Europa, satelitul înghețat al giganticei planete gazoase Jupiter, ar putea dispune de un sistem de diseminare a ingredientelor chimice necesare vieții în vastul său ocean subglacial, conform unui studiu publicat la 20 ianuarie în The Planetary Science Journal, tansmite Space.com.

Europa, una dintre zecile de luni care orbitează Jupiter, a intrigat mult timp oamenii de știință, fiind considerată unul dintre cele mai promițătoare locuri din Sistemul Solar pentru căutarea vieții extraterestre, datorită unui ocean global ascuns sub suprafața sa fracturată și înghețată, care ar putea conține de două ori mai multă apă sărată decât toate oceanele Pământului la un loc.

Însă, spre deosebire de Pământ, oceanul Europei este lipsit de oxigen și izolat de lumina Soarelui, fiind exclusă fotosinteza și necesitând ca orice potențială formă de viață să se bazeze în schimb pe energie chimică. O întrebare cheie fără răspuns a fost modul în care ingredientele pentru această energie - cum ar fi oxidanții care susțin viața creați pe suprafața lunii de radiațiile intense de la Jupiter - ar putea fi transportate prin stratul gros de gheață al Europei către oceanul de dedesubt.

Noul studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Washington sugerează că răspunsul ar putea consta într-un proces geologic lent, dar persistent, care face ca porțiuni din gheața de la suprafața Europei să se scufunde, transportând în apele oceanului aceste substanțe.

'Aceasta este o idee nouă în știința planetară, inspirată de un sistem bine înțeles în geoștiințe', a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, Austin Green, în prezent cercetător postdoctoral la Virginia Tech. 'Cel mai interesant este faptul că această nouă idee abordează una dintre problemele legate de posibilitatea existenței vieții de lungă durată de pe Europa și este un semn bun pentru perspectivele vieții extraterestre în oceanul său'.

Oamenii de știință știu din imaginile realizate în timpul survolurilor sondelor spațiale că suprafața Europei este extrem de activă din punct de vedere geologic datorită puternicei atracții gravitaționale exercitate de Jupiter. Cu toate acestea, cea mai mare parte a acestei mișcări pare să se producă pe orizontală, mai degrabă decât pe verticală, conform noului studiu, ceea ce limitează oportunitățile ca materialele de la suprafață să migreze în jos, cu excepția evenimentelor extreme, cum ar fi cele de fracturare masivă.

În plus, se crede că gheața din apropierea suprafeței lunii joviene se comportă ca un 'calotă stagnantă' rigidă, restricționând și mai mult livrarea de oxidanți către oceanul subteran, notează studiul.

Folosind modele computerizate, cercetătorii au ajuns la concluzia că zonele de gheață bogată în sare din apropierea suprafeței Europei pot deveni atât mai dense, cât și mai slabe mecanic decât gheața din jur, mai pură. În condiții potrivite, aceste zone mai dense se pot desprinde și se pot scufunda încet, sau 'se pot scurge', prin învelișul de gheață, ajungând în cele din urmă la oceanul de dedesubt în 'doar' aproximativ 30.000 de ani, conform studiului.

Procesul, cunoscut sub numele de 'scufundare a litosferei', este similar unui proces geologic de pe Pământ, prin care porțiuni din stratul exterior al planetei se scufundă în manta. În 2025, cercetătorii au identificat acest proces în desfășurare sub lanțul muntos Sierra Nevada.

Pentru a testa dacă un mecanism similar ar putea funcționa pe Europa, Green și echipa sa au modelat o calotă glaciară cu o grosime de aproximativ 30 de kilometri, într-o serie de șase scenarii. În toate scenariile, materialul de suprafață din primii 300 de metri coboară spre baza învelișului, arată noul studiu.

În unele scenarii, scufundarea a început după 1 până la 3 milioane de ani și a ajuns la baza calotei după 5 până la 10 milioane de ani. În învelișurile de gheață care au fost mai grav deteriorate sau slăbite, scufundarea a început după doar 30.000 de ani, arată studiul.

Acest lucru s-a întâmplat pentru aproape orice conținut de sare, spun cercetătorii, cu condiția ca gheața de la suprafață să fi experimentat cel puțin un anumit grad de slăbire.

Conform studiului, mecanismul 'ar putea fi o metodă (relativ) rapidă de transport al materialelor de la suprafață către oceanul subiacent de pe Europa'.

Europa va fi studiată mai detaliat în următorii ani de către misiunea Europa Clipper a NASA. Lansată în 2024, sonda spațială Clipper urmează să ajungă în sistemul jovian în aprilie 2030 și să efectueze aproape 50 de survoluri de aproape ale Europei pe parcursul a patru ani, permițând oamenilor de știință să evalueze adâncimea oceanului său subteran și să evalueze în continuare potențialul existenței vieții pe acest satelit. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)