O stea muribundă din Ursa Mică prefaţează destinul Soarelui
O stea muribundă, aflată în constelaţia Ursa Mică, prefaţează destinul Soarelui şi îi ajută pe oamenii de ştiinţă să afle ce se va întâmpla cu acesta peste aproximativ 5 miliarde de ani când se estimează că va intra, de asemenea, în stadiul de gigantică roşie, stadiu final până la oprirea reactorului nuclear stelar şi transformarea sa într-o pitică albă, conform unui nou studiu, transmite joi DPA.
Astronomii monitorizează steaua gigantică roşie T Ursae Minoris (T UMi), aflată de mai multe decenii în această fază premergătoare morţii stelare, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal. Oamenii de ştiinţă au relatat că, în premieră, au fost martorii unui rar eveniment dinamic premergător morţii stelare.
Steaua T UMi se află la peste 3000 de ani lumină de Pământ, a apărut, conform estimărilor, acum aproximativ 1,2 miliarde de ani şi este de două ori mai mare decât Soarele.
Conform astronomilor, în acest ultim stadiu al vieţii stelare, înainte de transformarea sa într-o pitică albă, odată ce procesul de fuziune nucleară se va opri în nucleul stelei, T UMi este străbătută de o serie de pulsaţii.
"Producţia de energie în interiorul stelei T UMi a devenit instabilă", explică unul dintre autorii studiului, Meridith Joyce, astronom la Australian National University.
În timpul acestei faze, reactorul nuclear din interiorul stelei merge cu intermitenţe, producând aceste pulsaţii termice ca nişte "sughiţuri" după cum explică astronomii. Aceste pulsaţii provoacă modificări rapide şi drastice ale dimensiunii şi luminozităţii stelei, conform lui Joyce.
În ultimii 30 de ani, T UMi şi-a micşorat dimensiunea, luminozitatea şi temperatura, a mai precizat Meridith Joyce.
"Suntem de părere că această stea se apropie de ultimele sale pulsaţii şi ne aşteptăm ca în cursul vieţii noastre să o vedem din nou în expansiune. În cele din urmă, peste câteva sute de mii de ani, această stea va deveni o pitică albă", a precizat ea.
Astronomii susţin că aceste observaţii reconfirmă predicţiile despre soarta Soarelui şi a Sistemului Solar. Conform acestor predicţii, peste aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma la rândul său într-o gigantică roşie, îşi va extinde foarte mult volumul şi va înghiţi primele două planete din vecinătatea sa, Mercur şi Venus. Soarta Pământului va fi atunci pecetluită. Planeta noastră va fi ori înghiţită la rândul ei, devenind parte din atmosfera solară, fie va fi pur şi simplu incinerată şi transformată într-o minge de magmă. După această etapă, Soarele va deveni la rândul său o pitică albă, un tăciune rămas să se răcească încet, de-a lungul miliardelor de ani.
Conform estimărilor, Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Două module de aselenizare sunt pregătite pentru lansarea cu o rachetă aparținând SpaceX
Două module de aselenizare, unul construit de compania niponă ispace și celălalt de firma americană Firefly, au fost atașate marți de o rachetă aparținând companiei SpaceX în vederea unei neobișnuite duble lansări către Lună care atrage atenția asupra cursei marilor puteri spațiale pentru a ajunge pe suprafața satelitului natural al Terrei, transmite Reut
SUA: În fața incendiilor, o plajă din Malibu s-a transformat într-un sat pentru pompieri
Un sat imens a apărut pe nisipul auriu al unei plaje din Malibu: găzduiește temporar mii de pompieri veniți din toată America de Nord pentru a lupta împotriva incendiilor care devastează în prezent zona din jurul Los Angeles-ului, relatează AFP. Aproximativ 5.000 de bărbați și femei în uniformă manâncă, dorm și se recuperează acolo, &ic
Macheta unei case, realizată de un artist suedez, ar putea fi plasată permanent pe suprafața Lunii
Un artist suedez este pe cale de a-și vedea visul cu ochii: o creație de-a lui, o machetă de mici dimensiuni a unei case de culoare roșie, va fi lansată în spațiu săptămâna aceasta și, dacă totul decurge conform planurilor, va fi plasată pe suprafața Lunii, relatează Associated Press. 'Moonhouse', care încape în palma unei m&aci
Cercetătorii chinezi au dezvoltat o platformă de cercetare pentru construirea 'Soarelui artificial'
Un generator liniar de plasmă a atins specificațiile de proiectare, făcând din China a doua țară din lume, după Țările de Jos, care dezvoltă un astfel de generator de plasmă cu flux ridicat, a anunțat marți Institutul de Științe Fizice Hefei din cadrul Academiei Chineze de Științe, informează agenția de presă Xinhua. Acest dispozitiv de ultimă generație
