Sportul oferă mult mai mult decât sănătate fizică, este o şcoală a vieţii, unde învăţăm lecţii de perseverenţă şi autocontrol, afirmă psihologul George Vescan, într-un interviu pentru AGERPRES, explicând modul în care mişcarea fizică ne educă, ne provoacă să depăşim limitele personale şi ne oferă un antrenament esenţial pentru a face faţă provocărilor din orice domeniu.

De la terenul de sport la scena vieţii, cei care învaţă să "strângă din dinţi" sunt cei care reuşesc să evolueze şi să îşi atingă potenţialul.

George Vescan, psiholog al lotului olimpic de canotaj şi la CS Dinamo, explică nevoia omului de a face sport şi impactul acestuia asupra sănătăţii fizice şi mentale. El subliniază că sportul nu ar trebui să fie doar o căutare a recompenselor materiale, cum se întâmplă de multe ori în era modernă, ci şi o formă de autodepăşire, un mijloc de dezvoltare a disciplinei şi o sursă de plăcere autentică.

"Majoritatea spun 'mă duc la sală să trag şi să fac muşchii mari', dar nu despre asta este vorba în sport. Este o chestiune mult mai complexă. Trebuie să îţi dezvolţi această disciplină a minţii, pentru ca atunci când faci mişcare să simţi ce simte corpul, nu asculţi muzică şi te uiţi pe geam alergând pe bandă. Disocierea asta nu contribuie la ceva bun, din contră. Mergem la sală să ne punem în contact cu corpul nostru, să ne simţim corpul şi ăsta este cel mai mare cadou pe care noi putem să ni-l facem. Unde este atenţia noastră este şi energia", afirmă psihologul.

Psihologul explică felul în care dopamina, serotonina şi oxitocina, neurotransmiţători responsabili pentru motivaţie, fericire şi conexiune, sunt eliberaţi în timpul activităţilor fizice, aducând beneficii evidente pentru minte şi corp.

Totodată, Vescan abordează şi problema culturii sportive în România, subliniind că educaţia fizică ar trebui să fie integrată încă de la grădiniţă, aşa cum se întâmplă în ţările nordice. Sportul, spune el, dezvoltă caracterul şi capacitatea de concentrare, fiind o valoare adăugată pentru oricine, chiar şi dincolo de performanţele fizice.

Vescan oferă soluţii practice în ceea ce priveşte creşterea numărului de practicanţi de sport în România, evidenţiind importanţa investiţiilor în profesori bine pregătiţi şi într-un un sistem educaţional care să privească sportul ca pe un factor esenţial în dezvoltarea copiilor, nu doar ca pe o activitate fizică.

Rolul specialiştilor este bine definit şi în sportul de performanţă, capitol la care România este din nou deficitară. Vescan afirmă că Federaţia Română de Canotaj ar putea fi un exemplu pentru celelalte federaţii în privinţa investiţiilor în specialişti care să pună în valoare capacităţile sportivilor.

AGERPRES: Ce înseamnă să faci sport? Ce se întâmplă în mintea omului atunci când face sport sau mişcare?
George Vescan: De ce facem sport... Aici este o întreagă pledoarie. Iniţial sportul s-a dezvoltat în Grecia antică şi ţinea de spiritul grecesc, ei făceau sport pentru cununa de lauri, pentru glorie, pentru a fi glorificaţi, dar nu se punea problema de bani. Şi atunci spiritul sportiv era pe primul loc. Dar noi, în perioada modernă avem industria sportului, mai ales după Jocurile Olimpice de la Barcelona, dacă îmi aduc bine aminte, pentru că atunci sportul a fost declarat industrie şi a devenit industria sportului, chiar dacă începuse mai demult. Asta înseamnă că totul se învârte în jurul banilor. Aici intervine o problemă a zilelor noastre, pentru că a dispărut spiritul sportiv şi asta înseamnă acea motivaţie intrinsecă de autodepăşire, de realizare şi avem pe partea cealaltă motivaţia extinsecă, şi ea ţine de bani de tot ceea ce vine din exterior. Şi ce se întâmplă dacă sponsorul întârzie cu bani? Motivaţia sportivului va scădea. Sau dacă nu are un contract cum trebuie, el nu este motivat să se autodepăşească. Aici văd eu un răspuns la ceea ce înseamnă să faci sport, să îţi exprimi adevăratul potenţial, pentru că noi ne naştem cu această predispoziţie de a arăta ce putem, de a ne exprima valoarea.

