Redresarea rapidă a pieței imobiliare sporește temerile legate de accesibilitate (BCE)

Piața imobiliară din zona euro s-a redresat deja în urma recentului declin, iar prețurilor vor crește probabil și mai mult, sporind dificultățile legate de accesibilitate, pe fondul unei dezvoltări potențial neviabile, a informat luni Banca Centrală Europeană, în Buletinul său economic, transmite Reuters.
Comparativ cu 2022, prețurile locuințelor au scăzut, deoarece inflația ridicată, prețurile mari la energie și majorarea dobânzilor au pus presiune pe piața imobiliară care în ultimii ani înregistrase creșteri susținute.
Dar scăderea a fost superficială și mai redusă decât în timpul crizei financiare globale. 'Nivelul prețurilor locuințelor rămâne ridicat, ceea ce afectează negativ accesibilitatea locuirii, în pofida unei înăspriri reduse a politicii monetare', susține BCE, care se așteaptă la creșteri de prețuri, în pofida dificultăților economice.
Doar 12 don cele 20 de state membre ale zonei euro au înregistrat scăderi, iar dacă în trecut declinul a fost condus de statele de la periferia regiunea, de data aceasta factorul cheie este Germania, cea mai mare economie europeană, avertizează BCE.
Conform celor mai recente date ale Eurostat, prețurile locuințelor în Uniunea Europeană au crescut cu 3,8%, iar chiriile cu 3,2% în trimestrul trei din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Banca Centrală a Germaniei: Accesul la numerar devine din ce în ce mai dificil
Aprovizionarea cu numerar a Germaniei rămâne sigură, în pofida eliminării a sute de ATM-uri și închiderii de sucursale bancare, dar viitorul pare mai puțin sigur, se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite DPA. 'O aprovizionare bună cu numerar în Germania nu
Comisia Europeană va anunța măsuri de sprijin pentru industria aluminiului (Reuters)
Comisia Europeană intenționează să analizeze posibile măsuri de protecție pentru industria aluminiului, în vederea contracarării impactului taxelor vamale de 25% anunțate de către Donald Trump pentru importurile de oțel și aluminiu, conform proiectului planului de acțiune consultat de Reuters. Taxele vamale se aplică pe plan global, efec
Putin permite unui fond speculativ din SUA să cumpere titluri de valoare
Președintele Vladimir Putin a dat permisiunea unui fond speculativ din SUA să cumpere titluri de valoare în companii rusești de la anumiți acționari străini, și a autorizat viitoarea lor vânzare către două fonduri din Rusia, conform unui decret prezidențial publicat luni, transmite Reuters. Moscova a înăsprit restricțiile pri
Atractivitatea Spaniei pentru nomazii digitali sprijnă creșterea economiei
Creșterea economiei spaniole a fost impulsionată de atractivitatea țării pentru persoanele care lucrează de la distanță și călătoresc în același timp, conform guvernatorului Băncii Centrale Jose Luis Escriva, transmite Bloomberg. Spania a înregistrat anul trecut o creștere economică peste așteptări, de 3,2%, depășind cu mult rivale
OCDE și-a redus estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an din cauza tarifelor
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și-a redus, luni, previziunile privind creșterea economiei mondiale în 2025, ca urmare a unor prognoze mai modeste referitoare la avansul economiei americane și a zonei euro, informează AFP. Tensiunile comerciale apărute după revenirea la putere a președintelui american Donald Trump, incertitudi
BYD are în vedere Germania pentru cea de-a treia uzină a sa din Europa
Producătorul chinez de automobile electrice BYD are în vedere Germania pentru cea de-a treia facilitate a sa de asamblare din Europa, după ce prima economie europeană s-a opus anul trecut tarifelor introduse de Bruxelles pentru automobilele electrice made in China, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Constructorii chinezi de a
Taxarea ultrabogaților ar putea contribui la finanțarea apărării europene (Observatorul Fiscal al UE)
Observatorul Fiscal al Uniunii Europene (UE) a estimat că un impozit minim de 2% pentru cei mai bogați ar putea strânge 67 de miliarde de euro în cadrul UE pentru a finanța investiții în domeniile apărării și reindustrializării, informează EFE. Un impozit minim de 2% pentru cei a cărora avere depășește o sută de milioane de dolari ar neutrali
Șeful celei mai mari bănci elvețiene a fost recompensat cu 14,9 milioane franci în 2024
Remunerația acordată directorului general de la grupul bancar elvețian UBS, Sergio Ermotti, a fost de 14,9 milioane franci (16,85 milioane de dolari) în 2024, a informat luni cea mai mare bancă elvețiană, transmite Reuters. Salariul de bază al CEO-ului a rămas stabil, în timp ce valoarea compensației variabile a scăzut ușor, p&acir
Airbus și alte companii de tehnologie cer Bruxelles-ului un fond suveran pentru infrastructură
Airbus, Dassault Systemes și alte peste 90 de companii europene din sectorul tehnologiei precum și grupuri de lobby au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să înființeze un fond suveran de infrastructură, pentru a majora investițiile publice în tehnologiile de vârf, transmite Reuters. Companiile și grupu
Războiul tarifelor dintre SUA și UE pune în pericol afaceri în valoare de 9.500 de miliarde de dolari (AmCham)
Conflictul tarifar dintre SUA și Uniunea Europeană pune în pericol afaceri transatlantice cu o valoare anuală de 9.500 de miliarde de dolari, a avertizat luni Camera de Comerț Americană din Uniunea Europeană (AmCham EU), transmite Reuters. AmCham EU, care numără printre cei 160 de membri companii precum Apple, ExxonMobil și Visa, precize
Vicepreședintele BCE spune că acum incertitudinea este mai mare decât în pandemie
Politicile președintelui SUA, Donald Trump, provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de Covid, a declarat vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, pentru publicația Sunday Times, transmite Bloomberg. ''Trebuie să ținem cont de incertitudinea contextului actual
Reuters: Deutsche Bahn înregistrează pierderi anuale de aproape 1,8 miliarde de euro
Operatorul feroviar german Deutsche Bahn (DB) a înregistrat pierderi nete de aproape 1,8 miliarde de euro în 2024, după vânzarea diviziei profitabile de logistică Schenker, conform documentelor consultate de Reuters. Totuși, compania de stat și-a îmbunătățit rezultatul net cu aproape un miliard de euro comparativ cu 202
BTA: Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici AI din Europa
Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici din domeniul inteligenței artificiale (AI) din Europa. Aceasta s-a aflat miercuri, după ce EuroHPC (întreprinderea comună europeană pentru calculul de înaltă performanță) a anunțat că a ales șase noi locații în Europa pentru a găzdui fabrici suplimentare AI, menite să consolideze rolul de lider al
Taxe vamale impuse Trump: Comisarul european pentru comerț dorește 'să avanseze în direcția corectă'
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a afirmat vineri, după o discuție la telefon cu omologii săi americani, că dorește să exploreze 'cele mai bune modalități de a avansa în direcția corectă' cu scopul de a reduce tensiunile comerciale cu Statele Unite, notează AFP.