NASA își prezintă noul telescop spațial, Roman, care va realiza 'un nou atlas al universului'
NASA și-a prezentat noul telescop spațial, Roman, conceput pentru a scana porțiuni vaste ale universului în căutarea exoplanetelor, dar și a răspunsurilor la marile mistere ale fizicii, precum materia și energia întunecate, informează miercuri AFP.
Acest telescop de ultimă generație 'va oferi Pământului un nou atlas al universului', a declarat bucuros, marți, șeful NASA, Jared Isaacman, de la Centrul Goddard al agenției spațiale americane, din Maryland (est), unde a fost finalizată asamblarea acestuia.
Cu o înălțime de peste 12 metri, acest aparat argintiu dotat cu panouri solare imense urmează să fie transportat în Florida în vederea lansării în spațiu, la începutul lunii septembrie, la bordul unei rachete SpaceX.
Dezvoltat timp de mai bine de un deceniu, cu un cost de peste 4 miliarde de dolari, telescopul a fost denumit în onoarea uneia dintre cele mai mari specialiste americane în astronomie, Nancy Grace Roman, supranumită 'mama lui Hubble', după numele unui alt telescop emblematic al NASA.
La mai bine de 35 de ani de la punerea în funcțiune a telescopului Hubble, care ne-a arătat, printre altele, că universul nostru se extinde mai rapid decât fusese estimat anterior, Roman Space Telescope va avea sarcina de a răspunde la întrebări rămase fără răspuns.
Datorită câmpului său vizual larg, de peste 100 de ori mai mare decât cel al lui Hubble, acest telescop va scana zone vaste ale cerului dintr-un punct de observație privilegiat, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.
'Ne va transmite 11 terabiți de date pe zi, ceea ce înseamnă că, doar în primul an, ne va furniza mai multe date decât a colectat telescopul Hubble pe toată durata existenței sale', a declarat pentru AFP Mark Melton, inginer de sisteme la Roman.
Studierea invizibilului
Datorită acestui obiectiv cu unghi larg, NASA va putea realiza un vast recensământ al obiectelor care compun universul nostru, a explicat Nicky Fox, șeful activităților științifice ale NASA, care se așteaptă astfel să 'fie descoperite zeci de mii de noi planete' sau chiar 'mii de supernove', adică stele masive aflate la sfârșitul vieții lor.
Toate aceste informații vor permite NASA să identifice zone de interes care vor putea fi apoi analizate de telescoape complementare, precum celebrul James Webb.
Roman vizează, de asemenea, studierea invizibilului - materia și energia întunecate, a căror origine nu este cunoscută, dar despre care se crede că reprezintă 95% din universul nostru. Datorită tehnologiei cu raze infraroșii, acest telescop va putea observa lumina emisă de obiectele cerești cu miliarde de ani în urmă și va putea astfel să se întoarcă în timp pentru a înțelege mai bine aceste două fenomene misterioase. Materia întunecată este percepută ca un fel de ciment gravitațional, iar energia întunecată este văzută ca o forță repulsivă, implicată în faimoasa expansiune a universului nostru.
Completând activitatea observatorului Rubin din Chile și a sondei Euclid a Agenției Spațiale Europene (ESA), Roman va permite 'studierea modului în care materia întunecată se structurează de-a lungul timpului cosmic', dar și calcularea 'vitezei' cu care anumite 'galaxii se îndepărtează de noi', a explicat pentru AFP Darryl Seligman, profesor-cercetător în astronomie la Universitatea din Michigan, neascunzându-și entuziasmul față de acest nou telescop.
Aceste observații ar putea, într-adevăr, să revoluționeze înțelegerea noastră actuală asupra structurii universului, a afirmat Julie McEnery, astrofiziciană responsabilă de telescopul Roman.
'Observațiile actuale sugerează că modelul nostru standard al universului este incorect. Roman va fi în măsură să confirme acest lucru și să ne îndrume spre înțelegerea a ceea ce este corect', a spus ea.
