Elisabeta Lipă: Trebuie să avem răbdare cu Simona Halep, şi ea îşi doreşte să ajungă din nou sus

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, că jucătoarea de tenis Simona Halep are nevoie de răbdare pentru a ajunge din nou în forma care a consacrat-o, după revenirea în urma reducerii suspendării pentru dopaj de la 4 ani la 9 luni.
"Noi trebuie să înţelegem că Simona Halep este şi ea un om ca orice om. Ea a dat dovadă de o voinţă şi de o ambiţie de fier. Numai în situaţia ei să nu fii, să ştii că eşti nevinovată şi să aştepţi o decizie. Simona a stat atâta timp pe bară, chiar dacă s-a antrenat, psihicul ei nu au ajutat-o să se antreneze la capacitatea maximă. Noi trebuie să avem răbdare cu ea pentru că ea singură îşi doreşte să ajungă din nou sus. Important este ca ea să aibă psihicul necesar ca să o poată lua treptat", a spus Lipă.
Ea consideră că şi în cazul în care Halep ar pierde calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris nu ar fi un capăt de ţară, având posibilitatea de a evolua în competiţiile importante din circuitul WTA.
"Normal că intrarea în efort este extraordinar de grea. Eu m-am retras de trei ori şi am revenit de trei ori pentru Jocurile Olimpice şi revenirea a fost groaznică. Dar nu este un capăt de ţară. Şi acum dacă a pierdut Jocurile Olimpice nu este un capăt de ţară. Să revină la celelalte competiţii pe care le are, sunt competiţii valoroase şi are tot timpul de pe lume, important este să fie bine", a adăugat Lipă.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, la scorul de 7-5, 2-3 cu americanca McCartney Kessler.
Simona Halep nu a primit wild card pentru turneul de la Roland Garros, dar a primit o invitaţie la turneul WTA 250 de la Rabat (19-25 mai), potrivit presei marocane.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a restabilit egalitatea în finala Ligii Naționale
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a restabilit egalitatea în finala Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Municipal Târgoviște cu scorul de 65-51 (22-10, 21-5, 10-18, 12-18), vineri, în deplasare. CS Municipal Târgoviște s-a impus cu 72-58, joi, în prima partidă a finalei.
Fotbal: UTA, doar 1-1 cu Sepsi OSK, la împlinirea a 80 de ani
UTA a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), pe teren propriu, în etapa a cincea a fazei play-out a Superligii de fotbal, vineri, în ziua în care clubul arădean a împlinit 80 de ani de existență. Sepsi OSK a deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (19), dar UTA a egalat prin congolez
Handbal feminin: Victorie pentru SCM Craiova în campionat
SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 29-23 (13-10), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Valentina Blazevic a marcat 8 goluri pentru gazde, Asli Iskit Calișkan 7, iar portarul Darly Zoqbi De Paula a avut 10 intervenții.
Fotbal: Oțelul Galați - Unirea Slobozia 2-0, în play-out
Oțelul Galați a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 2-0 (1-0), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a Superligii de fotbal. Oțelul s-a impus prin autogolul lui Paul Antoche (43) și reușita lui Frederic Maciel (51). Oțelul a ratat un penalty (35), prin Erik Bicfalvi, al cărui
Handbal masculin: Steaua a pierdut din nou și este tot mai aproape de retrogradare
CSA Steaua București a fost învinsă de ACS HC Buzău 2012 cu scorul de 40-36 (19-15), vineri, pe teren propriu, la Chiajna, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua nu a mai câștigat de șase etape, în care a obținut un singur punct, fiind tot mai aproape de retrogradare. Cu HC Buzău, Stea
Rugby: Steaua a câștigat derby-ul cu SCM Timișoara în campionat
CSA Steaua București a învins-o pe campioana SCM USV Timișoara cu scorul de 29-26, vineri, în Ghencea, în derby-ul etapei a patra a Ligii Naționale de rugby. Steaua a condus cu 21-0, prin eseurile marcate de Cristi Boboc, Muharua Katjijeko și Cristian Strătilă, transformate de Alin Conache. Digo Mosese a reușit o încercare pentru bănățe
Fotbal: Clubul UTA împlinește 80 de ani de existență
Clubul de fotbal UTA Arad împlinește vineri 80 de ani de existență, pe care îi va sărbători cu prilejul meciului cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, de la ora 20:00, pe Arena ''Francisc Neuman'', în etapa a cincea a fazei play-out a Superligii. ''Dragi utiști. Vă invităm ca în minutul 19 și 45 de secunde al meciu
Baschet feminin: CSM Târgoviște a câștigat primul meci al finalei Ligii Naționale
CS Municipal Târgoviște a învins-o pe ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe cu scorul de 72-58 (19-18, 18-9, 20-16, 15-15), joi, pe teren propriu, în primul meci al finalei Ligii Naționale de baschet feminin. De la gazde s-au remarcat Leilani Lakell McIntosh, cu 17 puncte, 5 recuperări, Teodora Manea, 14 p, 7 rec, 6 pase decisi
Handbal feminin: Gloria Bistrița a învins-o pe Corona în campionat; Rapid, ținută în șah de SCM Rm. Vâlcea
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins-o pe CSM Corona Brașov cu scorul de 29-23 (14-16), joi, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Larissa Nusser, Asuka Fujita, Sonia Seraficeanu și Greta Kacsor au marcat câte 4 goluri pentru Gloria, iar portarul Renata Lais De Arruda a reuși
Hochei: ACSH Gheorgheni a câștigat pentru a doua oară Erste Liga
ACSH Gheorgheni a câștigat pentru a doua oară competiția regională de hochei pe gheață Erste Liga, după ce a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1 (1-1, 1-0, 1-0), joi seara, pe Patinoarul ''Vakar Lajos'' din Miercurea Ciuc, în al șaselea meci al finalei. Echipa din Gheorgheni, care a obținut
Baschet masculin: CSO Voluntari a câștigat clar în campionat
CSO Voluntari a învins-o pe SCM ''U'' Craiova cu scorul de 107-73 (31-11, 17-18, 32-12, 27-32), joi, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii Naționale de baschet masculin:. Ilfovenii au avut șase jucători cu minimum 11 puncte marcate fiecare: Kodi Andrew Justice (18 puncte), Michael Anthony Caffey (1
Fotbal: Sabău (U Cluj) - Trebuie să fim mult mai motivați cu Rapid, nu avem voie să cedăm mental
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, că jucătorii săi trebuie să fie mult mai motivați în meciul cu FC Rapid de sâmbătă, precizând că nu au voie să cedeze mental. 'Ne așteaptă un meci greu, Rapid arată bine în momentul de față, am văzut în a doua repriză cu CFR. Este o ech
Polo: Echipa națională masculină a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial
Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial care va avea loc la Singapore în perioada 11-24 iulie 2025, informează Federația Română de Polo pe un site de socializare. Aceasta este a doua participare consecutivă la un Campionat Mondial, după o perioadă de 11 ani de absență.
Handbal masculin: CS Dinamo, aproape de titlul cu numărul 21
CS Dinamo București a făcut un nou pas către titlul cu numărul 21 de campioană națională, după ce a învins-o pe CSM Vaslui cu scorul de 35-27 (18-14), joi, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Cei mai buni marcatori ai campionilor au fost Branko Vujovic 9 goluri, Miklos Rosta 7, D
Fotbal: Cluburile din Superligă au avut venituri în creștere în 2024, totalul ridicându-se la 114 milioane de euro
Cluburile din Superligă au avut venituri în creștere în anul fiscal 2024, totalul ridicându-se la 570 milioane de lei, aproximativ 114 milioane de euro, se menționează într-un raport financiar publicat, joi, de Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial. Grupările care activează în sezonul 2024-2025 &