Fotbal: Edward Iordănescu - Va trebui să fim mai pragmatici ca niciodată până la EURO 2024

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, într-un interviu difuzat pe site-ul oficial al FRF, că perioada de până la EURO 2024 va trebui să fie caracterizată de pragmatism, fiind constrâns de timpul scurt de pregătire al "tricolorilor".
"În acest timp am câştigat foarte multe lucruri, dar cel mai important este că ne-am câştigat unii pe ceilalţi. În acest moment, pentru mine echipa reprezintă a doua familie. Dar de acum timpul se scurge rapid până la European şi trebuie să fim mai pragmatici ca niciodată. Dacă până acum deciziile au fost luate cu mintea şi foarte puţin cu sufletul, de acum ele vor trebui luate exclusiv cu mintea, pentru că dacă nu vom fi extrem de competitivi la acest European şi pregătiţi din toate punctele de vedere, ne va fi foarte greu să ne îndeplinim obiectivul pe care ni l-am propus în prima fază, ieşirea din grupe. Va trebui să fim pragmatici la maximum, pentru că suntem constrânşi şi de timp. Avem o singură acţiune în martie, în care putem pregăti anumite lucruri şi corecta alte lucruri din trecut care nu au funcţionat foarte bine. Jucătorii au datoria ca la club să dea totul şi să joace mult ca să aibă minute în picioare. Suntem constrânşi şi de format, pentru că, dacă v-am obişnuit până acum cu 26, 27, 28 de jucători la fiecare acţiune, va trebui să plecăm cu doar 23 de jucători. Şi, nu în ultimul rând, de structura competiţiei, pentru că vor fi doar trei jocuri de a fi sau de a nu fi. La un turneu final orice pas greşit poate fi decisiv. Calificarea în optimi trebuie să fie obiectivul nostru, ne-am calificat acolo, de aia suntem printre cei mai buni. Trebuie să ne demonstrăm nouă că putem mai mult decât o simplă prezenţă la european. Asta nu înseamnă că va fi un lucru facil, ba dimpotrivă", a declarat Iordănescu.
Tehnicianul a precizat că lotul care va merge la EURO 2024 va fi construit în mare marte pe nucleul de jucători care a fost prezent în partidele din preliminarii.
"Am reuşit să calificăm echipa construind un nucleu de excepţie. Acum, fiecare dintre ei are datoria să dea totul la club în aceste cinci luni. Fiecare are datoria să demonstreze că poate să facă parte dintr-un nucleu de excepţie pentru următorul nivel, pentru turneul final. Este o provocare majoră, suntem într-o competiţie continuă. Ne va fi foarte greu, spre imposibil, să mergem cu un lot de jucători alcătuit din mai mulţi jucători care nu joacă, să vină după luni de zile fără meciuri în picioare şi să ne putem ridica la nivelul unui turneu final, şi cu atât mai mult să performăm. Eu am spus răspicat că acesta este nucleul cu care dorim în linii mari să mergem la turneul final, cu siguranţă că mai pot fi intrări, dar şi ieşiri. Va fi foarte greu, cu o singură acţiune, în martie, şi alta cu două săptămâni înainte de turneul final, să ridicăm nivelul, dacă ei nu vin cu meciuri în picioare", a completat acesta.
Iordănescu a afirmat că a început pregătirea meciurilor de la Campionatul European din momentul în care a aflat adversarii pe care România îi va întâlni: "Pregătirile pentru EURO le-am început din momentul în care am aflat adversarii, deşi sigur că mai avem de aflat în adversar. Sunt foarte multe lucruri de pregătit. Ne-am calificat, ne-am bucurat, dar acum trebuie să spunem stop, calificările aparţin altei lumi. De acum focusul nostru trebuie să meargă într-o altă zonă. Dezamăgirea a fost mare să constat că foarte mulţi dintre băieţii noştri cu care am obţinut această calificare traversează perioade nu tocmai bune la cluburi, fie nu joacă, fie joacă destul de puţin. Ei ştiu că îi susţin total, dar trebuie să facă eforturi să vină pregătiţi sută la sută atunci când ne vom strânge în martie".
