La sfârşitul ultimei ere glaciare, mineri indigeni din Peninsula Yucatan, Mexic, îşi riscau viaţa aventurându-se la lumina torţelor în peşteri adânci pentru a extrage un mineral de preţ, conform unui nou studiu, transmite miercuri Live Science.

Acest mineral nu era aur sau argint ci ocru, un pigment foarte folosit de oamenii preistorici atât în scopuri rituale cât şi în activităţile de zi cu zi - inclusiv în pictarea rocilor sau a pereţilor peşterilor, în ritualuri de îngropare şi posibil chiar pentru alungarea insectelor şi paraziţilor. Ocrul este o varietate de argilă de culoare galbenă, roşie, brună etc., formată din hidroxizi de fier.

Nu se ştie însă exact în ce mod era ocrul folosit de indigenii din Peninsula Yucatan. După ce aceştia au extras ocru din peşteri, în urmă cu 10.000 până la 12.000 de ani, unele grote au fost inundate la sfârşitul epocii de gheaţă, în urma creşterii nivelului mărilor şi oceanelor. Însă, apa din peşteri a conservat taberele minerilor de ocru şi chiar şi rămăşiţele focurilor folosite de aceştia, permiţându-le arheologilor să descopere exact cum era extras acest mineral în preistorie.

Acest sit din Mexic a devenit practic "o capsulă subacvatică a timpului", conform coordonatorului acestui studiu publicat în ultimul număr al revistei Science Advances, Brandi MacDonald, profesor la Laboratorul de Arheometrie al Universităţii din Missouri. "Este o oportunitate rară să poţi vedea ceva atât de vechi şi atât de bine conservat", a adăugat ea.

Scufundătorii în peşteri au descoperit acest sit arheologic în aprilie 2017 - după ce unul dintre coautorii studiului, Fred Devos, scafandru în cadrul Centrului de Cercetări ale Sistemului Acvifer din Quintana Roo (CINDAQ), a observat un pasaj subacvatic în sistemul de peşteri Sagitario.

Acest pasaj subacvatic i-a condus pe scafandri spre un sit arheologic perfect conservat ce conţine o gamă largă de artefacte folosite în extragerea ocrului - printre care unelte, gropi din care s-a extras ocru şi însemne făcute din roci probabil pentru ca minerii din preistorie să nu se rătăcească în labirintul întunecat al peşterilor.

După descoperire, situl a fost cercetat şi cu ajutorul lui Eduard Reinhardt, geoarheolog la Universitatea McMaster din Canada, conform unui alt coautor al studiului, fondatorul CINDAQ Samuel Meacham, care l-a însoţit pe Devos în prima scufundare prin misteriosul pasaj subteran.

Meacham şi colegii săi şi-au petrecut ultimii 25 de ani făcând scufundări în sistemul carstic din Quintana Roo. Oamenii de ştiinţă ştiu că aceste peşteri au fost explorate aproape imediat ce primii oameni au ajuns în această regiune a Mexicului pentru că scafandrii au adus la lumină schelete umane din mai multe peşteri din cadrul acestui sistem, printre care Hoyo Negro şi Peştera Chan Hol, conform lui Mark Hubbe, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din Ohio, care nu a participat însă la studiu. Unele dintre descoperiri au sfidat însă orice posibile explicaţii.

"De-a lungul anilor am observat unele lucruri neobişnuite, chiar bizare în interiorul acestor peşteri, lucruri pe care nu le-am putut explica - roci care nu se aflau la locul lor, sau roci plasate unele peste altele, lucruri care nu păreau naturale. Însă nu am avut nicio explicaţie cu adevărat bună", a declarat Meacham pentru Live Science.

De această dată, scafandrii şi arheologii au ajuns la o explicaţie. Scufundătorii au realizat fotografii în situl subacvatic şi au colectat mostre pentru arheologii care au ajuns la concluzia că aceste locuri erau folosite ca mine pentru extragerea ocrului, iar oamenii care extrăgeau această argilă îşi făceau unelte din pietrele pe care le găseau, inclusiv din stalactite şi stalagmite rupte pe care le foloseau apoi pe post de dălţi şi ciocane pentru îndepărtarea stratului de sedimente ce ascundea ocrul.

În prezent, aceste peşteri sunt inundate, însă în perioada cuprinsă între acum 21.500 de ani până acum 8.000 de ani, sistemele carstice Camilo Mina, Monkey Dust şi Sagitario erau uscate şi puteau fi explorate cu piciorul. Chiar şi aşa, aventurarea în aceste peşteri nu era lipsită de primejdii. Indigenii le explorau pătrunzând prin pasaje aflate în întuneric deplin, ajungând până la 650 de metri distanţă în adâncuri, conform studiului.

Scafandrii au recuperat mostre de ocru, cristale de calcit (ce se formează în apă stătută) şi cărbune pentru analiză şi datare. Ocrul conţine oxizi de fier de puritate ridicată, fiind un material excelent pentru obţinerea pigmentului. Echipa a datat situl folosind analiza cu carbon radioactiv a mostrelor de cărbune, a examinat prezenţa cristalelor de calcit formate şi a consultat dovezile cu privire la nivelul mărilor şi oceanelor din perioada de timp identificată. Aceste metode au indicat că indigenii au extras ocru din partea vestică a sistemului carstic în urmă cu 11.400 şi până la 10.700 de ani - în perioada de tranziţie dinspre Pleistocen spre Holocen.

"Pentru mine, acest lucru înseamnă că între diferitele generaţii de mineri s-au transmis informaţii şi cunoştinţe despre cum trebuie extras acest mineral. Există o continuitate a acestei practici în acest sit", a comentat MacDonald.

Deşi nu este clar cum foloseau indigenii din zona Peninsulei Yucatan ocrul, studii anterioare sugerează că acest mineral era folosit ca antiseptic, protecţie împotriva Soarelui, putea fi mâncat dar era folosit şi pentru a ţine la distanţă căpuşele şi păduchii. De asemenea, putea fi folosit pentru tăbăcirea pieilor de animale sau pentru eliminarea paraziţilor.

Ocrul din La Mina şi din Camilo Mino are un conţinut ridicat în arsenic, ce se apropie de 4.000 ppm "ceea ce este foarte mult pentru un astfel de mineral", conform lui MacDonald. Acest nivel este mult mai ridicat decât cel de 10 ppm arsenic pe care Administraţie americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) îl consideră sigur pentru apa îmbuteliată. Arsenicul, o neurotoxină, este cunoscut pentru efectul de alungare a paraziţilor şi este posibil să fi fost folosit în acest scop de indigenii din Yucatan.

Această descoperire demonstrează că "primele grupuri de oameni din America erau deja angajate în activităţi complexe desfăşurate şi în alte scopuri decât cele de supravieţuire imediată", arată şi Mark Hubbe într-un mesaj prin e-mail către Live Science. "Extragerea ocrului din mine sugerează că acest mineral era folosit în activităţi sociale importante, chiar dacă nu cunoaştem cu precizie care erau aceste activităţi. Ocrul era extrem de valoros şi de important pentru aceşti oameni". AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: inah.gob.mx