Banca Naţională a Elveţiei a păstrat politica monetară ultra-relaxată

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a menţinut joi politica sa monetară ultra-expansionistă, refuzând să urmeze exemplul Rezervei Federale a SUA (Fed) şi a Băncii Centrale Europene (BCE) în reducerea ratelor dobânzilor, dar a dat asigurări că este pregătită să intervină pe pieţele valutare pentru a ţine sub control aprecierea monedei naţionale, transmit Financial Times şi Reuters.
În linie cu estimările analiştilor, SNB a păstrat dobânda de referinţă la minus 0,75% iar rata dobânzii pentru depozitele constituite la SNB a rămas tot la minus 0,75%.
De asemenea, Banca Naţională a Elveţiei s-a angajat să rămână activă pe pieţele valutare pentru a atenua presiunile asupra francului elveţian, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini. Joi, moneda Elveţiană s-a apreciat la cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii doi ani, din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a incertitudinii politice din Europa.
Şi preşedintele SNB, Thomas Jordan, afirma recent că instituţia va menţine ratele negative ale dobânzilor şi va interveni pe pieţele valutare pentru a ţine sub control aprecierea monedei naţionale.
Dar perspectivele privind inflaţia în 2019 şi în 2020 sunt atenuate iar situaţia pe pieţele valutare şi financiare rămâne "fragilă", ţinând cont de evoluţiile economice şi incertitudinile politice din unele ţări. "În acest context, politica noastră monetară ultra-relaxată, cu rate negative ale dobânzilor, şi disponibilitatea de a intervină pe pieţele valutare, dacă va fi necesar, rămân esenţiale şi adecvate", a declarat oficialul SNB.
Acesta a dat asigurări că în cele din urmă ratele dobânzilor în Elveţia vor reveni în teritoriu pozitiv. "Nu pot să vă spun acum exact când se va întâmpla", a spus Jordan.
Abandonarea ratelor negative ale dobânzilor în acest moment ar afecta semnificativ economia elveţiană, as spori atractivitatea francului, ar majora şomajul şi ar duce inflaţia în teritoriu negativ, a avertizat şeful SNB.
Pentru a ţine sub control evoluţia francului, SNB se foloseşte de ratele negative ale dobânzilor şi de intervenţia pe pieţele valutare.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Interfax: Gazprom a înregistrat anul trecut pierderi nete de 12,89 miliarde de dolari
Compania controlată de stat Gazprom a înregistrat pierderi nete de 1.076 miliarde de ruble (12,89 miliarde de dolari) în 2024, conform standardelor de raportare din Rusia (RAS), a anunțat luni agenția rusă de presă Interfax, transmite Reuters. Pierderea a fost determinată, în principal, de scăderea valorii de piață a acțiunil
Banca Centrală a Germaniei: Accesul la numerar devine din ce în ce mai dificil
Aprovizionarea cu numerar a Germaniei rămâne sigură, în pofida eliminării a sute de ATM-uri și închiderii de sucursale bancare, dar viitorul pare mai puțin sigur, se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite DPA. 'O aprovizionare bună cu numerar în Germania nu
Comisia Europeană va anunța măsuri de sprijin pentru industria aluminiului (Reuters)
Comisia Europeană intenționează să analizeze posibile măsuri de protecție pentru industria aluminiului, în vederea contracarării impactului taxelor vamale de 25% anunțate de către Donald Trump pentru importurile de oțel și aluminiu, conform proiectului planului de acțiune consultat de Reuters. Taxele vamale se aplică pe plan global, efec
Putin permite unui fond speculativ din SUA să cumpere titluri de valoare
Președintele Vladimir Putin a dat permisiunea unui fond speculativ din SUA să cumpere titluri de valoare în companii rusești de la anumiți acționari străini, și a autorizat viitoarea lor vânzare către două fonduri din Rusia, conform unui decret prezidențial publicat luni, transmite Reuters. Moscova a înăsprit restricțiile pri
Atractivitatea Spaniei pentru nomazii digitali sprijnă creșterea economiei
Creșterea economiei spaniole a fost impulsionată de atractivitatea țării pentru persoanele care lucrează de la distanță și călătoresc în același timp, conform guvernatorului Băncii Centrale Jose Luis Escriva, transmite Bloomberg. Spania a înregistrat anul trecut o creștere economică peste așteptări, de 3,2%, depășind cu mult rivale
