Racheta gigantică SLS, transportată de NASA spre rampa de lansare înainte de a doua misiune lunară Artemis
NASA a început sâmbătă să transporte racheta sa uriașă Space Launch System (SLS) către rampa ei de lansare din Florida, marcând astfel începutul ultimei faze de pregătiri pentru misiunea Artemis II a agenției spațiale americane, care urmează să trimită în curând - pentru prima dată după o pauză de peste 50 de ani - patru astronauți într-o călătorie în jurul Lunii și înapoi spre Terra, informează agențiile de presă Reuters și AFP.
Această manevră, care ar putea dura până la 12 ore, constituie una dintre ultimele etape înainte de lansarea acestei misiuni foarte așteptate, prevăzută între începutul lunii februarie și sfârșitul lunii aprilie.

Deplasându-se cu o viteză de doar 1,6 km pe oră pe platforma sa mobilă, racheta SLS, înaltă de 98 de metri, a ieșit la răsăritul soarelui pe ușile gigantice ale Clădirii de Asamblare a Vehiculelor Spațiale ale NASA din perimetrul Centrului Spațial Kennedy, pentru a se deplasa încet către rampa de lansare situată la o distanță de aproximativ 6,4 kilometri, în timp ce sute de angajați ai agenției americane și diverși contractori au stat pe marginea drumului pentru a urmări evenimentul.
'Privim cu adevărat la toate acestea și vedem munca în echipă, vedem cooperarea globală, vedem o națiune puternică care deschide calea', a declarat sâmbătă în fața reporterilor comandantul misiunii Artemis II, astronautul Reid Wiseman, arătând spre racheta SLS care se îndrepta spre rampa de lansare.
'Reprezintă o forță de muncă americană extraordinară, chiar acolo', a spus un alt astronaut din misiunea Artemis II, Jeremy Hansen, din Canada.

După ce va fi montată pe rampa de lansare, gigantica rachetă SLS va fi supusă unui set de teste, care, dacă vor fi concludente, vor permite efectuarea lansării spre Lună.

Viitoarea misiune Artemis II este cea de-a doua misiune din cadrul programului lunar Artemis al NASA, în valoare de mai multe miliarde de dolari, după un zbor fără echipaj în 2022, dar va fi prima care va transporta astronauți, care vor zbura în jurul Lunii într-o călătorie de 10 zile, ce îi va duce în cel mai îndepărtat loc în care s-au aventurat vreodată oamenii în spațiu.
Echipajul misiunii include trei astronauți americani și un astronaut canadian, iar lansarea este planificată cel mai devreme pentru 6 februarie, deși respectarea acestei date va depinde de o repetiție generală ce are un rol esențial, cu patru zile înainte, care simulează numărătoarea inversă a lansării pentru a detecta eventualele probleme înainte de zbor.
'Repetiția generală este factorul decisiv pentru programul de lansare', a declarat vineri în fața reporterilor Charlie Blackwell-Thompson, directoarea departamentului de lansări în cadrul misiunilor Artemis. 'Va fi nevoie de puțin timp pentru a analiza datele' ce vor fi obținute din acea repetiție, a adăugat ea.
'A face imposibilul posibil'
Astronauții implicați în misiunea Artemis II, Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Hammock Koch și Jeremy Hansen, au asistat sâmbătă la deplasarea rachetei SLS spre rampa de lansare.
Împreună cu capsula Orion - ce va fi montată în vârful rachetei și în care vor lua călători cei patru astronauți -, racheta SLS are o înălțime de 98 de metri, mai mult decât Statuia Libertății, dar este puțin mai mică decât racheta Saturn V de 110 metri, care a trimis oameni pe Lună în cadrul misiunilor Apollo.
'Sunt foarte entuziasmat să văd asta', a declarat canadianul Jeremy Hansen în fața reprezentanților presei. 'În doar câteva săptămâni, veți vedea patru oameni zburând în jurul Lunii, iar dacă suntem capabili de acest lucru astăzi, imaginați-vă ce vom putea face mâine', a adăugat el.
'Încercăm tot ce putem pentru a face imposibilul posibil', a adăugat colegul său Victor Glover.
Echipajul va efectua o călătorie în jurul Lunii în timpul acestei misiuni, care va dura aproximativ zece zile. Scopul acesteia este de a pregăti următoarea misiune, Artemis III, care va marca marea revenire a oamenilor pe suprafața Lunii, cu obiectivul de a stabili de această dată o prezență umană durabilă pe satelitul natural al Terrei.

Însă misiunea Artemis II va constitui în sine o premieră din mai multe puncte de vedere: va fi primul zbor lunar la care vor participa o femeie, o persoană de culoare și un non-american.
