Sonda spațială japoneză Hayabusa 2 survolează asteroidul Torifune
Sonda spațială japoneză Hayabusa 2 a survolat duminică asteroidul Torifune, apropiindu-se la aproximativ 800 de metri de acesta, a anunțat agenția spațială națională, citată de Kyodo.
Misiunea de observare, care a necesitat o navigație extrem de precisă, a avut drept scop, de asemenea, testarea unor tehnologii necesare pentru apărarea planetară sau a unor demersuri pentru atenuarea riscului de impact dintre asteroizi și Pământ, a indicat Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA).
Torifune, un asteroid cu o formă alungită, cu un diametru estimat la 450 de metri, are o perioadă orbitală în jurul Soarelui de 383 de zile.
Hayabusa 2 se deplasează în prezent la aproximativ 100 de milioane de kilometri de Pământ, potrivit agenției spațiale.
Hayabusa 2 a zburat pe lângă Torifune cu o viteză de aproximativ 5,2 km/s.
JAXA intenționează să publice luni datele rezultate din misiunea de observare a asteroidului.
Agenția va analiza dacă datele colectate în timpul misiunii pot fi utilizate pentru a ghida cu precizie o sondă către un obiect potențial periculos din apropierea Pământului, cum ar fi un asteroid sau o cometă, și pentru a-i modifica traiectoria.
Hayabusa 2, lansată în 2014, a ajuns la asteroidul Ryugu, aflat la peste 300 de milioane de kilometri distanță. În timpul unui survol al Pământului, în 2020, ea a eliberat o capsulă conținând un eșantion de 5,4 grame de material de la suprafața asteroidului, care a aterizat în Australia.
Folosind combustibilul rămas, Hayabusa 2 a început o misiune extinsă. Ea a parcurs aproximativ 10,7 miliarde de kilometri din 2014.
Următoarea țintă a sondei spațiale este asteroidul 1998 KY26, la care ar urma să ajungă în iulie 2031. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erupția vulcanului Etna provoacă închiderea parțială a spațiului aerian din zona Siciliei
Activitatea eruptivă recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a condus, duminică, la închiderea parțială a spațiului aerian deasupra insulei Sicilia din sudul Italiei și, în consecință, la restricționarea operațiunilor de pe Aeroportul din Catania, ca urmare a emisiilor de cenușă vulcanică, transmite agenția de presă EFE.
Portugalia/ Lupta împotriva unui incendiu forestier major 'evoluează favorabil'
Pompierii portughezi au reușit să aducă sub control în proporție de aproximativ 80% un incendiu forestier major care a devastat cel puțin 13.000 de hectare de vegetație în nordul țării pe parcursul a trei zile, a anunțat duminică Protecția Civilă, informează AFP. 'Situația evoluează favorabil', a declarat pentru AFP Jose Co
Franța/ Un incendiu de vegetație izbucnit în Pirinei a mistuit aproape o mie de hectare
Un nou incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă seara în Pirineii francezi, mistuind aproape 1.000 de hectare, au anunțat autoritățile din țară, care se confruntă cu un nou val de căldură în sud, transmite duminică AFP. Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei locale 19:30, într-un lanț muntos izolat de l
Egiptul anunță descoperirea unor morminte sigilate timp de 2.000 de ani și a unui oraș bizantin
Arheologii egipteni au descoperit o serie de morminte cu o vechime de aproape 2.000 de ani pe coasta mediteraneană, precum și rămășițele unui oraș din epoca bizantină în Deșertul de Vest (Deșertul Libian), a anunțat Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, informează duminică AFP. La Marina El-Alamein, la aproximativ 100 de kil
Venezuela: Bilanțul dublului seism a crescut la 2.954 de morți
Cel puțin 2.954 de persoane și-au pierdut viața și 16.592 au fost rănite în dublul seism care a devastat Venezuela pe 24 iunie, potrivit ultimului bilanț încă provizoriu difuzat sâmbătă de guvernul interimar al acestei țări din America latină, relatează AFP. Peste 16.000 de persoane și-au pierdut locuința și 856 de clădiri su
