Megalodonul, supus unei ''cure de slăbire'' (studiu)
Megalodon, prezentat ca un rechin monstruos în filmul "The Meg" (2018), a fost într-adevăr o creatură înfricoşătoare a mărilor, însă un nou studiu al rămăşiţelor sale fosile, publicat luni, îl descrie ca fiind mai subţire decât a fost portretizat anterior, informează AFP.
Dispărut din oceane în urmă cu 3,6 milioane de ani, cercetătorii au estimat că Megalodonul avea o lungime cuprinsă între 15 şi 20 de metri. Această marjă de eroare poate fi explicată prin numărul mic de fosile rămase, dinţi şi ansambluri incomplete de vertebre.
Mai presus de toate, i-a fost atribuit acelaşi profil impunător ca al singurului rechin de talie mare care există în prezent, marele rechin alb.
Nu este aşa, potrivit studiului publicat în prestigioasa revistă Palaeontologia Electronica, care descrie un animal mai zvelt, după modelul rechinului Mako din zilele noastre.
"Echipa noastră a reexaminat registrul fosil şi a descoperit că Megalodon era mult mai subţire" decât se presupunea anterior, a declarat biologul Phillip Sternes, de la Universitatea California din Riverside, într-un comunicat.
"Cu toate acestea, a fost un prădător formidabil, în vârful lanţului trofic marin", a adăugat el.
În baza acestei noi analize, cercetătorii i-au atribuit un comportament foarte specific. Megalodonul nu ar fi avut nevoie să vâneze foarte des, datorită tractului său digestiv foarte lung, în concordanţă cu dimensiunea sa mare.
Acesta din urmă s-ar fi putut dovedi a fi un handicap, atunci când au apărut prădători mai corpolenţi, dar şi mai rapizi.
Este posibil ca Megalodon "să nu fi fost un înotător puternic" în comparaţie cu marele rechin alb, a declarat un coautor al studiului, Kenshu Shimada, paleobiolog la Universitatea DePaul din Chicago.
Una dintre teoriile care explică dispariţia lui Odontus megalodon este că prada sa a devenit din ce în ce mai rară. Însă Phillip Sternes propune un alt scenariu.
"Cred că o combinaţie de factori a dus la dispariţia sa, dar unul dintre ei ar fi putut să fie apariţia marelui rechin alb, care ar fi putut fi mai agil şi, prin urmare, un prădător mai bun decât Megalodon", a spus el.
Pentru a avea o imagine exactă a formei reale a animalului, trebuie să se obţină un schelet mai complet decât cele câteva elemente disponibile, consideră Kenshu Shimada.
El a adăugat că "faptul că nu ştim exact cum arăta Otodus megalodon dă frâu liber imaginaţiei noastre". Şi celei a realizatorilor de filme, notează jurnaliştii de la AFP. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Lucrările avansează la construcția telescopului gigant din deșertul chilian Atacama
Zeci de cutii în care se află oglinzi sunt plasate de-a lungul unei coline dintr-un deșert îndepărtat din nordul statului Chile pe măsură ce muncitorii fac progrese la construcția Extremely Large Telescope, proiectat să devină unul dintre cele mai performante observatoare astronomice asamblate vreodată pe Terra, informează Reuters.
Un nou contract pentru racheta europeană Ariane 6: lansarea unui telescop spațial în 2026
Carnetul de comenzi continuă să crească pentru racheta Ariane 6: la sfârșitul anului 2026, acest lansator greu european va lansa telescopul spațial Plato, conform unui contract semnat miercuri cu Agenția Spațială Europeană (ESA), informează AFP. Companiei Arianespace i-a fost încredințată de către ESA lansarea satelitului său Plato, 'un vâ
Temperaturi record pentru această perioadă în Ungaria
Recordul zilnic de căldură pentru această perioadă înregistrat în Ungaria a fost doborât trei zile la rând, duminică, luni și marți, a anunțat serviciul național de meteorologie HungaroMet, transmite miercuri agenția MTI. După o noapte caldă, temperatura de marți dimineață a atins 10,5 grade Celsius la Napkor, în județul Szabolcs-
Schimbările climatice au făcut mai probabilă producerea incendiilor din Los Angeles (experți)
Schimbările climatice au făcut mai probabilă producerea incendiilor majore din Los Angeles, soldate cu cel puțin 29 de morți în ianuarie, potrivit unei analize realizate de o rețea științifică de referință, care a fost publicată marți, informează AFP. Combinația explozivă de vegetație uscată și vânturi puternice, favorabilă incendi
Incendii în Los Angeles/ O casă rezistentă la incendii oferă lecții pentru reconstrucția zonelor distruse
O vilă înconjurată de ruine carbonizate, situată pe o stradă din Los Angeles, a rămas, în mod miraculos, intactă. Departe de a-și datora supraviețuirea hazardului, această locuință rezistentă la foc oferă inspirație pentru reconstrucția orașului american, conform arhitectului Michael Kovac, citat miercuri de AFP. 'Întotde
India a lansat pe orbită un satelit cu o rachetă proprie, marcând cea de-a 100-a lansare pentru ISRO
India a lansat cu succes pe orbită, miercuri, un nou satelit pentru sisteme de navigație prin intermediul unei rachete de producție proprie, întărindu-și poziția de țara capabilă să-și poziționeze singură sateliții într-o perioadă în care dezvoltarea tehnologiilor spațiale a devenit din ce în ce mai importantă, transmite Reuters.
