logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Handbal: Constantin Din, după câştigarea preşedinţiei FRH - Dacă nu reuşesc ce mi-am propus, demisionez după un an

Imagine din galeria Agerpres

Fostul arbitru Constantin Din a declarat, joi, după ce a câştigat alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal, că în cazul în care nu reuşeşte să realizeze ceea ce şi-a propus, mai exact revigorarea handbalului românesc, îşi va da demisia din funcţie după un an.

"A fost o perioadă foarte dificilă, mă bucur că s-a terminat aşa. Este o zi foarte frumoasă, pentru că iubesc din toată inima handbalul românesc. Am mai simţit aceleaşi emoţii puternice ca la meciul meu de retragere. Eu am fost optimist în toată campania electorală. Consider că suntem într-un moment zero în handbal. Vreau să începem foarte repede reconstrucţia şi la nivel de juniori şi seniori, şi la nivel de arbitraj. Am planuri şi ambiţii foarte mari şi cred că pot să rezolv aceste probleme. Eu mi-am prezentat deja o demisie semnată în alb dacă nu reuşesc să fac ce am propus. Pentru că suntem toţi sătui de promisiuni. Iar asta este o garanţie pentru ceea ce vreau să fac în handbalul românesc. Dacă nu reuşesc, eu singur mă voi retrage după un an. Pentru domnul Dedu a fost o perioadă foarte delicată, eu nu cred că aş fi rezistat la atâtea acuze cum a rezistat dânsul. Cred că sunt suficient de realist dacă pot sau nu să fac anumite lucruri. Şi dacă îmi dau seama că nu pot să fac anumite lucruri, mă voi retrage. Dar eu cred că putem să punem handbalul românesc pe o traiectorie bună de care lumea să fie mulţumită'', a spus Din.

"Se pare că fonduri sunt în handbal, dar important e cum le gestionăm, cum le prioritizăm. Nu ştiu dacă e adevărat că domnul Dedu avea salariu de 7.000 de euro. Însă eu mă voi strădui să construim mecanisme financiare pentru ca toată lumea să fie mulţumită. În ceea ce mă priveşte, dacă merit acei bani, îi voi accesa, dacă nu, accesez demisia", a adăugat noul preşedinte.

Prima măsură a fostului arbitru este legată de modificarea Statutului FRH: "Va trebui să facem o analiză atentă pentru că trebuie să îmbunătăţim Statului federaţiei. Am constatat că Statutul are mari lacune, aşa că acesta ar putea fi primul pas. E greu să dau un timp exact când ne vom califica la un turneu final cu naţionala masculină. Dar pot să spun că la nivel de copii şi juniori în 2-3 ani vom începe să avem calificări şi chiar şi medalii".

Constantin Din a promis schimbări importante şi în arbitraj. "În România avem arbitri foarte, foarte buni. Ce aţi văzut în ultima vreme nu este numai vina arbitrilor. Pentru că sistemul după care s-a desfăşurat activitatea nu a fost unul potrivit pentru performanţă, nici pentru arbitri, nici pentru echipe. Sunt soluţii şi credeţi-mă că veţi vedea arbitraje corecte şi un handbal corect. Din punct de vedere al corectitudinii, schimbările vreau să se vadă imediat, din punct de vedere al calităţii s-ar putea să mai dureze un pic, pentru că vreau să începem o pregătire specifică la toate categoriile", a explicat el.

"Funcţia de secretar general este foarte importantă, aşa că pentru ea trebuie să facem o analiză atentă. Vom sta de vorbă cu oamenii interesaţi şi vom decide. Nu am deocamdată nicio înţelegere, eu în campanie nu am promis nimănui nicio funcţie. Am spus doar ce doresc să fac. Din acest punct de vedere nu am nicun fel de datorie faţă de cineva din handbalul românesc", a mai spus Din.

