Fotbal: Bumbescu - Șansele în barajul cu Turcia sunt egale, în teren intervin însă valoarea, caracterul și ambiția
Fostul fotbalist Adrian Bumbescu a declarat, joi seara, că șansele echipei naționale a României împotriva Turciei în semifinalele barajului de calificare la Cupa Mondială din 2026 sunt egale până în ziua meciului, pentru că în teren intervin valoarea, tăria de caracter și ambiția jucătorilor.
'Speram să evităm Turcia, e o echipă extraordinar de puternică. Vom avea un meci foarte greu. Dacă jucătorii vor fi montați, pentru că avem o echipă bună, atunci vor putea face față. Dar trebuie ca Mircea Lucescu să îi aibă cel puțin cu o săptămână înainte la pregătire. Până în ziua meciului, șansele în barajul cu Turcia sunt egale. În teren intervine valoarea jucătorilor, tăria de caracter a lor și ambiția. Sigur că lotul Turciei este mai valoros. Noi avem și foarte puțini jucători care joacă afară. Dar toată suflarea românească așteaptă un rezultat bun de la ei. Dacă ei sunt profesioniști și își arată valoarea, eu spun că pot face o figură bună', a spus fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni, care a primit un premiu de excelență în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion.
'Toți jucătorii naționalei sunt profesioniști și nu ar trebui să le fie teamă, indiferent cu cine joacă. Și eu am fost la națională și știu ce meciuri tari am jucat. Așa că jucătorii trebuie să fie conștienți de importanța jocului, de calificare, pentru că ar fi una extraordinară. Trebuie montați, iar apoi să mai lăsăm puțin și criticile. Mai puțin contează că nea Mircea a antrenat Turcia... jucătorul turc când intră pe teren lasă la o parte faptul că a fost antrenat de Mircea Lucescu. Dar Lucescu o să se intereseze de fiecare jucător turc în parte, asta știu sigur', a adăugat fostul fundaș.
Bumbescu este de părere că zona centrală a defensivei este principala problemă a echipei naționale a României de mai mulți ani.
'Selecționerului i-au lipsit și jucători în preliminarii. Eu ce vreau să spun e că stăm foarte slab la fundașii centrali. În zona centrală din defensivă este principala problemă. Și e de ani de zile. Drăgușin mie îmi place, el chiar dacă nu va avea multe jocuri în picioare atunci va face față jocului. Pentru că nu întâmplător joacă acolo (n.r. - Tottenham)', a explicat Adrian Bumbescu.
Premiile oferite în cadrul ediției a 10-a a Galei Trofeelor Alexandrion sunt: Gabriel Czifrak (Invictus, canotaj în sală), Daria Dinulescu (canotaj), Adrian Iencsi (fotbal), Mădălina Miron (haltere), Francesca Maior (automobilism), Ștefania Stoica (handbal), Daria Silișteanu (natație), Amalia Covaliu (scrimă), Vlad Covaliu (scrimă), Maria Mihalache (atletism), Ștefan Iovan (premiu special, fotbal) și Adrian Bumbescu (premiu special, fotbal)
Naționala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Zurich.
În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecționerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, tricolorii vor juca în deplasare și finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, pe 31 martie.
Turcia s-a clasat pe locul secund în grupă, după Spania, cu care a remizat (2-2), în ultimul meci. Singura înfrângere a Turciei în această campanie a venit acasă, chiar în fața campioanei europene, cu un neverosimil 0-6. Din grupă au mai făcut parte Georgia și Bulgaria.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Iencsi - Turcia este cea mai în formă națională din Europa, dacă nu din lume
* Fotbal: Marius Niculae - Cu Turcia să jucăm ca în meciul cu Austria și în prima repriză cu Bosnia
* Mihai Covaliu (COSR): Avantajul nostru este Mircea Lucescu, el cunoaște bine fotbalul din Turcia
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














