Box: Britanicul Tyson Fury şi-a păstrat centura mondială la categoria grea, în versiunea WBC

Pugilistul britanic Tyson Fury şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea, versiunea WBC, după ce l-a învins sâmbătă seara pe compatriotul său Derek Chisora, prin KO, în runda a 10-a, într-un meci disputat la Londra, pe Tottenham Hotspur Stadium, scrie AFP.
Fury, 34 de ani, l-a învins pe Chisora, 38 de ani, pentru a treia oară în trei meciuri, după cele din 2011 şi 2014.
Victoria sa nu a fost nicio clipă pusă la îndoiala, în faţa a 60.000 de spectatori adunaţi pe stadionul echipei Tottenham, din nordul Londrei.
În octombrie, Tyson Fury, poreclit "Gipsy King", anunţa că îşi va apăra titlul de campion mondial la categoria grea (versiunea WBC) împotriva compatriotului său Derek Chisora, pe Stadionul Tottenham Hotspur din Londra, în ultima lună a anului.
Fury l-a mai învins pe Chisora (33 de victorii, 12 înfrângeri) în două rânduri, la Londra, prin decizie unanimă pe Wembley în iulie 2011 şi prin KO tehnic în runda a 10-a trei ani mai târziu la ExCel.
Această alegere a unui adversar mai puţin susceptibil să-l încurce a intervenit după eşecul negocierilor pentru un eventual meci contra altui britanic, Anthony Joshua, fost campion WBA, IBF şi WBO la categoria grea.
Neînvins, Fury (32 victorii, un meci nul) a scris atunci pe Twitter: "Am plecat spre Del Boy (porecla lui Chisora)! Ne întâlnim pe 3 decembrie la Londra!"
Tyson Fury a urcat în ring pentru prima oară de la apărarea titlului contra compatriotului său Dillian Whyte pe Wembley, în aprilie.
Chisora, în vârstă de 38 de ani, a boxat pentru ultima oară în luna iulie, când l-a învins pe bulgarul Kubrat Pulev prin decizia unanimă, la O2 Arena din Londra. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Iga Swiatek, eliminată în sferturi la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, a fost eliminată surprinzător sâmbătă în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-2, în fața letonei Jelena Ostapenko (24 WTA). Swiatek,
Tenis: Danezul Holger Rune, în finală la Barcelona (ATP)
Jucătorul danez de tenis Holger Rune (13 ATP, favorit nr. 6) s-a calificat sâmbătă în finala turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.889.200 de euro, după ce l-a învins în semifinale, în două seturi, 6-3, 6-2, pe rusul Karen Hacianov (27 ATP). Finalist la Indian Wells, Rune s-a impus lejer pe zgura d
Fotbal: Cosmin Olăroiu, numit în funcția de selecționer al echipei Emiratelor Arabe Unite
Românul Cosmin Olăroiu a fost numit, sâmbătă, în funcția de selecționer al echipei Emiratelor Arabe Unite, a anunțat federația națională de fotbal, citată de Reuters. Tehnicianul de 55 de ani, care a calificat recent formația Sharjah FC în finala Ligii Campionilor Asiei 2, îl va înlocui pe portughezul Paulo Bento, demis luna
Fotbal: Ancelotti și Real Madrid vor discuta despre viitorul tehnicianului la finele sezonului
Antrenorul Carlo Ancelotti și Real Madrid vor discuta despre viitorul tehnicianului italian pe banca tehnică a echipei la finalul actualului sezon, a anunțat sâmbătă chiar antrenorul, scrie AFP. 'La sfârșitul sezonului vom vorbi despre viitorul meu la club', a spus Ancelotti într-o conferință de presă, răspunzând la întreb
Fotbal: Antrenorul Xabi Alonso (Bayer Leverkusen) nu comentează zvonurile privind o posibilă plecare la Real Madrid
Antrenorul echipei germane de fotbal Bayer Leverkusen, Xabi Alonso, a afirmat că 'nu este un moment bun pentru a vorbi despre viitor' atunci când a fost întrebat despre zvonurile privind o posibilă plecare la Real Madrid, scrie DPA. 'Nu voi comenta zvonuri și speculații. Suntem încă în sezon și avem obiective de atin
Ciclism: Evenepoel a câștigat Săgeata Brabantului, la revenirea sa în competiție
