O serie de noi observații ale enigmaticelor inele exterioare ale lui Uranus au arătat că acestea sunt chiar mai misterioase decât credeau astronomii, iar proprietățile lor neobișnuite sugerează unele lucruri necunoscute care se întâmplă în sistemul de luni al planetei, cum ar fi existența unor sateliți încă nedetectați ai giganticei planete de gheață, conform unui nou studiu publicat pe 16 aprilie în Journal of Geophysical Research: Planets, transmite miercuri Space.com.

Aceste observații sugerează existența unor luni mici și misterioase, cu naturi surprinzător de diferite, care ar fi sursa particulelor care alcătuiesc cele două inele exterioare și că probabil există și mai multe luni nedescoperite care să se adauge la cele 29 deja cunoscute de pe orbita lui Uranus.

Inelele lui Uranus nu sunt la fel de cunoscute precum celebrelor inele ale lui Saturn. Dimpotrivă: inelele lui Uranus au fost descoperite abia în 1977, când s-a observat că blochează lumina stelelor din fundal în timpul ocultărilor stelare, când Uranus a fost văzut mișcându-se în fața unei stele din perspectiva noastră, de pe Pământ.

Voyager 2 a surprins primele imagini ale inelelor lui Uranus când a trecut pe lângă cea de-a șaptea planetă de la Soare în ianuarie 1986, iar de atunci, Telescopul Spațial Hubble și telescoapele Observatorului W. M. Keck de pe Mauna Kea din Hawaii au descoperit și alte inele slabe în jurul gigantului de gheață, aducând totalul la 13. Inelele sunt numite după alfabetul grecesc, iar ultimele două, cele mai exterioare, inele numite 'miu' (µ) și 'niu' au fost descoperite abia într-o perioadă de observații între 2003 și 2005 de către o echipă condusă de Mark Showalter de la Institutul SETI.

Inelele 'miu' și 'niu' sunt deosebit de enigmatice. Acele observații inițiale au arătat că inelul 'miu' era mai albastru decât inelul 'niu', care are o nuanță roșiatică. Culorile sunt informative despre compoziția lor. Albastrul implică particule foarte mici, în timp ce roșul indică praf. S-ar părea că inelele 'miu' și 'niu' au origini foarte diferite, dar nimeni nu știa care sunt aceste origini.

Acum, prin adăugarea datelor în infraroșu de la Telescopul Spațial James Webb la observațiile mai vechi realizate de Hubble și Observatorul Keck, o echipă condusă de Imke de Pater de la Universitatea din California, Berkeley și care-l include pe Mark Showalter, a reușit să producă primul spectru complet de reflectanță al inelelor, care se referă la modul în care acestea reflectă lumina Soarelui. Spectrul a confirmat culorile lor și a oferit câteva indicii despre originea lor.

'Prin decodarea luminii de la aceste inele, putem urmări atât distribuția dimensiunii particulelor, cât și compoziția lor, ceea ce aruncă lumină asupra originilor lor, oferind o nouă perspectivă asupra modului în care sistemul uranian și planetele similare s-au format și au evoluat', a spus Imke de Pater într-un comunicat.

Lunile lui Uranus sunt numite după personaje din piesele lui William Shakespeare și dintr-o poezie de Alexander Pope, o convenție inițiată de John Herschel. Cele cinci luni mari - Miranda, Oberon, Titania, Umbriel și Ariel - orbitează Uranus mai departe, dar 14 dintre lunile mici orbitează Uranus mai aproape decât acele cinci luni, iar printre aceste 14 luni se găsesc inelele 'miu' și 'niu'.

Spectrul de reflectanță arată că inelul 'miu' este format din particule de apă înghețată. Acesta se potrivește cu singurul alt inel albastru din Sistemul Solar, și anume inelul E al lui Saturn, produs de criovulcanismul de pe luna lui Saturn, Enceladus, care împroșcă gheizere de apă în spațiu. Particulele de gheață din inelul 'miu' au fost chiar urmărite până la sursa lor: o lună neregulată de 12 kilometri, numită Mab, descoperită de Showalter în 2003. Cu toate acestea, majoritatea celorlalte luni interioare tind să fie mai prăfuite și mai stâncoase.

Între timp, inelul 'niu' este mai murdar, 10 până la 15% din compoziția sa fiind formată din compuși organici bogați în carbon, de tipul celor găsiți de obicei în mediul rece al Sistemului Solar exterior. Se pare că inelul nu este produs de praful pulverizat de luni mici nedescoperite care se află în grupul de luni interioare.

'Materialul inelului nu provine din impactul și coliziunile micrometeoriților dintre corpuri telurice nevăzute, bogate în materiale organice, care trebuie să orbiteze între unele dintre lunile cunoscute', a spus de Pater. 'O întrebare interesantă este de ce corpurile-mamă care sunt sursa acestor inele au o compoziție atât de diferită'.

Există indicii că inelul 'miu' își schimbă subtil luminozitatea, deși ceea ce ne spune acest indiciu nu este încă înțeles. Cu toate acestea, având în vedere dimensiunile mici și slaba vizibilitate a acestor luni minuscule, se pare că rezolvarea misterelor lui Uranus și a sistemului său de inele și luni trebuie să aștepte o nouă misiune.

'Bănuiesc că vom avea nevoie de imagini de aproape de la o viitoare misiune spațială către Uranus pentru a răspunde la această întrebare', a mai susținut Showalter.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: science.nasa.gov