Fotbal: Ianis Hagi - Fiecare minut petrecut pe teren contează înainte de EURO
Fotbalistul Ianis Hagi a afirmat, marţi seara, după remiza cu Bulgaria, scor 0-0, într-un meci de pregătire, că fiecare minut petrecut de "tricolori" pe teren contează în perspectiva participării la EURO 2024.
"Un meci test pentru noi, după o săptămână grea de antrenamente. Unii au venit mai devreme, alţii mai târziu. A fost bine să ne revedem din nou pe teren pentru prima dată după două-trei luni. Minutele pentru fiecare jucător au contat, fiecare minut pe teren contează. Şi faptul că ne am văzut din nou", a spus Hagi la Prima TV.
Întrebat la ce nivel de pregătire se află naţionala României în acest moment, Hagi a evitat un răspuns clar: "La fotbal nu e ca la matematică, nu e cu procente. Important e că ne-am văzut din nou. Mai avem încă o săptămână aici în ţară şi apoi suntem cu gândul la European. A fost o săptămână grea, să manageriezi chestia asta nu e uşor. A fost important că am adunat fiecare minute, mai avem încă un test peste trei zile şi apoi mergem la EURO".
El s-a arătat optimist în ceea ce priveşte participarea României la Campionatul European de fotbal din Germania.
"Suntem pozitivi, optimişti, abia aşteptăm să ajungem acolo. Numărăm zilele şi orele, ne simţim bine la antrenamente, energia este 100% îndreptată către Campionatul European. Suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem şi încercăm să ţinem steagul cât mai sus. Eu acum încerc să dau cât mai mult pentru echipa naţională să facem un Campionat European cât mai bun, să reprezentăm în România aşa cum merită. Ăsta este gândul meu, mental sunt concentrat doar la EURO, să reprezentăm România aşa cum trebuie", a mai spus Hagi.
Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.
România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua (21:00).
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Edward Iordănescu - Mă supără că nu am marcat, deşi am avut 3 ocazii şi un penalty
* Fotbal: Radu Drăguşin - EURO 2024 este o ocazie să arătăm că suntem la cel mai înalt nivel
* Fotbal: Dennis Man - Lucrurile stau foarte bine, suntem nerăbdători să ajungem în Germania
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î









