Fotbal: CFR Cluj a oficializat transferul portarului Răzvan Sava la Udinese
Cluburile de fotbal CFR 1907 Cluj şi Udinese au ajuns la un acord privind transferul portarului Răzvan Sava la formaţia din Serie A, a anunţat, vineri, gruparea din Gruia pe pagina sa de Facebook.
Sava este al doilea portar de la CFR transferat, în decurs de un an, în primul eşalon din Italia, după Simone Scuffet, care a ajuns la Cagliari vara trecută.
Venit în Gruia în ianuarie 2022, Răzvan Sava a devenit, în doar doi ani, unul dintre cei mai importanţi tineri fotbalişti din Superligă. Integralist în sezonul precedent, Sava a bifat în total 59 de meciuri în tricoul echipei clujene, fiind convocat la naţionala Under-21, dar şi la cea de seniori, unde nu a apucat încă să debuteze.
Sava (22 ani), născut la Timişoara, pe 21 iunie 2002, a mai evoluat în carieră la echipele de juniori ale cluburilor Pro Sesto, Juventus, Pescara, Lecce şi Torino.
Sava a semnat un contract cu Udinese până pe 30 iunie 2029, urmând să poarte tricoul cu numărul 90, a confirmat clubul friulan pe site-ul său oficial.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Nou-promovata Corvinul a învins-o pe CFR Cluj cu 3-0, în Superligă
Nou-promovata Corvinul Hunedoara a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Arad, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal. Antoniu Manolache (43) a deschis scorul cu un șut la vinclu din întoarcere. Mihajlo Ivancevic (71) a dublat avantajul gazdelor, trimi
Baschet feminin: România a pierdut un nou meci la Campionatul European Under-16 de la Pitești
Selecționata României a fost învinsă de Croația cu scorul de 57-52 (20-10, 13-17, 14-17, 10-8), duminică seara, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești. Tricolorele au pierdut toate cele trei meciuri din grupă, fiind în avan
Auto: Simone Tempestini, clasat pe 6 în Barum Czech Rally Zlin (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini, care are zece titluri de campion național absolut, s-a clasat pe locul 6 în Barum Czech Rally Zlin (Cehia) și a urcat pe același loc în clasamentul general al Campionatului European de Raliuri (ERC), cu două runde înainte de finalul sezonului, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Pilo
VIDEO Fotbal: Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-1, în Superligă
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal. Campioana a jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alexandru Crețu (29), care a primit două cartonașe galbene în decurs de cinci m
Tenis: Vlad Cristian Breazu a câștigat primul său titlu ITF, la Târgu Jiu
Jucătorul român de tenis Vlad Cristian Breazu a câștigat primul său titlu ITF la simplu din carieră, duminică, după ce l-a învins în finala turneului de la Târgu Jiu (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, pe Rareș Teodor Pieleanu, cu 2-6, 6-3, 6-2. Breazu (22 ani, 1.714 ATP) a obținut victoria după dou
Tenis: Maria Sara Popa a câștigat turneul ITF de la București
Jucătoarea română de tenis Maria Sara Popa, principala favorită, a câștigat turneul ITF de la București (W15), găzduit de Centrul Național de Tenis și dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe tânăra jucătoare germană Ida Wobker (15 ani), cu 6-4, 6-4. Maria Sara Popa (21
VIDEO Fotbal: Rapid, învinsă în Giulești de Dinamo (0-1), în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Rapid București cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în Giulești, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul francez Mamoudou Karamoko (73), cu un șut de la 14 metri, după o cursă a eritreeanului Oliver Hintsa, jucători intra
Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit Trofeul Poarta Transilvaniei
CS Gloria Bistrița, campioana națională en titre, a câștigat turneul de handbal feminin Trofeul Poarta Transilvaniei, găzduit de TeraPlast Arena din Bistrița, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, pe CSM Corona Brașov cu 32-27. Podiumul a fost completat de CS Minaur Baia Mare, care a învins formația Alba Feherva
Baschet feminin: România, învinsă și de Franța la Campionatul European U16
Selecționata României a fost învinsă de Franța cu scorul de 78-31 (23-10, 23-11, 26-5, 6-5), sâmbătă, în Grupa A a Campionatului European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești. Franța a condus de la un capăt la altul al meciului, având un avantaj maxim de 51 de puncte.
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat Memorialul 'Constantin Tită'
SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat turneul de handbal feminin Memorialul 'Constantin Tită', pe care l-a organizat în Sala Sporturilor 'Traian' din Râmnicu Vâlcea, după ce a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 31-24, sâmbătă, în finală. SCM a mai învins-o pe Buducno
Baschet masculin: România s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European U16 de la Oradea
Selecționata României s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European de baschet masculin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026, găzduit de Oradea, după ce a fost învinsă de Polonia cu scorul de 88-62 (26-12, 17-18, 33-13, 12-19), sâmbătă, în partida pentru pozițiile 7-8. România și Polonia s-au întâlnit și &ic
Rugby: CSM Știința Baia Mare a învins-o pe Steaua în Ghencea, în campionat
CSM Știința Baia Mare a învins-o pe CSA Steaua cu scorul de 33-26 (19-9), sâmbătă, în Ghencea, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naționale de rugby. Cristian Chirica a reușit două eseuri pentru ''zimbri'', fiind desemnat omul meciului. Steaua s-a ales cu punctul bonus defensiv. Î
Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat Cupa Craiovei
CS Rapid București a câștigat turneul de handbal feminin Cupa Craiovei, găzduit de Sala Polivalentă din Bănie, după ce a învins-o, sâmbătă, în ultimul său meci, pe HC Dunărea Brăila, cu 29-27. Rapid a încheiat turneul cu trei victorii, urmată de Dunărea, cu două victorii. În ''finala
VIDEO Fotbal: Victorie clară pentru Chindia în Liga a II-a
Chindia Târgoviște a învins-o pe CS Afumați cu scorul de 3-0, sâmbătă, în deplasare, la Buftea, într-u meci din etapa a treia a Liga a II-a de fotbal.
VIDEO Fotbal: FK Csikszereda - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-0, în Superligă
FK Csikszereda a remizat cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 0-0, sâmbătă seara, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal. Ciucanii au avut o ocazie mare de gol prin Elod Toth-Pal (43), care a trimis mingea în transversală, după care Marton Eppel a trimis peste poarta g