AGERPRES: Dar pe omul de rând, care nu este un sportiv profesionist, ce îl determină să facă sport?
George Vescan: Atunci când facem sport, atunci când ne atingem anumite limite pe care le căutăm, să facem ceea ce ne-am propus, că te duci la sală, că vrei să alegi 10 km sau să mergi cu bicicleta, dacă îţi propui dinainte acest lucru şi îl atingi, atunci se descarcă dopamina. Dacă îţi stabileşti încă de acasă nişte repere, spre exemplu la canotaj, dacă ai 30 de km pe apă, înnebuneşti, te duci cu capul, dar dacă îţi stabileşti nişte repere, din 10 în 10 km, de câte ori le atingi vei avea mai multă dopamină în cap şi asta va da şi motivaţie pe viitor. Pentru că va fi motivat să atingă plăcerea aia a dopaminei. Apoi dacă faci sport în echipă, să zicem joci fotbal cu băieţii, dacă eşti apreciat de ceilalţi, apar laudele, bravo, şi se descarcă serotonina, care, iar, este sănătate curată pentru creierul nostru, pentru a ne motiva şi pentru a ne simţi bine. Dacă dă unul gol şi ceilalţi îl iau în braţe, îl ating, se bucură, îl bat pe spate, se descarcă oxitocina. Şi aia iar este sănătate, pentru că este antiinflamatoare, are o grămadă de proprietăţi. Şi se pune problema şi altfel. Dacă sportivul este sub stresul câştigului, ''˜trebuie să câştig banii ăia pentru că nu am cu ce plăti sau ce mânca'' îl duci într-o zonă de nesiguranţă, pentru că nu se ştie niciodată cine va câştiga. Şi nesiguranţa asta îi dă cortizol, iar asta îi dă o presiune şi dispare orice plăcere. Este doar o obligaţie. Şi când eşti obligat e o presiune care te face încet, încet să te îndepărtezi.

AGERPRES: Poate sportul şi mişcarea să îmbunătăţească starea de bine a omului?
George Vescan: Absolut, pentru că viaţa este mişcare şi mişcarea este viaţă. Noi suntem dependenţi de mişcarea asta, ne-am născut în natură, ne-am născut mişcându-ne şi cu cât suntem mai izolaţi, cu atât apar probleme pe toate planurile. Omul este un hipersistem complex şi există o întreagă legătură între sistemele astea. Când unul cedează, cedează şi celelalte.

AGERPRES: Care ar fi motivul pentru care românii sunt pe ultimele locuri la practicarea sportului sau a activităţilor fizice în toate sondajele? Ce ne diferenţiază faţă de ţările nordice, spre exemplu, care sunt fruntaşe?
George Vescan: Cred că exemplul cel mai bun ar fi Norvegia. Şi aici este vorba de educaţie, care se face încă de la grădiniţă şi se pune mare mare accent şi în şcoala generală. Ei au mai multe ore de sport decât ore de matematică sau orice altceva. Ei ştiu foarte bine că ăsta este momentul în care copilul se dezvoltă şi dacă are baza asta sănătoasă, asta contribuie la toate celelalte. Sportul este un educator fantastic. Pentru că cine ştie să strângă din dinţi, când e martorul evoluţiei lui, ăla poate să evolueze în orice alt domeniu. Eu observ sportivii noştri de performanţă, care se lasă şi vin şi lucrează la birouri. Nu spun doar că învaţă destul de repede, dar au şi o capacitate de muncă şi de concentrare peste medie. El ştie ce înseamnă să ai autocontrol, stăpânire de sine şi aşa mai departe. Asta ar fi principala cauză. Apoi mai este faptul că le băgăm în cap copiilor că dacă nu învaţă vor fi un fel de paria. Bineînţeles că trebuie să înveţe, dar eu ştiu învăţătoare care îi spunea fetiţei de la gimnastică, şi chiar am intervenit în cazul ăsta, să se mute în altă clasă dacă va continua să facă gimnastică, pentru că la ea trebuie să fie toţi copiii de nota 10 la matematică, că ea are clasă de copii speciali. Apoi intervin examenele alea de clasa a VIII-a, la care şi profesorii şi părinţii vin cu ideea ''Ce sport? Tu trebuie să stai să înveţi, este examenul vieţii tale, o să ajungi gunoier dacă nu faci şi nu dregi''. Şi atunci sportul este trecut pe locurile 2, 3, 4 şi se pune prea mult accent pe şcoala asta. Şi atunci când ajunge la facultate, când nu mai depinde de mămica, nu mai stă să-l cicălească, nu mai învaţă, pentru că nu mai poate, este epuizat şi nu are nici această bază biologică.

