Auto-F1: Red Bull negociază cu pilotul spaniol Carlos Sainz Jr, confirmă un oficial al echipei austriece

Red Bull Racing, campioana mondială en titre din Formula 1, poartă negocieri cu pilotul spaniol Carlos Sainz Jr, care se va despărţi de Ferrari la finalul acestui sezon, a dezvăluit Helmut Marko, consilierul echipei austriece, citat de agenţia DPA.
"Discutăm cu el, are cel mai bun sezon al său în Formula 1", a declarat Marko într-un interviu publicat în ediţia de joi a ziarului austriac Kleine Zeitung.
"Dar el are o ofertă foarte profitabilă de la Audi, pe care nu o putem egala sau bate. Dar îl cunoaştem din perioada Toro Rosso, chiar şi atunci a concurat alături de Max. Dar l-a durut apoi când l-am susţinut pe Verstappen la Red Bull şi nu pe el", a adăugat el.
Carlos Sainz Jr, câştigătorul Marelui Premiu al Australiei, luna trecută la Melbourne, va pleca de la Ferrari la sfârşitul acestui sezon, pentru a-i face loc septuplului campion mondial britanic Lewis Hamilton, aflat la final de contract cu Mercedes.
Helmut Marko a precizat, totodată, că mexicanul Sergio Perez, actualul coechipier al lui Verstappen la Red Bull, rămâne "cea mai bună opţiune" pentru echipa austriacă în vederea sezonului viitor.
"Dacă va continua aceste performanţe, cu siguranţă este cea mai bună opţiune a Red Bull pentru 2025" a spus Marko referindu-se la Perez, care s-a clasat pe locul secund după Verstappen în trei dintre cele patru curse disputate de la debutul acestui sezon.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MotoGP: Francezul Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position în Marele Premiu al Spaniei
Francezul Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position sâmbătă seara, în proba de sprint, dar și duminică, în Marele Premiu al Spaniei la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, pe circuitul de la Jerez, cea de-a cincea etapă a Campionatului mondial, scrie AFP. Campionul mondial din 2021, Quartararo i-a devansat în califi
Fotbal: PSG, la prima înfrângere în acest sezon în Ligue 1
PSG, campioana en-titre a Franței și lider la zi, a suferit vineri seara prima înfrângere în actuala ediție a campionatului, înclinându-se chiar pe teren propriu, 1-3, în fața celor de la Nice, în meciul care a deschis etapa a 31-a din Ligue 1. Morgan Sanson a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 34 al partid
Tenis: Irina Bara s-a calificat în semifinale la Charlottesville (ITF)
Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Charlottesville (Virginia), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o pe americanca Lauren Davis cu 6-3, 7-6 (7/2). Bara (30 ani, 281 WTA) s-a impus după o oră și 40 de minute în fața favoritei numărul
Tenis: Emma Răducanu și Bianca Andreescu au pierdut în turul al doilea la Madrid (WTA)
Jucătoarele de tenis de origine română Emma Răducanu și Bianca Andreescu au pierdut meciurile susținute vineri în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Britanica Emma Răducanu, campioana din 2021 de la US Open, a fost învinsă în trei seturi de ucraineanca Marta Kos
Judo: România a încheiat Europenele de la Podgorica fără medalie
România a încheiat fără medalie Campionatele Europene de judo de la Podgorica (Muntenegru), la care a participat cu cinci sportivi, trei la masculin și doi la feminin. Ultima reprezentantă a României a fost Serafima Moscalu, care a evoluat vineri, la cat. 70 kg. Moscalu a intrat direct în turul secund, &i
Fotbal: Andrei Prepeliță, noul antrenor al echipei Petrocub Hîncești
Fostul internațional român Andrei Prepeliță, în vârstă de 39 de ani, a preluat echipa de fotbal Petrocub Hîncești, campioana Republicii Moldova în sezonul trecut, relatează portalul Moldfootball. În cariera sa, Prepeliță a mai pregătit formațiile FC Argeș (2021-2022) și Gloria Buzău (2023-2024), cu care a promovat în S
Box: Chris Eubank Jr riscă o amendă de 500.000 de lire sterline după ce a depășit cântarul
Boxerul britanic Chris Eubank Jr va fi amendat cu suma de 500.000 de dolari după ce a depășit, vineri, greutatea limită cu jumătate de uncie (o uncie - 29 de grame) la cântarul premergător meciului de sâmbătă cu compatriotul său Conor Benn, pentru titlul IBO la categoria mijlocie, în gala programată pe stadionul Tottenham Hotspur, transmite Reuters.
