Fotbal: UEFA a schimbat formatul Ligii Naţiunilor; România, în Liga B

Comitetul Executiv al UEFA a decis, în şedinţa sa de marţi, la Ljubljana, să schimbe formatul Ligii Naţiunilor, astfel că, în urma modificărilor, România face parte din Liga B, potrivit Federaţiei Române de Fotbal.
Liga Naţiunilor va avea o nouă structură începând cu ediţia 2020/21, cuprinzând câte 16 echipe în Ligile A, B şi C şi 7 echipe în Liga D. Echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului general, cel înregistrat la finalul ediţiei inaugurale, sezonul 2018/19.
UEFA a decis să facă această modificare a formatului în urma unui proces de consultare care a implicat toate cele 55 de asociaţii afiliate UEFA şi reflectă dorinţa de a se minimiza în continuare numărul de meciuri amicale, precizează FRF. În plus, prin implementarea acestui noi format se îmbunătăţeşte corectitudinea sportivă, deoarece toate echipele din aceeaşi grupă vor juca ultimul meci în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră. Formatul fazelor finale rămâne neschimbat, cele patru formaţii câştigătoare ale celor patru grupe din Liga A se vor întâlni mai departe pentru a stabili campioana Ligii Naţiunilor.
Ediţia viitoare va avea 160 de meciuri în loc de 138 şi ar trebui să aducă venituri de peste 500 de milioane de euro, cât a adus prima ediţie a competiţiei, câştigată de Portugalia.
Tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor va avea loc la Amsterdam pe 3 martie 2020, odată cu Congresul UEFA 2020.
Noua structură a Ligii Naţiunilor
Liga A: Portugalia, Olanda, Anglia, Elveţia, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Danemarca, Suedia, Croaţia, Polonia, Germania, Islanda;
Liga B: Rusia, Austria, Ţara Galilor, Cehia, Scoţia, Norvegia, Serbia, Finlanda, Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord, Bulgaria, Israel, Ungaria, ROMÂNIA;
Liga C: Grecia, Albania, Muntenegru, Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus, Cipru, Estonia, Slovenia, Lituania, Luxemburg, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, R. Moldova;
Liga D: Gibraltar, Insulele Feroe, Letonia, Liechtenstein, Andorra, Malta, San Marino.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Dacă vom câștiga cu U Cluj, avem șanse mari la titlu
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că în cazul unei victorii cu Universitatea Cluj, în prima etapă a play-off-ului Superligii de fotbal, formația sa va avea șanse mari să câștige titlul de campioană în acest sezon. 'Sunt cele mai bune șase echipe, e diferența foar
Rugby: Alin Petrache - Avem șanse să batem Portugalia, avem exemplul Spaniei
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat, joi, că 'stejarii' au șansa de a învinge Portugalia în deplasare și de a câștiga medaliile de bronz în Rugby Europe Championship 2025, și a dat ca exemplu Spania. 'Întotdeauna avem așteptări mari de la orice fel de meci. Cu Portugalia ne dorim vic
Auto: România are prima sa echipă la Campionatul GT4 European Series
Piloții Tudor Tudurachi și Sergiu Nicolae și Willi Motorsport formează prima echipă sută la sută românească din Campionatul GT4 European Series 2025, în care vor pilota noul BMW M4 GT4 EVO, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Antrenorul Sergiu Nicolae și elevul său Tudor Tudurachi vor reprezenta România pentru prima dată
Fotbal: Edward Iordănescu - Nu regret decizia de a pleca de la echipa națională
Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri seara, la premiera filmului documentar 'Generația de suflet', că nu regretă decizia de a-i părăsi pe 'tricolori' în vara anului trecut și că nu se uită niciodată în spate. 'Nu am regretat decizia de a renu
Fotbal: Regizorul Remus Achim promite un nou film despre națională dacă se califică la CM 2026
Regizorul Remus Achim a afirmat, miercuri seara, la premiera celui de-al doilea film despre echipa națională de fotbal a României, că va realiza un nou documentar dacă 'tricolorii' vor reuși să se califice la Cupa Mondială din 2026, din SUA, Canada și Mexic. 'Doamne, ajută! Dacă se va întâmpla lucrul acesta, dacă
