Hochei: Naţionala României, cu şase jucători naturalizaţi în lotul pentru Campionatul Mondial

Naţionala de hochei pe gheaţă a României va aborda Campionatul Mondial de săptămâna viitoare, de la Ljubljana, cu şase jucători naturalizaţi, dar fără alţi hocheişti de origine străină pe care staf-ful tehnic ar fi putut conta.
Cei şase jucători naturalizaţi care vor reprezenta România sunt portarul Patrik Polc (Slovacia), atacanţii Albert Zaghidulin, Evgheni Skacikov (ambii din Rusia), fundaşii Pavlo Borisenko, Evgheni Emelianenko (ambii din Ucraina) şi Timur Rasulov (Rusia).
''Din lotul stabilit de noi iniţial nu au facut deplasarea Patrik Machala (jucător ceh naturalizat, n. red) şi Hugo Gecse. Acesta a fost în pregătirea de la Braşov, dar nu a vrut să facă deplasarea, invocând faptul că soţia lui trebuie să nască şi nu vine. Practic antrenorii au fost puşi în faţa unui fapt împlinit'', a afirmat preşedintele FRHG, Emilian Cernica, pentru pagina de Facebook a federaţiei.
''Andrei Taratuhin (Rusia) nu s-a prezentat la lot pe toată perioada astfel că nu va reprezenta România. Spun asta cu un gust amar, pentru că un jucător de valoarea şi calibrul lui ar fi putut ajuta naţionala, mai ales că vine după un sezon bun. Un alt jucător care nu va juca pentru noi, din păcate, este Radim Valchar (Cehia). IIHF nu i-a acordat dreptul de joc pentru România, invocând o literă de regulament interpretabilă, din punctul nostru de vedere. FRHG va face apel la decizia Consiliului IIHF, dar oricum Radim a ratat Campionatul Mondial'', a precizat Cernica.
Oficialul a apreciat că naţionala a avut o pregătire bună în Slovacia, cu trei meciuri jucate, 2-8 cu Japonia, 2-0 cu Polonia şi 0-3 cu Slovenia. ''Condiţiile de pregătire au fost foarte bune, atât în Slovacia, cât şi la Braşov. Sunt convins că avem un lot bun, un antrenor principal cu experienţă pe măsură şi nu-mi doresc decât să facem o figură frumoasă în Slovenia, obiectivul stabilit de noi, fiind rămânerea în această grupă", a subliniat Cernica.
În perioada 3-8 mai, la Ljubljana, în Campionatul Mondial de seniori, Divizia I, Grupa A, România va lupta pentru menţinerea în cel de-al doilea eşalon valoric al hocheiului mondial cu Slovenia, Coreea de Sud, Ungaria şi Lituania.
Lotul României pentru acest turneu cuprinde următorii 20 de jucători:
portari: Patrik Polc, Zoltan Toke, Otto Onodi;
atacanţi: Szilard Rokaly, Csanad Fodor, Mircea Constantin, Balazs Peter, Roberto Gliga, Zsombor Molnar, Daniel Trancă, Eduard Căşăneanu, Albert Zaghidulin, Tamas Reszegh, Evgheni Skacikov, Norbert Rokaly;
fundaşi: Pavlo Borisenko, Timur Rasulov, Tamas Farkas, Evgheni Emelianenko, Huba Bors, Cătălin Berdilă, Robert Csibi-Ferencz, Zsolt Kozma.
Echipa antrenată de slovacul Julius Penzes, Nelu Alexe şi Attila Goga va debuta pe 4 mai, contra Sloveniei (20:00, ora României), pe 5 mai va avea loc meciul cu Coreea de Sud (16:30), pe 7 mai vom întâlni Lituania (16:30), iar ultimul meci va fi contra Ungariei, pe 8 mai (16:30).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Federatia Romana de Hochei pe Gheata - FRHG/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal feminin: Trei arbitri români vor oficia la o semifinală a Ligii Campionilor
Alina Peșu va conduce o semifinală a Ligii Campionilor la fotbal feminin, alături de alți doi arbitri români, Daniela Constantinescu și Cătălin Popa, a anunțat, joi, Federația Română de Fotbal, pe site-ul oficial.
Handbal feminin: Victorie importantă pentru CSM Târgu Jiu în campionat
CSM Târgu Jiu a învins-o pe CSM Iași 2020 cu scorul de 32-29 (21-14), miercuri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa gorjeană a obținut o victorie importantă în lupta pentru supraviețuirea în Liga Florilor, în fața unei formații cu înfrânger
Fotbal: Clubul Dinamo, sancționat cu 38.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul de fotbal Dinamo a fost sancționat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF cu o penalitate sportivă de 37.968 lei ca urmare a incidentelor provocate de suporterii săi prin folosirea de materiale explozive la derby-ul cu FC Rapid din etapa a
Volei feminin: CS Dinamo București a obținut medaliile de bronz în Divizia A1
CS Dinamo București a obținut medaliile de bronz în Divizia A1 la volei feminin, miercuri, după ce a învins-o pe CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0 (25-19, 25-21, 25-11), pe teren propriu, în meciul decisiv al finalei mici. Dinamo, care a avut nevoie de o oră și 16 minute pentru a obține victoria, s-a impus cu 3-2 la general
Tenis de masă: Bernadette Szocs s-a calificat pe tabloul principal la Cupa Mondială de la Macao
Jucătoarea română Bernadette Szocs s-a calificat pe tabloul principal al Cupei Mondiale de tenis de masă de la Macao, miercuri, după ce a câștigat ambele meciuri din grupa preliminară, potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă. Bernadette Szocs a învi
Fotbal: FC Rapid anunță decesul atacantului gabonez Aaron Boupendza
Echipa de fotbal Rapid București a anunțat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, decesul fostului său jucător Aaron Boupendza, în vârstă de 28 de ani, care
Esports: Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană în eSuperliga României
Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană în eSuperliga României, liga oficială de fotbal virtual afiliată Ligii I de fotbal a României, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES. 'Universitatea Craiova, reprezentată de Răzvan Puiu, a dovedit că este cea mai bună echipă de EA SPORTS FC 25 î
Echipa națională a României va disputa barajul de calificare la Campionatul European de futsal din 2026
Echipa națională de futsal a României va disputa barajul de calificare la Campionatul European din 2026 după ce a încheiat pe locul doi în clasamentul Grupei 1 a preliminariilor, informează, miercuri, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial. 'România merge la barajul pentru EURO 2026. Naționala de futsal a Româ
Handbal masculin: Minaur a câștigat clar la Constanța în campionat
CS Minaur Baia Mare a învins-o clar pe CSM Constanța cu scorul de 34-28 (13-13), marți seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Minaur a făcut o repriză secundă de excepție în fața vicecampioanei, obținând un succes important în lupta pentru o clasare pe pod
Baschet feminin: CSM CSU Constanța a câștigat primul meci pentru locul 5
CSM CSU Constanța a învins-o pe CS Universitatea Cluj-Napoca cu scorul de 98-72 (35-16, 25-20, 11-18, 27-18), marți, pe teren propriu, în primul meci al seriei pentru locurile 5-6 în Liga Națională de baschet feminin. Cele mai bune de la campioanele en titre au fost Teja Gorsic, cu 29 puncte, 13 recuperări, 4 pase decisive, T
Ciclism: Rutierul român Serghei Țvetcov și-a anunțat retragerea din activitate
Rutierul român Serghei Țvetcov, născut la Chișinău, și-a anunțat, marți, retragerea din activitate, după 15 ani petrecuți în ciclismul profesionist. ''După 15 ani în ciclismul profesionist, renunț la căutarea rezultatelor de înalt nivel în ciclismul profesionist. Faptul că am devenit tată și mă lupt cu can
Judo: Florentina Ivănescu ratează Campionatele Europene din cauza unei accidentări
Sportiva Florentina Ivănescu a anunțat, marți, pe pagina sa de Instagram, că va rata participarea la Campionatele Europene de judo de la Podgorica, Muntenegru, din cauza unei accidentări, în urma căreia a suferit și o intervenție chirugicală. ''În timpul pregătirii pentru Campionatele Europene de seniori care se vor desfășu
Fotbal: Vlad Munteanu (FRF) - Este posibil să ajungem în semifinalele Campionatului European U19
Directorul sportiv al Federației Române de Fotbal, Vlad Munteanu, a declarat, marți, după tragerea la sorți a grupelor Campionatului European U19, care va avea loc în România (13-26 iunie), că este posibil ca selecționata condusă de Ion Marin să atingă faza semifinalelor. ''Este posibil să ajungem în semifinale.
Fotbal: Ion Marin - Obiectivul României la Campionatul European Under-19 este calificarea în semifinale
Selecționerul echipei naționale Under-19 a României, Ion Marin, a declarat, marți, după tragerea la sorți a grupelor Campionatului European de fotbal U19, care va avea loc în România (13-26 iunie), este calificarea în semifinalele competiției. ''Nu putem spune că am căzut foarte rău la tragerea la sorți (n.r. -
Gimnastică: Ingrid Istrate - Am o datorie morală de a duce mai departe ce am început la FRG
Secretarul general al Federației Române de Gimnastică, Ingrid Istrate, a declarat că a decis să candideze la funcția de președinte al instituției pentru că are o datorie morală de a duce mai departe proiectele începute. 'Având în vedere că tot ce a însemnat viața mea, eu fiind voluntar activ al Federației Române de Gimna