Ultimul test important pentru capsula Crew Dragon: să revină pe Terra întreagă

Capsula Crew Dragon, dezvoltată de compania SpaceX pentru NASA, şi-a început vineri călătoria de întoarcere spre Terra, ce constă într-o coborâre periculoasă de mai multe ore spre Oceanul Atlantic, în cadrul unei misiuni al cărei obiectiv principal este acela de a demonstra că vehiculul american poate fi utilizat de viitoarele echipaje de astronauţi în condiţii de siguranţă, informează AFP.
Pornindu-şi pentru câteva momente propulsoarele deasupra Sudanului, la o altitudine de 410 kilometri, capsula Crew Dragon s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la ora 07:32 GMT, după ce a primit aprobarea specialiştilor de la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas. Dispozitivul spaţial s-a desprins lent de ISS, potrivit imaginilor transmise în direct de NASA graţie mai multor camere video prezente la bordul staţiei, deşi cele două vehicule se deplasează pe orbită cu o viteză reală foarte mare - peste 27.000 de kilometri pe oră.
În jurul orei 12:50 GMT, Crew Dragon îşi va părăsi orbita şi va începe etapa de reintrare în atmosferă, testându-şi astfel scutul termic. Amerizarea în largul coastelor statului Florida este programată pentru ora 13:45 GMT.
"Aş spune că reintrarea hipersonică în atmosferă este probabil cea mai mare îngrijorare a mea", a declarat Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul companiei SpaceX, sâmbăta trecută, după lansarea capsulei Crew Dragon de la Centrul Spaţial Kennedy cu ajutorul unei rachete din gama Falcon 9.
"Oare paraşutele se vor deschide corect? Iar sistemul de ghidare o va duce pe Dragon 2 la locul potrivit de amerizare?", s-a întrebat antreprenorul sud-african.
Până în prezent, misiunea s-a derulat fără incidente. Crew Dragon s-a conectat printr-o manevră complet automatizată, duminică, fără să provoace avarii la nivelul structurii ISS, iar cei trei astronauţi care compun actualul echipaj de la bordul staţiei au putut să pătrundă apoi în interiorul capsulei.
Capsula a avut la bordul ei un manechin, denumit Ripley. Data viitoare, dacă totul va funcţiona conform planurilor, doi astronauţi americani vor participa la o misiune spre ISS, ce va avea loc înainte de sfârşitul acestui an, potrivit administratorului general al NASA.
Revenirea pe Terra a capsulei americane va fi transmisă şi ea de NASA graţie unei camere de filmat prezentă la bordul lui Crew Dragon. O purtătoare de cuvânt a NASA a dezvăluit pentru AFP că o dronă va încerca să filmeze reintrarea capsulei în atmosferă, ce va fi frânată de patru paraşute. Camere de filmat au fost amplasate şi pe nava ce va fi folosită pentru recuperarea capsulei după amerizare. În timpul decolării, SpaceX nu a difuzat în direct imagini din interiorul capsulei.
La fel ca Apollo
În această săptămână, NASA şi administraţia Donald Trump au sărbătorit caracterul istoric al acestei misiuni.
A fost pentru prima dată când un vehicul spaţial american construit de o companie privată şi care poate să găzduiască echipaje umane s-a conectat la ISS. Misiunea a inclus, de asemenea, prima lansare a unui vehicul locuibil realizată de pe solul american în ultimii opt ani.
Crew Dragon marchează totodată revenirea la un format "vintage": ea este prima capsulă americană construită după cele din seria "Apollo" din anii '60 şi '70. Capsula nu are aripi: ea cade spre sol şi coborârea sa este încetinită doar de paraşute (la fel ca în cazul capsulelor Soyuz, care aterizează în stepele din Kazahstan).
Precedentul vehicul american care putea să transporte astronauţi pe orbită, naveta spaţială, revenea pe Terra aterizând ca un avion. Navetele au transportat astronauţi americani în spaţiu din 1981 până în 2011, dar costurile lor de operare s-au dovedit prohibitive şi două dintre cele patru navete fabricate iniţial au suferit accidente de proporţii catastrofale, care au provocat moartea a 14 astronauţi.
