Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat Memorialul 'Constantin Tită'
CS Rapid București a câștigat turneul feminin de handbal Memorialul ''Constantin Tită'', după ce a învins în finală echipa maghiară DVSC Schaeffler cu scorul de 35-31 (19-17), sâmbătă, în Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea. În finala mică, SCM Râmnicu Vâlcea a dispus
Fotbal: Universitatea Cluj - Petrolul Ploiești 1-1, în Superligă
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Petrolul Ploiești, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Sibiu, într-un meci din etapa a 5-a a Superligii de fotbal. ''U'' a deschis scorul prin atacantul bosniac Jovo Lukic (44), care a reluat la colțul scurt centrarea lui Dan Nistor. Petrolul a
VIDEO Ciclism: Cehul Dominik Neuman a câștigat Turul Ținutului Secuiesc
Ciclistul ceh Dominik Neuman (Att Investments) a câștigat, sâmbătă, ediția a 19-a a Turului Ținutului Secuiesc, după ce s-a impus în etapa a doua și ultima a cursei. Neuman, care a câștigat și prima etapă, a fost urmat în clasamentul final de grecul Nikiforos Arvanitou (Team United Shipping), la 8 secunde, și de p
Fotbal: UTA, noul lider al Superligii, după 2-1 cu Farul Constanța
UTA Arad a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a. Arădenii au marcat primii, prin cipriotul Marinos Tzionis (8), dar Farul a egalat prin Eduard Radaslavescu (61).
Fotbal: Ovidiu Perianu a semnat pentru CFR Cluj
Mijlocașul Ovidiu Perianu a fost transferat de la FCSB la echipa de fotbal CFR Cluj, a anunțat, sâmbătă, clubul din Gruia pe pagina sa de Facebook. În vârstă de 23 de ani, Perianu a fost format la academia Regal Sport, unde a fost remarcat de cei de la FCSB, echipă la care a făcut primii pași în fotbalul profesionist. &
Handbal feminin: CSM București a reușit a doua sa victorie la Cupa Dunărea
CSM București a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 31-28 (20-14), vineri, în ziua a doua a turneului internațional de handbal feminin Cupa ''Dunărea'', găzduit de Sala Polivalentă din Brăila. Campioana a reușit a doua sa victorie la cea de-a noua ediție a turneului, după cea cu Nykobing Falster Handboldklub.
Fotbal: Gheorghe Grozav și-a prelungit contractul cu Petrolul Ploiești
Fostul internațional Gheorghe Grozav (34 ani) și-a prelungit contractului cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești, până în vara lui 2027, a anunțat clubul, vineri, pe site-ul său oficial. 'Gicu Grozav este, deja, un jucător emblematic pentru FC Petrolul, așa încât propunerea noastră privind extinderea contractului a v
Fotbal: Dinamo a învins-o la limită pe Metaloglobus (1-0), în Superligă
Dinamo București a învins-o pe nou-promovata Metaloglobus București cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, în deplasare, la Clinceni, în primul meci din etapa a 5-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Cătălin Cîrjan (15), cu un șut de la circa 25 de metri, deviat de fundașul bosniac Oma
Fotbal: FRF pune în vânzare echipament tricolor pentru câinii suporterilor
Federația Română pe Fotbal a anunțat, vineri, că pune în vânzare un echipament tricolor destinat animalelor de companie ale suporterilor echipei naționale. 'FRF lansează echipamentul tricolor pentru cei mai lo
Fotbal: Zekirija Ramadani (FC Drita) - Putem câștiga la două goluri diferență în retur
Antrenorul echipei de fotbal FC Drita, Zekirija Ramadani, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 3-2 suferită la București cu FCSB, în prima manșă a turului 3 preliminar al Europa League, că formația sa poate câștiga la două goluri diferență în retur. 'A fost un meci nebun,
Fotbal: Charalambous (FCSB) - Sper că victoria de azi va fi un restart pentru noi
Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi seara, într-o conferință de presă susținută după victoria cu 3-2 din meciul cu FC Drita, din prima manșă a turului 3 preliminar al Europa League, că speră ca acest succes să reprezinte un restart pentru formația sa. 'Victoria este întotdeauna victorie și suntem ferici
VIDEO Fotbal: Mirel Rădoi (U Craiova) - Am putea spune că suntem calificați, dar ar fi o greșeală
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, la finalul partidei cu Spartak Trnava, din prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal, câștigată cu 3-0 (0-0), că la acest scor ar putea spune că formația sa este calificată în play-off, dar ar fi o greșeală. 'După rezu
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Sper să continuăm la fel, pentru că ne dorim să intrăm în grupe
Jucătorul Ștefan Baiaram a afirmat, joi seara, după victoria categorică a Universității Craiova cu Spartak Trnava, cu scorul de 3-0 (0-0), în prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal, că speră ca formația sa să continue în același mod pentru a se putea califica în grupele competiției europene.
Fotbal: Daniel Bîrligea (FCSB) - Aveam nevoie de această victorie ca să simțim că mai putem câștiga
Campioana României, FCSB, avea nevoie de victoria cu 3-2 în fața formației kosovare FC Drita, din prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League, pentru a putea depăși pasa proastă din acest început de sezon, a declarat la finalul partidei atacantul Daniel Bîrligea. 'Cel mai important este că am c&acir
Fotbal: Adrian Șut (FCSB) - Suntem fericiți că am reușit să întoarcem rezultatul cu Drida
Căpitanul echipei FCSB, Adrian Șut, a afirmat, joi seara, la finalul partidei cu formația kosovară FC Drita, din prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de fotbal Europa League, că e bucuros că jucătorii antrenați de Elias Charalambous au reușit să întoarcă rezultatul și să câștige cu 3-2 pe Arena Națională, după ce au fost conduși cu 2





