Inteligența artificială: Anthropic dezvăluie un prim rezultat obținut de laboratorul său de biologie moleculară
Anthropic, un start-up american de inteligență artificială (AI), a dezvăluit miercuri primul rezultat al noului său laborator de biologie moleculară, un sistem de enzime necunoscut până acum și identificat de modelul său Claude, pe care compania l-a prezentat ca pe o demonstrație a faptului că AI poate accelera cercetarea fundamentală, informează AFP.
Potrivit companiei Anthropic, aproape o mie de copii ale modelului Claude au lucrat în paralel și au examinat în detaliu o bază de secvențe ADN timp de 21 de ore pentru a realiza o analiză care i-ar lua unui cercetător uman câteva săptămâni sau chiar câteva luni pentru a o finaliza.
Acei agenți AI au remarcat, în structura unui virus care atacă bacterii, un tipar rămas aparent neobservat până acum: scurte fragmente de ADN repetate la intervale regulate, alături de o enzimă deja cunoscută și de o proteină al cărei rol este încă neclar.
O astfel de organizare amintește de cea a CRISPR, un mecanism de apărare al bacteriilor, din care oamenii de știință au obținut 'foarfeci moleculare' capabile să modifice genele, care stau la baza medicamentelor de editare genomică.
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, care a lansat în urmă cu 11 zile un apel la 'încetinirea' dezvoltării AI din cauza riscurilor acesteia, a declarat miercuri pe rețeaua de socializare X că tehnologia urmează o traiectorie 'exponențială' în biologie, recunoscând totodată că importanța noii descoperiri 'nu este deocamdată clară'.
Rolul acelui sistem biologic, denumit ART, rămâne necunoscut, precizează compania Anthropic, care a dezvăluit rezultatele sale în sistem de 'pre-publicare', într-un studiu ce nu a fost încă examinat și evaluat de alți oameni de știință.
Citat de Anthropic, Feng Zhang, unul dintre pionierii CRISPR, profesor la MIT, consideră 'cu adevărat interesantă' identificarea acestor fragmente de ADN repetate și că descoperirea 'merită să fie aprofundată'. Dario Amodei a precizat totodată că o echipă de la Universitatea Stanford a descris în mod independent un sistem biologic comparabil, dar diferit.
Înființată în primăvara acestui an, echipa laboratorului de la Anthropic își desfășoară activitatea în regiunea San Francisco și nu folosește patogeni care i-ar putea infecta pe oameni. Toate experimentele sunt realizate de cercetători umani, a precizat compania americană. Dario Amodei nu exclude posibilitatea ca agentul de inteligență artificială Claude să opereze el însuși, în viitor, echipamentele de laborator, 'însă cu măsuri de siguranță adecvate'.
Anthropic a lansat la sfârșitul lunii iunie Claude Science, un instrument de lucru destinat cercetătorilor, și a anunțat că va demara propriile cercetări pentru fabricarea de medicamente împotriva unor boli rare.
Concurentul său, OpenAI, s-a remarcat în cercetările din domeniul matematicii: la începutul lunii septembrie, a anunțat că a rezolvat una dintre cele șapte 'Probleme ale Premiului Mileniului', care vizează mecanica fluidelor.
Dario Amodei a evocat din nou, miercuri, obiectivul său de 'a vindeca majoritatea bolilor în următorii 5-10 ani', recunoscând totodată că AI nu scurtează, în sine, durata studiilor clinice. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universul pare să fie blocat în loc de un fenomen cuantic, ceea ce ar explica stabilitatea sa (studiu)
Universul pare să fie blocat într-o variantă care favorizează viața deși, conform teoriei, nu ar trebui să fie atât de stabil, iar această constanță a Universului este asigurată de câmpuri cuantice blocate în starea lor actuală, conform unui nou studiu publicat în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics, transmite marți Yahoo News
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său, conform unei analize a faliilor de la suprafața sa
Luna se micșorează, iar oamenii de știință sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de mult s-a redus diametrul satelitului nostru natural de-a lungul timpului, conform unui studiu publicat pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, transmite Space.com. Se consideră că Luna s-a format în urma unei
Japonia lansează cu succes o sondă spațială către lunile planetei Marte pentru o misiune inedită
Agenția Japoneză de Explorare Aerospatială (JAXA) a anunțat marți că a lansat cu succes o sondă spațială în cadrul unei misiuni desfășurată în 'premieră mondială' având drept obiectiv colectarea de probe, inclusiv roci și nisip, de pe una dintre lunile planetei Marte, transmit agențiile Kyodo și AFP. Sonda, transporta
Un instrument AI chinezesc, folosit într-o serie de atacuri asupra unor afaceri japoneze
Un instrument chinezesc de securitate cibernetică bazat pe inteligență artificială, numit Artex, a fost utilizat într-o serie de atacuri cibernetice recente care au vizat companii japoneze, a anunțat marți o filială a unui important grup de internet cu sediul la Tokyo, transmite AFP. Zeci de companii japoneze, de la lanțuri de restaurant
Rezidenți salvați cu elicopterele de pe acoperișuri după ce ploile au făcut ravagii în estul Spaniei
Persoane rămase blocate pe acoperișuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor în urma ploilor torențiale care au făcut luni ravagii în estul Spaniei, inundațiile și furtunile provocând moartea a cel puțin trei persoane în timp ce peste 80.000 de rezidenți erau vizați de un ordin de rămânere în locuințe, potrivit Reuters.
