Coronavirus: Grafenul, ''materialul-miracol'' care alimentează teoriile conspiraţiei promovate de antivaccinişti

Ultra-rezistent, ultra-stabil şi ultra-conductor, grafenul promite să revoluţioneze industria aerospaţială, energetică şi medicală. Dar din cauza noutăţii sale şi a posibilităţilor lui uriaşe, acest nano-material a devenit totodată subiectul predilect al unui număr impresionant de mesaje de dezinformare distribuite pe internet de antivaccinişti, informează AFP.
Ce este grafenul?
Adeseori considerat un "material-miracol", grafenul este unul dintre cele mai uşoare materiale descoperite vreodată. Compus din carbon, el a fost identificat în 1947, dar izolat abia în 2004 de olandezul Andre Geim şi ruso-britanicul Konstantin Novoselov, o reuşită care le-a adus celor doi cercetători, în 2010, premiul Nobel pentru fizică.
Acest material posedă proprietăţi chimice şi fizice unice, iar acest detaliu a făcut din grafen "unul dintre cele mai promiţătoare materiale pentru tehnologiile viitorului", a declarat cercetătorul Marcelo Mariscal, specialist în nanotehnologii.
Grafenul face obiectul unor cercetări privind fabricarea senzorilor de înaltă sensibilitate, dispozitivelor electronice suple, mai ales pentru automobile, avioane şi sateliţi. El stochează foarte uşor energia, devenind din acest motiv materialul preferat al dezvoltatorilor de baterii pentru automobile.
Acelaşi material ar putea fi utilizat în construcţii şi în medicină, mai ales ca vector pentru terapii genice, medicină moleculară şi vaccinuri.
Care este legătura cu vaccinurile anti-COVID-19?
Aşa cum s-a întâmplat deja în cazul tehnologiei 5G şi a microcipurilor, grafenul a devenit subiectul multor teorii ale conspiraţiei de tip "calul troian". Conform acestor teorii, guverne şi anumite personalităţi ar încerca "să îi controleze" de la distanţă pe oameni graţie unor materiale injectate prin intermediul vaccinurilor anti-COVID-19 sau să monitorizeze deplasările lor prin sistemul GPS.
Aceste zvonuri au apărut în primăvara anului 2021 după ce Canada a retras de pe piaţă anumite măşti sanitare ce conţineau grafen, din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate.
O lună mai târziu, când campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 se aflau în plină desfăşurare în Europa, Statele Unite şi începeau să facă progrese în America Latină şi în alte regiuni ale lumii, utilizatorii reţelelor de socializare i-au acuzat pe producătorii de vaccinuri că i-au "magnetizat".
Videoclipurile în cauză au traversat frontierele pentru "a demonstra" că vaccinurile anti-COVID-19 ar conţine ingrediente "secrete" şi nocive, inclusiv grafen, şi că ar avea în special obiectivul de "a controla voinţa" oamenilor graţie unor proprietăţi magnetice.
Alţi internauţi afirmau că oxidul de grafen, un derivat al acestui material, ar fi prezent în vaccinuri şi că acesta "alterează câmpul electromagnetic" al persoanelor, putând să provoace decese.
Care este de fapt realitatea?
Niciunul dintre vaccinurile anti-COVID-19 omologate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ale căror compoziţii chimice sunt publice, nu conţine grafen sau oxid de grafen.
Nici grafenul, nici oxidul de grafen nu au proprietăţi magnetice naturale, au precizat oamenii de ştiinţă contactaţi de jurnaliştii de la AFP.
"El nu este magnetic decât în condiţii de laborator foarte specifice (...), iar în condiţii naturale îşi pierde proprietăţile magnetice", a subliniat Diego Pena, angajat la Centrul pentru cercetări în biochimie şi materiale moleculare din Spania.
Grafenul şi oxidul de grafen fac obiectul unor cercetări în scopuri biomedicale, însă "este vorba despre studii-model aflate în faze incipiente ale ştiinţei fundamentale, care sunt încă departe de eventuale aplicaţii", a explicat Marcelo Mariscal.
