VIDEO Fotbal: FRF doreşte un control financiar mai strict pentru cluburi şi limitarea bugetului de salarii
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Comitetului Executiv al FRF, că instituţia pe care o conduce va impune un control financiar mai strict şi o limită a bugetului de salarii pentru ca grupările să nu ajungă precum Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni, cluburi dep
Fotbal: Adrian Mititelu jr, amendat cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Preşedintele clubului FC U Craiova 1848, Adrian Gigi Mititelu, fiul finanţatorului Adrian Mititelu, a fost amendat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu suma de 10.000 de lei, în urma şedinţei sale de miercuri. ''Admite sesizarea formulată de reclamanta Comisia Centrală a Arbitrilor împotriva pârâtului
Handbal: Radu Voina, despre faptul că nu are acces la Adunarea Generală de alegeri a FRH - E o umilinţă totală
Fostul handbalist Radu Voina, campion mondial cu naţionala României în 1974, a declarat, miercuri, că decizia actualei conduceri a Federaţiei Române de Handbal de a interzice accesul gloriilor acestui sport, printre care se numără şi el, la Adunarea Generală de alegeri a FRH este o "umilinţă totală". "Noi suntem mai vocali, deş
Handbal: Cristian Gaţu - Dacă Dedu câştigă iar alegerile, demisionez din funcţia de preşedinte de onoare
Fostul handbalist Cristian Gaţu, dublu campion mondial cu naţionala României, a declarat, miercuri, că în cazul în care Alexandru Dedu câştigă, joi, un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Handbal, îşi va da demisia din funcţia de preşedinte de onoare al acestei asociaţii. "Noi (n.r. - foştii mari handbalişti a
Fotbal: Ministrul Sportului, Eduard Novak, doreşte să transfere Stadionul Arcul de Triumf la Primăria Capitalei
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, că descentralizarea este singura şansă pentru bazele sportive din România, el precizând că îşi doreşte ca noul Stadion Arcul de Triumf, aflat în proprietatea instituţiei pe care o conduce, să fie transferat la Primăria Municipiului Bucureşti. "Acum suntem la o administrare fo
Nataţie: Potec - Sper să fie bani să organizăm Europenele de juniori; Novak - Ministerul va aloca 12,5 milioane
Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, miercuri, că speră să primească finanţare pentru organizarea Campionatelor Europene de înot şi sărituri, ambele la nivel de juniori, programate în luna iulie a acestui an, iar ministrul Sportului, Eduard Novak, a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va a
Fotbal: Finala Cupei României va avea loc pe Stadionul Rapid-Giuleşti, în data de 19 mai
Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti va găzdui finala Cupei României la masculin, în timp ce finala competiţiei similare feminine se va desfăşura pe Stadionul "Arcul de Triumf", conform deciziilor luate, miercuri, de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Finala masculină va avea loc joi 19 mai, de la ora 20:30. Ultimu
European Teqball Tour de la Târgu Mureş: 35 de echipe la proba de dublu şi 30 de echipe la dublu mixt
La cea de-a doua etapă a circuitului European Teqball Tour, care urmează să fie organizat la Târgu Mureş de către federaţia internaţională de profil (FITEQ), în parteneriat cu Federaţia Română de Teqball (FRTEQ), în perioada 29 aprilie - 1 mai, s-au înscris 35 de echipe la proba de dublu şi 30 de echipe la cea de dublu mixt.
Nataţie: David Popovici - Sper la cât mai multe premii alături de Robert Glinţă
Înotătorul David Popovici, desemnat alături de Robert Glinţă cel mai bun sportiv al anului 2021 de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, a declarat, miercuri, că speră să împartă alături de colegul său şi alte premii în viitor. "Este prima oară când primesc acest premiu. Sper la cât mai multe premii de
Nataţie: Robert Glinţă - 2021 a fost cel mai productiv an din toată cariera mea
Înotătorul Robert Glinţă, desemnat alături de David Popovici cel mai bun sportiv al anul 2021 de către de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, a declarat, miercuri, că 2021 a fost cel mai productiv an din cariera sa. "Eu întotdeauna îmi doresc mai mult, chiar dacă 2021 a fost cel mai productiv an din toată cariera mea.
VIDEO Nataţie: Robert Glinţă şi David Popovici, desemnaţi de FRNPM cei mai buni sportivi ai anului 2021
Sportivii Robert Glinţă şi David Popovici, medaliaţi la Campionatele Europene şi Mondiale, au fost desemnaţi, miercuri, de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern cei mai buni sportivi pe anul 2021 în cadrul unei festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
România va participa cu 93 de sportivi la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2022 de la Banska Bystrica
România va participa cu un lot de 93 de sportivi, dintre care 32 la masculin şi 61 la feminin, la Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2022 pentru sporturile de vară, care va avea loc în perioada 24-30 iulie, la Banska Bystrica (Slovacia), potrivit paginii de F
Baschet masculin: U-BT Cluj a câştigat după prelungiri cu SCM 'U' Craiova, în Liga Naţională
ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a învins-o pe SCM ''U'' Craiova cu scorul de 100-97 (21-19, 21-19, 29-27, 21-27, 8-5), după prelungiri, marţi, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 17-a a Ligii Naţionale de baschet masculin. Echipa din Bănie a reuşit un ultim sfert de meci foarte bun, egalând
Judo: Cozmin Guşă (FRJ) - Normal ar fi să câştigăm două medalii la Europenele de la Sofia
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, pentru AGERPRES, că în mod normal delegaţia României, formată din 9 sportivi, ar trebui să câştige două medalii la Campionatele Europene de judo, programate în perioada 29 aprilie - 1 mai la Sofia (Bulgaria). În opinia acestuia, România a
Handbal masculin: Viorel Fotache va juca din vară la Minaur Baia Mare
Internaţionalul Viorel Fotache va juca la echipa masculină de handbal Minaur Baia Mare în următorii doi ani, a anunţat, marţi, clubul pe site-ul său oficial. Viorel Fotache, care s-a născut la Galaţi, în data de 15 mai 1989, a mai evoluat la Minaur, cu care a cucerit titlul în sezonul 2014-2015.