Noul preşedinte a precizat că va ţine cont de părerea foştilor campioni mondiali, cărora conducerea de până acum a FRH le-a interzis accesul la Adunarea Generală de alegeri de joi. "Cu siguranţă domnii care au făcut acele rezultate pentru handbalul românesc vor fi băgaţi în seamă şi vom ţine cont de părerile dânşilor. Este foarte greu de cuantificat cât au influenţat ei alegerile de azi, dar eu am primit curaj din partea dânşilor văzând că sunt total împotriva actualei conduceri", a afirmat noul preşedinte.

Fostul arbitru Constantin Din (53 de ani) este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, joi, alegerile din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală.

El s-a impus în turul 2 de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Alexandru Dedu. Din a fost votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.

În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din - 95 voturi, Alexandru Dedu - 79 voturi, Bogdan Voina - 48 voturi şi Maximilian Gavrilă - 1 vot.

La Adunarea Generală de alegeri au participat toţi cei 225 de membri afiliaţi cu drept de vot ai Federaţiei Române de Handbal.

Alexandru Dedu ocupa funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal din 10 februarie 2014, când i-a învins încă din primul tur pe contracandidaţii săi, Remus Drăgănescu şi Cristian Gaţu. Al doilea mandat l-a câştigat la 14 februarie 2018 la doar un vot diferenţă, Dedu impunându-se în faţa Narcisei Lecuşanu în al doilea tur de scrutin.

Acum în vârstă de 53 de ani, Constantin Din este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice. În prezent, el este om de afaceri şi observator EHF.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 09-06-2026 19:27

Fotbal: Borisav Burmaz și-a prelungit contractul cu Rapid

Atacantul sârb Borisav Burmaz a semnat pentru încă un sezon, cu opțiune de prelungire, cu echipa de fotbal FC Rapid București, a anunțat, marți, clubul, pe site-ul său oficial. Revenit pe teren la finalul sezonului trecut, după o accidentare care l-a ținut 9 luni departe de gazon, Burmaz intră, astfel, în al patrulea sezon &i

Sport Intern 09-06-2026 15:41

Cosac, Itu, Hărădău, Iacov, Matei, Șerban și Vecerdea, candidează la președinția Federației Române de Tenis

George Cosac, Răzvan Itu, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Silviu Cristian Matei, Ion Șerban și Marius Daniel Vecerdea candidează la președinția Federației Române de Tenis la alegerile din cadrul Adunării Generale programată, miercuri, de la ora 11:00, la Centrul Național de Tenis din Capitală. Președintele în exerc

Sport Intern 09-06-2026 14:32

Handbal feminin: David Ginesta Montes, noul antrenor al echipei CS Minaur Baia Mare

Spaniolul David Ginesta Montes a fost numit în funcția de antrenor al echipei feminine a CS Minaur Baia Mare, a anunțat clubul maramureșean, marți, pe pagina sa de Facebook. David Ginesta Montes s-a născut pe 26 iunie 1987 și vine la Minaur din postura de selecționer al naționalei de senioare a Turciei. În ultimii an

Sport Intern 09-06-2026 12:55

#AnulNadia Nadia Comăneci a devenit ambasadoarea UVT Liberty Marathon din Timișoara

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a devenit ambasadoare a maratonului UVT Liberty, care va avea loc în Timișoara, semnătura ei urmând să fie imprimată pe medaliile primite de alergători, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, marți, AGERPRES. 'Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026, la 50 de ani de c&

Sport Intern 09-06-2026 08:00

Fotbal - CM 2026: Tibor Selymes - Campioană mondială va fi o echipă din Europa, mi-aș dori Franța sau Portugalia

Fostul internațional Tibor Selymes, care a participat în două rânduri cu România la Cupa Mondială de fotbal, a declarat, pentru AGERPRES, că trofeul suprem va fi câștigat în acest an de o reprezentativă din Europa, preferatele sale fiind Franța sau Portugalia. 'Câștigătoare va fi tot una dintre marile pu

Sport Intern 08-06-2026 20:56

Fotbal: Comentatorul Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, recunoscut de World Record Academy