În ceea ce priveşte măştile sanitare vândute în Canada, comercializarea lor a fost reluată după ce un studiu a arătat că "particulele de grafen (...) nu sunt eliberate de aceste măşti în cantităţi susceptibile să provoace efecte nefaste pentru plămâni".
Marcelo Mariscal consideră că "toate aşteptările presei şi ale pieţelor comerciale vizavi de un material care promite să revoluţioneze industria - aşa cum au făcut-o cea a oţelului sau a materialelor polimerice la vremea lor - au făcut din grafen o ţintă" preferată a adepţilor teoriilor conspiraţiei.
"Cercetările care generează multă speranţă se lovesc de o problemă: oamenii vor să vadă efectele sale foarte repede", a subliniat Ester Vazquez Fernandez-Pacheco de la Institutul regional de cercetări ştiinţifice aplicate (IRICA) din regiunea spaniolă Castilia-La Mancha.
"Orice dezvoltare tehnologică necesită numeroşi ani de cercetare (...), iar această idee nu este difuzată, din păcate, într-o manieră eficientă", a adăugat ea.
"Materialul este cunoscut, toată lumea ştie că el este real, dar nu toată lumea poate să înţeleagă cum se lucrează cu el. Din acest motiv, este foarte uşor să îi faci pe anumiţi oameni să creadă în lucruri fără niciun fundament ştiinţific", a mai spus cercetătoarea spaniolă. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Unelte făcute din oase de elefant și de hipopotam vorbesc despre ingeniozitatea hominizilor pre-sapiens
Uneltele confecționate din oase de elefant și de hipopotam, datând de aproximativ 1,5 milioane de ani și descoperite în Tanzania oferă noi date cu privire la un important pas evolutiv al hominizilor pre-sapiens, și anume manufacturarea sistematică a unor unelte din alte materiale decât piatra, conform unui nou studiu, transmite miercuri Reuters.
O nouă amânare a lansării Starship, mega-racheta lui Elon Musk
Compania SpaceX a lui Elon Musk a amânat din nou, miercuri, cel de-al optulea zbor de test al mega-rachetei sale Starship, cea mai puternică proiectată vreodată. Următoarea tentativă de lansare va avea loc cel mai devreme joi, transmite AFP. Cu o înălțime de 123 de metri - aproximativ cât o clădire cu 40 de etaje -, racheta S
Oamenii de știință au descoperit cu ajutorul AI o modalitate mai ușoară de a obține starea de inseparabilitate cuantică
Oamenii de știință au apelat la inteligența artificială (AI) pentru a descoperi o modalitate mai ușoară de a obține starea de inseparabilitate cuantică între particule subatomice, deschizând drumul spre tehnologii cuantice mai simple, transmite miercuri
Un vaccin experimental al Roche/BioNTech dă rezultate preliminare promițătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic
Jumătate dintre pacienții care au primit, după o intervenție chirurgicală, un vaccin experimental pentru cancerul pancreatic dezvoltat de Roche și BioNTech, în cadrul unui studiu aflat în faza incipientă, erau încă în viață, majoritatea fără semne de recidivă a bolii la peste trei ani după tratament, au anunțat cercetătorii, informează miercur
Japonia/Ploaia oferă speranțe pentru stingerea celui mai grav incendiu forestier din ultimii 50 de ani
Autoritățile nipone au continuat miercuri lupta cu cel mai grav incendiu forestier înregistrat în Japonia în ultima jumătate de secol, soldat cu un mort și evacuarea a circa 4.000 de persoane, sperând în același timp că ploaia care a început să cadă în nordul țării le va ușura povara, transmite AFP. In
Astronauții capsulei Boeing Starliner, 'blocați' pe ISS timp de 9 luni, vor reveni pe Pământ după 12 martie
Astronauții Butch Wilmore și Suni Williams, care au format echipajul capsulei Boeing Starliner în zborul său de încercare, se pregătesc să-și încheie șederea neașteptat de lungă în spațiu ce a dat naștere la controverse, urmând să se întoarcă acasă după 12 martie, transmite miercuri Space.com. Cei doi astron
