe teren iar în momentul în care vor fi identificaţi şi cei care au aruncat fumigene, petarde, vom face acelaşi lucru", a mai spus Răzvan Burleanu.

Naţionala României a fost sancţionată de UEFA pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon la meciul cu Spania (1-2), din preliminariile EURO 2020, federaţia fiind amendată şi cu 83.000 de euro.

Următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România - Norvegia, din 15 octombrie, programat pe Arena Naţională, se va disputa cu porţile închise. AGERPRES/(AS/autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sport Intern 13-03-2025 16:11

Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Dacă vom câștiga cu U Cluj, avem șanse mari la titlu

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că în cazul unei victorii cu Universitatea Cluj, în prima etapă a play-off-ului Superligii de fotbal, formația sa va avea șanse mari să câștige titlul de campioană în acest sezon. 'Sunt cele mai bune șase echipe, e diferența foar

Sport Intern 13-03-2025 14:44

Rugby: Alin Petrache - Avem șanse să batem Portugalia, avem exemplul Spaniei

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat, joi, că 'stejarii' au șansa de a învinge Portugalia în deplasare și de a câștiga medaliile de bronz în Rugby Europe Championship 2025, și a dat ca exemplu Spania. 'Întotdeauna avem așteptări mari de la orice fel de meci. Cu Portugalia ne dorim vic

Sport Intern 13-03-2025 12:55

Auto: România are prima sa echipă la Campionatul GT4 European Series

Piloții Tudor Tudurachi și Sergiu Nicolae și Willi Motorsport formează prima echipă sută la sută românească din Campionatul GT4 European Series 2025, în care vor pilota noul BMW M4 GT4 EVO, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Antrenorul Sergiu Nicolae și elevul său Tudor Tudurachi vor reprezenta România pentru prima dată

Sport Intern 13-03-2025 00:09

Fotbal: Edward Iordănescu - Nu regret decizia de a pleca de la echipa națională

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri seara, la premiera filmului documentar 'Generația de suflet', că nu regretă decizia de a-i părăsi pe 'tricolori' în vara anului trecut și că nu se uită niciodată în spate. 'Nu am regretat decizia de a renu

Sport Intern 12-03-2025 21:58

Fotbal: Regizorul Remus Achim promite un nou film despre națională dacă se califică la CM 2026

Regizorul Remus Achim a afirmat, miercuri seara, la premiera celui de-al doilea film despre echipa națională de fotbal a României, că va realiza un nou documentar dacă 'tricolorii' vor reuși să se califice la Cupa Mondială din 2026, din SUA, Canada și Mexic. 'Doamne, ajută! Dacă se va întâmpla lucrul acesta, dacă

Sport Intern 12-03-2025 21:40

Fotbal: FRF a lansat brandul 'Generația de suflet', la premiera unui nou film documentar despre națională

Federația Română de Fotbal a lansat, miercuri seara, cu ocazia premierei celui de-al doilea film documentar despre echipa națională a României, brandul 'Generația de suflet', care este 'cel mai puțin legat de fotbal', după cum a afirmat președintele FRF, Răzvan Burleanu. 'După succesul înregistrat anul tre

Sport Intern 12-03-2025 17:18

Fotbal: Ilie Stan este noul antrenor principal al Gloriei Buzău

Ilie Stan a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei Gloria Buzău, a anunțat ultima clasată în Superliga de fotbal, miercuri, pe pagina sa de Facebook. Ilie Stan va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă, joi 13 martie, de la ora 13:30, în sala de conferințe a clubului SCM Gloria Buzău. Luni, clubul

Sport Intern 12-03-2025 14:29

Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat de Comisia de Disciplină a FRF să dispute un meci fără spectatori

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, în ședința sa de miercuri, să sancționeze clubul FC Rapid București să dispute un meci fără spectatori, din cauza incidentelor produse de suporteri la meciul cu FCSB. Totodată, clubul Rapid a fost amendat cu 60.000 de lei, iar FCSB cu 22.500 de lei. ''

Sport Intern 12-03-2025 13:07

Eduard Novak, tentat să participe la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles din 2028

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, s-a arătat tentat să participe la cea de-a șasea ediție a Jocurilor Paralimpice din cariera sa de paraciclist, afirmând că se gândește să concureze la Los Angeles, în 2028, când va avea 52 de ani. ''Mai fac un piculeț de sport. Mi-a plăcut odată când am fost la L

Sport Intern 12-03-2025 12:49

VIDEO Jucătorii echipei de rugby CS Dinamo au donat sânge în cadrul unei campanii umanitare

Jucătorii echipei de rugby a CS Dinamo București au participat, miercuri, la o campanie de donare de sânge, ''Fii donator pe Arc'', organizată în cadrul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf din Capitală.   

Sport Intern 11-03-2025 20:54

Tenis: Daria Snigur, principala favorită, învinsă în primul tur la Târgu Mureș (ITF)

Jucătoarea ucraineană de tenis Daria Snigur, principala favorită, a fost învinsă de Camilla Rosatello cu 7-6 (7/3), 6-4, marți, în prima rundă a turneului ITF la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari. Italianca Rosatello va juca în optimi cu kazaha Zarina Dias. România are cinci reprezentante pe ta

Sport Intern 11-03-2025 19:48

Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV

CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV la volei feminin, marți seara, după ce a învins echipa maghiară Vasas Obuda Budapesta, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-22, 25-21), în Alba Blaj Arena, în manșa secundă a semifinalelor. Vicecampioana României, care câștigase și prima manșă, cu scorul de 3-2, s

Sport Intern 11-03-2025 14:24

Fotbal: Răzvan Burleanu - Hagi nu trebuie perceput doar ca un jucător extraordinar

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marți, la Mogoșoaia, că Gheorghe Hagi, care va fi decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' de președintele interimar Ilie Bolojan, nu trebuie perceput doar ca pe un fost mare jucător al României, el contribuind semnificativ la dezvoltarea fotbalului în ultima pe

Sport Intern 11-03-2025 14:04

Fotbal: Răzvan Burleanu - În 2026 vrem să înregistrăm cea mai bună performanță din ultimii 28 de ani

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marți, la Centrul Național de pregătire de la Mogoșoaia, că obiectivul echipei naționale în 2026 este acela de a înregistra cea mai bună performanță din ultimii 28 de ani, și anume să se califice la Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic. 'Ați spus foar

Sport Intern 11-03-2025 13:40

Fotbal: Mircea Lucescu se simte 'mult mai bine decât înainte de operație', afirmă Răzvan Burleanu

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, se simte 'mult mai bine decât înainte de operația' la șold suferită la finalul lunii ianuarie, a afirmat, marți, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. 'Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-ați și descoperit. Cred