Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a reuşit o victorie dramatică în derby-ul cu Minaur
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o dramatic pe CS Minaur Baia Mare, cu scorul de 33-32 (16-17), miercuri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, care a opus echipele clasate pe locul 3, respectiv 2 în sezonul trecut. Minaur a făcut o primă repriză mai bună şi a condus şi la patru goluri, 9
Olga Orban-Szabo, prima medaliată olimpică şi prima campioana mondială a scrimei româneşti, a murit la 83 de ani
Bucureşti, 5 ian /Agerpres/ - Olga Orban-Szabo, prima medaliată olimpică şi prima campioana mondială a scrimei româneşti, a murit la 83 de ani, a anunţat miercuri Federaţia Română de Scrimă pe pagina sa de Facebook. Floretista născută la Cluj, pe 9 octombrie 1938, "a cunosc
Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului
Executivul a adoptat, miercuri, Hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului, se arată într-un comunicat remis AGERPRES. În conformitate cu aceasta, Ministerul Sportului se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea G
Fotbal: Florin Răducioiu - La naţională trebuie un antrenor cu mare experienţă, Boloni ar fi o soluţie bună
Fostul internaţional Florin Răducioiu consideră că echipa naţională de fotbal a României are nevoie de un selecţioner cu mare experienţă şi că Ladislau Boloni ar fi potrivit pentru acest post. "S-au întâmplat multe, cu aceşti antrenori la echipa naţională, cu preşedintele federaţiei. Eu cred că au timp, pentru că, din pă
Fotbal: Mai multe schimbări de jucători la Dinamo, după numirea antrenorului Flavius Stoican
Administratorul special al FC Dinamo, club aflat în insolvenţă, Iuliu Mureşan, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vor fi mai multe schimbări de jucători la nivelul echipei pregătite de Flavius Stoican. Oficialul dinamovist a anunţat că a semnat deja rezilierea unor contracte de jucători şi transferul lui Răzvan Pat
Fotbal: Flavius Stoican (Dinamo) - Diferenţa de valoare faţă de contracandidatele noastre nu este mare
Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că diferenţa de valoare între formaţia sa şi contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării nu este mare şi că o schimbare de atitudine a jucătorilor ar fi benefică. "Sper să fie un nou început. Cu siguranţă nu v
Fotbal: FC Botoşani va disputa patru meciuri de verificare în stagiul din Antalya
Echipa de fotbal FC Botoşani va disputa patru meciuri de verificare în stagiul de pregătire pe care îl va efectua în Antalya (Turcia), a anunţat, miercuri, clubul din Liga I pe pagina sa de Facebook. Reunirea lotului este prevăzută pentru miercuri, vizita medicală urmând să se facă în două serii, la Botoşani şi Ia
Fotbal: Farul Constanţa l-a transferat pe nigerianul Michael Omoh, de la Academica Clinceni
Clubul de fotbal Farul Constanţa a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, că a semnat un contract cu mijlocaşul nigerian Michael Omoh, ultima oară aflat la Academica Clinceni. "Jucătorul Michael Omoh va evolua din această iarnă la clubul Farul Constanţa. Contractul dintre părţi va fi pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni", a anunţa
Fotbal: Jucătorii echipei FCSB au efectuat vizita medicală la INSM
Jucătorii echipei de fotbal FCSB au efectuat, miercuri dimineaţa, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Capitală înaintea reluării pregătirilor pentru partea a doua a campionatului Ligii I. La sediul INSM au fost prezenţi următorii 25 de jucători: Andrei Burlacu, Florinel Coman, Andrei Cordea, Valentin Creţu, Iu
Vali Caciureac (CS Rapid): Cel mai târziu la sfârşitul lunii februarie se va juca pe Stadionul Giuleşti
Preşedinta Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, Vali Caciureac, a declarat, marţi seara, la preluarea în administrare a Stadionului Giuleşti, că arena va putea fi folosită cel mai târziu la sfârşitul lunii februarie. Aceasta a explicat că miercuri va începe procedurile pentru obţinerea tuturor avizelor de funcţionare a stadionului.
Fotbal: UTA Arad pleacă miercuri într-un stagiu în Antalya
Echipa de fotbal UTA Arad va pleca miercuri într-un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), care se va încheia pe 15 ianuarie, a anunţat clubul de Liga I. Arădenii vor susţine în acest cantonament trei partide de verificare, pe 8 ianuarie cu un adversar necunoscut până la această oră, pe 12 ianuarie cu Honved (Ungaria), iar pe 14
VIDEO Lucrările de construcţie la Stadionul Giuleşti au fost încheiate, arena a fost preluată oficial de Clubul Sportiv Rapid
Vicepremierul şi ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, au anunţat, marţi, că lucrările de construcţie ale Stadionului Giuleşti au fost încheiate şi că arena a fost preluată oficial în administrare de Clubul Sportiv Rapid.
Fotbal: Campioana CFR Cluj va susţine trei meciuri amicale în cantonamentul din Spania
Echipa de fotbal CFR Cluj va susţine trei meciuri amicale în stagiul de pregătire pe care îl va efectua în Spania, a anunţat campioana României, marţi, pe site-ul său oficial. Lotul antrenat de Dan Petrescu se va reuni miercuri pentru partea a doua a sezonului competiţional şi va pleca în aceeaşi zi în Spania, î
Fotbal: Florin Răducioiu va ocupa postul de team manager la Dinamo
Fostul internaţional Florin Răducioiu a fost numit în funcţia de team manager la Dinamo Bucureşti şi va fi prezentat oficial miercuri, alături de antrenorul Flavius Stoican. Lotul dinamoviştilor va fi prezent miercuri dimineaţă la vizita medicală programată la "Chiajna Medical Center" şi va efectua după-amiază, în cantonamentul de la Săft
Fotbal: FC U Craiova anunţă că Nicolo Napoli a condus un prim antrenament, dar nu a semnat contractul
Clubul de fotbal FC U Craiova a anunţat, marţi, pe pagina sa de socializare, că antrenorul italian Nicolo Napoli a condus o primă şedinţă de pregătire, deşi nu a semnat deocamdată un contract cu gruparea olteană. "Prima sesiune de pregătire a echipei din acest an a fost condusă de Nicolo Napoli, care nu a semnat până în momentul de faţă un con