După retragerea lor din circulaţie, guvernul american, în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama, s-a orientat spre companiile private SpaceX şi Boeing pentru a dezvolta viitoare "taxiuri" spaţiale, capabile să zboare spre ISS. NASA nu şi-a mai asumat totalitatea costurilor şi a cumpărat în ultimii opt ani acest serviciu de transport de la Rusia. Programul american ce vizează dezvoltarea unor capsule proprii a acumulat întârzieri de trei ani.
Aşteptând ca noile capsule să devină operaţionale, Rusia deţine exclusivitatea transportului de echipaje umane spre ISS. NASA cumpără locuri la bordul capsulelor Soyuz pentru astronauţii americani, care se antrenează alături de cosmonauţii ruşi.
După intrarea în circulaţie a capsulelor Crew Dragon şi Starliner (dezvoltată de Boeing, care nu a fost încă testată), NASA nu va mai avea nevoie de Rusia.
Agenţia spaţială rusă nu a părut deloc entuziasmată de succesul lansării de sâmbăta trecută. În timp ce reprezentanţii industriei spaţiale din lumea întreagă au felicitat SpaceX şi NASA, Roscosmos a publicat în ziua următoare un mesaj pe Twitter în care a felicitat NASA (nu însă şi SpaceX), dar a ţinut să sublinieze că "siguranţa zborurilor ar trebui să fie ireproşabilă", făcând astfel o aluzie la obiecţiile de ordin tehnic ridicate de ruşi în privinţa procedurii prin care capsula Crew Dragon s-a apropiat pe orbită de ISS.
Cele două agenţii spaţiale naţionale afirmă însă că nivelul lor de cooperare este unul excelent.
Pe termen lung, a precizat Mark Geyer, directorul Centrului Spaţial Johnson, administrat de NASA, astronauţii americani vor continua să înveţe limba rusă şi viceversa. "Va exista un rus la bordul misiunilor noastre şi noi vom avea mereu un american la bordul capsulelor Soyuz, pentru că dorim întotdeauna să avem un echipaj integrat, în cazul în care ar exista o problemă la unul sau la altul dintre sistemele de la bordul ISS". AGERPRES/(AS - editor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Italia dorește o alternativă proprie la sistemul de sateliți Starlink, al lui Elon Musk
Italia dorește să-și dezvolte propriul sistem de sateliți de orbită joasă pentru comunicații guvernamentale, a anunțat miercuri ministrul italian al industriilor, prezentând acești sateliți ca pe o alternativă la sistemele oferite de miliardarul american Elon Musk, susține Reuters. Guvernul premierului Giorgia Meloni a anunțat în p
Australia/ Autoritățile eutanasiază zeci de delfini eșuați în Tasmania
Agenții pentru protecția mediului demarează miercuri procesul de eutanasiere a 90 de delfini eșuați pe o plajă din Tasmania, Australia, au anunțat aceștia după eșecul tentativei de readucere în larg a cetaceelor, informează AFP. Un număr total de 157 de delfini au eșuat în decursul a 48 de ore în apropiere de Arthur River, o localitate puțin
Riscul ca asteroidul YR4 să lovească Pământul este de 3,1%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată
Riscul ca asteroidul YR4, descoperit recent de astronomi, să lovească Pământul în 2032 este în prezent, conform calculelor NASA, de 3,1%, cel mai mare înregistrat vreodată de la începerea monitorizării acestui obiect spațial, relatează AFP. Cu o lățime estimată între 40 și 90 de metri, acest asteroid ar putea lovi Pămâ
Arheologii anunță descoperirea mormântului faraonului Tutmes al II-lea
Arheologii din Egipt au anunțat că au găsit mormântul mult căutat al faraonului Tutmes al II-lea, prima descoperire de o asemenea importanță după cea a sarcofagului lui Tutankhamon, în 1922, transmite miercuri agenția DPA. Autoritățile egiptene au anunțat marți descoperirea mormântului faraonului Tutmes al II-lea, ultimul dintre mormintele re
Australia: Un banc de 157 de delfini a eșuat pe o plajă în Tasmania
Agenți de protecție a mediului au găsit 157 de delfini eșuați pe o plajă de pe insula australiană Tasmania, deplângând miercuri moartea a 21 dintre ei, notează AFP. Celelalte 136 de cetacee erau în viață în cursul dimineții, potrivit acestor membri ai departamentului local de mediu, indicând că păreau a fi un banc