AGERPRES: Dar ca adult, omul poate fi educat să înceapă să facă sport sau e prea târziu?
George Vescan: Nu este târziu, dar depinde ce îşi doreşte el de la viaţă. Dacă vrea să fie sănătos şi vrea să trăiască mai mulţi ani, normal că trebuie să aibă grijă şi de latura asta. Şi aici eu cred că nu se explică destul de mult ce se întâmplă în creierul omului, în sângele lui, cu toate sistemele care sunt activate atunci când face sport. Majoritatea spun ''mă duc la sală să trag şi să fac muşchii mari'', dar nu despre asta este vorba în sport. Este o chestiune mult mai complexă. Trebuie să îţi dezvolţi această disciplină a minţii, pentru ca atunci când faci mişcare să simţi ce simte corpul, nu asculţi muzică şi te uiţi pe geam alergând pe bandă. Disocierea asta nu contribuie la ceva bun, din contră. Mergem la sală să ne punem în contact cu corpul nostru, să ne simţim corpul şi ăsta este cel mai mare cadou pe care noi putem să ni-l facem. Unde este atenţia noastră este şi energia. Pentru că noi stăm foarte mult în mintea noastră, petrecem foarte mult timp la televizoare, la ecrane, iar creierul consumă multă energie, apoi suntem stresaţi. Iar atunci când atenţia este în corp, se mai odihneşte creierul şi se reglează. Pe de altă parte, este vorba despre procesul acesta de adaptare, de homeostazie a corpului, eu mă duc să fac efort şi îmi face plăcere să mă duc spre limita mea de sus. Şi dacă mă şi autodepăşesc, chiar dacă este un stres al fizicului, este foarte sănătos pentru că imediat apare adaptarea şi reglajul ăsta intern, care te face mai puternic şi mai puternic. Şi atunci corpul vrea să faci mai mult. Pentru că autodepăşirea asta este esenţială în firea omului. Zic eu că venim pe pământul ăsta să evoluăm. E poate la fel de puternic activatorul ăsta cum e şi supravieţuirea sau perpetuarea speciei. Toţi avem în noi această chestie de autodepăşire şi de a evolua, nu de a trece ca gâsca prin apă.

