Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
La data de 22 iunie 2026, în jurul orei 23:52, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Sulina au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un conflict între două persoane la un bar din orașul Sulina.
La fața locului, polițiștii au identificat două persoane, pe care le-au condus la sediul poliției pentru verificări. Ulterior, unul dintre ei, respectiv un bărbat în vârstă de 31 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a devenit agresiv pe holul sediului, a adresat injurii și amenințări cu moartea la adresa polițiștilor și a familiilor acestora și a cauzat pagube materiale sediului poliției și unei autospeciale de poliție.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj (art. 257 Cod penal) și distrugere (art. 253 Cod penal).
La data de 23 iunie 2026, față de inculpatul în cauză, a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind dispusa reținerea sa pentru 24 de ore.
La data de 24 iunie 2026, inculpatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Întreaga activitate de cercetare penală a fost realizată sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.