Indonezia utilizează tehnologia de însămânțare a norilor pentru a reduce inundațiile din Jakarta
Autoritățile indoneziene au demarat miercuri procedura de însămânțare a norilor în speranța că ploile vor scuti astfel capitala țării, Jakarta, unde inundațiile au provocat moartea unui copil și au dus la strămutarea a mii de persoane, informează AFP. Ploile puternice au început luni, provocând inundații la Jakart
Astronauții americani blocați pe ISS spun că nu există motive politice pentru întârzierea revenirii lor pe Terra
Cei doi astronauți americani care au rămas blocați pe Stația Spațială Internațională (ISS) din luna iunie a anului trecut au respins speculațiile potrivit cărora întârzierea readucerii lor pe Terra ar avea cauze politice, informează DPA. ''Din punctul meu de vedere, politica nu are nicio implicare în asta'', a
Sonda solară indiană Aditya-L1 a surprins o puternică erupție solară
Prima sondă solară indiană, Aditya-L1, a surprins o puternică erupție solară la un nou nivel de detaliu, încă de la începutul observațiilor sale științifice, conform unui material publicat marți de Space.com. De la punctul său de observație L1 (punctul Lagrange 1 între Soare și Pământ, unde atracția gravitațională a cel
Grecia/ Școlile se redeschid în Santorini după scăderea activității seismice
Școlile de pe insula grecească Santorini și de pe alte insule din apropiere din Marea Egee s-au redeschis marți, după aproape o lună de închidere cauzată de o activitate seismică intensă, au indicat autoritățile, informează AFP. Redeschiderea școlilor este însoțită de revenirea treptată a locuitorilor din Santorini, mulți dintre ei
Reunion/ Bilanțul ciclonului Garance urcă la cinci morți
Bilanțul deceselor provocate de ciclonul Garance, care a lovit vineri insula franceză Reunion din Oceanul Indian, a crescut la cinci după descoperirea cadavrului unui bărbat, a anunțat prefectura, transmite marți AFP. Trupul bărbatului, care fusese dat dispărut, a fost găsit luni de lucrătorii municipali care curățau zona din jurul unui iaz. A
Cel mai mare aisberg din lume a rămas imobilizat lângă o insulă bogată în faună
Cel mai mare aisberg din lume pare să se fi oprit la o distanță de aproximativ 70 de kilometri de o insulă îndepărtată din Antarctica, ceea ce ar putea evita o coliziune de temut cu acea importantă zonă de reproducere a faunei și a florei, a anunțat marți grupul de cercetare British Antarctic Survey, relatează AFP. Acest colosal platou d
Indonezia/ Sute de locuitori, evacuați după inundațiile produse în Jakarta
Sute de locuitori au fost evacuați marți din zeci de cartiere inundate din suburbiile orașului Jakarta după ce ploile torențiale care s-au abătut asupra capitalei indoneziene și a împrejurimilor au provocat revărsarea mai multor râuri, informează AFP. Mai multe zone din metropola de 30 de milioane de locuitori au fost paralizate du
Japonia se confruntă cu cel mai grav incendiu de vegetație din ultimii 50 de ani, care continuă să avanseze
Pompierii niponi au continuat marți să lupte cu flăcările celui mai grav incendiu de pădure cu care Japonia s-a confruntat în ultima jumătate de secol, care a cauzat deja moartea unei persoane și evacuarea a aproape 4.000 de oameni și care continuă să avanseze, informează AFP. După cinci zile de la izbucnirea incendiului, imaginile filmate din elicopter
SpaceX amână lansarea megarachetei sale Starship
Compania privată SpaceX, înființată de Elon Musk, a anulat în ultimul moment lansarea de luni a megarachetei sale Starship, cea mai mare și mai puternică proiectată vreodată, din cauza unei probleme identificate la nivelul vehiculului spațial, informează AFP. 'Nu vom decola astăzi', a anunțat în cele din urmă Dan Huot, un manager al c