Tenis: Paula Badosa, care suferă de probleme dorsale, ratează turneul de la Madrid (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, nr. 9 mondial, a anunțat, vineri, că nu va participa la turneul WTA 1.000 de la Madrid din cauza unei accidentări persistente la spate, contractată la turneul de la Miami din luna martie, informează AFP. 'Am încercat să fac tot ce era posibil până în ultimul moment, pentru că eram foarte entuzias
Auto: McLaren va ieși din Formula E la finalul sezonului
McLaren va ieșit din Formula E, dedicată monoposturilor exclusiv electrice, la finalul sezonului 2024-25, pentru a se putea concentra pe Formula 1, IndyCar și pe noul proiect hypercar din 2027 din Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), transmite Reuters. Campioana mondială a constructorilor din Formula 1 a anunțat, vineri, într-un comunicat, decizia, du
Executivul FIFA susține că 5,5 milioane de turiști suplimentari vor sosi în Mexic pe durata CM din 2026
Jurgen Mainka, responsabilul principal pentru Mexic al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, competiție care va fi găzduită în asociere cu SUA și Canada, a afirmat, joi, că țara nord-americană va primi 5,5 milioane de turiști suplimentari pe durata turneului final, ceea ce va constitui o oportunitate de a prezenta lumii aspectele pozitive ale acestei țări, informe
Baschet: Evan Mobley, cel mai bun jucător defensiv al anului în NBA
Evan Mobley, jucătorul echipei Cleveland Cavaliers, a primit premiul pentru cel mai bun jucător defensiv al anului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează EFE. Mobley s-a impus în preferințele juriului de specialitate în fața finaliștilor Dyson Daniels (Atlanta Hawks) și Draymond Green (Golden State
Fotbal: Președintele clubului San Lorenzo a demisionat după acuzații de mită
Președintele clubului argentinian de fotbal San Lorenzo de Almagro, Marcelo Moretti, a demisionat din funcție după ce a fost denunțat în fața justiției în urma difuzării unei înregistrări video în care apărea primind bani de la o femeie pentru a-i facilita fiului acesteia semnarea unui contract cu clubul, a anunțat clubul într-un comunicat, cita
Auto: Roger Federer va da startul în celebra Cursă de 24 Ore de la Le Mans
Fostul mare jucător elvețian de tenis Roger Federer va da startul celei de-a 93-a ediții a tradiționalei Curse automobilistice de 24 de Ore de la Le Mans, pe data de 14 iunie la ora locală 16:00 (17:00, la București), au anunțat organizatorii într-un comunicat dat publicității, citat de AFP. Laureat a 20 de titluri de Mare Șlem, elvețianul, în v&ac
Tenis: Kei Nishikori, la victoria cu numărul 450 din carieră, la Madrid (ATP)
Tenismanul japonez Kei Nishikori a obținut, joi, victoria cu numărul 450 din carieră, în prima rundă a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, 6-4, 3-6, 6-3 cu australianul Aleksandar Vukic. În turul al doilea, Nishikori (35 ani, 64 ATP) va juca cu canadianul Denis Shapovalov.
Fotbal: Maradona, un pacient 'foarte dificil', a asigurat un chirurg la proces
Diego Maradona era 'un pacient foarte dificil, foarte special', cu care trebuia să știi să 'gestionezi refuzurile', a afirmat, joi, un chirurg care l-a supravegheat cu puțin înainte de deces, prezent la procesul echipei terapeutice a fostului idol al fotbalului argentinian, în care judecătorii vor să stabilească eventuala responsabilitate