logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Handbal feminin: România a smuls egalul în prima zi a Trofeului Carpaţi

Image

Selecţionata feminină de handbal a României a smuls egalul în faţa Austriei, 32-32 (16-15), joi, în prima zi a Trofeului Carpaţi, competiţie găzduită de Complexul Sportiv şi de Agrement Unirea din Bistriţa.

Tricolorele, la meciul de debut al selecţionerului Florentina Pera, au evitat eşecul prin două goluri marcate în ultimul minut al meciului cu o formaţie, învinsă în primăvară, în preliminariile EURO 2022, la Râmnicu Vâlcea, cu 38-29.

România s-a desprins destul de repede pe tabelă, la 5-2 (min. 7), iar apoi a mai condus de câteva ori la trei goluri (8-5, 13-10), iar în min. 27 a avut pentru prima oară avantaj de patru goluri, 16-12. Oaspetele au punctat de trei ori pe finalul primei reprize şi la pauză scorul a fost de 16-15.

Repriza secundă a fost mai echilibrată, România şi-a creat un avantaj de două goluri abia în min. 42 (24-22), apoi acesta a crescut la trei goluri, 27-24 (45), tricolorele ratând desprinderea în ciuda faptului că a avut chiar şi dublă superioritate numerică. Austria a reuşit să preia conducerea, cu 28-27, România a întors scorul, 30-28, dar au urmat alte patru goluri ale oaspetelor, 30-32, echipa antrenată de Florentin Pera egalând cu şansă, 32-32.

Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei României, cu 11 goluri, ajungând astfel la 905 goluri la naţionala României.

Golurile României au fost înscrise de Neagu 11 goluri, Sorina Grozav 5, Crina Pintea 4, Alexandra Dindiligan 4, Eliza Buceschi 3, Laura Pristăviţa 2, Mădălina Zamfirescu 1, Alexandra Badea 1, Andra Moroianu 1.

Yuliya Dumanska a apărat 8 şuturi, în timp ce Daciana Hosu a parat 7.

Pentru austriece, antrenate de românul Herbert Muller, au punctat Sonia Frey 10 goluri, Johanna Reichert 7, Ines Ivancok 5, Nina Neidhart 4, Patricia Kovacs 3, Fabienne Tomasini 2, Santina Sabatnig 1.

În primul meci al zilei, Serbia a învins Spania cu scorul de 30-28 (16-17).

Vineri sunt programate meciurile Austria - Spania (17:30) şi România - Serbia (20:00).

România se pregăteşte pentru EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, tricolorele urmând să joace în Grupa C, alături de puternicele echipe ale Franţei, Olandei şi de Macedonia de Nord.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto:Handbal Feminin/Facebook

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-04-2025 20:32

Baschet feminin: CSM CSU Constanța a câștigat primul meci pentru locul 5

CSM CSU Constanța a învins-o pe CS Universitatea Cluj-Napoca cu scorul de 98-72 (35-16, 25-20, 11-18, 27-18), marți, pe teren propriu, în primul meci al seriei pentru locurile 5-6 în Liga Națională de baschet feminin. Cele mai bune de la campioanele en titre au fost Teja Gorsic, cu 29 puncte, 13 recuperări, 4 pase decisive, T

Sport Intern 15-04-2025 18:20

Ciclism: Rutierul român Serghei Țvetcov și-a anunțat retragerea din activitate

Rutierul român Serghei Țvetcov, născut la Chișinău, și-a anunțat, marți, retragerea din activitate, după 15 ani petrecuți în ciclismul profesionist. ''După 15 ani în ciclismul profesionist, renunț la căutarea rezultatelor de înalt nivel în ciclismul profesionist. Faptul că am devenit tată și mă lupt cu can

Sport Intern 15-04-2025 18:13

Judo: Florentina Ivănescu ratează Campionatele Europene din cauza unei accidentări

Sportiva Florentina Ivănescu a anunțat, marți, pe pagina sa de Instagram, că va rata participarea la Campionatele Europene de judo de la Podgorica, Muntenegru, din cauza unei accidentări, în urma căreia a suferit și o intervenție chirugicală. ''În timpul pregătirii pentru Campionatele Europene de seniori care se vor desfășu

Sport Intern 15-04-2025 15:25

Fotbal: Vlad Munteanu (FRF) - Este posibil să ajungem în semifinalele Campionatului European U19

Directorul sportiv al Federației Române de Fotbal, Vlad Munteanu, a declarat, marți, după tragerea la sorți a grupelor Campionatului European U19, care va avea loc în România (13-26 iunie), că este posibil ca selecționata condusă de Ion Marin să atingă faza semifinalelor. ''Este posibil să ajungem în semifinale.

Sport Intern 15-04-2025 14:57

Fotbal: Ion Marin - Obiectivul României la Campionatul European Under-19 este calificarea în semifinale

Selecționerul echipei naționale Under-19 a României, Ion Marin, a declarat, marți, după tragerea la sorți a grupelor Campionatului European de fotbal U19, care va avea loc în România (13-26 iunie), este calificarea în semifinalele competiției. ''Nu putem spune că am căzut foarte rău la tragerea la sorți (n.r. -

Sport Intern 15-04-2025 13:54

Gimnastică: Ingrid Istrate - Am o datorie morală de a duce mai departe ce am început la FRG

Secretarul general al Federației Române de Gimnastică, Ingrid Istrate, a declarat că a decis să candideze la funcția de președinte al instituției pentru că are o datorie morală de a duce mai departe proiectele începute. 'Având în vedere că tot ce a însemnat viața mea, eu fiind voluntar activ al Federației Române de Gimna

Sport Intern 15-04-2025 13:51

Ioan Suciu: Noi, campionii, trebuie să punem umărul la reconstrucția gimnasticii

Fostul gimnast Ioan Suciu, candidat la funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică, în echipă cu multipla medaliată olimpică Gina Gogean ca vicepreședinte, a declarat că foștii mari sportivi au datoria de a pune umărul la reconstrucția acestei discipline în România. 'Acum patru ani mi-am dorit să candidez la poziția sec

Sport Intern 15-04-2025 12:59

Tenis de masă: Bernadette Szocs a debutat cu dreptul la Cupa Mondială de la Macao

Jucătoarea română Bernadette Szocs a debutat cu o victorie clară, 4-0 (11-6, 11-1, 12-10, 11-3) cu Constantina Psihogios (Australia), marți, în Grupa a 9-a a Cupei Mondiale de tenis de masă de la Macao, potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă. Szocs, numărul 13 mondial, va mai disputa un meci, miercuri, contra jucătoarei indiene

Sport Intern 15-04-2025 12:20

Fotbal: România, în grupă cu Danemarca, Spania și Muntenegru, la Campionatul European U19 pe care îl găzduiește

Selecționata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Spania și Muntenegru, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19, care va avea loc în România, în perioada 13-26 iunie. În Grupa B a competiției care va fi găzduită de stadioane din București (Giulești și Arcul de Triumf), Voluntari

Sport Intern 15-04-2025 09:36

Fotbal: Românul Istvan Kovacs va arbitra la Cupa Mondială a Cluburilor

O brigadă de arbitri din România, compusă din centralul Istvan Kovacs și din arbitrii asistenți Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, a fost nominalizată pentru prima ediție a Cupei Mondiale a Cluburilor, care va avea loc în perioada 14 iunie-13 iulie, în Statele Unite, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal. În total, 117 ofic

Sport Intern 14-04-2025 23:00

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj a câștigat al optulea său titlu de campioană

CSM Volei Alba-Blaj a câștigat al optulea său titlu de campioană națională la volei feminin, după ce a învins-o pe CSO Voluntari 2005 cu scorul de 3-1 (17-25, 25-15, 25-22, 25-18), luni seara, în deplasare, în al patrulea meci al finalei Divizia A1 . Internaționala franceză de origine română Amelie Rotar, cu 30 de

Sport Intern 14-04-2025 22:42

Fotbal: CFR Cluj - Rapid 1-1, în play-off-ul Superligii

CFR Cluj a terminat la egalitate cu Rapid București, 1-1 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Superligii de fotbal. CFR a deschis scorul prin fundașul Leo Bolgado (7), cu o lovitură de cap. Clujenii au mai avut o șansă de gol prin Meriton Korenica (32), dar șutul kosovarulu

Sport Intern 14-04-2025 21:29

Ingrid Istrate și Ioan Suciu își vor disputa funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică

Ingrid Istrate și Ioan Suciu își vor disputa funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică la alegerile din cadrul Adunării Generale din 25 aprilie, candidaturile lor fiind validate, luni seara, de Comitetul Executiv, informează site-ul oficial al FRG. În vârstă de 56 de ani, Ingrid Istrate ocupă în pre

Sport Intern 14-04-2025 20:28

Baschet masculin: Dinamo a câștigat duelul cu Rapid, în campionat

CS Dinamo București a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 86-80, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Cei mai buni dinamoviști au fost Conner Michael Frankamp, 27 puncte, 3 pase decisive, susținut de Jakov Mustapic, 22 p, și de Dalan Chand Ancrum, 11 p, 6 recuper

Sport Intern 14-04-2025 19:47

Fotbal: Oțelul Galați a câștigat în deplasare cu FC Botoșani (1-0), în play-out

Oțelul Galați a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 1-0 (1-0), luni, în deplasare, într-o partidă din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de portughezul Samuel Teles (29), cu un șut din voleu de la 14 metri, după centrarea lui Erik Bicfalvi. FC Botoșani a