Fotbal: Mijlocașul bulgar Gheorghi Milanov și-a prelungit contractul cu Dinamo
București, 4 iul /Agerpres/ - Clubul de fotbal Dinamo a anunțat, vineri, prelungirea contractului cu Gheorghi Milanov, mijlocașul bulgar semnând o nouă înțelegere până în vara anului 2026. 'Gheorghi Milanov continua la Dinamo! Internaționalul bulgar și-a prelungit contractul cu clubul pentru încă un sezon, cu opțiune de prelun
Baschet: Peste 200 de echipe participă la cea mai mare competiție sportivă din România, la Costinești
Peste 200 de echipe de baschet, băieți și fete, venite din toate regiunile țării, participă la cea mai mare competiție din România la sporturile colective, la Baza Sportivă BTT Costinești și Baza Sportivă Schitu, se arată într-un comunicat al Federației Române de Baschet. Aproape 900 de meciuri de baschet sunt organizate în cadrul Compe
Fotbal: Kyros Vassaras (CCA) a prezentat trei modificări ale Legilor Jocului din noul sezon
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, a prezentat noile modificări ale Legilor Jocului care vor fi implementate începând cu viitorul sezon competițional, conform unui comunicat al Federației Române de Fotbal, publicat, vineri, pe site-ul oficial. Prima modificare se referă la ''Regula ce
Rugby: Doi debutanți în echipa României pentru meciul test cu Chile
Naționala de rugby a României va alinia doi debutanți, Antonio Mitrea și Toni Maftei, în echipa de start pentru meciul test cu Chile, primul al ''stejarilor'' din turneului de vară din America de Sud, care va avea loc sâmbătă, pe Estadio Nacional Julio Martinez Pradanos din Santiago de Chile, de la ora 22:00 (ora României),
Fotbal: ACSM Poli Iași a primit marca și sigla istorică și va evolua sub numele de FC Politehnica Iași
ACSM Poli Iași, clubul de fotbal care a retrogradat din Superligă în această vară, a anunțat, vineri, încheierea unui contract de licență prin care a primit cu titlu gratuit marca și sigla istorică, urmând să evolueze în următorul sezon al Ligii a II-a sub denumirea de FC Politehnica Iași. ''ACSM Politehnica Iaș
Kaiac-canoe: România și-a asigurat deja cinci finale la Europenele de juniori și tineret de la Bascov
Sportivii români și-au asigurat prezența în Finalele A în cinci probe la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori și tineret (Under-23) care au debutat joi la Bascov, lângă Pitești. Darius Vlaicu s-a calificat în două finale la canoe simplu juniori, pe 1.000 metri, unde a câștigat prima serie (4:10.599), și la 500
VIDEO/Ciclism: Canadianul Riley Pickrell a câștigat prima etapă a Turului Sibiului
Rutierul canadian Riley Pickrell (Israel - Premier Tech) a câștigat prima etapă a ediției din acest an a Turului ciclist al Sibiului, desfășurată joi pe traseul Sibiu - Blaj - Mediaș - Sibiu. Pickrell (23 ani) a ieșit victorios în sprintul din Piața Mare, impunându-se cu timpul de 4 h 51 min 50 sec, pe 215,3 km. El a fost urm
Fotbal: Andrei Nicolescu - Dinamo are ca obiectiv calificarea în play-off-ul Superligii
Președintele clubului de fotbal Dinamo București, Andrei Nicolescu, a declarat, joi într-o conferință de presă, că obiectivul echipei pregătite de Zeljko Kopic în viitorul sezon al Superligii este calificarea în play-off-ul competiției. 'Așteptările suporterilor sunt foarte mari, noi suntem în aceeași paradigmă. Anu
Fotbal: Dinamo și-a prezentat noul echipament, inspirat din anii '80
Echipa de fotbal Dinamo București și-a prezentat, joi, echipamentul de joc pentru viitorul sezon al Superligii, inspirat din modelul tricourilor purtate de jucătorii din anii '80. Echipamentul principal este format din șort de culoare albă în mare parte, iar tricoul roșu cu dungi verticale albe. Cel de-al doilea rând de echipam
Futsal: Naționala României va întâlni Ungaria în barajul de calificare la Campionatul European din 2026
Echipa națională de futsal a României va întâlni selecționata Ungariei în barajul de calificare la Campionatul European din 2026, conform tragerii la sorți care a avut loc, joi, la Nyon (Elveția). 'România și-a aflat adversara de la barajul pentru Campionatul European de futsal din 2026. 'Tricolorii' v
Tenis: Meciul oficial de retragere a Simonei Halep a fost stabilit pentru 13 iunie 2026 la Cluj
Meciul oficial de retragere a Simonei Halep a fost fixat pe 13 iunie 2026, în cadrul Sports Festival de la Cluj, iar organizatorii anunță începerea înregistrării pentru accesul prioritar la bilete. 'Sports Festival revine în 11-14 iunie 2026 cu cea de-a șaptea ediție și un moment istoric pentru sportul românes
Fotbal: Șucu (Rapid) - În noul sezon ne dorim să fim acolo sus, dacă se poate pe primul loc
Acționarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Șucu, a declarat, joi, că în următorul sezon își dorește ca formația giuleșteană să încheie cât mai sus în clasament, dacă se poate chiar pe primul loc. 'De la noul sezon ne dorim exact ceea ce ne-am dorit întotdeauna. Ne dorim să fim acolo sus, dacă se poat
Baschet masculin: Antwerp Giants, prima adversară a echipei CSM Oradea în preliminariile Basketball Champions League
CSM CSU Oradea va înfrunta echipa belgiană Antwerp Giants în primul tur al preliminariilor Ligii Campionilor la baschet masculin, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri, la Lausanne, potrivit site-ului clubului. Vicecampioană României va evolua în al doilea turneu preliminar, iar dacă va trece de Antwerp Giants,
Fotbal: Fostul arbitru central Ovidiu Hațegan va îndeplini rolul de VAR Manager Analyst în cadrul CCA
Fostul arbitru central Ovidiu Hațegan va prelua funcția de VAR Manager Analyst în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anunțat Federația Română de Fotbal, miercuri, prin intermediul site-ului oficial. 'Începând cu sezonul 2025-2026, Ovidiu Hațegan va avea un rol nou în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor, pe lângă
Box: Lucian Bute și Leonard Doroftei regretă dispariția lui Mihai Leu
Foștii campioni mondiali la box profesionist Lucian Bute și Leonard Doroftei regretă dispariția lui Mihai Leu, pugilist decedat, marți, la un spital din Capitală. Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Face