'A doua cursă pentru cucerirea spațiului'
Înainte de marea lansare, inginerii de la NASA vor verifica siguranța și fiabilitatea rachetei. O serie de teste vor fi efectuate la complexul de lansare înainte de repetiția generală premergătoare lansării.
Lansarea misiunii Artemis I, fără astronauți la bord, a avut loc în noiembrie 2022, după mai multe amânări și două încercări eșuate de lansare.
Anunțat în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, programul Artemis vizează în final stabilirea unei prezențe umane durabile pe Lună și pregătirea viitoarelor misiuni către planeta Marte, dar a suferit numeroase întârzieri în ultimii ani.
Cu toate acestea, NASA le-a făcut fanilor săi o mare surpriză la sfârșitul anului 2025, anunțând că lansarea misiunii Artemis II ar putea avea loc la începutul lunii februarie, în loc de aprilie.
Această lansare anticipată se explică prin presiunile exercitate de administrația Trump pentru a câștiga 'cea de-a doua cursă spațială', între Washington și Beijing, după cea care le-a opus pe Statele Unite și Uniunea Sovietică în perioada Războiului Rece.
Cele două puteri rivale din prezent, SUA și China, își propun să trimită oameni pe Lună până în 2030 și să instaleze o bază acolo.
Programată deocamdată pentru mijlocul anului 2027, misiunea Artemis III, care prevede aselenizarea, ar trebui să fie amânată din nou. Modulul de aselenizare dezvoltat de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk nu este încă gata de zbor, potrivit experților americani din sectorul spațial, care se tem că China va devansa Statele Unite.
Ferestre de lansare pentru Artemis II
De asemenea, în calendarul din februarie figurează și lansarea Crew-12, o misiune separată, de rutină, a astronauților către Stația Spațială Internațională (ISS), a cărei dată de lansare a fost devansată din cauza întoarcerii anticipate pe Terra a echipajului Crew-11, ca urmare a unei probleme medicale a unui astronaut.
Resursele necesare pentru această misiune ar putea contribui la decizia de a lansa misiunea Artemis II la o dată ulterioară.
Artemis II dispune de trei ferestre de lansare până în aprilie, sincronizate cu mare atenție cu mecanica orbitală pentru a permite o traiectorie complexă în jurul Lunii și, apoi, călătoria de întoarcere spre Terra.
Agenția spațială americană poate lansa această misiune între 6 februarie și 11 februarie, între 3 martie și 11 martie sau între 1 aprilie și 6 aprilie. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Joe Skipper/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erupția vulcanului Etna provoacă închiderea parțială a spațiului aerian din zona Siciliei
Activitatea eruptivă recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a condus, duminică, la închiderea parțială a spațiului aerian deasupra insulei Sicilia din sudul Italiei și, în consecință, la restricționarea operațiunilor de pe Aeroportul din Catania, ca urmare a emisiilor de cenușă vulcanică, transmite agenția de presă EFE.
Portugalia/ Lupta împotriva unui incendiu forestier major 'evoluează favorabil'
Pompierii portughezi au reușit să aducă sub control în proporție de aproximativ 80% un incendiu forestier major care a devastat cel puțin 13.000 de hectare de vegetație în nordul țării pe parcursul a trei zile, a anunțat duminică Protecția Civilă, informează AFP. 'Situația evoluează favorabil', a declarat pentru AFP Jose Co
Sonda spațială japoneză Hayabusa 2 survolează asteroidul Torifune
Sonda spațială japoneză Hayabusa 2 a survolat duminică asteroidul Torifune, apropiindu-se la aproximativ 800 de metri de acesta, a anunțat agenția spațială națională, citată de Kyodo. Misiunea de observare, care a necesitat o navigație extrem de precisă, a avut drept scop, de asemenea, testarea unor tehnologii necesare pentru apărarea planetar
Franța/ Un incendiu de vegetație izbucnit în Pirinei a mistuit aproape o mie de hectare
Un nou incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă seara în Pirineii francezi, mistuind aproape 1.000 de hectare, au anunțat autoritățile din țară, care se confruntă cu un nou val de căldură în sud, transmite duminică AFP. Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei locale 19:30, într-un lanț muntos izolat de l
Egiptul anunță descoperirea unor morminte sigilate timp de 2.000 de ani și a unui oraș bizantin
