logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

RETROSPECTIVĂ 2023 Constantin Din (handbal): Marele regret al anului este că nu am reuşit calificarea la turneul preolimpic

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, pentru AGERPRES, că marele regret al anului 2023 a fost ratarea calificării echipei naţionale de handbal feminin la turneul preolimpic, în urma evoluţiei de la Campionatul Mondial.

"Marele regret este că nu am reuşit să calificăm echipa naţională de senioare la turneul preolimpic. Mergeam cu speranţe la acel turneu final, avem speranţe în continuare că această echipă naţională poate să devină una dintre cele mai bune din lume. E unul dintre obiectivele mele şi cred că avem acest potenţial. Chiar dacă am ratat obiectivul la acest Campionat Mondial, eu cel puţin am văzut o altă abordare, un alt joc al echipei naţionale, mult mai modern şi mult mai eficient. Din păcate, ne-au lipsit câteva goluri în plus ca să putem să ne calificăm, dar avem totuşi palmaresul cu patru victorii şi doar două înfrângeri. Am reuşit să câştigăm acele meciuri cu un joc bun", a declarat Constantin Din.

 


Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO


Întrebat dacă va avea loc o schimbare la nivelul conducerii tehnice a naţionalei feminine, oficialul FRH a precizat că va fi făcută o analiză şi că îşi doreşte o altă abordare a pregătirii tactice.

"Este luată în calcul o schimbare la nivelul conducerii tehnice, dar este luată în calcul o nouă abordare, nu neapărat în privinţa staffului, ci o nouă abordare a staffului de pregătire a echipei naţionale. Intenţia este de a continua cu actualul actuala conducere a staffului tehnic, dar vom face o analiză într-adevăr, aşa cum se face de obicei. Intenţia este de a continua de ambele părţi, rămâne să vedem în ce termeni şi dacă reuşim să ajungem la o concluzie", a afirmat acesta.

Din afirmă că fostul lider al naţionalei României, Cristina Neagu, dar şi celelalte componente ale lotului pregătit de Florentin Pera regretă ratarea obiectivului: "E limpede pentru toată lumea că Neagu şi-ar fi dorit o participare la încă o Olimpiadă şi probabil că regretă faptul că nu am reuşit cu echipa naţională să ne calificăm măcar la turneul preolimpic. Şi probabil această nemulţumire, ca să-i spun aşa, este valabilă nu doar pentru Cristina Neagu, ci pentru toate jucătoarele din echipa naţională".

 


Foto: (c) Bo Amstrup/EPA


În privinţa realizărilor din 2023, Constantin Din a enumerat creşterea numărului de echipe la nivel juvenil, dar şi organizarea în România a Campionatului European de handbal feminin pentru tineret.

"A fost un an intens, un an cu multe provocări, un an în care am înţeles, sper eu, destul de multe lucruri, despre cum ar trebui să abordăm 2024 ca să devenim mai buni. Printre cele mai mari realizări aş enumera faptul că avem cei mai mulţi copii înscrişi în campionatele de copii şi juniori. Este o mare realizare, sunt aproape 60 de echipe care s-au înscris, mai mult decât sezonul trecut. Şi ăsta este unul dintre obiectivele mele, să reuşim să creştem numărul de practicanţi. Apoi am reuşit să calificăm toate echipele naţionale la toate turneele campionatelor europene sau mondiale, şi ăsta este un lucru foarte important, foarte mare. Totodată am reuşit să organizăm un campionat european în România, de tineret, care este un lucru foarte important, pentru că nu s-a mai făcut lucrul ăsta de foarte mulţi ani şi am obţinut chiar şi o medalie la acest campionat european. Cred că au fost destul de multe realizări în 2023, chiar dacă a fost un an destul de greu", a declarat preşedintele FRH.

 



În ceea ce priveşte problemele întâmpinate în 2023, Constantin Din, a afirmat că şi-ar fi dorit să schimbe mai multe aspecte legate de activitatea federaţiei.

"Eu sunt un om foarte ambiţios şi-mi doresc să se întâmple foarte multe lucruri. Sunt multe lucruri de îmbunătăţit şi de schimbat în activitatea federaţiei şi cred că nu am reuşit încă să punem toate lucrurile la punct. Şi sper ca în 2024 să reuşim să îmbunătăţim întreaga activitate a federaţiei şi, de ce nu, a handbalului românesc. Cred că se poate", a adăugat acesta.

