logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Incendii în Los Angeles/ O casă rezistentă la incendii oferă lecții pentru reconstrucția zonelor distruse

Image

O vilă înconjurată de ruine carbonizate, situată pe o stradă din Los Angeles, a rămas, în mod miraculos, intactă. Departe de a-și datora supraviețuirea hazardului, această locuință rezistentă la foc oferă inspirație pentru reconstrucția orașului american, conform arhitectului Michael Kovac, citat miercuri de AFP.

'Întotdeauna am știut că va veni un incendiu aici', a declarat pentru AFP rezidentul cartierului Pacific Palisades, care locuiește alături de soția sa, Karina Maher, pe o colină vulnerabilă.

 



Pentru a se pregăti, acest cuplu de 'ecologiști convinși' și-a proiectat casa cu minuțiozitate.

Pereții sunt înveliți în tablă din fibră de ciment, ferestrele sunt izolate pentru a oferi cel mai înalt grad de protecție termică, iar acoperișul rezistent la foc este acoperit cu vegetație, pământul oferind un strat suplimentar de protecție.

În loc de gazon, grădina este concepută ca un 'spațiu de apărare', cu roci vulcanice, agave, măslini pitici și cactuși 'perna soacrei' - plante deșertice.

Totul este protejat de un sistem de irigare ce permite pulverizarea de substanțe ignifuge pentru a încetini răspândirea flăcărilor.

'Dacă majoritatea caselor ar fi fost construite la un standard mai apropiat de acesta, cred că incendiul ar fi putut fi controlat', a spus cu regret Michael Kovac.

Arhitectul rămâne uluit de amploarea pagubelor provocate de incendiile recente din Los Angeles, descrise drept cele mai costisitoare din istoria Americii. În toiul iernii, flăcările aproape au ras de pe suprafața Pământului Pacific Palisades, un cartier mai mare decât Manhattan.

- 'Alegerea materialelor' -

La 62 de ani, el și-a exprimat speranța că reconstrucția orașului va crește gradul de conștientizare. Pentru că în Statele Unite, numeroase case sunt în continuare construite cu mult lemn din cauza obiceiurilor profesionale și a preferințelor estetice.

'Folosirea materialelor rezistente la foc poate fi foarte eficientă în ceea ce privește costurile', a spus el, adăugând că 'alegerea placării cu ciment în locul lemnului are un cost, practic, neutru'.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din locuința sa arată valul de jar, adus de vânturile puternice cu intensitatea unui uragan, care mătură strada. În imediata vecinătate, nicio locuință nu a supraviețuit.

'Când (totul) este învăluit în jar și înconjurat de flăcări, (...) doar alegerea materialelor și designul protejează casa', a declarat Kovac.

Aceste incendii de vegetație 'sunt doar un alt exemplu al efectelor schimbărilor climatice', susține soția sa. 'Cunoaștem soluțiile pentru a încetini (incendiile), dar le cunoaștem și pe cele pentru a ne adapta, și asta este ceea ce trebuie să facem cu toții', a subliniat Karina Maher.

Incendiile de vegetație reprezintă 'o oportunitate excelentă într-o situație oribilă de a încerca să integrăm o serie de bune practici', a confirmat Yana Valachovic, specialistă în construcții rezistente la foc la Universitatea din California.

Ea recomandă protejarea orificiilor de aerisire ale locuințelor pentru a preveni pătrunderea jarului, utilizarea ferestrelor din sticlă rezistentă la căldură și o regândire a modului de amenajare a grădinii. 'Adaptarea la incendii nu necesită o investiție uriașă, doar să trăiești puțin diferit', a declarat ea pentru AFP.

- Urbanism -

Însă, dincolo de normele din construcții, incendiile declanșează o dezbatere mult mai largă în Los Angeles.

În această metropolă alcătuită dintr-un mozaic de suburbii extinse, în care șiruri de case lasă puțin loc blocurilor de apartamente, este necesară o reconstrucție care să urmeze același model? 'Planul de urbanism (...) este o problemă', a subliniat Kovac.

Arhitectul este îngrijorat de decretele deja semnate de guvernatorul Californiei Gavin Newsom și de primarul Karen Bass pentru o reconstrucție cât mai rapidă.

El a precizat că există riscul de a se construi case noi prea aproape una de alta, ceea ce a contribuit la răspândirea incendiului din Pacific Palisades.

La fel ca mulți profesioniști, arhitectul și-ar dori ca orașul să își ia timp pentru a trage învățăminte în urma acestei tragedii. Mai ales că ar putea profita de oportunitatea de a construi mai multe clădiri de locuit la comun, pentru a atenua criza locuințelor din California.

'Trebuie să facem (...) această zonă mai sigură și să luăm în considerare unele dintre noile realități asociate nevoii de creștere a numărului de locuințe', a subliniat el.

Bilanțul victimelor incendiilor devastatoare din zona Los Angeles a crescut marți la 29, potrivit agenției DPA.

Toți locuitorii din cartierul Pacific Palisades au primit luni acceptul de a reveni la proprietățile lor.

Autoritățile au anunțat marți că incendiul Palisades Fire era controlat în proporție de 95%, iar Eaton Fire, din apropierea orașului Pasadena, era controlat în proporție de 99%. Cele două incendii au distrus peste 16.000 de clădiri și au devastat o suprafață de peste 150 de kilometri pătrați de la începutul lunii ianuarie. Cauzele acestor incendii sunt încă necunoscute. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 1065

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 07-10-2026 09:54

Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună

Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p

Planeta 06-10-2026 21:59

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin

Planeta 06-10-2026 10:12

COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi

Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de

Planeta 05-10-2026 17:55

Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor

Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen

Planeta 05-10-2026 14:01

Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive

Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs

Planeta 05-10-2026 13:09

Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici

Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir

Planeta 02-10-2026 15:53

Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)

Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de

Planeta 02-10-2026 14:32

VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta

Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac

Planeta 02-10-2026 13:54

Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau

Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și

Planeta 02-10-2026 13:44

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani

Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres

Planeta 02-10-2026 10:16

Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului

Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud

Planeta 02-10-2026 08:54

Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată

Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu

Planeta 01-10-2026 12:01

Un lac din Grecia care s-a micșorat expune impactul rapid al schimbărilor climatice

Înainte de instalarea secetei, lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratore și acvatice inclusiv flamingo, precum și un magnet pentru turiști și pentru pescari și fermierii locali, informează joi Reuters. În prezent, după un deceniu de precipitații insuficiente și irigații excesive, lacul,

Planeta 01-10-2026 09:11

Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34

Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast

Planeta 01-10-2026 08:44

Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția

Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP. Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut &icir