Arheologii egipteni au descoperit o serie de morminte cu o vechime de aproape 2.000 de ani pe coasta mediteraneană, precum și rămășițele unui oraș din epoca bizantină în Deșertul de Vest (Deșertul Libian), a anunțat Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, informează duminică AFP. La Marina El-Alamein, la aproximativ 100 de kil
Venezuela: Bilanțul dublului seism a crescut la 2.954 de morți
Cel puțin 2.954 de persoane și-au pierdut viața și 16.592 au fost rănite în dublul seism care a devastat Venezuela pe 24 iunie, potrivit ultimului bilanț încă provizoriu difuzat sâmbătă de guvernul interimar al acestei țări din America latină, relatează AFP. Peste 16.000 de persoane și-au pierdut locuința și 856 de clădiri su
Marea Barieră de Corali din Australia nu este 'în pericol', ci într-o situație îngrijorătoare (raport UNESCO)
Marea Barieră de Corali din Australia a evitat înscrierea sa pe lista 'patrimoniului mondial în pericol' de către UNESCO, care și-a exprimat totuși 'îngrijorarea absolută' cu privire la evoluția acestui recif cu o biodiversitate uluitoare, informează AFP. 'Deși reziliența barierei de corali rămâne ev
Un incendiu forestier face ravagii în Catalonia; 45.000 de persoane, sfătuite să rămână în casele lor
Aproximativ 45.000 de rezidenți din mai multe localități din nord-estul Spaniei au fost sfătuiți să rămână în casele lor din cauza fumului dens provocat de un incendiu de vegetație care a cuprins acea regiune, informează sâmbătă DPA. Locuitorilor din estul provinciei Girona li s-a cerut să țină ușile și ferestrele închi
Afectată de incendii forestiere, Portugalia activează mecanismul european de protecție civilă
Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis vineri să activeze mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile sale bilaterale cu Spania și cu Maroc pentru a obține întăriri în lupta cu mai multe incendii forestiere, informează AFP. ''Am decis, în acest stadiu, să activăm mecanismul european de protecție civilă
Secetă: Cursurile de apă din nordul Italiei se află într-o situație dificilă
Mai multe cursuri de apă din nordul Italiei se află într-o 'situație critică' din cauza secetei, iar prognozele meteorologice nu anunță nicio ameliorare pentru zilele următoare, a avertizat vineri Autoritatea pentru fluviul Pad (ADBPO), informează AFP. 'Seceta continuă să se intensifice în nordul Italiei', a subliniat această instit
NASA a lansat o misiune spațială prin care încearcă să salveze telescopul Swift
NASA a lansat vineri o misiune spațială robotizată prin care va încerca să împiedice prăbușirea și distrugerea unuia dintre telescoapele sale mai vechi, Swift, în cadrul unei misiuni periculoase, care ar trebui să dureze mai multe luni, informează AFP. Programată inițial pentru marți, lansarea în spațiu a vehiculului-robot Link a fost a
Caniculă în iunie/Temperaturi de peste 35 grade Celsius pentru mai mult de două treimi din locuitorii Europei (analizăAFP)
Regiuni din Europa unde locuiesc 410 milioane de persoane au fost afectat de temperaturi de peste 35 de grade Celsius cel puțin o dată în decursul valului de caniculă din perioada 15-30 iunie, adică peste două treimi din populația continentului, potrivit unei analize AFP. În timpul caniculei din 2003, 320 de milioane de persoane au fost expuse la a
Furtuna tropicală Maysak a lovit provincia chineză Hainan; curse aeriene și de feribot au fost suspendate
Furtuna tropicală Maysak s-a dezlănțuit vineri asupra provinciei insulare din sudul Chinei Hainan, atingând uscatul însoțită de vânturi cu viteze, în apropierea centrului furtunii, de 23 de metri pe secundă și cauzând suspendare curselor aeriene, feroviare și de feribot, informează Reuters. Maysak s-a dezlănțuit asupra coastei de
Ghețarii elvețieni pierd rapid stratul protector de zăpadă din cauza valului de căldură din Europa
Zăpada de pe ghețarii elvețieni a dispărut cu câteva săptămâni mai devreme decât de obicei în această vară, sub efectul valului de căldură copleșitoare din Europa, ducând regiunea Munților Alpi spre încă un an marcat de o topire masivă a gheții, au anunțat oamenii de știință, informează Reuters. Cercetătorii spun că, pe 29 i
Căldura umedă din Statele Unite ar fi fost 'practic imposibilă' în absența schimbărilor climatice (studiu)
Căldura extremă și umiditatea copleșitoare care afectează în prezent jumătate din teritoriul Statelor Unite ar fi fost 'practic imposibile' în absența schimbărilor climatice, potrivit unui nou studiu publicat vineri, în contextul în care această țară găzduiește Cupa Mondială de fotbal și celebrează cea de-a 250-a aniversare a sa în acest