Indonezia / Aproape două milioane de hectare de pădure au ars în perioada ianuarie-septembrie 2026
Indonezia a anunțat luni că a acceptat ajutorul Malaysiei și al Singapore pentru a lupta împotriva incendiilor care au mistuit aproape două milioane de hectare de pădure anul acesta în perioada ianuarie - sfârșitul lunii septembrie, potrivit unui raport publicat în aceeași zi, informează AFP. Suprafața arsă, de 12 ori cât suprafaț
Statele participante la COP17, chemate să-și revizuiască angajamentele față de natură
Acțiuni mai eficiente împotriva factorilor care distrug natura, împotriva poluării, defrișărilor: aproape 200 de țări se reunesc în Armenia începând de luni pentru a recupera decalajul în realizarea obiectivelor legate de protejarea biodiversității, precum și pentru a găsi finanțările necesare, informează AFP. Sarcina partic
Oamenii de știință au cartografiat atmosfera exoplanetei WASP-17b, observată cu Telescopul Spațial James Webb
Astronomii au descifrat câteva dintre secretele atmosferice ale unei lumi bizare, exoplaneta WASP-17b, de tipul 'Jupiter fierbinte', folosind date obținute de Telescopul Spațial James Webb (JWST), iar analiza acestor date a indicat existența unei atmosfere care nu are o formă circulară perfectă și în care se formează nori din nanocristale de cuarț, confor
Aproape jumătate dintre coralii care formează recife sunt expuși riscului de dispariție (studiu)
Aproximativ 44% dintre speciile de corali constructori de recife se confruntă cu un risc crescut de dispariție, stresul termic asociat schimbărilor climatice reprezentând principalul factor care determină declinul lor, conform unui nou studiu realizat în Australia și citat luni de agenția de presă Xinhua. O echipă de cercetători di
Misiunea japoneză MMX de colectare a unor mostre de pe sateliții lui Marte este pregătită de lansare
Misiunea japoneză Martian Moons eXploration (MMX), care are drept obiectiv studierea originii sateliților lui Marte Phobos și Deimos și colectarea de mostre de la suprafața lui Phobos, este pregătită de lansarea anunțată pentru luni, la ora 19:41 GMT (marți, 04:41 ora locală), transmite Space.com. Misiunea MMX va fi lansată cu o rachetă H3 de
VIDEO Spania: Inundații și ploi torențiale, un mort lângă Barcelona
Spania se pregătește să înfrunte luni apogeul unei furtuni mediteraneene puternice care a provocat deja inundații în weekend, inundând străzi și perturbând transporturile duminică, după ce a provocat moartea unei femei lângă Barcelona și a blocat mai multe persoane, relatează AFP. În fața unui 'pericol e
VIDEO Uraganul Trudy amenință vestul Mexicului cu ploi abundente și inundații în zonele costiere
Uraganul Trudy și-a menținut intensitatea în timp ce se deplasa, sâmbătă, spre coasta de vest a Mexicului, iar meteorologii avertizează că acesta s-ar putea intensifica și mai mult în orele următoare înainte de a începe să slăbească în intensitate pe parcursul zilei de duminică, informează Reuters. Centrul N
Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)
Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare
Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră
Mii de persoane evacuate și mai multe locuințe distruse de incendii de vegetație în California
Pompierii din California au anunțat că cel puțin șase locuințe au fost distruse de incendii de vegetație în partea sudică a acestui stat american, informează sâmbătă DPA și AFP. Focarul de incendiu de lângă San Clemente, la aproximativ 90 de kilometri sud de Los Angeles - denumit Norte Fire - s-a extins și a ajuns să acopere o suprafață de ap