AGERPRES: Există vreun motiv pentru care oamenii renunţă atât de repede să facă sport, după ce s-au decis să-l practice?
George Vescan: Asta se întâmplă pentru că în primul rând nu ştie să îşi programeze şi să se programeze mental pentru aşa ceva. Când cineva renunţă, se pune problema de obiectivul care îl motivează. Şi dacă acel obiectiv nu este bine stabilit în mintea lui şi motivaţia va fi slabă. Poate are obiective nerealiste, poate el crede că se duce la sală şi după o lună de zile, aşa cum vede el în filme, ajunge ca Arnold Schwarzenegger. Şi când vede că nu se întâmplă asta, şi mai este şi greu, gata, renunţă. Una e să ai o motivaţie superioară, în care cultivi şi mintea, şi spiritul, şi sănătatea, şi pui în circulaţie şi limfa, şi ai o viziune mai largă, mai înaltă, şi alta e când te duci să faci muşchi ca să dai bine la mare în vara aia. Apoi mai este o chestiune, oamenii zilelor noastre găsesc recompense, pentru că tot vorbeam de acea dopamină, în tot felul de chestii facile. Adică se uită pe TikTok la tot felul de filmuleţe, se joacă pe calculator şi îşi iau dopamina de acolo. Şi dacă îşi ia dopamina de acolo, ''uite ce tare sunt eu, cum i-am omorât pe ăştia în jocul ăsta'', de ce să se mai ducă să transpire? Ca să nu mai zic că o priză de cocaină are dopamină de patru ori mai mult decât unul care termină maratonul la Olimpiadă. Şi atunci creierul e deştept, el merge pe principiul economiei. ''De ce să fac efort, când pot să-mi iau dopamina de aici?''. Creierul de mijloc, care degajă dopamina, nu ştie că te poţi duce spre obezitate, probleme de inimă, de diabet şi aşa mai departe. El vrea doar dopamină, chiar dacă stai acolo pe scaun.

AGERPRES: Cum ajungem la acea rutină necesară pentru a face sport pe termen lung, pentru că până la urmă despre asta este vorba, nu?
George Vescan: Cel mai important este cum ne programăm mintea de când plecăm de acasă. Dacă eu mă duc cu nişte aşteptări şi primesc recompensa şi îmi îndeplinesc targeturile, atunci creierul dă această dopamină şi învaţă, creează o rutină în a căuta stimulul ăsta prin antrenament. Dacă eu mă duc la sală şi fac într-o oră ceea ce mi-am propus şi îmi ating targetul, creierul mă recompensează, am acea satisfacţie, bucuria lucrului bine făcut. Şi cu cât fac mai mult se văd şi rezultate, o să mă bucur mai mult de rezultatul muncii mele. Şi atunci am aşteptări pozitive şi abia aştept şi a doua zi să mă duc la antrenament şi să mă duc şi săptămâna viitoare. Sunt unii care chiar exagerează, care chiar au căpătat o dependenţă şi trag până se rup. Şi asta este exagerare. Trebuie să ştim cum funcţionează creierul şi să îl folosim. Spre exemplu eu îmi propun să alerg 100 de metri, nu e mare lucru, dar îmi spun ''˜când voi ajunge acolo, mă voi simţi ca un învingător''. Dacă eu îmi păcălesc creierul, îi dau această programare, că dacă voi ajunge acolo am câştigat nu ştiu ce, el chiar mă crede şi îmi va da acea satisfacţie care mă va motiva să fac şi mai mult după aceea. Iar cei care se lasă, au alte obişnuinţe, care sunt mai facile, mai uşoare.

AGERPRES: Una dintre cele mai des întâlnite scuze este ''˜nu am bani''. Se poate face sport fără bani? Sau suntem un popor sărac şi asta duce la lipsa activităţii fizice în rândul românilor?
George Vescan: Asta este o scuză puerilă. Poţi să faci sport în parc, poţi să faci şi în casă. Cine te opreşte să faci gimnastică? Sunt atâtea forme, dacă vrei să faci. Dacă vrei să faci la o sală de fiţe pe sute de euro, şi asta contează. Contează să mergi undeva unde e o chestie elitistă, contribuie şi asta la binele omului, dar dacă chiar vrei să faci pentru sănătatea ta, atunci nu se pune problema de bani. E ca şi cum ai spune eu nu mă duc să alerg în parc pentru că nu am nu ştiu ce adidaşi în picioare. Dacă vrei să te duci să alergi, o poţi face şi cu tenişi. Şi nu e nimic rău dacă îţi place. Dar unde găsim plăcerea? Aici este problema. Dacă îţi pui căştile pe urechi şi mintea rămâne la problemele de la serviciu şi alergi prin parc nu ai făcut nicio treabă, vei avea doar un gust amar la final. Ai obosit, dar ce a fost asta, pentru că ai fost disociat de corpul tău. Dar dacă te duci cu simfonia aia de stări interioare, cu ce simte muşchiul, am atins reperul ăla sau mai alerg încă 100 de metri, lucrezi cu tine activ şi se produce starea de bine.

