Handbal: Dedu, despre pierderea preşedinţiei FRH - Am avut şocuri mai mari decât înfrângerea asta
Fostul handbalist Alexandru Dedu a declarat, joi, după ce a pierdut alegerile la preşedinţia Federaţiei Române de Handbal în faţa contracandidatului său Constantin Din, că a avut "şocuri mai mari" în viaţă decât această înfrângere.
"Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu-i place să piardă, dar în momentul ăsta simt multă uşurare. Federaţia Română de Handbal e o federaţie grea şi te consumă. Am avut şocuri mai mari decât înfrângerea asta. Nu ştiu dacă mai rămân în handbal, habar n-am", a afirmat Dedu.
"Habar nu am dacă a fost o coaliţie împotriva mea. Dar mă bucur dacă am deranjat. Faptul că am avut mai puţine voturi în turul 2, dacă stăm să ne gândim, este o reacţie oarecum normală. Pentru că e posibil ca lumea să se fi aşteptat la rezultatul final şi atunci ca să fie bine şi cu noul preşedinte atunci a votat aşa. Dar mă aşteptam la asta după primul tur. Preşedintele pleacă în general cu un oarecare handicap, federaţia merge în continuare. Acum avem loturi în pregătire, avem lucruri de făcut. Eu nu mai am. Am vorbit cu domnul Din şi i-am spus că luni o să începem procesul de tranziţie, o să-i stau la dispoziţie pentru orice întrebări, pentru că handbalul e mai presus decât Dedu sau Din", a adăugat fostul preşedinte.
Alexandru Dedu a menţionat că e posibil ca declaraţiile fostelor glorii ale handbalului românesc să fi influenţat alegerile.
"Deciziile pe care le-am luat conform programului meu au fost la limita suportabilităţii sistemului. Sper ca Din să vadă drumul pe care eu drumul pe care eu am dus handbalul. Alegerile de la handbal au fost subiectul lunii, iar acesta e un compliment pe care mi-l fac singur. Sper să meargă pe acelaşi drum şi să dea o traiectorie astfel încât handbalul să rămână al doilea cel mai văzut sport din România. Din punctul meu de vedere relaţiile cu foştii jucători sunt arhicunoscute şi rămân la fel. E posibil să fi influenţat şi ei deciziile de azi, e posibil", a mai spus Dedu.
Fostul arbitru Constantin Din (53 de ani) este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, joi, alegerile din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală.
El s-a impus în turul 2 de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Alexandru Dedu. Din a fost votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.
În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din - 95 voturi, Alexandru Dedu - 79 voturi, Bogdan Voina - 48 voturi şi Maximilian Gavrilă - 1 vot.
La Adunarea Generală de alegeri au participat toţi cei 225 de membri afiliaţi cu drept de vot ai Federaţiei Române de Handbal.
Alexandru Dedu ocupa funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal din 10 februarie 2014, când i-a învins încă din primul tur pe contracandidaţii săi, Remus Drăgănescu şi Cristian Gaţu. Al doilea mandat l-a câştigat la 14 februarie 2018 la doar un vot diferenţă, Dedu impunându-se în faţa Narcisei Lecuşanu în al doilea tur de scrutin.
Acum în vârstă de 53 de ani, Constantin Din este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice. În prezent, el este om de afaceri şi observator EHF.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația









