VIDEO Sporturile de contact şi cele practicate în spaţiu închis au un risc epidemiologic ridicat, afirmă ministrul Ionuţ Stroe
Sporturile de contact şi cele practicate în spaţii închise au un risc epidemiologic ridicat şi nu este posibilă în acest moment redeschiderea lor, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.
"Ceea ce nu va fi încă posibil în acest moment, dar ne dorim să se întâmple cât de curând, este repornirea sporturilor în sală, practicate în spaţiu închis, a sporturilor de contact sau în grup. Acestea reprezintă un risc epidemiologic ridicat şi au un risc major de îmbolnăvire a sportivilor sau a celor care lucrează cu ei. Dacă un club îşi asumă regimul de cantonament în izolare, atunci poate face antrenamente, dacă nu, reevaluăm din două în două săptămâni şi sperăm curând să putem redeschide şi aceste sporturi. De exemplu un practicant de arte marţiale nu îşi poate relua pregătirea, dar respectând distanţarea socială, poate să facă pregătire fizică individuală într-un spaţiu deschis. Antrenamentele de grup nu sunt deocamdată permise, dar sperăm a fi reluate la o dată ulterioară", a declarat Stroe.
El a precizat că sportivii şi angajaţii care activează în aceste discipline vor beneficia de şomaj tehnic şi după încetarea stării de urgenţă: "Voi susţine menţinerea pentru sporturile care nu îşi vor desfăşura activitatea menţinerea şomajului tehnic. În noile acte normative, acest şomaj tehnic va continua pentru cei care au activitate suspendată".
Stroe a afirmat că în cazul activităţilor recreative, măsurile de prevenţie vor fi luate la nivelul Guvernului.
"La nivelul competiţiilor cu caracter recreativ, vorbim de sporturile de masă, de mers la sală sau alergare, se vor aplica măsuri speciale de către Guvern, pentru că au caracter comercial mai degrabă. Ieri am avut discuţii cu cei de la nataţie, de la polo şi triatlon şi am convenit că va redeschide bazinele în mod etapizat şi o să permitem şi celor care folosesc bazinele să practice acest sport. Nu mă refer la activitatea recreativă de a merge la ştrand, acesta vor fi reglementate de guvern", a mai spus el.
Ministerul Tineretului şi Sportului a emis o serie de condiţii pentru reluarea sporturilor individuale în aer liber, care pot fi practicate de către sportivi şi publicul larg, prezentate de Ionuţ Stroe în cadrul unei conferinţe de presă. AGERPRES (A -autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: MTS, redactare video: Marilena Gheorghiþã, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
* VIDEO MTS: Condiţiile pentru reluarea antrenamentelor în cazul sporturilor individuale în aer liber
* VIDEO Ionuţ Stroe (MTS): E devreme să vorbim despre redeschiderea competiţiilor
* VIDEO Fotbal: Cluburile din Liga I, obligate să efectueze 3 teste pentru COVID-19 în cantonamente
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: Victorii pentru CS Dinamo București și Arcada Galați în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București și vicecampioana CSM Arcada Galați au obținut victorii clare, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Dinamo a dispus de SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-20, 25-16, 29-27), condusă de finlandezul Joonas Jokela (22 puncte), în timp ce Mircea Peța a contribuit cu 1
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului cu campioana CS Rapid
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a realizat scorul sezonului, 137-33 (40-8, 33-10, 39-2, 25-13), cu campioana CS Rapid București, care a aliniat junioarele, sâmbătă, în Sala ''Kati Szabo'', în etapa a cincea a Ligii Naționale de baschet feminin. ''În contextul numeroaselor accidentări care afe
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, la a doua sa victorie în Divizia A1
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Diviziei A1 la volei feminin, 3-1 (25-18, 21-25, 25-17, 25-15) cu CSM București, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 4-a. Vittoria Piani (18 puncte), Sabine Haewegene (14)și Ana Trcol (12) s-au remarcat de la învingătoare.