Cea mai mare valoare a noului telescop rezidă astfel în această parte necunoscută, după cum insistă experții - ceea ce va permite descoperirea unor lucruri inimaginabile astăzi. 'Dacă Roman va câștiga într-o zi premiul Nobel, probabil că va fi pentru ceva la care nici măcar nu ne-am gândit încă', a declarat Mark Melton. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas (GALERIE FOTO/VIDEO)
Două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 conform serviciului seismologic american (United States Geological Survey, USGS), au lovit succesiv miercuri Venezuela, unde jurnaliști ai AFP au văzut clădiri prăbușite și au asistat la scene de panică în capitala Caracas. Niciun bilanț nu a fost făcut public imediat. Conform USGS,
VIDEO Cutremur cu magnitudinea 6,9 în nordul Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a fost înregistrat joi în largul nordului Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, precizând că nu există risc de tsunami, transmite AFP. Acest cutremur s-a produs în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Iwate, la nord de insula principală Honshu, la o adâncime
Luni și marți au fost cele mai călduroase zile de iunie înregistrate de Spania în ultimii 76 de ani
Luni și marți au fost cele mai călduroase zile înregistrate în Spania pentru luna iunie din 1950, a anunțat miercuri Agenția Națională de Meteorologie (Aemet), pe fondul unui val de căldură care cuprinde Europa, transmite AFP. Spania este obișnuită cu temperaturi extreme, dar în ultimii ani s-a confruntat cu o frecvență și in
Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie
Recordul de temperatură din Regatul Unit pentru luna iunie a fost doborât miercuri, când 35,8 grade Celsius au fost înregistrate la Wiggonholt, în sudul Angliei, a anunțat agenția națională de meteorologie din această țară, citată de AFP. Acest record va fi 'foarte probabil doborât din nou, mai târziu &i
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în comitatul Mendocino din nordul statului american California, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Acest cutremur de pământ, înregistrat la o distanță de aproximativ 11 kilometri nord de Redwood Valley, s-a produs la ad&aci
Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a îndemnat marți țările lumii să facă 'o prioritate' din investițiile în sisteme de sănătate reziliente, pentru ca acestea să reziste mai bine la valurile de căldură devenite din ce în ce mai frecvente și mai intense, informează AFP. 'Valul de căldură c
'Fiecare dorea să fie primul', astronauții din epoca Apollo erau mai competitivi (pilot Artemis 2)
Multe s-au schimbat de când NASA a trimis ultima dată astronauți pe Lună - inclusiv atitudinile astronauților care au participat la aceste misiuni, conform declarațiilor astronautului Victor Glover, pilotul misiunii Artemis 2 care a străbătut distanța de la Pământ la Lună în aprilie, transmite miercuri Space.com. 'Câ
Centrul Căii Lactee, fotografiat cu o acuratețe deosebită de telescopul european Euclid
60 de milioane de stele și o calitate a imaginilor nemaivăzută până acum pentru o regiune atât de vastă a cerului: Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit miercuri fotografii cu centrul Căii Lactee, care ar trebui să permită identificarea unor noi exoplanete, informează AFP. 'Galaxia noastră, Calea Lactee, este un disc, es
BTA: Universitatea de Medicină din Sofia lansează noi programe de licență pentru studenții internaționali
Universitatea de Medicină din Sofia a anunțat marți că lansează trei noi programe de studiu în limba engleză - două de licență și unul de masterat -, concepute special pentru studenții internaționali. Aceste programe vizează Asistența medicală, Kinetoterapia și Managementul studiilor clinice, urmând să se alăture programelor de mas
Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă pe lângă Terra
Un asteroid va trece sâmbătă prin proximitatea Terrei - fără risc de coliziune - și va putea fi observat cu ajutorul unor mici telescoape sau al unor binocluri mari, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), relatează AFP. 'O trecere apropiată de Terra a unui obiect de o asemenea mărime nu se produce decât o dată la
Expunerea la soare nu este întotdeauna suficientă pentru restabilirea nivelului de vitamina D (studiu)
Un studiu realizat pe aproape 300 de persoane din nordul Marii Britanii a constatat că nivelurile de vitamina D rămân adesea scăzute pe tot parcursul anului în rândul persoanelor cu cel mai ridicat risc de deficiență, relatează miercuri Science Daily. Concluziile contrazic convingerea larg răspândită conform căreia expunerea la soare în timpul v
Majoritatea orașelor din Italia, sub cod roșu de caniculă
Ministerul Sănătății din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de orașe din țară sub cod roșu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenția de presă ANSA. Latina s-a alăturat miercuri celor 15 orașe aflate deja sub cod roșu de
Marți a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța
Ziua de marți a fost 'cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța' de la începutul măsurătorilor meteorologice în 1947 și numeroase recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în vestul țării, a anunțat agenția Meteo-France, citată de AFP. Indicatorul termic național - media temperat
Expansiunea Universului continuă accelerat, iar energia întunecată rămâne 'suspectul de serviciu'
Expansiunea Universului continuă accelerat, probabil sub influența energiei întunecate, în pofida unor studii recente care susțin că expansiunea Universului decelerează, susține un nou studiu publicat la 10 iunie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, transmite marți Space.com. Acest lucru înseamn
Londra 'se coace', avertizează secretarul general al ONU în cadrul Săptămânii Acțiunii Climatice
Londra 'se coace', a avertizat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), argumentând că omenirea nu poate miza și mai mult pe combustibilii fosili în fața schimbărilor climatice devastatoare, informează marți DPA. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut referire la romanul lui Charles Dickens &