Referitor la adversarii de la Campionatul European, Iordănescu a spus că toţi sunt printre cei mai buni şi că nu a fost unul pe care ar fi dorit să-l ocolească.
"Cred că în faţa noastră stă o capcană şi dacă nu facem paşii corecţi riscăm să avem probleme. Foarte mulţi spuneau că nu avem ce căuta la EURO şi acum vorbesc despre sferturi şi semifinale. Suntem într-o eroare. Să nu uităm că noi am reuşit această performanţă cu multă realism. Când vorbeşti de o tragere la sorţi la turneul final, nu poţi vorbi despre adversari de evitat, toţi sunt de evitat. Sunt cei mai buni jucători, cei mai buni antrenori, cele mai bune echipe, de aia sunt acolo. Trebuie să ştim că ne aşteaptă provocare majoră în faţa unor adversari de calibru. Hai să rămânem echilibraţi, am câştigat preliminariile, dar încă nu suntem pregătiţi pentru un turneu pentru a îndeplini un obiectiv aşa cum eu mi-aş dori la turneul final", a mai spus Iordănescu.
Selecţionerul a precizat că în acest moment contractul său cu FRF, care expiră la finalul turneului final, nu reprezintă o prioritate: "Contractul meu pentru mine nu este momentul de faţă o prioritate. Prioritatea este pregătirea turneului. Cred că şi pentru federaţie nu este o prioritate şi nu ar trebui să fie. Prioritate ar trebui să fie cum pregătim cât mai bine ceea ce urmează. Dacă într-o zi voi fi abordat la o discuţie privind contractul meu, cu siguranţă că disponibilitatea mea pentru echipa naţională este totală, dar nu cred că asta ar trebui să se producă în perioada următoare".
România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg.
Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.
România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.
România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).
Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a câștigat titlul de campioană națională
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a câștigat titlul de campioană națională, după ce a învins-o pe CS Municipal Târgoviște cu scorul de 69-64 (14-25. 21-10, 12-11, 22-18), miercuri seara, în deplasare, în meciul decisiv al finalei Ligii Naționale de baschet feminin. Sepsi-SIC și-a trecut în palmares al optu
Fotbal: Steaua a ratat șansa de a urca pe primul loc în Liga a II-a
Steaua București a ratat șansa de a urca pe primul loc în Liga a II-a de fotbal, miercuri, după ce a terminat la egalitate cu liderul FK Csikszereda, 0-0, în Ghencea, într-un meci din etapa a 7-a a fazei play-off. FK Csikszereda este virtual promovată în Superliga de fotbal, dar a ajuns la patru meciuri consecutive fără
Handbal feminin: CSM București, la a doua înfrângere în campionat
Campioana CSM București a suferit a doua înfrângere din acest sezon intern, miercuri, după ce a fost învinsă de CS Minaur Baia Mare cu scorul de 32-31 (17-18), miercuri, în Sala ''Lascăr Pană'' din Baia Mare, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Cea mai bună jucătoare
Fotbal: Clubul FC Rapid, sancționat cu 16.875 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a sancționat, miercuri, clubul FC Rapid cu penalitate sportivă de 16.875 de lei pentru incidentele provocate de suporterii săi la derby-ul cu FCSB din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii. 'FC Rapid 1923 vs. FC FCSB - Incidente - În temeiul art. 82.1 și 3.b, raporta
Fotbal: Sepsi, U Cluj, Farul, CFR Cluj, Rapid, FCSB și U Craiova au primit licența de cupe europene
Administrația de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a acordat cluburilor Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, FCSB și Universitatea Craiova licența UEFA care le permite să participe în ediția 2025-2026 a cupelor europene în cazul în care vor obține acest drept.
