Handbal: Mihăilă (Steaua) - Vom aborda meciul cu Meşkov la victorie, chiar dacă avem probleme de lot
Antrenorul echipei de handbal masculin Steaua Bucureşti, Ovidiu Mihăilă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va aborda la victorie meciul cu Meşkov Brest (Belarus), programat, vineri, în SEHA League, chiar dacă are probleme de lot. "Este al treilea joc acasă pentru noi şi ne dorim, ca de fiecare dată, indiferent de valoarea ad
Handbal feminin: Alexandru Dedu - Obiectivul nostru este o clasare pe locurile 1-6 la CE 2018
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a precizat, miercuri, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurat la RIN Grand Hotel, că echipa naţională feminină de senioare va avea ca obiectiv la Campionatul European din Franţa (29 noiembrie-16 decembrie) o clasare pe locurile 1-6, . În perioada 23-30 septembrie, selecţionerul Ambr
Futsal: Dublă victorie pentru România, în faţa Albaniei, în meciuri amicale
Selecţionata naţională de futsal a României a câştigat ambele partide amicale disputate cu reprezentativa Albaniei, marţi şi miercuri, la Arad. Marţi, în primul meci, tricolorii s-au impus cu scorul de 3-1 (2-0), prin golurile marcate de Mimi Stoica, Savio Valadares şi Adrian Pânzaru. În alt doilea joc, disputat mie
TVR va transmite în următoarele două sezoane meciurile din handbalul intern şi ale echipelor naţionale
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, şi Doina Gradea, preşedinte director general al TVR, au semnat miercuri un parteneriat pe doi ani, în urma căruia televiziunea publică va acoperi tot fenomenul handbalistic intern pentru următoarele două sezoane, de la Liga Naţională la echipa naţională, inclusiv participarea naţionalei feminine la Campio
Fotbal: Atacantul Virgiliu Postolachi (PSG) a primit cetăţenia română
Talentatul atacant Virgiliu Postolachi (18 ani), născut în Republica Moldova, a primit, marţi, cetăţenia română, a anunţat ambasada României la Paris pe pagina sa de Facebook. ''Virgiliu Postolachi, unul din cei mai promiţători tineri fotbalişti ai campioanei Franţei, Paris Saint-Germain, este de astăzi cetăţean român. Ambasador
Fotbal: Universitatea Craiova s-a calificat fără emoţii în optimile Cupei României
Universitatea Craiova s-a calificat fără emoţii în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marţi seara, după ce a învins liderul ligii secunde, Sportul Snagov, cu scorul de 2-0 (1-0), într-un meci disputat pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în care formaţia ilfoveană a fost gazdă. Deţinătoarea tro
Fotbal: FC Voluntari, prima echipă calificată în optimile Cupei României
FC Voluntari, ''lanterna roşie'' a Ligii I de fotbal, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (2-0), pe teren propriu, în primul meci din şaisprezecimile de finală ale competiţiei. FC Voluntari, care a reuşit prima sa victorie din acest
Tenis: Andrei Pavel despre întreruperea colaborării cu Halep - Nu ne-am ceartat, a fost un angajament pe un an
Antrenorul de tenis Andrei Pavel a explicat, marţi, că întreruperea colaborării cu Simona Halep nu a avut ca motiv o ceartă, ci pur şi simplu angajamentul de un an s-a încheiat. "Nu voiam să scrie, nu voiam să dăm declaraţii... A fost un angajament pe un an. Eu am fost antrenorul secund, deci o ajutam când Darren (n.r. - antrenorul Darre
Tenis: Marius Copil - Sper ca să intru în top 50 şi să particip la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Jucătorul de tenis Marius Copil (88 ATP) a declarat, marţi, că îşi propune să intre în top 50 mondial şi să participe în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. "Va fi greu anul acesta să intru în top 50, mai am 200 de puncte care îmi ies, dar vom vedea. Dacă voi progresa ca în ultimele săptămân
Tenis: Tecău, despre obiectivul din acest final de an - Ar fi minunat să participăm la Turneul Campionilor
Jucătorul de tenis Horia Tecău a declarat, marţi, că obiectivul din acest sfârşit de an este participarea alături de partenerul său de dublu Jean-Julien Rojer la Turneul Campionilor, competiţie programată în perioada 11-18 noiembrie la Londra. "Contează mult că împreună cu Jules (n.r. - Jean-Julien Rojer) ne-am setat să avem un parteneri
Ciclism: Serghei Ţvetcov, câştigătorul Turului României, ratează Mondialele
Rutierul român Serghei Ţvetcov, care duminică a câştigat Turul României, va rata proba de contratimp din cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe şosea de la Innsbruck (Austria), a anunţat sportivul pe conturile sale de socializare. ''Din nefericire nu voi putea lua startul în proba de contratimp de mâine de la Campiona
Handbal masculin: CSM Bucureşti, calificată direct în optimile Cupei României
AHC Dobrogea Sud Constanţa, deţinătoarea trofeului, va juca împotriva formaţiei CS Magnum Botoşani (Divizia A) în primul tur (şaisprezecimi de finală) al Cupei României la handbal masculin, în timp ce CSM Bucureşti s-a calificat direct în optimi, conform tragerii la sorţi efectuată marţi la sediul Federaţiei Române de Handbal.
Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaş 3-0
Astra Giurgiu a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 9-a a Ligii I de fotbal. Astra a deschis scorul prin congolezul Dylan Bahamboula (40) şi s-a desprins după pauză, prin ''dubla'' lui Neluţ Roşu (63, 75), după ce Gaz Metan a rămas în zece oameni din mi
Fotbal: Todoran ( FC Voluntari) - Avem şanse să câştigăm Cupa României aşa cum are fiecare echipă
Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Dinu Todoran, a declarat, luni, în conferinţa de presă care precede meciul cu FC Botoşani din şaisprezecimile Cupei României, că jucătorii săi au şanse să câştige trofeul la fel ca toate celelalte formaţii. "Urmează un meci de Cupa României pe care o să îl tratăm cu multă seriozitate
Fotbal: Reprezentantele României, din primele tururi preliminare în sezonul viitor al cupelor europene
Cele patru echipe care vor reprezenta fotbalul românesc vor evolua din primele tururi preliminare în ediţia 2019-2020 a cupelor europene, potrivit coeficienţilor anunţaţi de UEFA, informează site-ul Federaţiei Române de Fotbal. Numărul echipelor româneşti cu acces în eurocupe a rămas neschimbat (patru), dar s-au modificat radical