Marea Barieră de Corali din Australia nu este 'în pericol', ci într-o situație îngrijorătoare (raport UNESCO)
Marea Barieră de Corali din Australia a evitat înscrierea sa pe lista 'patrimoniului mondial în pericol' de către UNESCO, care și-a exprimat totuși 'îngrijorarea absolută' cu privire la evoluția acestui recif cu o biodiversitate uluitoare, informează AFP. 'Deși reziliența barierei de corali rămâne ev
Un incendiu forestier face ravagii în Catalonia; 45.000 de persoane, sfătuite să rămână în casele lor
Aproximativ 45.000 de rezidenți din mai multe localități din nord-estul Spaniei au fost sfătuiți să rămână în casele lor din cauza fumului dens provocat de un incendiu de vegetație care a cuprins acea regiune, informează sâmbătă DPA. Locuitorilor din estul provinciei Girona li s-a cerut să țină ușile și ferestrele închi
Afectată de incendii forestiere, Portugalia activează mecanismul european de protecție civilă
Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis vineri să activeze mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile sale bilaterale cu Spania și cu Maroc pentru a obține întăriri în lupta cu mai multe incendii forestiere, informează AFP. ''Am decis, în acest stadiu, să activăm mecanismul european de protecție civilă
Secetă: Cursurile de apă din nordul Italiei se află într-o situație dificilă
Mai multe cursuri de apă din nordul Italiei se află într-o 'situație critică' din cauza secetei, iar prognozele meteorologice nu anunță nicio ameliorare pentru zilele următoare, a avertizat vineri Autoritatea pentru fluviul Pad (ADBPO), informează AFP. 'Seceta continuă să se intensifice în nordul Italiei', a subliniat această instit
NASA a lansat o misiune spațială prin care încearcă să salveze telescopul Swift
NASA a lansat vineri o misiune spațială robotizată prin care va încerca să împiedice prăbușirea și distrugerea unuia dintre telescoapele sale mai vechi, Swift, în cadrul unei misiuni periculoase, care ar trebui să dureze mai multe luni, informează AFP. Programată inițial pentru marți, lansarea în spațiu a vehiculului-robot Link a fost a
Caniculă în iunie/Temperaturi de peste 35 grade Celsius pentru mai mult de două treimi din locuitorii Europei (analizăAFP)
Regiuni din Europa unde locuiesc 410 milioane de persoane au fost afectat de temperaturi de peste 35 de grade Celsius cel puțin o dată în decursul valului de caniculă din perioada 15-30 iunie, adică peste două treimi din populația continentului, potrivit unei analize AFP. În timpul caniculei din 2003, 320 de milioane de persoane au fost expuse la a
Furtuna tropicală Maysak a lovit provincia chineză Hainan; curse aeriene și de feribot au fost suspendate
Furtuna tropicală Maysak s-a dezlănțuit vineri asupra provinciei insulare din sudul Chinei Hainan, atingând uscatul însoțită de vânturi cu viteze, în apropierea centrului furtunii, de 23 de metri pe secundă și cauzând suspendare curselor aeriene, feroviare și de feribot, informează Reuters. Maysak s-a dezlănțuit asupra coastei de
Ghețarii elvețieni pierd rapid stratul protector de zăpadă din cauza valului de căldură din Europa
Zăpada de pe ghețarii elvețieni a dispărut cu câteva săptămâni mai devreme decât de obicei în această vară, sub efectul valului de căldură copleșitoare din Europa, ducând regiunea Munților Alpi spre încă un an marcat de o topire masivă a gheții, au anunțat oamenii de știință, informează Reuters. Cercetătorii spun că, pe 29 i
Căldura umedă din Statele Unite ar fi fost 'practic imposibilă' în absența schimbărilor climatice (studiu)
Căldura extremă și umiditatea copleșitoare care afectează în prezent jumătate din teritoriul Statelor Unite ar fi fost 'practic imposibile' în absența schimbărilor climatice, potrivit unui nou studiu publicat vineri, în contextul în care această țară găzduiește Cupa Mondială de fotbal și celebrează cea de-a 250-a aniversare a sa în acest