Fotbal: FRF a lansat brandul 'Generația de suflet', la premiera unui nou film documentar despre națională
Federația Română de Fotbal a lansat, miercuri seara, cu ocazia premierei celui de-al doilea film documentar despre echipa națională a României, brandul 'Generația de suflet', care este 'cel mai puțin legat de fotbal', după cum a afirmat președintele FRF, Răzvan Burleanu. 'După succesul înregistrat anul tre
Fotbal: Ilie Stan este noul antrenor principal al Gloriei Buzău
Ilie Stan a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei Gloria Buzău, a anunțat ultima clasată în Superliga de fotbal, miercuri, pe pagina sa de Facebook. Ilie Stan va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă, joi 13 martie, de la ora 13:30, în sala de conferințe a clubului SCM Gloria Buzău. Luni, clubul
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat de Comisia de Disciplină a FRF să dispute un meci fără spectatori
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, în ședința sa de miercuri, să sancționeze clubul FC Rapid București să dispute un meci fără spectatori, din cauza incidentelor produse de suporteri la meciul cu FCSB. Totodată, clubul Rapid a fost amendat cu 60.000 de lei, iar FCSB cu 22.500 de lei. ''
Eduard Novak, tentat să participe la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles din 2028
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, s-a arătat tentat să participe la cea de-a șasea ediție a Jocurilor Paralimpice din cariera sa de paraciclist, afirmând că se gândește să concureze la Los Angeles, în 2028, când va avea 52 de ani. ''Mai fac un piculeț de sport. Mi-a plăcut odată când am fost la L
VIDEO Jucătorii echipei de rugby CS Dinamo au donat sânge în cadrul unei campanii umanitare
Jucătorii echipei de rugby a CS Dinamo București au participat, miercuri, la o campanie de donare de sânge, ''Fii donator pe Arc'', organizată în cadrul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf din Capitală.
Tenis: Daria Snigur, principala favorită, învinsă în primul tur la Târgu Mureș (ITF)
Jucătoarea ucraineană de tenis Daria Snigur, principala favorită, a fost învinsă de Camilla Rosatello cu 7-6 (7/3), 6-4, marți, în prima rundă a turneului ITF la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari. Italianca Rosatello va juca în optimi cu kazaha Zarina Dias. România are cinci reprezentante pe ta
Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV
CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV la volei feminin, marți seara, după ce a învins echipa maghiară Vasas Obuda Budapesta, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-22, 25-21), în Alba Blaj Arena, în manșa secundă a semifinalelor. Vicecampioana României, care câștigase și prima manșă, cu scorul de 3-2, s
Fotbal: Răzvan Burleanu - Hagi nu trebuie perceput doar ca un jucător extraordinar
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marți, la Mogoșoaia, că Gheorghe Hagi, care va fi decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' de președintele interimar Ilie Bolojan, nu trebuie perceput doar ca pe un fost mare jucător al României, el contribuind semnificativ la dezvoltarea fotbalului în ultima pe
Fotbal: Răzvan Burleanu - În 2026 vrem să înregistrăm cea mai bună performanță din ultimii 28 de ani
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marți, la Centrul Național de pregătire de la Mogoșoaia, că obiectivul echipei naționale în 2026 este acela de a înregistra cea mai bună performanță din ultimii 28 de ani, și anume să se califice la Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic. 'Ați spus foar
Fotbal: Mircea Lucescu se simte 'mult mai bine decât înainte de operație', afirmă Răzvan Burleanu
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, se simte 'mult mai bine decât înainte de operația' la șold suferită la finalul lunii ianuarie, a afirmat, marți, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. 'Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-ați și descoperit. Cred