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Cu Rapid vom avea cea mai dificilă partidă
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida cu Rapid, din etapa a 7-a a play-off-ului Superligii, va fi cea mai dificilă pe care formația sa a disputat-o până acum. 'Înfruntăm Rapid și chiar dacă partida din tur am câștigat-o destul de greu &icir
Atletism: Campioana olimpică Alina Dumitru, desemnată ambasador al UVT Liberty Marathon 2025
Campioana olimpică la judo Alina Dumitru a fost numită ambasador onorific al celei de-a opta ediții a UVT Liberty Marathon, în cadrul unui eveniment organizat, miercuri, la Muzeul Sportului din Capitală. Maratonul organizat de Universității de Vest din Timișoara (UVT) în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) va avea loc la
Fotbal: Farul Constanța a primit licența pentru cupele europene
Farul Constanța a primit licență pentru ediția 2025-2026 a cupelor europene la fotbal, a anunțat clubul, marți, într-un mesaj postat pe site-ul său oficial. Anunțul vine după un comunicat primit de club din partea Comisiei de Apel pentru acordarea licenței cluburilor. ''Admite apelul declarat de FCV Farul Constanța
Fotbal: Metaloglobus, la prima sa victorie în play-off-ul Ligii a II-a
FC Metaloglobus București a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-1 (1-0), marți, pe teren propriu, la Clinceni, într-un meci din etapa a 7-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal. Aceasta a fost prima victorie bucureștenilor în play-off, prin golurile marcate de Adrian Sârbu (33) și Răzvan Florea (70). Pentru oaspeți
Fotbal: Laszlo Csaba o va antrena pe Sepsi OSK până la finalul sezonului
Antrenorul Laszlo Csaba a semnat un contract valabil până la sfârșitul actualului sezon competițional cu echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a anunțat, marți, clubul din Superligă pe pagina sa de Facebook
Mihai Covaliu (COSR): Mihai Leu are încă un meci pe care ne dorim să-l câștige
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marți, că își dorește din suflet ca fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni, în urma unei intervenții chirurgicale, să câștige și ''acest meci''. ''Mihai Leu este cel mai leu di
COSR: Valeria Răcilă van Groningen și Marius Urzică au primit Ordinul Excelența Olimpică
Fosta canotoare Valeria Răcilă van Groningem și fostul gimnast Marius Urzică au primit Ordinul Excelența Olimpică al COSR, marți, la începutul Adunării Generale a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. ''Este pe deplin meritat, sunt doi oameni care au adus multă valoare prin performanțele lor și prin calitățile lor umane. Aș
Fotbal: Kevin Kuranyi și Cristian Zaccardo vor fi prezenți la meciul demonstrativ al lui Ronaldinho de la Cluj-Napoca
Foștii fotbaliști Kevin Kuranyi (43 de ani) și Cristian Zaccardo (43 de ani) au confirmat prezența alături de alte legende ale fotbalului mondial la meciul demonstrativ al brazilianului Ronaldinho din cadrul Sports Festival 2025 de la Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES. ''Două noi legende ale
Boxerul Mihai Leu, internat la Institutul Clinic Fundeni; evoluția de sănătate - în ameliorare
Campionul mondial la box Mihai Leu se află internat la Institutul Clinic Fundeni, evoluția acestuia fiind în 'ameliorare', a declarat, marți, pentru AGERPRES, prof. dr. Irinel Popescu. 'Starea este mai bună. Este a treia zi, postoperator, după o intervenție complexă și foarte dificilă. (...) Evoluția este în ameliorare&
Fotbal: Dinamo a remizat cu CFR Cluj (1-1), în play-off-ul Superligii
Dinamo București a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (0-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-off a Superligii de fotbal. În urma acestui egal, CFR a ratat șansa de a se apropia de liderul FCSB, care este tot mai aproape de un nou titlu. CFR a deschis scorul