Fotbal- EURO 2024: Andrei Burcă - România mizează pe inimă, pe determinare, pe agresivitate
Inima, determinarea şi agresivitatea sunt cele trei elemente pe care mizează echipa naţională de fotbal a României la EURO 2024, consideră fundaşul Andrei Burcă, aceasta fiind soluţia pentru a putea face faţă celor mai bune echipe din Europa. "Pe inimă, pe determinarea, pe agresivitate. Mergem la fiecare meci să dăm totul pe teren şi asta trebuie să
Fotbal: Petrolul Ploieşti l-a transferat pe fundaşul portughez Ricardinho
Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul fundaşului portughezul Ricardinho, care a evoluat până în acum la FC Voluntari. "Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda sau, mai pe scurt, Ricardinho este noul jucător al Petrolului, fundaşul dreapta portughez semnând cu clubul nostru un angajament vala
Tenis de masă: Eduard Ionescu şi Ovidiu Ionescu s-au calificat la JO 2024 în probele de simplu
Sportivii români Eduard Ionescu şi Ovidiu Ionescu s-au calificat în proba de simplu masculin a concursului de tenis de masă de la Jocurile Olimpice de la Paris, graţie poziţiilor ocupate în clasamentul mondial, a transmis, miercuri, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. "Andrei Eduard Ionescu este cel de-al cincilea
Fotbal - EURO 2024: Selecţionerul Edward Iordănescu îndeamnă la echilibru înaintea meciului cu Belgia
Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj, prin intermediul site-ul oficial al FRF, prin care îndeamnă la echilibru înaintea partidei cu Belgia de la EURO 2024, naţionala de fotbal României având nevoie să arate mai mult decât în partida de debut, cu Ucraina. "De acum avem nevoie de echilibru.
Fotbal - EURO 2024: Adrian Rus - Am câştigat doar un meci, trebuie să fim echilibraţi
Fundaşul Adrian Rus a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, la o zi după victoria naţionalei de fotbal a României în faţa Ucrainei (scor 3-0) la EURO 2024, că el şi colegii săi trebuie să rămână echilibraţi şi conştienţi că au câştigat doar un meci. "Euforia a fost mare ieri după meci, dar d
Irina Begu - Tenisul românesc are potenţial şi sper să câştige din nou o medalie olimpică
Jucătoarea română Irina Begu, numărul 127 WTA, a declarat, marţi, că tenisul românesc are potenţial şi speră ca acesta să reuşească să câştige din nou o medalie olimpică la Paris în această vară, după argintul cucerit la dublu de Horia Tecău şi Florin Mergea la Rio 2016. "Horia şi Florin au câştigat o medalie la tenis la Rio
Fotbal: Dinamo l-a achiziţionat pe fundaşul central Răzvan Paşcalău
Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat, marţi, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că l-a transferat pe tânărul fundaş central Răzvan Paşcalău (19 de ani) de la formaţia italiană US Lecce. "Bine ai venit, Răzvan Paşcalău! Cluburile Dinamo 1948 Bucureşti şi US Lecce au ajuns la un acord p
Volei masculin: Arcada Galaţi l-a transferat pe internaţionalul Alexandru Raţă
Unul dintre cei mai valoroşi jucători din reprezentativa masculină de volei a României, Alexandru Raţă, a semnat un contract pe un sezon cu CSM Arcada Galaţi, a anunţat, marţi, vicecampio
Fotbal: FC Botoşani s-a despărţit de patru jucători, Filip, Ofosu, Margiotta şi Dimitrov
Echipa de fotbal FC Botoşani a anunţat, marţi, pe pagina oficială de Facebook, despărţirea de mijlocaşii Ioan Filip şi Reagy Ofosu, de atacantul italian Francesco Margiotta şi de fundaşul Radoslav Dimitrov. Mijlocaşul Ioan Filip, sosit
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca va juca pentru al treilea an consecutiv în EuroCup
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca va participa, pentru al treilea an la rând, în competiţia masculină de baschet BKT EuroCup, a anunţat, luni seara, campioana României, pe
Fotbal: CS Dinamo Bucureşti l-a transferat pe interul dreapta sârb Darko Djukic
Internaţionalul sârb Darko Djukic a semnat pentru echipa masculină de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat, luni, campioana României pe pagina sa de Facebook. Interul dreapta Darko Djukic (29 de ani) a semnat pe un an cu campioana României. Jucător de mână stângă, Djukic vine de la RK Vardar Skopje (Macedonia de
Haltere: Românii au cucerit şase noi medalii la Europenele U15 şi U17
Sportivii români au cucerit şase noi medalii, două de aur, trei de argint şi una de bronz, luni, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori U15 şi U17 de la Salonic (Grecia). La Under-15, Alexia Diana Şipoş a câştigat trei medalii la cat. 59 kg, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere. Ea a luat au
Teqball: Echipa de dublu mixt a României, medalie de aur la World Teqball Series Oklahoma
Preşedintele Federaţiei Române de Teqball, Teodor Luca, a declarat, luni, pentru Agerpres, că echipa de dublu mixt a României, formată din Apor Gyorgydeak şi Kinga Barabasi, a câştigat medalia de aur la World Teqball Series din Oklahoma şi va reprezenta ţara noastră la viitoarele Campionate Mondiale. "Noaptea trecută, la
Handbal masculin: Nicolae Cristian Ungureanu a semnat pentru CSM Constanţa
Interul dreapta Nicolae Cristian Ungureanu, de la CSA Steaua, va juca în sezonul următor la CSM Constanţa, a anunţat, luni, vicecampioana României la handbal masculin pe pagina sa de Facebook. Jucă
Fotbal: Universitatea Cluj l-a împrumutat pe atacantul Albert Hofman la Oţelul Galaţi
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, cedarea sub formă de împrumut a atacantului Albert Hofman la Oţelul Galaţi pentru un sezon. "Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu SC Oţelul Galaţi pentru împrumutul jucătorului Albert Hofman. Atacantul în vârstă de 21 de ani va î