O nouă specie de crustaceu descoperită în Vietnam, botezată după personajul Darth Vader din ''Star Wars''
Adâncurile oceanului au un nou locuitor care este de acum înainte bine documentat, după ce o specie de crustaceu gigantic, descoperită recent, a fost botezată după Darth Vader, personajul malefic din seria de filme ''Star Wars'', informează DPA. Această specie de izopod de mare adâncime a fost botezată ''Bathynom
Multe alte găuri negre s-ar putea ''ascunde'' în Univers (studiu)
Mai multe alte gări negre supermasive s-ar putea ascunde în Univers decât s-a crezut până în prezent, potrivit unui noi studiu, informează DPA. Astronomii de la Universitatea Southampton din Anglia afirmă că 35% din acești giganți galactici - unii dintre ei având masa de miliarde de ori mai mare decât a Soarelui - nu au fost
Noi specii de păianjen cu pânza-pâlnie, cel mai veninos din Australia, identificate de cercetători
Oamenii de știință au confirmat că exemplarele de păianjen cu pânza-pâlnie, cel mai cunoscut și mai letal păianjen din Australia, sunt împărțite în mai mult de o specie, transmite marți agenția DPA. Păianjenul cu pânza-pâlnie de Sydney, cu o mușcătură mai periculoasă pentru oameni decât cea a oricărui alt păianjen, a f
Lansarea rachetei New Glenn, aparținând companiei Blue Origin, amânată din nou
Compania aerospațială a lui Jeff Bezos, Blue Origin, a anunțat amânarea lansării rachetei sale New Glenn de marți pentru joi, 16 ianuarie, o nouă întârziere în programul de testare pentru această companie ce vizează să intre în competiție cu SpaceX pe piața lansărilor de sateliți, transmite marți Reuters. Compania
Kazahstan: A crescut volumul de apă într-o parte a Mării Aral
Kazahstanul a anunțat luni creșterea volumului de apă în zona de nord a Mării Aral, anterior aproape dispărută, un succes ecologic rar în această regiune din Asia Centrală lovită de poluarea umană și amenințată în mod special de încălzirea climei, relatează AFP. 'Volumul de apă din nordul Mării Aral a crescut cu 42% și a ajuns la 27
Incendii în Los Angeles: Cel puțin 24 de morți, vânturile violente amenință din nou
Los Angeles se pregătește pentru un nou episod de vânturi violente ce amenință să intensifice incendiile care au lăsat în urmă scene dezolante și au ucis 24 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat duminică seară, informează AFP. Asediat de flăcări de marțea trecută, Los Angeles, cel de-al doilea oraș după numărul locuitorilor din Statele Uni
O terapie bazată pe combinarea a două medicamente poate încetini progresia unui tip de cancer al sângelui (studiu)
Un studiu recent a constatat că o combinație de două medicamente biologice existente pentru mielomul multiplu poate stopa progresia acestui tip de cancer al sângelui, a anunțat duminică Centrul Medical Tel Aviv Sourasky (SMC) din Israel într-un comunicat citat de agenția Xinhua. Mielomul multiplu este un tip de cancer al sâng
Vânturile Santa Ana, un fenomen care favorizează incendiile din Los Angeles
Incendiile din Los Angeles sunt alimentate de vânturile Santa Ana, un fenomen meteorologic despre care se cunoaște că usucă dealurile până la punctul de inflamabilitate, transmite luni AFP. Aceste vânturi puternice se formează atunci când aerul rece se acumulează în Nevada și Utah, state care se învecinează
Furtuna Dikeledi se îndreaptă spre Mozambic, după ce a lăsat în urmă trei morți în Madagascar și pagube în Mayotte
Furtuna tropicală Dikeledi se îndrepta luni spre Mozambic, după ce a lăsat în urma sa trei morți în Madagascar și pagube semnificative în arhipelagul francez Mayotte, la mai puțin de o lună după distrugerile provocate de ciclonul Chido în Oceanul Indian, informează AFP. În Madagascar, ploile
VIDEO O nouă amânare pentru zborul inaugural al rachetei New Glenn a companiei Blue Origin
Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, a anulat lansarea inaugurală a rachetei sale New Glenn din Florida, luni dimineață, din cauza unor probleme tehnice de ultim moment, cu puțin timp înaintea unui debut esențial pe orbita Pământului care va marca o concurență directă cu SpaceX pe piața lansării de sateliți, transmite Reuters.
Bezos nu vede nicio amenințare în cursa spațială de pe urma relației strânse a lui Musk cu Trump
Jeff Bezos a declarat că nu crede că CEO-ul SpaceX, Elon Musk, își va folosi legăturile strânse cu președintele ales Donald Trump pentru a submina compania sa spațială Blue Origin și că se simte ''optimist'' în privința agendei spațiale a viitoarei administrații de la Casa Albă, relatează Reuters. ''El