Comentatorul sportiv Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, al 11-lea din cariera sa, recunoscut de World Record Academy, pentru 'cea mai lungă transmisiune a unui gol fără respirație', stabilită de această dată la 42,3 secunde. Performanța lui Dobre a fost înregistrată pe 25 aprilie la meciul Steaua - Corvinul Hunedoara, d

Sport Intern 08-06-2026 18:12

Handbal feminin: Alexandru Moise (CSM București) - Experiența de la Budapesta, mai mare decât bucuria medaliei

Antrenorul echipei de junioare a CSM București, Alexandru Moise, a afirmat, luni, la revenirea în țară după câștigarea medaliilor de argint în Final Four-ul Ligii Campionilor la acest nivel, că experiența acumulată de jucătoarele sale este mai importantă decât locul ocupat în turneul european. 'Cred că mai mar

Sport Intern 08-06-2026 17:31

Handbal feminin: Mihaela Mihai (CSM București) - Ne-am arătat adevărata valoare în finala mică

Jucătoarea echipei de handbal feminin CSM București Mihaela Mihai a afirmat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă că formația sa și-a arătat adevărata valoare în finala mică a Final Four-ului Ligii Campionilor, de la Budapesta, arătându-se încântată că a reușit să revină după semifinala ratată. 'Cred că este important c

Sport Intern 08-06-2026 17:02

Handbal feminin: Bojana Popovic (CSM București) - Sunt mândră, cred că suntem pe drumul cel bun

Antrenoarea echipei CSM București, Bojana Popovic, a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este mândră de evoluția jucătoarelor sale în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, unde au cucerit medaliile de bronz, precizând că formația sa se află pe drumul cel bun. 'Ne simțim bine. A fost un tur

Sport Intern 08-06-2026 08:00

Fotbal - CM 2026: Gheorghe Popescu - E frustrant să vezi Curacao și Haiti la Mondial, iar noi să stăm acasă

Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, pentru AGERPRES, că este frustrant să vadă selecționate precum Curacao, Haiti sau Iordania la Cupa Mondială, iar România să stea acasă. 'Traseul european pentru Cupa Mondială este întotdeauna mai greu decât oricare alt traseu de pe altă zonă a lumii. Dar e frustrant să vezi Curacao, Haiti,

Sport Intern 08-06-2026 01:23

Fotbal: Francezul Taylor Luvambo a semnat pentru FC Argeș

Atacantul Taylor Luvambo a semnat pentru echipa de fotbal FC Argeș, a anunțat, duminică, gruparea din Superligă pe pagina sa de Facebook. Născut pe 5 iulie 1999, la Saint-Denis, în Franța, Taylor Luvambo are 1,80 m și evoluează în compartimentul ofensiv, ca extremă. A fost format la academiile cluburilor Paris Saint-

Sport Intern 08-06-2026 01:19

Fotbal: Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești

Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, care va prelua funcția de antrenor principal, a anunțat clubul, duminică, pe site-ul său oficial. Acordul dintre cele două părți va fi valabil până la finalul stagiunii 2026-2027. În vârstă de 47 de ani

Sport Intern 08-06-2026 01:14

VIDEO Auto: Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally

Pilotul bucureștean Dragoș Savloschi, la volanul unui monopost Wolf Thunder, a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție care a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc, potrivit unui comunica remis AGERPRES.

Sport Intern 08-06-2026 01:11

VIDEO Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, clasat pe podium în Florida, în Seria Cliff Diving

Constantin Popovici s-a clasat pe locul al treilea, sâmbătă, în etapa a doua a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, de sărituri în apă de la mare înălțime (27 metri), desfășurată la St Petersburg (Florida), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Constantin Popovici a avut un început excelent și după primele dou

Sport Intern 08-06-2026 00:54

VIDEO Tenis: Radu Mihai Papoe a câștigat turneul de la Bistrița (ITF)

Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a câștigat turneul ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după ce l-a învins pe Ștefan Horia Haită, cu 6-2, 7-6 (7/5), duminică, în finală.