Fotbal: Edward Iordănescu - Mă supără că nu am marcat, deşi am avut 3 ocazii şi un penalty
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, că îl supără faptul că jucătorii săi au avut trei ocazii mari şi un penalty, dar cu toate acestea nu au marcat în amicalul cu Bulgaria încheiat la egalitate, 0-0.
"A fost un test util înaintea unui turneu final. Bulgaria nu vine după o perioadă fastă a ei, dar a arătat lucruri bune. Mi-aş fi dorit mai mult ritm la construcţie, mai multă complexitate şi joc între linii, mai multe ocazii. Am creat 2-3 ocazii şi trebuia să marcăm, pentru că altfel vorbeam acum. Mi-aş fi dorit un ritm de joc mai apropiat de competiţia care urmează, de EURO. Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalty şi nu am marcat. Pentru că la European mai mult de 2-3 ocazii nu vom avea şi dacă nu vom găsi eficienţa în faţa porţii atunci va fi greu să scoatem puncte. Dar să nu uităm că acum mai puţin de 6 luni sărbătoream o calificare de pe primul loc şi neînvinşi. Aşa că spun să rămânem echilibraţi. Sunt sigur că în următorul meci vom vedea o naţională a României mai alertă şi să dea Dumnezeu ca la partida cu Ucraina să fim la nivelul optim pentru a fi eficienţi", a afirmat selecţionerul.
"Trebuie să menţionăm că la lot ne vedem după trei luni şi am avut jucători care au venit în rate, au fost două săptămâni între primii ajunşi în cantonament şi ultimii. Discrepanţa e foarte mare, diferenţă mare de la un jucător la altul. Asta a fost o provocare pentru noi să uniformizăm, să ţinem nivelul celor care au venit repede. Noi avem un joc destul de definit, am încercat unele lucruri şi azi, am încercat să mai ajustăm pentru că urmează un turneu final şi nu poţi să vii cu aceleaşi mijloace din campanie. Încet-încet însă vom aşeza lucrurile. Eu îmi doresc la EURO cât mai puţine situaţii dar să marcăm, decât foarte multe ocazii şi să nu marcăm", a adăugat Iordănescu.
Întrebat cum comentează huiduielile publicului la adresa jucătorilor naţionalei de la finalul partidei disputate pe Stadionul Steaua, antrenorul a răspuns: "Avem antecedente de acest fel şi de acum mulţi ani, inclusiv cu 'Generaţia de Aur', când la ultimele meciuri erau anumite nemulţumiri. Cum pot să fiu eu supărat pe un public care totuşi a venit marţi seara la acest meci să vadă echipa naţională, un public pretenţios, dar care în multe momente grele a fost alături de noi. Cu siguranţă că am fi dorit să livrăm un alt fotbal şi un alt rezultat. Ne-am fi dorit să câştigăm, să ne creăm mai multe ocazii. Şi puteam să câştigăm pentru că am avut 2-3 ocazii mari de tot, plus un penalty ratat, dar mâine vom analiza şi vom gândi foarte atent paşii următori".
Atacantul Denis Alibec, absent de la acest meci din cauza unei accidentări, ar putea fi recuperat într-un timp scurt. "Alibec este sub observaţia staff-ului medical şi eu sunt încrezător că îl putem recupera într-un timp relativ scurt", a explicat selecţionerul.
Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.
România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua (21:00).
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Ianis Hagi - Fiecare minut petrecut pe teren contează înainte de EURO
* Fotbal: Radu Drăguşin - EURO 2024 este o ocazie să arătăm că suntem la cel mai înalt nivel
* Fotbal: Dennis Man - Lucrurile stau foarte bine, suntem nerăbdători să ajungem în Germania
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, pe 10 la individual compus în Cupa Mondială de la Cluj-Napoca, la jumătatea calificărilor
Sportiva română Amalia Lică se află pe locul 10, iar Andreea Verdeș pe 12, la jumătatea concursului de calificare la individual compus, vineri, la Cupa Mondială Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca. Lică totalizează 53,950 puncte, după ce a primit a doua notă la panglică (27,500) și a șaptea la măciuci (26,450). Verdeș are 5
Tenis: Cezar Crețu, învins în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu a fost învins de indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 4-6, 6-1, vineri, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', s-a înclinat după mai bine de două
Fotbal: Cristian Munteanu - Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins
Președintele clubului Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, că gruparea sa va fi greu de învins în sezonul următor atunci când va juca acasă cu stadionul plin. 'Urmează un sezon greu pentru noi, de fapt pentru toate echipele, nu numai pentru noi. Spre surprinderea mea jucăm acasă cu CFR Cluj , Dinamo, Crai
Fotbal: Ciprian Deac (CFR Cluj) - Primul obiectiv e să ajungem în grupele Conference League
Fostul fotbalist Ciprian Deac, instalat în funcția de vicepreședinte al clubului CFR Cluj după retragerea din activitate, a declarat, vineri, că primul obiectiv al echipei în noul sezon este calificarea în grupele Conference League. 'Sper ca echipa când începe campionatul să fie într-un ritm foarte bun.
Fotbal: Sorin Cârțu (Universitatea Craiova) - Vom fi mai puternici decât în sezonul trecut
Președintele onorific al campioanei Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a declarat, vineri, după tragerea la sorți a programului Superligii de fotbal, ediția 2026-2027, că formația sa va fi mult mai puternică decât în sezonul precedent. 'Am fost și anul trecut la tragerea la sorți și Universitatea a jucat în prima e
Fotbal: Universitatea Craiova - UTA, în prima etapă a Superligii, sezonul 2026-2027
Universitatea Craiova, campioana en titre, va juca în prima etapă a sezonului 2026-2027 al Superligii de fotbal contra echipei UTA Arad, în Bănie, în weekendul 18-19 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Hotelul Marriott din Capitală. Universitatea a întâlnit-o pe UTA și în prima etapă a ed
Handbal feminin: Aurelia Brădeanu (CSM București) - Calificarea din grupă se va decide prin constanță și concentrare
Team managerul echipei CSM București, Aurelia Brădeanu, a afirmat, vineri, după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin, că este încrezătoare în potențialul formației pregătite de Bojana Popovic și că depășirea acestei faze a competiției europene va fi decisă de constanță și concentrare. 'Ne așteaptă o
Fotbal: Petrolul Ploiești a achiziționat un fundaș elvețian
Fundașul central elvețian Breston Malula, care are și cetățenie congoleză, a semnat un contract cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești, valabil pentru următoarele două sezoane, a anunțat, joi seara, clubul prahovean pe site-ul său oficial. Născut la Berna, Breston Malula Sumbula a evoluat, până acum, doar în Elveția, acolo unde s-a
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins juniorul german Niels McDonald, cu 6-3, 6-4. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', a obținut victoria du
Fotbal: FC Argeș, victorioasă în primul test desfășurat în stagiul din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația sârbă FK Cukaricki cu scorul de 2-0 (1-0), joi, la Domzale, în stagiul de pregătire din Slovenia, potrivit paginii de Facebook a clubului. Michael Idowu a deschis scorul (22), fiind pe fază după o execuție spectaculoasă a lui Mario Tudose, respinsă de portarul advers, precizează sur
Fotbal: FC Botoșani a câștigat meciul amical cu Dunfermline (1-0)
Echipa de fotbal FC Botoșani învins formația scoțiană Dunfermline cu scorul de 1-0 (0-0), joi, în primul test din stagiul de pregătire centralizat de la Bansko (Bulgaria). Golul a fost marcat de Zoran Mitrov în minutul 61, potrivit paginii de Facebook a clubului din Superligă. Antrenorul Marius Croitoru a &icir
Fotbal: Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea echipei Metaloglobus
Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea tehnică a echipei de fotbal Metaloglobus, retrogradată în Liga a II-a la finalul sezonului recent încheiat, după aproximativ un an de când a părăsit-o. 'Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre. Ianis Zicu se înt
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat transferul fundașului spaniol Martin Pascual
Clubul de fotbal Dinamo a anunțat, joi, pe un site de socializare, transferul lui Martin Pascual, fundaș central care a evoluat ultima oară în eșalonul secund din țara sa natală, la CD Mirandes. 'Fundașul central spaniol în vârstă de 26 de ani sosește din postura de jucător liber de contract. Crescut la academia celor de
Rugby: David Gerard - Sper că dorința de revanșă va fi foarte puternică în rândul jucătorilor
Selecționerul echipei naționale de rugby a României, David Gerard, a declarat, miercuri, că speră ca dorința de revanșă a elevilor săi să fie puternică în meciurile cu Chile, Uruguay și Samoa din World Rugby Nations Cup, după înfrângerile suferite anul trecut în turneul amical desfășurat tot în America de Sud.
Fotbal: Rapid a adus un preparator fizic de la Genoa
Echipa de fotbal Rapid a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, cooptarea în stafful tehnic a preparatorului fizic italian Eros Giglia, care a activat anul trecut la formația de Genoa, patronată de acționarul rapidist Dan Șucu. 'Eros Giglia se alătură staffului tehnic! Deținător al licențelor FIGC și UEFA B