Preşedintele FRH şi-ar dori pentru anul următor ca handbalul să devină un sport mai popular: "În primul rând, obiectivul principal cred că ar fi să iubim cu toţii handbalul şi împreună să îl facem mai bun. Dacă reuşesc să determin oamenii să gândească în sensul ăsta cred că aş fi cel mai mulţumit, restul o să vină de la sine. Altfel, cred că m-aş grăbi dacă aş da acum un răspuns în privinţa celor mai buni handbalişti ai anului 2023, pentru că intenţionăm să organizăm o gala, în care să acordăm premiile pentru rezultatele din 2023. Şi mi-aş dori ca aceste premii să fie acordate în baza unor criterii foarte bine stabilite, de un juriu cât mai competent".

România a ratat obiectivul său la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia, calificarea în sferturile de finală (locurile 1-8), care ar fi asigurat prezenţa la un turneu preolimpic. Echipa antrenată de Florentin Pera s-a clasat pe locul 12 în clasamentul final al competiţiei şi a ratat participarea la JO 2024.

Cea mai bună handbalistă a României în ultimul deceniu, Cristina Neagu, şi-a anunţat, retragerea din echipa naţională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial. Neagu a făcut parte din lotul echipei naţionale la CM 2023, dar nu a putut juca decât într-un singur meci, cu Germania, în grupa principală.

Campionatul European de handbal feminin Under-19 a avut loc în luna iulie, în Piteşti Arena şi Sala Sporturilor din Mioveni. Titlul a fost câştigat de Ungaria, locurile 2 şi 3 fiind ocupate de Danemarca, respectiv România.

La Campionatul European de handbal feminin Under-17 de la Podgorica (Muntenegru), din luna august, selecţionata României s-a clasat pe locul 11.

Echipa feminină a României a obţinut argintul la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor, după o finală cu Franţa.

La finalul lunii aprilie, naţionala masculină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European - EHF EURO 2024, deşi a pierdut ultimul său meci din Grupa a 4-a a preliminariilor. România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9. Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2024 va avea loc între 10 şi 28 ianuarie în Germania, iar România face parte din Grupa B, alături de Spania, Austria şi Croaţia. Toate meciurile din grupă vor avea loc la Mannheim.

În sezonul trecut al Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM Bucureşti şi CS Rapid Bucureşti s-au oprit în sferturile de finală. În acest sezon, cele două reprezentante ale României au avut evoluţii oscilante, CSMB fiind pe 4, iar Rapid pe 7, la jumătatea fazei grupelor.

 


Foto: IONUT ANGHEL (C) / AGERPRES FOTO


CS Dinamo Bucureşti a atins play-off-ul Ligii Campionilor în ediţia trecută, fiind eliminată de THW Kiel. Campioana României nu a mai primit wild card pentru sezonul în curs şi evoluează în EHF European League, în care s-a calificat în faza secundă a grupelor, alături de CSM Constanţa.

În EHF European League, la feminin, SCM Râmnicu Vâlcea s-a oprit, în sezonul precedent, în sferturile de finală. În actuala stagiune, România a calificat trei echipe în grupe, HC Dunărea Brăila, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CSM Târgu Jiu.

De asemenea, România are două echipe, CS Minaur Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti, calificate în optimile EHF European Cup.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sport 19-02-2025 20:34

Handbal feminin: CS Rapid București s-a impus la Zalău, în campionat

CS Rapid București a învins-o pe HC Zalău cu scorul de 28-25 (9-13), miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana a reușit să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră, după ce la pauză era condusă la patru goluri (9-13). Albertina Kassoma a

Sport 19-02-2025 19:57

Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - Ar fi o mare greșeală să jucăm pentru a obține un egal

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că ar fi o mare greșeală ca formația sa să joace pentru a obține un egal în meciuri retur cu PAOK Salonic din manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League. 'Ne cunoaște

Sport 19-02-2025 19:48

Fotbal: Adrian Șut (FCSB) - Suntem mândri de ce am reușit până acum, dar nu trebuie să ne oprim aici

Căpitanul echipei FCSB, Adrian Șut, a declarat, miercuri seara, în conferința de presă de dinaintea partidei cu PAOK Salonic, din manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League la fotbal, că este mândru de ce a reușit formația sa până acum, dar a subliniat că aceasta nu trebuie să se oprească aici.

