Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, numit la conducerea tehnică a formaţiei Universitatea Cluj
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a fost numit, luni, în funcţia de director tehnic al formaţiei Universitatea Cluj, el preluând conducerea după plecarea lui Eugen Neagoe. "Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de astăzi, acesta ocupă poziţia de director tehnic şi va coordona activitatea sportivă a clubului. De as
Fotbal: Douăzeci şi opt de jucători, prezenţi la reunirea echipei Rapid
Lotul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti s-a reunit, luni, la Baza Sportivă Constructorul Mobexpert din Capitală, la primul antrenament al anului participând 28 de jucători. Conform paginii oficiale de Facebook a clubului, jucătorii care au fost prezenţi la
Ministrul Eduard Novak a anunţat că vrea să participe la Jocurile Paralimpice de la Paris
Singurul campion paralimpic al României, Eduard Novak, a anunţat, duminică, faptul că intenţionează să participe şi la Jocurile din 2024 de la Paris, într-o postare pa pagina sa de Facebook. ''Sportul ne învaţă că trebuie să luptăm mereu pentru a ne atinge idealurile şi să nu ne ferim de obiective prea mari, prea &ici
Adrian Moţoc şi Damian Strătilă, cei mai buni rugbyşti români ai anului
Adrian Moţoc (Aurillac/Biarritz) a fost ales cel mai bun rugbyst român care joacă în străinătate, în timp ce Damian Strătilă (CSA Steaua) a fost votat cel mai bun jucător din play-off-ul Ligii Naţionale, în cadrul anchetei Superlativele anului 2022, organizată de Federaţia Română de Rugby pe site-ul său. Johan van
Handbal masculin: Octavian Bizău, împrumutat de Dinamo la CSM Bucureşti
Handbalistul Octavian Bizău a fost împrumutat de CS Dinamo Bucureşti la CSM Bucureşti până la finalul sezonului în curs, a anunţat echipa ''tigrilor'' pe pagina sa de Facebook. Bizău a mai jucat la CSMB în două perioade 2016-2017 şi 2019-2020. Centrul naţionalei României a fost format de Minaur Baia
Baschet masculin: CSM Constanţa şi SCM ''U'' Craiova s-au calificat la turneul final al Cupei României
CSM ABC Athletic Constanţa a învins-o pe SCM ''U'' Craiova cu scorul de 78-77 (22-16, 23-19, 18-21, 15-21), vineri, în Grupa B a Cupei României la baschet masculin, dar ambele echipe s-au calificat la turneul Final 8 al competiţiei. CSM ABC Athletic Constanţa merge mai departe din
Handbal feminin: CSM Bucureşti şi-a consolidat primul loc în Liga Naţională
CSM Bucureşti şi-a consolidat poziţia de lider în Liga Naţională de handbal feminin, după ce a învins-o pe CS Dacia Mioveni 2012 cu scorul de 37-26 (18-16), vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a. CSMB este singura echipă neînvinsă din campionat. Pentru învingătoare au marcat Cris
Fotbal: FC Botoşani va efectua un stagiu de pregătire în Antalya
Echipa de fotbal FC Botoşani va efectua un stagiu de pregătire în localitatea Lara din Antalya (Turcia), cantonamentul fiind programat în perioada 5-15 ianuarie. Conform paginii oficiale de Facebook a clubului, formaţia condusă de Flavius Stoican va disputa în Turcia şi trei pa
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a închis secţia de ciclism
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a închis secţia de ciclism, 15 sportivi şi membrii staff-ului rămânând fără echipă, anunţă antrenorul Georgios Georgiadis şi rutierul Daniel Crista pe un site de socializare. "Din păcate, problemele economice generale din România îşi pun încet-încet amprenta şi pe
Fotbal: Farul Constanţa l-a achiziţionat pe mijlocaşul brazilian Mateus Barbosa Santos
Clubul de fotbal Farul Constanţa a anunţat, vineri, că a ajuns la un acord cu mijlocaşul Mateus Barbosa Santos, brazilianul care a jucat până acum la FC Botoşani semnând un contract pentru următorii doi ani şi jumătate. "Farul Constanţa şi extrema dreaptă Mateus Barbosa Santos au ajuns la un acord pentru următorii doi ani şi jumătate. Bun veni
Hagi: O zi tristă pentru fotbalul mondial, care a pierdut poate cea mai importantă personalitate, Pele
Fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi a apreciat, joi seara, după moartea legendarului Pele, că este o zi tristă pentru fotbalul mondial. "O zi tristă pentru fotbalul mondial, care astăzi a
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a câştigat derby-ul cu FCC UAV Arad
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 92-67 (19-19, 21-19, 22-14, 30-15), joi, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, o reeditare a finalei campionatului din sezonul trecut. Prima jumătate a confruntării a fost destul de echilibrată, dar
Handbal masculin: Echipa Egiptului a câştigat Trofeul Carpaţi
Selecţionata masculină de handbal a Egiptului, clasată pe locul patru la JO 2020, a câştigat Trofeul Carpaţi, după ce a învins în finală echipa Slovaciei cu scorul de 33-29 (17-16), joi seara, în Oradea Arena. La egipteni au evoluat şi interul Ali Zein şi pivotul Mamdouh Shebib, ambii legit
Handbal masculin: România s-a clasat pe locul 3 la Trofeul Carpaţi, după 33-25 cu Algeria
Naţionala masculină de handbal a României a ocupat locul trei la Trofeul Carpaţi, după ce a învins echipa Algeriei cu scorul de 33-25 (18-14), joi seara, în finala mică a turneului găzduit de Oradea Arena. Tricolorii, care au pierdut, miercuri, surprinzător în semifinale în faţa Slova
Tenis: Simona Halep şi Nicholas David Ionel, desemnaţi de FRT jucătorii anului 2022
Simona Halep, locul 10 WTA, şi Nicholas David Ionel, poziţia 229 ATP, au fost desemnaţi de Federaţia Română de Tenis (FRT) cei mai buni jucători din 2022. Cea mai bine clasată jucătoare română în ierarhia mondială în acest moment, Simona Halep (31 de ani), a reuşit să câştige &ic