Ciclistul belgian Remco Evenepoel, dublu campion olimpic anul trecut, a câștigat Săgeata Brabantului (Brabantse Pijl), vineri, la Overijse, la sud de Bruxelles, cu ocazia revenirii sale în competiție, la patru luni după un grav accident suferit la antrenamente, transmite AFP. Rutierul echipei Soudal-Quick Step l-a devansat pe compa
Tenis: Elina Svitolina, adversara Gabrielei Ruse în semifinalele turneului de la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, după ce principala favorită a învins-o, vineri, în sferturi, pe spaniola Jessica Bouzas Maneiro cu 6-3, 6-2. Svitolina (30 ani, 18 WT
Auto - F1: Gasly și Norris au dominat primele sesiuni de antrenamente dinaintea Marelui Premiu al Arabiei Saudite
Francezul Pierre Gasly (Alpine) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite, în timp ce britanicul Lando Norris (McLaren) a reușit cel mai bun timp din a doua sesiune, vineri, la Jeddah, transmite AFP. Gasly, care a obținut primele sale puncte pentru Alpine d
Fotbal: Fostul mijlocaș englez Joe Thompson a încetat din viață la 36 de ani
Fostul fotbalist englez Joe Thompson a murit la vârsta de 36 de ani după o bătălie lungă cu o formă de cancer, a anunțat, vineri, clubul englez de liga a cincea Rochdale, relatează Reuters. Rochdale a anunțat că Thompson a decedat în locuința sa, având alături familia. El fusese diagnosticat cu gradul patru de limfom, pentru
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului de la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, vineri, după ce a învins-o pe franțuzoaica Jessika Ponchet, cu 6-2, 6-2. Ruse (27 ani, 90 WTA) a avut nevoie de o oră și 16 minute pentru a obține victoria. Aces
Fotbal: FIFA este foarte atentă la programul competițional și la sănătatea jucătorilor (Gianni Infantino)
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că sănătatea și bunăstarea jucătorilor rămâne o preocupare importantă pentru forul global de conducere a fotbalului, pe fondul îngrijorărilor actuale despre extinderea turneelor în calendarul competițional deja aglomerat, scrie Reuters. Sindicatul jucătorilor (FIFPRO), liga spaniolă de f
Fotbal: Spania va avea cinci reprezentante în sezonul 2025-2026 al Ligii Campionilor
Spania va avea cinci reprezentante în sezonul viitor al Ligii Campionilor la fotbal, după rezultatele înregistrate joi seara în cupele europene, transmite Xinhua. Athletic Bilbao a învins-o pe Glasgow Rangers cu scorul de 2-0, în Europa League, iar Betis Sevilla a remizat în deplasare cu Jagiellonia Bialystok, 1-1, în
Casa Albă dă asigurări că va acorda vizele pentru JO de la Los Angeles 2028 (Comitetul Olimpic al SUA)
Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA a primit asigurări semnificative din partea administrației americane de la Casa Albă privind acordarea vizelor pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, a spus, joi, președintele USOPC, Gene Sykes, după câteva săptămâni în care un memorandum intern a arătat că administrația condusă de Donald Trump lua î
Fotbal: Legendarul Felix Magath vrea să devină președintele clubului Hamburger SV
Fostul mare jucător și antrenor german Felix Magath intenționează să candideze la președinția clubului Hamburger SV, cu care a câștigat două cupe europene și trei titluri în Bundesliga ca fotbalist, relatează DPA. Site-urile cotidianului Bild și săptămânalului Zeit au scris că Magath (71 ani) a anunțat clubul despre intenția sa de a candida l
Fotbal: Lui Olympique Lyon i-a lipsit 'echilibrul emoțional' cu Manchester United, apreciază Fonseca
Antrenorul echipei franceze Olympique Lyon, portughezul Paulo Fonseca, s-a declarat ''mândru'' de jucătorii săi, dar a apreciat că le-a lipsit ''echilibrul emoțional'' în finalul prelungirilor