Atmosfera unei exoplanete cartografiată în 3D (studiu)
Astronomii de la Observatorul Sudic European (ESO) au reușit să cartografieze în 3D atmosfera unei exoplanete situate la 900 de ani lumină distanță, dezvăluind un ''climat unic'' cu vânturi puternice care transportă fier și titan, potrivit unui studiu publicat marți, relatează AFP. ''Parcă ar fi într-u
Perimetrul unui oraș zapotec din secolul XV, identificat în întregime cu ajutorul sistemului LIDAR
Întregul perimetru al unui oraș vechi de 600 de ani, aparținând civilizației zapotece, a fost identificat din avion prin tehnologia LIDAR (light detection and ranging), într-o regiune din sudul Mexicului, conform unui nou studiu care documentează descoperirea, transmite marți
VIDEO Cimitir cu o vechime de 3.000 de ani, descoperit de arheologi în nordul Italiei
Arheologii din provincia Trentino, din nordul Italiei, au descoperit un cimitir antic despre care susțin că ar putea rescrie istoria regiunii, transmite marți agenția Xinhua. Cimitirul, descris luni într-un comunicat al guvernului regional drept o ''necropolă monumentală din perioada preromană'', a fost descoperit î
Brazilia/ Rio de Janeiro se confruntă cu un episod canicular înaintea celebrului carnaval
O caniculă neobișnuită chiar și pentru regiunea tropicelor, cu temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius, a lovit luni Rio de Janeiro, care se pregătește să înfrunte 'cea mai caldă vară din ultimii ani'' înaintea celebrului carnaval (28 februarie - 8 martie), informează marți AFP. Luni la prânz, metropola cu ș
Elon Musk prezintă Grok 3, chatbot-ul generativ dezvoltat de xAI pentru a concura cu ChatGPT și DeepSeek
Elon Musk a prezentat luni cea mai recentă versiune de Grok 3, robotul conversațional dezvoltat de compania sa de inteligență artificială xAI, multimiliardarul, consilier apropiat al lui Donald Trump, sperând să concureze astfel cu ChatGPT (SUA) și DeepSeek (China), transmite marți AFP. Lansarea vine într-un moment în care șe
Modelele AI mai vechi prezintă semne de declin cognitiv, conform unui nou studiu
Tehnologiile de inteligență artificială (AI), așa cum sunt modelele lingvistice mari (LLM) sau chatboții, la fel ca oamenii, prezintă semne de deteriorare a abilităților cognitive prin îmbătrânire, conform unui studiu publicat la sfârșitul anului trecut în British Medical Journal (BMJ), transmite luni Live Science. Oame
BTA: Un nou laborator de cercetare s-a deschis la baza antarctică bulgară
Clădirea noului laborator de cercetare de la baza antarctică bulgară St Kliment Ohridski de pe insula Livingston a fost deschisă în cadrul unei ceremonii solemne. Panglica clădirii complet finalizate a fost tăiată de directorul Expedițiilor bulgare în Antarctica Prof. Christo Pimpirev, Rectorul Universității din Sofia, Prof. Georgi Valchev și amiralul de flotilă,
Un studiu dezvăluie cum miroseau mumiile egiptene
Mumiile antice egiptene aveau un miros mai degrabă 'lemnos', 'picant' și 'dulce', potrivit unui studiu publicat joi în revista editată de American Chemical Society, informează DPA. Cercetătorii au analizat nouă corpuri mumificate de la Muzeul Egiptean din
America Latină pregătește propriul model de inteligență artificială: LatamGPT
Un model de inteligență artificială (AI) dezvoltat în America Latină și conceput pentru a ține cont de specificitatea culturală a regiunii urmează să fie lansat la mijlocul anului 2025, a anunțat joi Centrul național de inteligență artificială din Chile (Cenia), informează AFP. Proiectul este susținut de circa 30 de instituții din Americ
De Ziua Sfântului Valentin, apel la protejarea pinguinilor africani care formează perechi pe viață
Activiștii pentru protecția speciilor pe cale de dispariție au lansat un apel de Ziua Sfântului Valentin pentru protejarea pinguinilor africani (Spheniscus demersus) care formează perechi pe viață, transmite vineri DPA. Aceste păsări marine, care reprezintă singura specie nativă de pinguini din Africa, sunt amenințate cu dispariția &icir