Redresarea rapidă a pieței imobiliare sporește temerile legate de accesibilitate (BCE)
Piața imobiliară din zona euro s-a redresat deja în urma recentului declin, iar prețurilor vor crește probabil și mai mult, sporind dificultățile legate de accesibilitate, pe fondul unei dezvoltări potențial neviabile, a informat luni Banca Centrală Europeană, în Buletinul său economic, transmite Reuters. Comparativ cu 2022, prețur
OCDE și-a redus estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an din cauza tarifelor
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și-a redus, luni, previziunile privind creșterea economiei mondiale în 2025, ca urmare a unor prognoze mai modeste referitoare la avansul economiei americane și a zonei euro, informează AFP. Tensiunile comerciale apărute după revenirea la putere a președintelui american Donald Trump, incertitudi
BYD are în vedere Germania pentru cea de-a treia uzină a sa din Europa
Producătorul chinez de automobile electrice BYD are în vedere Germania pentru cea de-a treia facilitate a sa de asamblare din Europa, după ce prima economie europeană s-a opus anul trecut tarifelor introduse de Bruxelles pentru automobilele electrice made in China, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Constructorii chinezi de a
Taxarea ultrabogaților ar putea contribui la finanțarea apărării europene (Observatorul Fiscal al UE)
Observatorul Fiscal al Uniunii Europene (UE) a estimat că un impozit minim de 2% pentru cei mai bogați ar putea strânge 67 de miliarde de euro în cadrul UE pentru a finanța investiții în domeniile apărării și reindustrializării, informează EFE. Un impozit minim de 2% pentru cei a cărora avere depășește o sută de milioane de dolari ar neutrali
Șeful celei mai mari bănci elvețiene a fost recompensat cu 14,9 milioane franci în 2024
Remunerația acordată directorului general de la grupul bancar elvețian UBS, Sergio Ermotti, a fost de 14,9 milioane franci (16,85 milioane de dolari) în 2024, a informat luni cea mai mare bancă elvețiană, transmite Reuters. Salariul de bază al CEO-ului a rămas stabil, în timp ce valoarea compensației variabile a scăzut ușor, p&acir
Airbus și alte companii de tehnologie cer Bruxelles-ului un fond suveran pentru infrastructură
Airbus, Dassault Systemes și alte peste 90 de companii europene din sectorul tehnologiei precum și grupuri de lobby au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să înființeze un fond suveran de infrastructură, pentru a majora investițiile publice în tehnologiile de vârf, transmite Reuters. Companiile și grupu
Războiul tarifelor dintre SUA și UE pune în pericol afaceri în valoare de 9.500 de miliarde de dolari (AmCham)
Conflictul tarifar dintre SUA și Uniunea Europeană pune în pericol afaceri transatlantice cu o valoare anuală de 9.500 de miliarde de dolari, a avertizat luni Camera de Comerț Americană din Uniunea Europeană (AmCham EU), transmite Reuters. AmCham EU, care numără printre cei 160 de membri companii precum Apple, ExxonMobil și Visa, precize
Vicepreședintele BCE spune că acum incertitudinea este mai mare decât în pandemie
Politicile președintelui SUA, Donald Trump, provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de Covid, a declarat vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, pentru publicația Sunday Times, transmite Bloomberg. ''Trebuie să ținem cont de incertitudinea contextului actual
Reuters: Deutsche Bahn înregistrează pierderi anuale de aproape 1,8 miliarde de euro
Operatorul feroviar german Deutsche Bahn (DB) a înregistrat pierderi nete de aproape 1,8 miliarde de euro în 2024, după vânzarea diviziei profitabile de logistică Schenker, conform documentelor consultate de Reuters. Totuși, compania de stat și-a îmbunătățit rezultatul net cu aproape un miliard de euro comparativ cu 202
BTA: Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici AI din Europa
Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici din domeniul inteligenței artificiale (AI) din Europa. Aceasta s-a aflat miercuri, după ce EuroHPC (întreprinderea comună europeană pentru calculul de înaltă performanță) a anunțat că a ales șase noi locații în Europa pentru a găzdui fabrici suplimentare AI, menite să consolideze rolul de lider al