Sport 19-02-2025 19:15

Fotbal: Paul Papp și-a prelungit contractul cu Petrolul Ploiești

Fundașul Paul Papp și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești pentru încă un sezon, a anunțat, miercuri, clubul pe pagina sa de Facebook. Noua înțelegere este valabilă până în vara anului 2026. În vârstă de 35 de ani, Paul Papp a ajuns la Petrolul în februarie 2023,

Sport 19-02-2025 19:02

Handbal feminin: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a calificat la pas în sferturile Cupei României

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a calificat la pas în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CSU Știința București cu scorul de 41-23 (20-12), miercuri, în Sala Agronomia din Capitală. Sonia Seraficeanu a fost cea mai bună jucătoare a oaspetelor, cu 11 goluri marcate. Dagmara

Sport 19-02-2025 17:14

Fostul internațional Zeno Bundea candidează la conducerea Asociației Județene de Fotbal Bihor

Fostul internațional Zeno Bundea și-a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, candidatura pentru președinția Asociației Județene de Fotbal (AJF) Bihor, fiind susținut de clubul-fanion FC Bihor, reputatul arbitru Octavian Șovre și de foști fotbaliști precum Adrian Anca și Viorel Domocoș. Adunarea Generală a AJF Bihor de alegeri va

Sport 19-02-2025 14:57

Fotbal: Rapid, Oțelul Galați și FCSB, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF

Echipele de fotbal Rapid, Oțelul Galați și FCSB au fost sancționate de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor înregistrate în timpul partidelor din etapa a 26-a a Superligii, a anunțat, miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal. Echipe Rapid și Oțelul Galați au fost sancționate cu 7.500 d

Sport 19-02-2025 13:14

Fotbal: FCSB cere ajutorul suporterilor pentru deszăpezirea tribunelor Arenei Naționale înaintea partidei cu PAOK

Clubul de fotbal FCSB le cere ajutorul suporterilor pentru deszăpezirea tribunelor Arenei Naționale înaintea partidei cu PAOK Salonic, programată, joi, de la ora 19:45, în manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League. Într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook și redistribuit de pa

Sport 19-02-2025 12:35

Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe Erik Bicfalvi, ultima oară în Rusia

Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, miercuri, că a semnat un contract cu mijlocașul român Erik Bicfalvi, ultima oară legitimat la formația FC Ural Ekaterinburg, din al doilea eșalon din Rusia. 'Vikingul a ajuns la Galați. Ne promisese, e 'oțelar'. Forță și onoare, Erik Bicfalvi',

Sport 18-02-2025 20:29

Handbal feminin: Dunărea Brăila a câștigat la Slatina, în campionat

HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 38-34 (20-17), marți seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Doar primele zece minute au fost echilibrate, după care formația brăileană a luat jocul pe cont propriu și a câștigat fără emoții. Mireya G

Sport 18-02-2025 17:11

Fotbal: Echipa națională a României va disputa în premieră un meci amical cu selecționata Canadei

Echipa națională de fotbal a României va disputa în premieră, în această toamnă, un meci amical cu selecționata Canadei, informează, marți, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial. 'Naționala României va disputa în premieră un meci împotriva selecționatei Canadei. Partida de pregătire est

Sport 18-02-2025 16:59

Fotbal: Stiven Plaza, prezentat oficial de Oțelul Galați - Vreau să demonstrez în România și să revin în naționala Ecuadorului

Atacantul Stiven Ricardo Plaza Castillo, transferat săptămâna trecută de Oțelul Galați, a declarat la prezentarea sa oficială că își dorește să demonstreze în România și să revină în naționala de fotbal a Ecuadorului. 'Revin cu mare bucurie în Europa, acolo unde am cunoscut puternicele campionate ale Spa

Sport 18-02-2025 12:45

UPDATE Fotbal: Cristian Chivu, numit antrenor al echipei Parma (oficial)

Fostul internațional român Cristian Chivu a fost numit, marți, în funcția de antrenor al echipei italiene de fotbal Parma, a anunțat clubul, pe site-ul său oficial. Stafful lui Chivu îi cuprinde pe secunzii Antonio Gagliardi, Angelo Palombo și pe Nicola Pavarini, antrenor cu portari. Fostul fundaș al echipelor AS Roma și Inter

Sport 18-02-2025 08:54

Invictus Games 2025/Șase medalii obținute de România la canotaj în sală

Echipa României a obținut șase medalii - trei de aur, una de argint și două de bronz - la rowing (canotaj în sală), în ultima zi a Invictus Games Vancouver & Whistler 2025. ''Când apare această postare, Invictușii sunt în drum spre casă, după ce au purtat drapelul României în Canada, la Inv

Sport 17-02-2025 22:02

Fotbal: Rapid București - FC Botoșani 1-0, în Superligă

FC Rapid București a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal. Într-un joc desfășurat pe un teren dificil, pe ninsoare, diferența a fost făcută de golul lui Denis Ciobotariu (37), care a reluat nestingherit în poartă mingea cent