Scrimă: Petar Files și Daria Mironiuk au câștigat Cupa României la floretă
Croatul Petar Files și ucraineanca Daria Mironiuk, ambii de la CS Rapid București, au câștigat, sâmbătă, Cupa României la floretă individual, găzduită d e Baza Sportivă nr. 4 UPT, Sala ''Viorel-Aurel Șerban'', din Timișoara. La masculin, Petar Files l-a învins în finală pe coechipierul său Luca Jur
Baschet masculin: CSO Voluntari își păstrează invincibilitatea în Liga Națională
CSO Voluntari rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin, după ce a dispus de FC Argeș Pitești cu scorul de 77-64, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 5-a. Cei mai buni de la ilfoveni au fost Damion James Rosser, cu 22 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, și Lewis Markel Sull
JOT 2026: Robert Istrate și Andreea Băiașu, învinși în proba de dublu mixt la tenis de masă
Perechea română alcătuită din Robert Alexandru Istrate și Andreea Băiașu a fost învinsă de cuplul francez Noah Vittel/Nina Guo Zheng, cu scorul de 3-0 (11-6, 11-3, 13-11), sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu mixt a concursului de tenis de masă, în prima zi a Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal).
Fotbal: Petrolul Ploiești a remizat cu CFR Cluj (1-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin atacantul sârb Stefan Drazic (5), dar costaricanul Alejandro Bran Flores a restabilit egalitatea (28).
Fotbal: Corvinul Hunedoara - FC Argeș 2-0, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Petroșani, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Corvinul a făcut diferența prin două goluri marcate în ultimele zece minute ale partidei, de Ion Cărăruș (81), cu un șut la vinclu din marginea careului, și de
Volei masculin: CS Rapid București a câștigat duelul cu CSA Steaua, în Divizia A1
CS Rapid București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-22, 25-17, 25-23), vineri seara, în Sala Giulești, într-o partidă din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Rapid s-a impus după o oră și 44 de minute, obținând a doua sa victorie în acest sezon. Bradley Gunter
Fotbal: Victorie pentru Rapid București în fața ultimei clasate în Superligă, 2-0 cu FK Csikszereda
Rapid București a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, în Giulești, în primul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (61), cu un șut în diagonală, după o aruncare de la margine a lui Rareș Pop. Alexandru Dobre (90+5 - penalty) a înch
Baschet feminin: Sportul Studențesc, la a doua victorie din acest campionat
Sportul Studențesc a obținut a doua sa victorie în acest sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, 76-45 (17-8, 19-11, 26-13, 14-13) cu CS Agronomia, vineri seara, în Arena de Baschet din Capitală, într-un meci din etapa a cincea. Sportul a controlat jocul de la un capăt la altul, condusă de Anisia Pușcașu, autoare a 17 pu
Fotbal: Steaua și CS Dinamo au remizat (0-0), în Liga a II-a
Steaua București și CS Dinamo București au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci disputat pe Stadionul Steaua, în uvertura etapei a 12-a a Ligii a II-a de fotbal. Steaua se află pe locul 14, cu 11 puncte, iar CS Dinamo este pe 19, cu 8 puncte. Rezultate: Vineri Steaua București - CS
Handbal feminin: Victorie clară pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o clar pe nou-promovata CSM Târgu Mureș, cu 36-21 (14-9), vineri seara, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Scorul a fost echilibrat în primele zece minute, dar gazdele s-au desprins la scorul de 4
Fotbal: Adrian Mihalcea (UTA) - Cu Dinamo va trebui să avem organizare bună și mult curaj să luăm puncte
Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului. ''Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care î
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) - Cu FC Argeș va fi un meci de angajament, avem nevoie de victorie
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Argeș va fi una de luptă, de angajament, dar jucătorii săi trebuie să obțină victoria. ''Va fi un meci de angajament. Atât noi, cât și FC Argeș avem nevoie de victorie. Fiind un meci de angaja














