Atletism: Răzvan Roman şi Florentina Budică, lideri după prima zi în Campionatul Naţional de probe combinate
Atleţii Răzvan Roman şi Florentina Budică sunt lideri la decatlon, respectiv heptatlon, după probele desfăşurate duminică, în prima zi a Campionatelor Naţionale de probe combinate, găzduite de Stadionul ''Iolanda Balaş Soter'' din Bucureşti, potrivit site-ului FRA. Răzvan George Roman (CS Dinamo) totalizează 3.897 puncte
Fotbal - Liga I: FCSB - FC Viitorul 3-0
FCSB a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal. FCSB s-a impus prin golul marcat de Florin Tănase (2), autogolul lui Sebastian Mladen (50) şi reuşita lui Ionuţ Vînă (90+1), la puţi
Auto: Emil Nestor a câştigat Trofeul Gutâi şi e aproape campion naţional la viteză în coastă
Emil Nestor a câştigat, duminică, Trofeul Gutâi, etapa a patra a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Total, şi este foarte aproape de câştigarea titlului naţional. Nestor, care s-a impus în toate cele patru etape de până acum, mai are nevoie de un singur punct în dou
Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - Astra Giurgiu 2-0
Universitatea Craiova a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal. Universitatea a tranşat soarta partidei în decurs de cinci minute, în care a marcat prin Elvir Koljic (22) şi Alexandru Cicâldău (26
Fotbal: Cosmin Contra - Dinamo va arăta ca un club de primă divizie din Spania
Antrenorul Cosmin Contra a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că are încredere că prin proiectul pe care noul acţionar Pablo Cortacero vrea să-l aplice, Dinamo va arăta ca un club de primă ligă din Spania. "Răspunderea este foarte mare, dar am mare încredere în acest proiect
Fotbal: Rădoi, despre eliminarea Universităţii Craiova din Europa League - Nu asta e valoarea fotbalului românesc
Selecţionerul primei reprezentative a României, Mirel Rădoi, consideră eliminarea Universităţii Craiova din Europa League de mai puţin cunoscuta formaţie georgiană Locomotive Tbilisi drept un accident şi subliniază faptul că nu aceasta este valoarea fotbalului românesc. "Cred că a fost un accident
Fotbal: Pablo Cortacero spune că există varianta cumpărării acţiunilor de la suporterii dinamovişti
Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Dinamo, Pablo Cortacero, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ia în calcul achiziţionarea celor peste 20 la sută dintre acţiunile deţinute de asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti&
Fotbal: Mirel Rădoi - Alibec va da mai mult la naţională pentru că vrea să facă pasul în străinătate
Selecţionerul primei reprezentative de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă online, că atacantul Denis Alibec va da mai mult la echipa naţională în meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria decât în trecut deoarece îşi doreşte să se transfere la un club din străinătate în această peri
Rugby: Dinamo a completat careul de aşi al Super Ligii CEC Bank
CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în semifinalele Super Ligii CEC Bank la rugby, duminică, după ce a învins-o pe CS ''U'' Cluj cu scorul de 20-13 (10-6), într-un meci de baraj disputat pe Stadionul Noua din Braşov, potrivit paginii de Facebook a FRR. În penultimul act, CS Dinamo o va înfrunta pe CS
Fotbal - Liga I: FC Botoşani - Poli Iaşi 4-0
FC Botoşani a surclasat-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 4-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal. FC Botoşani a avut o ultimă jumătate de ore remarcabilă, marcând prin francezul Hamidou Keyta (67), croatul Marko Dugandzic (83, 88) şi germanul Reagy Ofosu (84). Gazdel
Fotbal: Rădoi, înaintea startului Ligii Naţiunilor - Austria e principala candidată la câştigarea grupei noastre
Selecţionerul echipei naţionale, Mirel Rădoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă online organizată înaintea startului noii ediţii a Ligii Naţiunilor, că Austria este principala candidată la câştigarea grupei din care mai fac parte România, Irlanda de Nord şi Norvegia. "Cred că Austria este în mo
Fotbal: George Puşcaş - Trebuie să pornim cu gândul că avem şanse să câştigăm grupa în Liga Naţiunilor
Atacantul echipei naţionale a României, George Puşcaş, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă online, că el şi colegii săi, aflaţi înaintea debutului noii ediţii a Ligii Naţiunilor, trebuie să se gândească la faptul că au şanse să câştige grupa din care mai fac parte Irlanda de Nord, Austria şi Norvegia.
Fotbal: Viitorul Pandurii - FC Rapid 1-3, în prima etapă a Ligii a II-a
Echipa de fotbal FC Rapid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia Viitorul Pandurii Târgu Jiu, într-o partidă contând pentru prima etapă a ediţiei 2020-2021 a Ligii a II-a. Golurile formaţiei giuleştene au fost marcate de Antonio Sefer (minutul 8), Cătălin Hlistei (minutul 64, pen.) şi D
Handbal masculin: Potaissa Turda, învinsă acasă în primul tur preliminar al EHF European League
AHC Potaissa Turda a pierdut cu 24-26 (12-11) meciul cu formaţia croată HRK Gorica, jucat sâmbătă, pe teren propriu, în prima manşă din turul întâi preliminar al EHF European League la handbal masculin. Potaissa a condus în marea majoritate a timpului în prima repriză, avân
Handbal masculin: HC Dobrogea Sud, cu un pas în turul al doilea preliminar al EHF European League
HC Dobrogea Sud a făcut un pas important spre turul al doilea preliminar al competiţiei de handbal masculin EHF European League după ce a învins formaţia rusă HC Victor Stavropol cu scorul de 26-18 (11-8), sâmbătă, la Constanţa, în prima manşă din turul întâi preliminar. HC Dobrogea a
.jpg)






