Atletism: România rămâne în Liga I a Campionatelor Europene pe echipe
România va evolua şi în 2021 în Liga I a Campionatelor Europene pe echipe în Liga I, al doilea eşalon valoric, potrivit site-ului Federaţiei Române de Atletism. La ediţia din acest an a Campionatelor Europene pe echipe, Liga I, disputată la Sandnes (Norvegia), România s-a clasat pe locul 8, primul care ducea în Liga a
Fotbal: Câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor, obiectivele lui Piţurcă la Universitatea Craiova
Reputatul tehnician Victor Piţurcă, numit joi în funcţia de manager al Universităţii Craiova, a declarat că obiectivele sale sunt ''câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor'&
Box: Vasile Cîtea - Lipsa finanţării timp de 3 ani şi jumătate se regăseşte acum în calitatea şi numărul sportivilor
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat, pentru AGERPRES, că lipsa finanţării instituţiei pe care o conduce de la bugetul de stat timp de trei ani şi jumătate a condus la scăderea numărului de sportivi de performanţă. "Acea lipsă de finanţare de trei ani şi jumătate se regăseşte acum î
Fotbal: Mihai Teja (CSM Poli Iaşi) - Încă nu am realizat nimic, trebuie să fim atenţi cu Chindia
Antrenorul echipei de fotbal CSM Poli Iaşi, Mihai Teja, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi, chiar dacă au câştigat în acest început de campionat partidele cu FCSB şi Dinamo, nu au realizat încă nimic, el precizând că aceştia trebuie să fie foarte atenţi în meciul de vineri cu Chindia Târgovişte, o for
Fotbal: Victor Piţurcă, numit manager al Universităţii Craiova
Victor Piţurcă a fost numit, joi, în funcţia de manager al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook. Fostul selecţioner va conduce echipa de pe banca tehnică şi va coordona strategia clubului pentru cel puţin trei ani. Victor Piţurcă nu a mai condus nicio echipă din iulie 2016, când a întrerup
Fotbal: Viorel Moldovan (Chindia Târgovişte) - Vreau să cred că ne-am deblocat după victoria cu Dinamo
Antrenorul echipei Chindia Târgovişte, Viorel Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia pe care o pregăteşte să se fi descătuşat după partida câştigată etapa trecută cu Dinamo, scor 3-2, şi că va reuşit să lege o serie de victorii în următoarele runde ale Ligii I de fotbal. Tehnicianul afirmă că e
Volei feminin: Vişan (FRV) - Ne dorim ca naţionala să treacă de faza grupelor la CE şi tragem speranţe chiar la sferturi
Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că îşi doreşte ca echipa naţională feminină a României să treacă de faza grupelor la Campionatul European, programat în perioada 23 august - 8 septembrie în Turcia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, şi trage speranţe chiar la o calificare în sfer
Peste 300 de participanţi la Rowmania Delta Triathlon la Tulcea
Peste 300 de persoane s-au înscris în cele şase concursuri de triatlon care se vor desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Tulcea, în cadrul unei noi ediţii a Rowmania Delta Triathlon, se arată într-o informare a Federaţiei Române de Triatlon (FRTRI). Potrivit reprezentantului FRTRI, Marcel I
Cristina Neagu spune că Ambros Martin a dat dovadă de lipsă de fair-play lăsând România cu un an înainte de JO de la Tokyo
Handbalista Cristina Neagu a declarat, miercuri seara, că fostul selecţioner, spaniolul Ambros Martin, a dat dovadă de lipsă de fair-play în luna mai renunţând la echipa naţională a României cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru ca ulterior să preia reprezentativa Rusiei. "Pentru mine a fost un şoc să aflu că Ambr
Handbal: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) - Nu ştiu când o să revin pe teren, sper cât mai curând
Handbalista formaţiei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, aflată în recuperare după ruptura de ligamente suferită în luna decembrie a anului trecut, a declarat, miercuri seara, că nu ştie momentul când va putea să joace din nou, dar speră ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. "Sunt bine, dar nu ştiu c&a
Tenis: Nouă români s-au calificat în optimile turneului ITF de la Curtea de Argeş
Nouă tenismeni români s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Curtea de Argeş, după ce opt dintre ei au obţinut victorii miercuri. Alexandru Vasile Manole, Bogdan Pavel, Luca George Tatomir, Filip Cristian Jianu, Radu Mihai Papoe, Nicolae Frunză, Mircea-Alexandru Jecan şi Călin Manda s-au alăturat lui Nicholas David Ionel, cali
Handbal: Ryde - Absenţa Cristinei Neagu e o problemă pentru CSM Bucureşti, dar şi pentru naţionala României
Antrenorul formaţiei de handbal feminin CSM Bucureşti şi al primei reprezentative a României, Tomas Ryde, a declarat, miercuri seara, că absenţa Cristinei Neagu, aflată încă în recuperare după ruptura de ligamente suferită în luna decembrie a anului trecut, reprezintă o problemă atât pentru gruparea bucureşteană cât şi pentru naţională.
Handbal feminin: CSM Bucureşti şi-a prezentat oficial lotul pentru sezonul 2019-2020
Gruparea de handbal feminin CSM Bucureşti şi-a prezentat oficial lotul de jucătoare şi staff-ul tehnic pentru sezonul 2019-2020, miercuri seara, în cadrul unui eveniment desfăşurat la mall-ul AFI Cotroceni în prezenţa a aproximativ 150 de suporteri. Lotul de 20 de jucătoare este următorul: 1. Mădălina Ion, 5. Iulia Curea, 6. Linnea Torstenson, 7. A
Fotbal: Mihai Pintilii (FCSB) - Dacă vom face pe zmeii, Guimaraes ne va taxa
Căpitanul echipei de fotbal FCSB, Mihai Pintilii, crede că formaţia sa trebuie să fie prevăzătoare în partida cu Vitoria Guimareas, din prima manşă a play-off-ului Europa League, lusitanii având jucători de calitate în atac care pot înscrie cu uşurinţă. "Cred că de aceste două meciuri depinde tot sezonul nostru, fiindcă în ca
Fotbal: Vergil Andronache (FCSB) - Primordial este să nu primim gol mâine; nu vrem să ne oprim aici
Antrenorul interimar al echipei FCSB, Vergil Andronache, consideră că este primordial pentru formaţia sa să nu primească gol în partida tur a play-off-ului Europa League la fotbal, de joi, cu Vitoria Guimaraes, pentru a se putea califica în grupele competiţiei europene. "Suntem conştienţi că mâine ne aşteaptă un meci dificil, înt&a