AGERPRES: Din punct de vedere al creierului, este mai bine să faci sport în aer liber sau în sală?
George Vescan: E clar că în aer liber. E mai bine în aer liber pentru că noi totuşi venim din natură şi omul se simte bine în natură, când mai vede un copac, este conştient de natură şi trăieşte acea realitate.

AGERPRES: Dar când plouă, e urât sau frig afară e mai greu...
George Vescan: Depinde cum se motivează fiecare persoană. Mi-am adus aminte de maestrul (Ion) Corneanu, la lupte, pentru că eu am făcut lupte şi eram la lotul naţional. Şi ne dădea ascensiuni din Poiana Braşov până la Cabana Cristianu, numai pe viscol, pe zăpadă, în condiţii grele. Şi l-am întrebat: ''Maestre, dar ieri era frumos afară, acum bate vântul, am îngheţat, de ce ne trimiteţi acum?'' Şi ne spunea: ''˜Mă, eu nu vă trimit acum pentru efort, pentru că aşa făceam şi cu haltera aici în sală, eu vă trimit în condiţiile astea ca să vă întăresc ca oameni, ca să deveniţi nişte bărbaţi dârji, care ştiu să înfrunte greul''. Şi dacă vrei să ieşi pe frig şi ploaie cu atât mai mare este satisfacţia.

AGERPRES: Ce ar trebui să facă statul ca să crească acest număr al practicanţilor de sport în România?
George Vescan: Păi în primul rând ar trebui introduse mai multe ore de sport la şcoală, şi mă refer la ăştia mici, şi la grădiniţă, şi la şcoală. Apoi mai e problema profesorilor, şi nu vreau deloc să îi jignesc, dar şcoala românească a rămas mult în urmă. Foarte mult. Şi uitaţi-vă la antrenorii care au făcut o şcoală de antrenori. Şi de aici se trage şi lipsa performanţei la multe discipline. Antrenorii nu sunt actualizaţi. Nu mai zic că nu au psihopedagogia modernă şi au rămas tot cu pedeapsa şi cu recompensa. Şi mă gândesc că ar trebui făcut ceva ca profesorii de sport să aibă mai multă cultură sportivă şi să vadă şi latura umană, nu doar cea fizică şi să îşi dorească să dezvolte modul de gândire, creativitatea şi alte aspecte, nu doar că să îl înveţe să dea cu reverul la rachetă. O luptă, o întrecere între doi oameni nu este între două fizicuri. În primul rând, este o întrecere între două spirite, apoi două mentalităţi sau psihicuri, şi abia apoi se ajunge la corp şi ceea ce poate face corpul. Pentru că poţi să fii antrenat şi să fii mai bun decât celălalt, dar dacă spiritul tău se îndoieşte sau psihicul deja se vede bătut, degeaba este antrenat. Se bate singur. Şi profesorii ar trebui să vadă şi latura asta de dezvoltare personală, nu doar să îi înveţe să dea cu şutul în minge. Pentru că în final, la un nivel superior, psihicul şi spiritul fac diferenţa. Aşa toţi ştiu să dea în minge, să alerge, dar acolo trebuie lucrat. Şi dau exemplu canotajului, de când a venit Antonio Colamonici s-a văzut asta. Băieţii nu prindeau nici Finala B şi într-un an aveau deja medalie la Mondiale şi doi sunt acum în elita mondială. Iar în privinţa investiţiilor, federaţia de canotaj trebuie să fie un model. Este un exemplu care ar trebui luat de toate federaţiile. Avem un staff de care alte federaţii nici nu au auzit, cum ar fi osteopaţi, preparator fizic, psiholog, adică avem ce alţii nici nu ştiu ce înseamnă. ''˜Haide, domnule, lasă-mă cu psihologul...'' Sau ''ce e ăla osteopat, ăla care trosneşte oasele?''. E mult mai complex.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES derulează campania #PreţulSportului prin care doreşte să aducă în atenţia publicului necesitatea practicării activităţii fizice şi scăderea ratei sedentarismului.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa foto: George Vescan/Facebook.com