Sfânta Magdalena de la Mălainița - mărturisitoare a credinței, sfătuitoare înțeleaptă și ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor

Cu bucurie și recunoștință cinstim astăzi pe Sfânta Magdalena de la Mălainița, femeie credincioasă din popor, care a îmbărbătat oamenii insuflându-le încredere în Dumnezeu, în perioada regimului comunist din fosta Iugoslavie. Sfânta Magdalena a ținut aprinsă candela Ortodoxiei tocmai atunci când puterile potrivnice căutau cu tot dinadinsul să o stingă pentru totdeauna. Această sfântă ni se descoperă ca o mărturisitoare curajoasă a dreptei credințe în vremurile de grea încercare ale secolului al XX-lea, ca o sfătuitoare tainică, la care alergau toți cei ce căutau cu sinceritate calea către Dumnezeu și ca o rugătoare și mijlocitoare pentru cele două popoare între care Dumnezeu a rânduit-o să trăiască, poporul român (vlah) și sârb.

1. Mărturisitoare a credinței în timpul regimului comunist

Sfânta Magdalena de la Mălainița a fost o mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei în perioada în care învățăturile atee încercau să îi despartă pe oameni de credința creștină moștenită de la părinții lor.

Încă din anii ocupației bulgare a Serbiei, cuprinsă între 1915 și 1918, multe dintre satele Văii Timocului au rămas fără păstori duhovnicești, întrucât mulți preoți au fost aruncați în temniță sau chiar uciși de stăpânirea străină. Biserica din Șciubic, satul ei natal, s-a numărat printre locașurile lipsite atunci de preotul slujitor. Într-o asemenea vreme de cumpănă, Sfânta Magdalena, întărită de un curaj dumnezeiesc, a luat asupra sa responsabilitatea menținerii credinței în mijlocul comunității rămasă fără păstor. Ea a început să citească și să cânte la strană, ținând astfel aprinsă, prin propria ei osteneală, flacăra rugăciunii de obște a satului. Vremurile de restriște au impus o slujire aparte, iar ea a răspuns fără șovăire chemării pe care a simțit-o.

Mărturisirea ei de credință nu s-a mărginit la perioada Primului Război Mondial, ci ea s-a arătat statornică în credință toată viața ei, prin osteneala cu care străbătea zilnic calea către sfântul locaș pentru a nu lăsa biserica satului fără rugăciune. Chiar și atunci când gerul aspru sufla, sau vânturile și furtunile băteau fără cruțare, ori arșița verii usca țarinile, ea nu lipsea niciodată de la biserică. Adesea singură, parcurgea pe jos o distanță de aproape cinci kilometri pentru a participa la sfintele slujbe și pentru a da răspunsurile liturgice la stana bisericii. Ea nu a rostit cuvântări împotriva politicilor vremurilor și nu a înfruntat pe nimeni prin proteste zgomotoase, ci a oferit prin prezența ei statornică la strana bisericii o predică tăcută a propriilor sale fapte. Prin această predică tăcută, poporul a putut să vadă că frica de oameni nu trebuie să biruie niciodată iubirea de Dumnezeu. Cei care au văzut-o adesea mergând cu anevoie, de povara anilor, neabătută de la drumul ei zilnic, au înțeles că au înaintea lor o pildă vie de statornicie duhovnicească, mai grăitoare decât multe cuvântări.

Anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial au adus asupra întregii Iugoslavii instaurarea regimului comunist, potrivnic credinței și vieții duhovnicești. În această atmosferă ostilă credinței, mulți dintre săteni au ajuns să se depărteze de Dumnezeu și de Biserică. Într-un asemenea context de slăbire a credinței în Dumnezeu, Sfânta Magdalena de la Mălainița a rămas o mărturie vie a credinței, care prin vorba ei măsurată și prin faptele sale bune trezea conștiințele și îi apropia pe oameni de Dumnezeu. În anii cei mai apăsători ai ateismului comunist, ea a fost pentru consătenii ei un mare ajutor duhovnicesc. Prin purtarea ei simplă și prin curajul mărturisitor, ea i-a apropiat pe oameni de Hristos, contracarând învățăturile atee comuniste.

2. Sfătuitoare înțeleaptă a celor ce îl căutau pe Dumnezeu

O altă lucrare însemnată din viața Sfintei Magdalena de la Mălainița este aceea a sfătuirii tainice a oamenilor care îl căutau pe Dumnezeu. La ea alergau toți cei care simțeau nevoia unui cuvânt duhovnicesc. Văzând lucrarea ei spirituală care rodea în viețile lor, sătenii au numit-o încă din timpul vieții 'sfătuitoarea' obștii lor. Ei au simțit sfințenia ei, care venea din smerenie, curăția vieții și apropierea ei statornică de Dumnezeu, dobândită prin ani îndelungați de rugăciune și nevoință.