Întoarcerea celor doi astronauți blocați la bordul ISS va avea loc ''în curând'', anunță Trump
SpaceX, compania lui Elon Musk, va lansa o misiune de repatriere a doi veterani ai spațiului, blocați din iunie pe Stația Spațială Internațională (ISS), a anunțat marți seară președintele american Donald Trump, notează AFP. Butch Wilmore și Suni Williams au sosit la ISS în iunie la bordul navei spațiale Boeing Starliner. Ei ar fi trebuit
Oamenii de știință au descoperit o 'super-Terra' care ar putea întreține viața
Oamenii de știință au descoperit o planetă din categoria 'super-Terra' care ar putea deține condițiile potrivite pentru a întreține viața, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Oxford, informează DPA. Acea exoplanetă - o planetă aflată în afara Sistemului Solar - are o masă de șase ori mai mare decât cea a Păm&a
Prima misiune comercială a rachetei Ariane 6 va avea loc pe 26 februarie
Prima misiune comercială a rachetei europene Ariane 6, care va avea la bordul ei un satelit militar de observare, prevăzută inițial pentru sfârșitul anului 2024 și anunțată apoi pentru un interval cuprins între 'jumătatea lunii februarie și sfârșitul lunii martie', a fost programată în cele din urmă pe 26 februarie 2025, a anunțat marț
Inundații excepționale în vestul Franței: Peste 600 de persoane evacuate
Cel puțin 600 de persoane au fost evacuate începând de duminică în Bretania, o regiune din vestul Franței, care se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii 40 de ani după trecerea depresiunii Herminia, informează AFP. ''Echipele mele de pe teren nu fac nicio pauză, sunt epuizate'', a declarat Phi
Spania: O temperatură de aproape 27°C a fost înregistrată în Valencia, stabilind un record pentru luna ianuarie
O temperatură de 26,9°C a fost înregistrată luni după-amiază în orașul Valencia din sud-estul Spaniei, o valoare record pentru luna ianuarie, potrivit Agenției spaniole de meteorologie (AEMET), care colectează astfel de date începând din anul 1869, informează AFP. '26,9°C la această oră (puțin înainte
Australia/ Pompierii se luptă cu incendii de vegetație majore în sud-estul țării
Pompierii australieni depuneau marți toate eforturile pentru a stinge incendiile de vegetație care devastează sud-estul rural al țării, informează AFP. Fulgerele au declanșat luni seara mai multe incendii în Parcul Național Grampians, un lanț muntos situat la circa 300 de kilometri vest de Melbourne, capitala statului australian Victoria
O nouă tehnologie de radioscanare a spațiului detectează noi obiecte misterioase în cosmos
O nouă tehnologie de radioscanare a spațiului cosmic, dezvoltată de astronomi și ingineri australieni, a detectat mai mult de 20 de semnale misterioase, oamenii de știință considerând această tehnologie drept ''o schimbare de paradigmă pentru astronomia internațională'', transmite marți DPA. Tehnologia CRACO, dezvoltată d
Microbiota intestinală: Sensibilitatea la alimentele procesate variază de la un individ la altul (studiu)
Cercetătorii francezi au reușit să arate, după ce au studiat microbiota intestinală, că sensibilitatea la un aditiv prezent în numeroase alimente procesate, precum biscuiți, sosuri și brioșe, variază de la o persoană la alta, deschizând astfel calea spre o nutriție personalizată, informează AFP. Utilizat de industria agroalimentară
Pericol 'extrem' de incendii în sud-estul Australiei pe fondul unui val de căldură
Sud-estul Australiei este afectat luni de un val de căldură care a dus la o creștere a riscului de producere a incendiilor de vegetație, determinând autoritățile să emită interdicții pentru aprinderea de focuri în natură în câteva regiuni ale statului Victoria, transmite Reuters. Temperaturile ridicate înregistrat