Adesea, celor care veneau să îi seară sfatul sau să își spună greutățile prin care trec, Sfânta Magdalena le răspundea cu o povață scurtă: 'Vede Dumnezeu', arătând astfel unde se cuvine să caute fiecare mângâierea și unde trebuie să nădăjduiască. Sfatul ei nu izvora din cărți duhovnicești, deoarece era o femeie simplă, ci din trăirea ei, din smerenia și rugăciunea care o însoțeau pretutindeni, astfel făcând cuvântul ei mai ușor de primit și roditor în inimile care îl căutau cu sinceritate pe Dumnezeu.

Sfânta Magdalena de la Mălainița s-a asemănat prin viețuirea ei monahiilor. Ea se ruga îndelung în ceasurile nopții, atunci când ceilalți dormeau, și respecta cu strictețe toate posturile rânduite peste an. Ea se raporta cu asprime față de sine însăși, dar cu o blândețe desăvârșită față de cei din jurul ei. Smerenia ei era adâncă. Mărturiile celor care i-au fost vecini de-a lungul anilor arată că niciodată nu căuta să iasă în față, să se mândrească cu ceva, ci mereu se socotea nevrednică, fiind acoperită cu haina smereniei

3. Rugătoare și ocrotitoare pentru români (vlahi) și sârbi
Chipul de femeie rugătoare al Sfintei Magdalena de la Mălainița se desprinde din mărturiile celor care au cunoscut-o. Oamenii o vedeau sprijinită de toiagul ei, cu spatele încovoiat de anii de muncă, de priveghere și de post, cu buzele mereu în mișcare, rostind o rugăciune ce părea să nu se oprească niciodată. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel 'Rugați-vă neîncetat.' (I Tesaloniceni 5, 17), Sfânta Magdalena de la Mălainița folosea fiecare clipă a existenței sale ca prilej de întâlnire tainică cu Dumnezeu. Nu exista pentru ea o vreme anume rânduită doar rugăciunii și o altă vreme rânduită treburilor gospodărești, ci toate se împleteau într-o singură lucrare neîntreruptă de pomenire neîncetată a numelui lui Dumnezeu.

Sfânta Magdalena de la Mălainița cunoștea foarte bine limba și obiceiurile românilor (vlahilor) și ale sârbilor, fiind ea însăși rodul unei căsătorii mixte, între un tată sârb și o mamă româncă. Ea a fost punte de legătură între cele două comunități, tălmăcind cu multă răbdare tainele credinței fiecăruia în limba pe care o înțelegea mai bine. Astfel, rugăciunea și sfătuirea ei tainică nu au contribuit doar la zidirea duhovnicească a sufletelor, ci au contribuit și la păstrarea unei bune înțelegeri între români (vlahi) și sârbi, trăind cu toții în pace și armonie, mai presus de orice deosebire etnică sau lingvistică.

Astăzi, moaștele Sfintei Magdalena de la Mălainița sunt cinstite deopotrivă de credincioșii români (vlahi) și sârbi. Aceștia sunt uniți de aceeași evlavie față de rugătoarea lor, pe care o socotesc, fiecare în limba sa, ocrotitoare a satelor din întreaga Vale a Timocului. Acest fapt încununează în chip desăvârșit lucrarea ei de mijlocire între cele două popoare, arătând că sfințenia adevărată nu cunoaște hotare etnice sau lingvistice. Sfânta Magdalena de la Mălainița îi primește pe toți cei care îi cer ajutorul cu credință curată, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de neamul din care provin. Dacă în timpul vieții pământești ea a fost pentru cele două comunități etnice, română (vlahă) și sârbă, o legătură de înțelegere și de învățătură duhovnicească, după mutarea ei la Domnul, lucrarea ei de mijlocire nu a încetat, purtând în rugăciunile ei pe toți cei care o cheamă în ajutor.

Canonizarea Sfintei Magdalena de la Mălainița, alături de celelalte 15 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român (vlah) și sârb deopotrivă, prin această sfântă mulți aflând alinare în suferințe și vindecare de boli. Sfânta Magdalena reprezintă un dar binecuvântat pe care Dumnezeu l-a făcut celor două popoare vecine, spre a consolida mai mult comuniunea fraternă liturgică și socială, urmând modelul luminos al acestei mari rugătoare cu viață sfântă.

Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii mireni prezenți care, cu multă dragoste, au venit să o cinstească pe această fiică duhovnicească a poporului român (vlah) și sârb, care s-a făcut prin viața ei pildă de mărturisire și iubire milostivă.

Ne rugăm Sfintei Magdalena de la Mălainița ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire.

DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române